Țara Hațegului sub un cer albastru
(Ioan Prodan, Țara Hațegului. Trasee turistice,
Vol. I și Vol. II, 130 pagini +
170 pagini,
Zalău: Color Print, 2023)
Ioan Prodan a trecut bine de optzeci și șapte de ani, a
lucrat și este încă activ la Cooperativa de Artă Populară „Hațegana”, a iubit
Țara Hațegului și mai ales munții care țin cerul mai aproape de oameni.
Colaborator și cititor pasionat al revistei „România Pitorească”, pasionat de
turism și drumeții, a luat decizia să ne lase ca semn o carte în două volume cu
un titlu direct și semnificativ: Țara
Hațegului. Trasee turistice (Vol. I și Vol. II), apărută prin grija și prin
profesionismul celor din Zalău: Tipografia Color Print, 2023. Cum mărturisește
în postfață, la vârsta de 14 ani a venit în Țara Hațegului, a văzut Munții
Retezat, a înțeles că natura generoasă îi oferă o altă perspectivă asupra
vieții, s-a îndrăgostit de munte. Apoi lucrurile au decurs normal, dragostea de
drumeții, de munte s-a transformat în acțiune, a făcut numeroase trasee în munții
din România, a vizitat bisericile și mănăstirile din Bucovina, a fost la mare,
a atins apa Dunării, a scris în revista pe care o agrea. A scris numeroase
articole despre natură, oameni, pasionați de munte, de trasee în țară. Cartea
este o pledoarie pentru dragostea de natură, pentru viața activă, pentru munte
ca areal al frumuseții, pentru oameni pasionați, pentru sănătate, pentru
povestiri în aerul înalt al vieții.
Țara Hațegului are o istorie aparte, autorul face o
paralelă în timp asupra acestei zone. În Evul Mediu, prin secolele XIII-XV,
ținutul era mult mai întins, cuprindea și o parte din Țara Pădurenilor, apoi
continuă: „În acea perioadă, Țara Hațegului avea peste cinci mii kmp și se
întindea de la Munții Retezat și Munții Țarcului (în sud) până la Mureș (în
nord), având ca hotar estic linia de la Pasul Merișor, Grădiștea de Munte și
valea Orăștiei, iar la vest culmile Munților Poiana Ruscă de la Porțile de Fier
ale Transilvaniei (Tapae), Lunca Cernii de Sus, Vadul Dobrii, Poienița Tomii,
Muncelul Mare și satul Leșnic pe malul Mureșului. (Vol. I - p. 106). Cum timpul
are forțele lui, actualmente Țara Hațegului se limitează la depresiunea cu
același nume, cam 30-35% din arealul din Evul Mediu. În carte sunt punctați
anii în care au fost atestate documentar multe din localitățile zonei, dovedind
prin prezentarea făcută că istoria poate aduce argumente pentru perenitatea
unui popor în acest loc special.
Autorul descrie numeroase trasee în Munții Retezat, mai
ales, dar și în drumețiile din Țara Hațegului. Iubitor de natură, Ioan Prodan a
făcut aceste trasee cu bicicleta/ bicicletele, cu motocicleta (mai ales în
țară), pe jos, la pas, cu alte cuvinte pas cu pas până în vârful muntelui. Fiecare
traseu are povestea lui, alăturat fiind și hărțile propuse de cronicarul
turist, lămuritoare pentru cei care au rămas pasionați de drumeții, dar și
pentru turiști nostalgici.
Parcurgând textele scrise, cititorul descoperă multe din
secretele acestei zone, surprizele sunt multiple, țin de istorie, monumente
naturale și civile, de construcții masive sau de cetăți medievale. De artă, mai
ales cinematografie, de calea ferată, de bazinele hidrografice, de puncte de
reper pentru oamenii îndrăgostiți de natură. Chiar și cei din Hațeg sau satele
din jur, pot redescoperi sau chiar descoperi locuri speciale. Cartea este și un
jurnal de viață, fiecare traseu are
povestea lui, sunt oameni minunați care au punctat memoria locului, apoi toate
aventurile au o dată certă, semn că au existat momente speciale în care omul și
natura se pot întâlni deschis, fără secrete.
Realizezi că aici s-au petrecut evenimente speciale. S-au
turnat filmele Dacii și Un petic de cer pe valea Râului Mare.
Există lângă Hațeg un aeroport natural, cu regim de urgență, folosit și ca
pășune de localnici, aici au poposit oștenii lui Mihai Viteazu când s-a
îndreptat spre Viena acum patru secole. Tot pe aici trece „Drumul Romanilor”,
el leagă Capitala Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, de fosta Capitală
a Daciei, Sarmizegetusa Regia din Munții Orăștiei. Iată că trecutul se
împletește cu prezentul, oferind o perspectivă asupra viitorului prin lentila
istoriei (Vol. I., p. 23). Pentru ca povestea să aibă farmec, în Gara Subcetate, aproape de Hațeg, exista (anul
2000) un parc de locomotive vechi, diferite mărci și fabricate în vremuri
complicate. Autorul, cu regret, a botezat locul „Cimitir” al locomotivelor
vechi, ele legând, cândva, localitățile pe ruta Subcetate - Caransebeș, unind
Ardealul de Banat. Calea ferată fiind unică în țară, se folosea cremaliera pe
unele porțiuni, mai ales în pantă. O soluție tehnică mai veche, dar utilă și de
ținut minte.
Sunt și multe turnuri cu valoare istorică, există ruinele
Turnului de Pază de la Crivadia, turn de apărare dinspre est a locului. Aici se
deschide o panoramă deosebită asupra Țării Hațegului, turistul putând întâlni
istoria, natura, realitatea prezentului, enigmele care au ținut lumea în
echilibru. Și la Răchitova a existat un Turn de Pază, de aici se poate admira
Turnul Orlea de la Subcetate, autorul scrie: „confirmându-mi totodată
convingerea că între Turnurile Hațegului există o legătură de comunicare
vizuală ca printr-un uriaș periscop orizontal” (Vol. I, p. 81). Înțelegem modul
în care oamenii se legau unii de alții pentru a putea apăra ținutul, probabil
unul dintre sistemele sociale specifice zonei, localnicii găsind resurse pentru
a rezista în istorie. De reținut și Cetatea de Colț, legată de numele lui Jules
Verne, cu romanul său Castelul din
Carpați.
Un capitol special este dedicat tulipanului. În zonă existând câteva exemplare, arbore rar –
lyliodendron tupifera –, pe crengile lui apar flori asemene lalelelor, având o
culoare galben-roșiatică, în luna iunie, cu frunze lobat-lirate, o minune a
naturii. Autorul semnalează trei exemplare în orașul Hațeg, reper pentru
iubitorii sinceri ai naturii (Vol. I, p. 93). Unele exemplare au fost tăiate
din motive arhitectonice, de construcții. Mai există câteva exemplare în
localitățile din jurul orașului, la Păclișa, Râul de Mori, Gara Subcetate.
Arborele are istoria lui, Ioan Prodan prezintă pe larg fenomenul, faptul că
este atât rar dă noblețe locului, frumusețea existând în jurul nostru, uneori
trecând pe lângă ea în pași grăbiți.
Avem și câteva date statistice despre ținutul acesta. De notat
datele despre Parcul Național Retezat, cu o suprafață de 544 kilometri pătrați,
înființat în anul 1935, cu o Casă – Laborator pentru scopuri științifice (Vol.
I, p.123). Un loc special pentru România, cu o istorie complicată, numeroasele
modificări legislative aducând surprize greu de acceptat.
În Țara Hațegului descoperim și peșteri cu o narațiune
specială, cum ar fi Peștera Cioclovina, Peștera Ponorici, apoi zona Fizești –
Pui, pe acest traseu se transportau arborii din pădurile din apropiere și mai
ales guanofosfatul – gunoiul de lilieci – un îngrășământ natural, bio,
exploatat industrial pe o cale ferată veche și un funicular al vremurilor în
timpul Imperiului Habsburgic. Istorii cumva uitate, dar care marchează
evenimentele care au modelat oamenii și natura ținutului.
Râul Mare este un o zonă specială, de pe valea lui încep
multe trasee în Munții Retezat și spre Munții Țarcului, el a dominat zona ani
de-a rândul. Începând cu anul 1975 s-a edificat pe cursul lui una dintre cele
mai mari hidrocentrale. Barajul acesteia s-a format dintr-un „munte” artificial
compus din argilă, nisip, pietriș, bolovani, cu un volum de 10,3 milioane metri
cubi. Apele din spatele barajului sunt de 200 milioane metri cubi. Barajul are
la bază 622 metri, susținând volumul mare de ape. Peisajul s-a schimbat brutal,
omul a configurat noua geografie a zonei. Râul a pierdut din lungime, a
câștigat în putere pentru necesitățile sociale. Zona, însă, rămâne ca un magnet
pentru turiștii îndrăgostiți de peisajul montan, iar numeroasele trasee dau
speranțe celor curajoși.
Cartea este o pledoarie pentru drumeții, Ioan Prodan și-a
oferit cel mai frumos cadou, a sărbătorit ziua de naștere în Muntele Parâng
(anul 1999), lângă Petroșani, o aventură care a rămas ca o pecete pentru
vremurile de drumeție.
Povestea iubitorului de drumeții montane are și o țintă,
el și-ar dori un monument al turismului în Hațeg, locul de unde au început
toate poveștile adunate în cele două volume. În Țara Hațegului este matricea
poporului român, locul ar merita să fie înnobilat cu acest monument. Optimist,
autorul descrie proiectul monumentului, speranțele sale rămân intacte și
îndeamnă la reflecție referitor la punctele de atracție pentru turiști din țară
și străinătate. De fapt, pe traseul spre Retezat există mai multe cabane, la
una dintre ele, „Gențiana”, înspre vârful Pietrele, există „monumentul”
montaniarzilor de la Clubul „Floarea Reginei” din Petroșani (Vol. I, p. 16),
club dispărut, dar care a lăsat amintirea dorului de înălțimi. Un punct de
reper în traseul spre munte este Cabana Pietrele, în anul 1965 autorul fiind
participant activ la finalizarea lucrărilor acestui loc de popas spre Valea
Pietrile, Valea Rea, lacul Galeșul. Sunt momente în care istoria stă în loc, în
munte orele au alte dimensiuni, timpul se modelează după gravitația
înălțimilor. Zona are și momente de cumpănă, unii turiști și-au pierdut viața
în munte, Cuxi (Alexandru Brăduț Ștefan din Cluj) a fost răpus de o avalanșă în
11 februarie 1983, reper pentru acel moment trist fiind Crucea lui Cuxi în zona
Pietrele (Vol. I., p. 17). Alteori un potop de ape a măturat Țara Hațegului
(aprilie 2020), lăsând urme evidente în viața localităților.
Pentru Ioan Prodan bicicleta a fost mijlocul prin care a
„atacat” traseele din Țara Hațegului, a dat nume la unele dintre ele: Felicia,
Roxana, Mixandra (Vol. II., p. 61). Dar bicicleta a oferit și momente de
încercare, unele la limită, pană la camera roților de trei ori într-o zi, o
pedală ruptă, un accident. De numeroase ori, este pomenit tovarășul de
drumeții, Lotobar (Lotoroșan), om al Hațegului, dovadă că traseele oferă prilej
de prietenii, muntele provocând omul pentru a stimula curajul.
De-a lungul anilor, Ioan Prodan a punctat zilele în care
a căutat să dea sens dragostei de drumeție, a fost la Monumentul Turistului de
la Rușchița, jud. Caraș Severin, monument unic în România, reper pentru
turiști. De asemenea, a sărbătorit apariția numărului 500 a revistei „România
Pitorească”, în anul 2020, an în care autorul a împlinit și el optzeci de ani. Momentul
a fost sărbătorit cu publicarea unor poezii în acest număr aniversar. De-a
lungul jurnalului său de drumeț, autorul a făcut referiri la multe
personalități ale culturii noastre care au avut un gând bun despre Țara
Hațegului, de la Nicolae Iorga la Radu Popa, istorici care au punctat timpurile
și netimpurile în acel loc.
Mesajul pentru cei pasionați de turism este același: „Drum bun și un cer albastru!”.
Cartea are și câteva note despre autor, cărțile apărute,
multe poezii inspirate de frumusețile naturii, reflecții despre oameni, timp,
istorie, munte, țară. Punctăm câteva gânduri din versurile autorului: „Urcând
mereu, în dese rânduri,/ În Retezat – un plai montan -/ Vă deconspir, cuprins
de gânduri,/ Că azi e Raiul Hațegan!/ Aș vrea să vă faceți planul/ Și, respirând
aer curat,/ Să nu lăsați să treacă anul/ Și să urcați în Retezat!” (Vol. II.,
p. 125).
Constantin Stancu
*Text publicat în revista „Piedestal”, nr. 1/2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu