Ovidiu George Vasilescu
27 martie 1939 – 13 octombrie 2026
La data de 13 Octombrie 2026, în New York, a încetat din
viață Ovidiu George Vasilescu,
cunoscut de-a lungul vieții sub numele prescurtat de Ovidiu Vasilescu.
Ovidiu Vasilescu, supraviețuitor al temnițelor comuniste,
s-a remarcat cu precădere prin poemele sale, deși pe parcursul vieții sale
artistice a lansat scrieri și din alte domenii literare.
Născut în România, la 27 martie 1939, Ovidiu Vasilescu a
ajuns forțat la vârsta maturizării într-una dintre cele mai întunecate perioade
ale istoriei țării sale. În 1956, la numai 17 ani, a fost arestat de
autoritățile comuniste, devenind unul dintre cei mai tineri deținuți politici
ai acelei epoci. A petrecut opt ani din tinerețe în detenție, îndurând abuzul
regimul cumplit al închisorilor și lagărelor de la Gherla (unde a fost unul
dintre capii revoltei) Aiud, Periprava și Jilava, până la eliberarea sa, în
1964.
În acei ani de suferință, Ovidiu Vasilescu a împărtășit
experiența detenției cu unii dintre cei mai de seamă intelectuali ai României,
printre care Nicolae Steinhardt, Sergiu Al-George și Constantin Noica. Acești
oameni excepționali i-au fost atât mentori, cât și camarazi de suferință care
au devenit prieteni apropiați. Dialogurile purtate cu ei, curajul lor moral și
devotamentul lor față de cultură și libertatea spiritului au contribuit profund
la formarea sa intelectuală. O prietenie deosebit de caldă l-a legat de Nicolae
Steinhardt în ultimii ani ai detenției și după eliberare. În universul dezumanizant
al închisorilor comuniste, asemenea prietenii au reprezentat o formă
remarcabilă de rezistență intelectuală, morală, și spirituală.
Experiența detenției l-a marcat profund, fără însă a-i
stinge independența de gândire, credința, sau devotamentul față de cuvântul
scris. După eliberare, și-a construit o lume literară și jurnalistică, scriind
poezie, proză, teatru, reflecții filosofice și eseuri. Lucrările sale au
explorat în mod constant libertatea și opresiunea, credință și îndoială,
iubirea și moartea, exilul și apartenența, precum și demnitatea nepieritoare a
spiritului uman.
În 1977, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a
rămas profund implicat în viața culturală a exilului românesc. A publicat
lucrări literare, inclusiv înființând ziarul Cuvântul Românesc, și a colaborat
cu periodice de limbă română, continuând să depună mărturie despre suferințele
celor persecutați de regimul comunist. În anul 2001, s-a întors în România,
păstrând ulterior o legătură profundă atât cu țara natală, cât și cu Statele
Unite.
Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără
piesa de teatru Fără cortină (2004) și romanul filosofic Saul
și… Pavel (2006). Volumele sale de poezie includ Fructe din
pomul serii (New York, 1981), Strigăt către dragoste și către
moarte (New York, 1986), Cânturi pentru somnul Tău (Hamilton,
Canada, 1989), Pasărea abisului (Sibiu, 1993), Scrisori
către Îngerul meu (Cluj-Napoca, 1999), Cumpăna sufletului (București,
2004) și Idei verticale (2008). Pentru acest din urmă volum,
în anul 2009 i-a fost acordat Premiul pentru Poezie al Filialei Alba–Hunedoara
a Uniunii Scriitorilor din România.
Sursa: Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.
La Radio România Cultural, 26 noiembrie 2019, aflăm:
În 1956, când a fost arestat, Ovidiu Vasilescu era, la cei 17 ani ai săi, unul dintre cei mai tineri deținuți politici din țară. Ceea ce l-a susțint în toți cei opt ani petrecuți în subterane lumi nepământene a fost credința că ei, deținuții politici, erau simbolul prin care națiunea dovedea că nu vrea să se lase învinsă de un sistem social-politic impus. Convingerea că dreptatea e de partea lui l-a ajutat să nu renunțe la principiile în care credea. În anul 1958, Ovidiu Vasilescu a luat parte la așa-numita Revoltă de la Gherla, un episod foarte puțin cunoscut dar care a fost un moment important în istoria închisorilor politice din România acelor ani. Deținuții aflați într-una dintre celulele închisorii de la Gherla au îndrâznit să protesteze față de tratamentul bestial la care îi supuneau gardienii. Urmările acestei revolte au fost dramatice. Toți cei implicați au fost torturați cumplit, în anchete care s-au prelungit luni de zile iar apoi condamnați încă o data. În anul 1977, Ovidiu Vasilescu s-a solidarizat cu Mișcarea Goma, părăsind ulterior țara și stabilindu-se în SUA.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu