Țara Hațegului –
Cărți, scriitori, narațiuni…
Țara Hațegului
este o matrice specială culturală, aici au trăit, au visat s-au mișcat între
istorie, realitatea zilnică și viitorul sperat mai mulți scriitori. Amprenta
literară se simte în literatura română, ei fac legătura cu marea cultură a
românilor și, poate, cu marea cultură a lumii. Să punctăm câteva etape
literare.
Radu Igna și lecția discretă de viață
Radu Igna a
abordat viața dascălilor, viața țăranului în vremuri complicate, noile
paradigme ale vremurilor de tranziției, mirajul politicii ca meserie de ocazie.
S-a străduit să prezinte miracolul cultural din țara Hațegului. A recuperat și
promovat numeroși iubitori de cultură, literatură, a fost atent la efectele
religiei în viața oamenilor, împreună cu scrierile lor sau operele artistice
realizate.
Deşi preferă
clasicismul, Rudi e mereu interesat de mişcarea modernă a omului în epocă. Are
un simţ deosebit al valorii, vede personajele, oamenii care au de spus ceva
lumii, chiar dacă aceştia rămân în umbra anonimatului.
Radu Igna a
publicat la Editura Tipo Moldova, Iaşi-2013, o antologie cuprinzând trei romane
pe care le consideră reprezentative pentru opera sa: Vâltoarea, Valea proscrişilor, Nimic deosebit în timpul serviciului
meu… O antologie care reflectă omul, scriitorul, dascălul…
Ține un jurnal
despre viața de scriitor, probabil îl va lăsa ca moștenire tinerilor iubitori
de literatură, cei care vor descoperi mirajul și puterea cuvântului scris. Cartea sa despre lumea din ţinutul acesta, Vocaţia culturală a Haţegului, e un document important despre oamenii
locului şi despre amprenta spirituală a zonei în geografia complicată a
Europei. Peste vremuri, cititorii vor redescoperi Ţara Haţegului şi datorită
lui Radu Igna, scriitor şi cronicar, iar cultura europeană va accepta că există
o literatură de nişă care aduce echilibru în mintea oamenilor, reprezentată
demn de Radu Igna.
Proza scurtă are în scriitor
un bun reprezentant. Scriitorul Radu Igna, de exemplu, în volumul de schiţe şi
nuvele Armonia Snack-Bar (Editura Agerpress- 2008, într-o nouă ediţie), ne redă viaţa de veşnică tranziţie, de
la superficialitatea de fiecare zi la viaţa fără orizont, a individului clasic,
aflat pe holul istoriei.
Raul Constantinescu – Arderi sub flacăra cuvintelor
Raul
Constantinescu (pseudonimul literar pentru Constantin Constantinescu, n. 6
august 1944) face bilanțul creației sale poetice în antologia, Ofrandă cuvântului, OPERA OMNIA – POEZIE
CONTEMPRANĂ, apărută la Editura Tipo
Moldova, în anul 2026. O carte de 878 pagini, cuprinde poezia sa, referințe
critice, repere bio-bibliografice, considerații despre starea poeziei actuale,
un eseu prin care își exprimă viziunea despre poezie, un interviu care
lămurește starea lucrurilor în viața poetului.
Este oglinda
vieții sale, trăirea prin poezie, o viziune asupra lumii prin mijloace literare
dense, riguroase, sub semnul disciplinei până la ardere. Este o întâlnire cu
poezia, cu bune și rele, cu regrete și bilanțul necesar. O operă bogată, poate
controversată, dar cu pasiune pentru frumos. Antologia începe cu Aventurare în marele refuz (2001). Pe
verticală este refuzul venit din parte Creatorului de a se deschide în fața
omului. Pe orizontală, refuzul venit din contextul în care a trăit, raportat la
speranțele sale. O temă actuală, abruptă. Finalul, petale de haiku, poezia
eliberată de zgură, de experimente: Bună ziua, Fuji-San! (2022).
De asemenea, Raul
Constantinescu în cartea sa despre folclorul literar, Străvechi
tradiții și creații populare din Țara Hațegului, (culegere monografică, 512 pagini,
București: Editura Saeculum I.O., 2017, Colecția Mythos) subliniază importanța acestui mit, reflectat în textele culese și
consolidate despre viața spirituală din această zonă.
Raul Constantinescu a lucrat peste 47 ani la antologia de
folclor Străvechi tradiții și creații
populare din Țara Hațegului*,
culegere monografică de succes. A cules, a ascultat, a analizat, a colaborat cu
multe persoane, a cercetat, a dat direcții noi într-un domeniu cultural
interesant și profund. Ajuns la vârsta maturității, scriitorul se poate bucura
de această carte de excepție, dintr-o zonă de excepție. Poet profund, ancorat
în cultura serioasă, durabilă și cu mesaj, cunoscător al literaturii de azi și
dintotdeauna, bazându-se pe valori solide și pe certitudini, el ne oferă un
eveniment special, o lectură dinamică prin viața oamenilor din Țara Hațegului.
Nume importante ale culturii s-au aplecat asupra acestui areal: Aron Denușianu,
B.P. Hasdeu, Romulus Vuia, Ovid Densusianu, Bela Bartok, Nicolae Densușianu,
Ion Pop-Reteganu, însă Raul Constantinescu a reactualizat un domeniu dinamic, a
reușit să-și concentreze eforturile într-o direcție concretă, realizarea sa
fiind una emoționantă și în concordanță cu istoria, viața și miracolele din
Țara Hațegului.
Gligor Hașa –
Istoria de fiecare zi
Romancierul Gligor
Hașa prezintă numeroase fapte și evenimente în care ar fi fost implicată Frăția Lupilor în bătăliile care au avut
loc pe aceste teritorii, menționând prezența lor în Țara Hațegului, cu tradiții
îndelungate, după ce a prelucrat literar în detaliu mitul acesta (romanul Vadul barbarilor, Deva: Ed. „Gligor
Hașa”, 2016). Gligor Hașa revine la ideea sa anterioară privitor la enigma cetății
Sarmisegetusa de lângă localitatea Hațeg, afirmând cu tărie că adevărata
capitală politico-administrativă a Daciei a fost lângă Hațeg. Cartea publicată Hațeg, adevărata Sarmisegetusa, Deva:
Editura „Gligor Hașa”, 2017 este o reeditarea actualizată a primei ediții
publicate în anul 2009. Noutatea
mesajului, însă, se păstrează intactă.
Carte este
complexă. Autorul analizează faptele, ipotezele, ne invită pe teren, analizează
vechi monede bătute în acele vremuri, legendele locului, comorile din Valea
Streiului, minele de aur din Dacia, arta prelucrării metalelor, comorile
regilor daci. Cu alte cuvinte, analiza istorică se întinde asupra vieții
dacilor liberi și asupra modului de trai pe aceste meleaguri din Țara
Hațegului. Gligor Hașa nu omite falsele ipoteze, conjuncturile complicate din
istoria noastră, arată concluzii premergătoare, de etapă, pledoariile în
favoarea dacilor, întrebări despre modul de conducere al fostei societăți
antice. Aruncă pe piața istoriei idei curajoase despre fenomenul „Noua Troie”,
la limita dintre adevărul istoric și marketingul domeniului.
Cartea se susține
și prin anexele sale: planșele, fotografiile, hărțile și fotografii de pe
Columna lui Traian. Meritoriu, Hașa atașează și o copie a cărții lui Constantin
Zagoriț din anul 1937( paginile 171-192), cititorul putând să lectureze, în
original, ipotezele legate de locul adevărat al capitalei Daciei, definită ca
una politico-administrativă.
Scriitorul Gligor Haşa este un ambiţios, are spirit
didactic şi iubeşte ţinutul Hunedoarei. MINUNI
ŞI ENIGME ÎN ŢINUTUL HUNEDOAREI, apărută la
Editura Călăuza v.b. Deva,
2005 este o carte documentar despre acest loc de ţară, o carte în care
redescoperi lucruri neştiute şi mituri care au fost şi rămân. De pe Columna lui Traian citim drumurile
istoriei care ating şi zona Hunedoarei, pe aici au fost urieşi, iar strămoşii noştri au inventat un anume fel de a scrie.
Citeşti cu uimire că o femeie din Apuseni a fost soţie a regelui Solomon,
probabil una dintre ele, dar a fost acolo.
Autorul se apleacă din dragoste pentru istorie asupra
vremurilor lui Decebal, a civilizaţiei dacilor, a comorii care a stârnit şi
stârneşte discuţii şi aprinde minţile oamenilor.
Atent la geografia istorică Gligor Haşa ne prezintă
cetăţi şi castele din Ţara Haţegului,
redesenează limita dintre mit şi adevărul care a fost în acest loc.
Sunt enumerate locuri importante din ţinut precum Deva, Cincişul, Săcărâmb, Roşcani, Prislop, etc. Fiecare loc are
oamenii săi, are tradiţiile sale, sunt acolo minuni care au sclipit o clipă, au
fost oameni care au sfinţit locul.
Bătăios cum se autocaracterizează, scriitorul emite
ipoteza interesantă şi tulburătoare: CAPITALA
ROMÂNIEI ÎN ŢARA HAŢEGULUI? Eseul are argumente, fapte, dovezi arheologice,
idei ale istoricilor, decizii ale conducătorilor României în acest sens. Puţin
ştiu despre aceste evenimente, puţini acceptă schimbările din domeniul
culturii, dar gândul despre un adevăr ale istoriei ne atrage şi ne face mai
puternici. Ideea este reluată de Gligor Haşa într-o altă carte cu titlu exact: Haţegul – adevărata Sarmizegetusa, carte
apărută în anul 2009. Brusc vedem că există o memorie în care locuim.
Daniel
Pișcu – viața între literatură și speranțe
Un vis, un gând,
poate obsesie la Daniel Pişcu[1]
în anii studenţiei. Prin romanul său de frontieră, Daniel Pişcu ne propune Cel mai mare roman al tuturor timpurilor[2].
E titlu, dar e şi speranţă, e un ţel şi rezistenţă, totodată…
Romanul a fost
scris în anii studenţiei, înainte de 1989, autorul a fost student la litere, a
studiat literatura română, literatura universală, a studiat viaţa ca un salt
spre altceva, i-a studiat pe colegii care aveau potenţialul să modeleze
literatura română, s-a studiat pe sine. Era vreme cunoaşterii…
Firul roşu din
roman e unul simplu: autorul povesteşte în amănunt, fără a pune la bătaie
fantezia în mod explicit, viaţa din acea vreme a studentului care speră să
devină persoană emblemă a societăţii.
Scrierea romanului
s-a făcut zilnic între cursuri, studiu, iubire, coadă la cantina studenţească,
călătorii cu autovehiculul de transport public, cu stresul fiecărui examen, cu
năzuinţa de a sparge limitele impuse de sistem persoanelor care doreau să pună
un semn vremurilor în care s-au trezit trăind.
Daniel Pişcu scrie
frust, nu adaugă la script fapte sau
vorbe care nu s-au spus, pare a fi de un realism dus la extrem, e un stil
exemplar care demontează că este un original până la capăt, dar simte marea
temă a vieţii, pune ureche la pulsul epocii, priveşte spre timpul care va veni.
Acest lucru se sesizează din cuvinte, din replici, din boli, din foamea cea de
toate zilele care a dat un impuls extraordinar multor studenţi.
Iv Martinovici –
Arhivele iubirii
Pe scriitorul Iv Martinovici l-am cunoscut la Haţeg... Era un bărbat matur, plin de forţă, dăruit poesiei cu toată fiinţa, într-un
oraş abandonat fără de poet. Dacă trecea pe stradă aveai impresia
că era mereu însoţi de o eternă iubită,
avea aerul îndrăgostitului absolut. Părea că iubirea era un fel de blestem, în urma sa ar fi trebuit ca trandafirii să-nflorească.
Știu o poveste
despre un albastru flamingo, dar nu o mai spun, poate am uitat-o, poate nu mai am putere, „E un vârtej de stele care cad / e un vârtej de frunze care urcă/ un ghem de sim- ţăminte care ard/ şi toate figurile încurcă...”. (Picasso - în volumul Spre Delfi).
Știu şi o poveste despre un poet, care, undeva, într-o ţară străină,
a muşcat din fructul interzis, fructul avea un gust etern, un gust de
neuitat, era gustul fericirii pe care Iv l-a simţit într-o
cameră de hotel, era un fruct de Akkad, un fel de carte de la care aştepţi marile semne...
Tara Haţegului este mai săracă în lipsa unui poet, dar undeva în Hunedoara, un poet are un vis: „Inţelepţii murmură numele meu,/ Iar femeia cu sânii goi împarte ciorchini/ opulenţi şi muguri de lotus./” (Numele meu - în volumul Spre Delfi).
Iv
Martinovici lasă un semn important în vreme prin volumul, scris la
două inimi, împreună cu fiinţa sa apropiată Carmen Demea, purtând titlul ARHIVELE
IUBIRII.
O viaţă în
căutarea iubirii, aproape preot al iubirii, dar totul curgând printre degete,
ca nisipul, ca ecoul timpului pe piatră.
Editura Sigma Plus, din Deva, în anul 2001 a
pus în operă poemele de dragoste, la limita dragostei pământene dintre doi
poeţi, pentru o singură imagine – a poeziei.
Din toată
frământarea, din toată căutarea, rămâne cenuşa unui poem, dar nici atât, doar
rugăciunea ca imaginea iubirii să fie chiar iubirea.
Orbit de tema
dragostei, căutând mereu femeia ca un liman pe acest pământ, dorind aproape
imposibilul – refacerea perechii de început, poetul cade în timp ca o pasăre,
în căutarea aripii pierdute. Moartea iubitei, ruperea de realitate a poemului şi
urma rugăciunii pe coala albă de hârtie, e un semna al destinului tragic al
visătorilor într-o lume care nu mai poate accepta iubirea ca pe eliberare.
Între lacrimă şi bucurie, poemele îşi caută loc în arhiva sentimentală a
vremii, sunt animale în căutarea cuibului şi el nu mai este la locul lui, a
căzut din pomul așezat în Eden.
Puterea dragostei
de a trece prin pereţi, smuls gravitaţiei, gesturile simple de peste zi,
erorile de peste zi, toate cad în poem, un sărut inocent, ura pe luna aceea
neagră din iulie 1999,
calendarul care
arde sub impusul neantului.
Ionel Amăruiței – Un poet pe bicicletă
Ionel Amăriuţei îşi lasă mărturia literară şi nu numai atât,
prin volumul SILABE promovat cu generozitate de Editura Călăuza v.b. – Deva, 2005. Poetul,
poate unul important, dar discret, scăpat de sub lupa vremii, dar nu şi de sub
Mâna Bună a lui Dumnezeu, şi-a adunat poemele scrise peste timpuri într-un
buchet pe care îl vrea veşnic. Credem că a reuşit pentru că Ionel Amăriuţei
şi-a trăit poezia, cu modestie, cu demnitate, cu multă speranţă. Pentru autor
poezia a însemnat un loc al purităţii, un loc unde s-a regăsit indiferent de vremuri,
de oameni, de iubite, de eşecuri, de morţile necesare de peste căderi.
Multe din poeme au
fost scrise în perioadele de tristeţe ale poetului, dar ele rămân pentru că au
ceva inefabil, au curajul de rezista.
Mărturia de la
începutul volumului este una de suflet, este sinceră, un poem de peste poem, o
spovedanie în public, fără regrete, poezia va dăinui, o smerenie curată…
Poetul a trăit
multă vreme în judeţul Hunedoara, la Călan, la Haţeg, la Deva deşi are ca loc
de naştere Panciu, la celălalt capăt de ţară şi de imn, s-a înconjurat de
poezie, de tablouri, de obiecte vechi purtând în ele sângele vremurilor şi
praful păcatului uman, a strâns cuvinte, culori, sunete, idei, lacrimi pe care
crede că le va vinde la judecata de apoi. Sinceritatea i-a fost arma sa de
apărare, s-a îmbrăcat cu voinţă peste trupul muritor cu zale de rouă, sperând
să reziste, a fost un cavaler rătăcitor prin vremuri deşi avea zile, ani, clipe
de reverie în garsoniera sa, retras din valuri, pentru a putea merge pe ele, invizibil,
visător, purtând în inimă dragostea celui care speră.
A fost înţeles
superficial de unii, iar alţii i-au reţinut versurile sau cântecele sale, nu
le-au uitat … Despre Ionel Amar a scris Radu Stanca mai demult : „Aici am
ctitorit o mânăstire/ Pentru că aici săgeata s-a înfipt/ şi cu odoare scumpe
din Egipt/ Am târnosit cucernica zidire//.../ şi-acum stau şi mă uit şi-mi vine
parcă/ Biserica să mi-o blestem cu foc,/ Căci adunându-mi ţara-ntreagă -n arcă/
Uitai să ţin şi pentru mine-un loc...”.
George
Ardelean - Recuperarea memoriei
Gheorghe Ardelean
(George Ardelean, pseudonim literar) este preocupat de teme esențiale. Țara
Hațegului dă putere celui care așteaptă activ, în tăcere, marile miracole. Este
o personalitate de prim rang; la data redactării prezentei note literare este
profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității București,
Departamentul de Studii Literare. Doctor în filologie (summa cum laude), preocupat
de fenomenul Nicolae Steinhardt. S-a născut la Silvașul de Jos în 19.02.1961, o
localitate din Ţara Haţegului. În anul 1980 a absolvit Liceul Pedagogic Deva, secția
filologie-istorie. A fost preocupat de tema suferinței în literatura română,
mai ales de suferința în secolele al XIX-lea și al XX-lea, intrând în ultimul
secol pasionat de mișcarea ideilor în sfera culturii, la intersecția marilor perioade
ale lumii.
Profesor pasionat,
parcurgând diferitele etape și grade specifice, de la liceu la Universitate,
discret și atent, a lăsat literaturii române cartea N. Steinhardt și
paradoxurile
libertății. O perspectivă monografică, apărută la
București, Editura Humanitas, 2009. Cartea a fost premiată imediat, este
efectul a peste zece ani de
studii, muncă,
cercetare. Baza cărții a constituit-o teza de doctorat N. Steinhardt. Studiu
monografic.
O mărturie despre oameni de valoare și rolul
lor în istorie, cultură, speranțe.
A consemnat
Constantin Stancu
[1] Daniel Pişcu, n. 1954, poet român, membru al Uniunii
Scriitorilor din România, Braşov, a absolvit Facultatea de Limba şi literatura
română, secţia română – franceză, în cadrul Universităţii din Bucureşti, între anii1975 – 1979.
Autor al cărţilor:
debut în volumul de poeme Aide-mémoire, Ed. Litera, Bucureşti, 1989; Scrisorile de acasă, poeme, Ed. Vlasie, Piteşti, 1995; Titlul
poemului este aforism, poeme, Ed. Axa, Botoşani, 1997; Mă
chemau păsările, roman, Ed. Augusta, Timişoara, 2000; Game,
poeme, Ed. Aula, Braşov, 2002; Cel
mai mare roman al tuturor timpurilor, Ed. Aula, Braşov, 2002; A venit un iepuraş (Azi Isus a înviat), Ed.
Augusta, Timişoara, 2003, carte
pentru copii; " Jucătorul de cărţi", poeme, Ed. Vinea, Bucureşti,
2006.
A debutat în
revista Amfiteatru în anul 1978 .A fost membru al "Cenaclului de luni"
(1977-1983). A debutat în volum în anul 1989, cu "Aide-memoire", Ed.
Litera, Bucureşti. Colaborează cu poezie, proză, eseuri și articole de critică literară în reviste
literare: România literară, Timpul, Interval, Convorbiri
literare, Vatra, Bucovina literară, Euphorion, Poesis,
Contrapunct, Familia etc.
[2] Daniel Pişcu, Cel mai mare roman al tuturor timpurilor, Editura „Aula”, Braşov,
2002, colecţia „Frontiera”, coordonată de Alexandru Muşina. A absolvit liceul
teoretic la Haţeg în anul 1973, coleg cu scriitorul Constantin Stancu. Ţinând
realismul romanului său, Daniel Pişcu a făcut menţiuni despre colegii de liceu
de la Haţeg.
*Text publicat în revista Piedestal, Deva, nr. 2/2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu