Constantin Stancu
Poezia religioasă - peceți de sânge
Motto:
„Te laud Tată, Doamne al cerului
şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi
pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor”. (Biblia, Matei 11 : 2 )
Lui Eugen
Dorcescu
În Revista „ Reflex „ numerele 7-9 din
2006, pe lunile iulie-septembrie, artistul complex care este Eugen Dorcescu
publică un eseu important intitulat POEZIA
MISTICO – RELIGIOASĂ STRUCTURĂ ŞI
INTERPRETARE. Eseul este unul dintre cele mai importante din ultima vreme
din cultura română iar autorul, dar şi redactorul şef al revistei, poetul
Octavian Doclin, au avut o iniţiativă esenţială pentru lumea scriitorilor.
Meritoriu, eseul se adresează „poeţilor tineri, care îmi sunt prieteni„
- după cum menţionează, lucid, Eugen Dorcescu, pentru că acest domeniu nu poate
fi lăsat în ruină, ci este unul mereu nou.
Problemele spirituale puse de artistul
Eugen Dorcescu în faţa poetului sunt rezolvate cu mult har, profesionalism şi
din poziţia cea mai corectă, din interiorul poeziei mistico-religioase, pentru
că astfel de poezie este una vie, una în care ar trebui şi trebuie să existe
multă viaţă, adevăr, o poezie care luminează şi arată Calea…
Domeniul este constant trecut cu vederea
de importanţii critici din ţară preocupaţi de imaginea proprie şi lucrători la
un sistem critic propriu care să scoată în evidenţă opera scrisă în timp real,
care până la urmă se dovedeşte a fi în timp ireal…
În România este o criză a valorilor, iar
aceasta se manifestă şi în lumea scriitorilor, creatorii încă nu s-au trezit cu
adevărat, valorile umaniste par tot mai mult instabile şi provoacă plictis sau
nu duc nicăieri pentru public, nu mai sunt cei care comandă opere literare
pentru un anumit scop de partid, fondurile care vin de la stat sunt
direcţionate politic după criterii care nu sunt favorizante pentru marea
creaţie… Din acest motiv valorile creştine pot da sens unei culturi, pot
revitaliza lumea literară şi pot atrage dorul după o carte bună a unui cititor
abrutizat şi manipulat prin alte mijloace de comunicare.
În mod evident Eugen Dorcescu abordează
valorile creştine ferm convins că de acolo poate veni un nou suflu în lumea
creatorilor adevăraţi de poezie, de cultură.
Fiind cu toţii într-un areal creştin,
pentru scriitorii români, mai ales, acest eseu lămureşte multe şi arată
direcţia… Trebuie să recunoaştem că toţi marii creatori au simţit nevoia ca la
un moment dat să scrie o operă importantă pornind de la Hristos şi de la
Evanghelie pentru că altfel viaţa lor, ca artişti mari, nu s-ar fi justificat, în
final.
Desigur, tema fiind atât de profundă,
provoacă şi incintă, iar asupra domeniului trebuie ca fiecare artist să
mediteze în adevăr, să nu se mintă pentru că adevărata operă a unui scriitor,
poet sau chiar prozator, este viaţa sa, opera scrisă fiind efectul vizibil a
unei dimensiuni nevăzute…
Premisa de la care putem porni este că
poetul, poet care scrie poezie mistico-religioasă, trebuie să simtă şi să fie
convins de şansa extraordinară de a fi o fiinţă nouă, altfel decât în lume,
născut din nou, altfel scrisul său nu mai este al unui filozof sau literat care
abordează o anumită zonă interesantă şi de multe ori cu multe lucruri
senzaţionale, scrisul său este scrierea
cu trupul.
Naşterea din nou este premisa pentru că
este de natură spirituală, iar carnea este neputincioasă, omul, ca fiinţă, nu
are putere doar trăitor în carne, limitat la carne (sarx). Dar şi carnea are
regulile ei, trebuie să rămână curată, pentru că trupul poetului este, evident,
Templul, un Templu pus la dispoziţia unei trăiri directe.
Cel care scrie poezia de genul acesta
trebuie să umble cu Dumnezeu, precum altădată Enoh sau Noe, precum oamenii
chemaţi la Cină… Acest lucru înseamnă un fel de renunţare la lume, fiind în
lume, în mijlocul neamului tău care dintr-o dată este un altul… Intri în arcă,
o arcă spirituală care poate salva de la potop.
Ceea ce este important este că Biblia,
pentru că de acolo vin toate, de la Cuvânt, arată spre un lucru important:
cuvântul lui Dumnezeu este unul viu care lucrează asupra fiinţei în adâncul ei,
în structura ei intimă, poate curăţa, poate da energie, poate deschide calea
spre cer a omului, locuind în poem în acelaşi timp. Biblia este singura carte
care îl cuprinde pe om, dar mai ales pe artist, în şcoala superioară lui
Dumnezeu şi cel ce studiază este studiat de cuvânt, un fenomen real, altfel
decât la universităţile autorizate de minister… În oglinda acestui cuvânt devenim fără apărare,
descoperiţi, nu ne mai putem minţi, nu mai putem trişa cu talentul nostru
folosit după ureche, după regulile lumii… Goliciunea pe care începe să o vadă
poetul creştin este una care îi marchează fiinţa şi îşi vede clar destinul ca
ratarea ţintei, ca eşec… De la această recunoaştere şi cunoaştere începe vălul
să se ridice, poemul ţâşneşte din inima celui care scrie …
Ceea ce este important pentru poet este
ca prin opera sa să-L poată cunoaşte pe Dumnezeu la nivelul umil al poemului,
al scrisului şi pentru a transmite această Cunoaştere a Lumii de Sus, pentru
care nu există cuvinte de exprimare în mod concret, doar limbajul pur spiritual
(duhovnicesc) îl poate rezolva, într-o anumită măsură, însă. Când ajungi să
realizezi acest lucru important, lumina devine orbitoare, iar cuvintele nu mai
transportă lumea spre lume, ci, iată, cerul spre om şi creează posibilitatea
traseului om cer. Cunoaşterea lui Dumnezeu cutremură fiinţa poetului şi-l face
o altă fiinţă, totul este interactiv pentru că adevărul eliberează, ne face
liberi în mod existenţial, iar asta ne cheamă să redescoperim că patria în care
am putea locui altfel este chiar inima noastră, mintea noastră, ca în locul
Prea-Sfânt, Dumnezeu s-a semnat chiar în interiorul omului, semnătura Lui ESTE
acolo …
Lucrurile la care ajunge poetul care
scrie despre credinţa în Dumnezeu sunt unele care depăşesc limitele cunoaşterii,
dar prin revelaţia particulară totul capătă sens, pentru restul e nebunie,
chiar dacă eşti academician sau profesor universitar, premiant…
Oare poate renunţa poetul tânăr la ceea
ce crede că a ajuns să cunoască pentru a descoperi Cunoaşterea, poate el
considera totul ca neînsemnat pentru a ajunge să se cutremure cu adevărat şi să
ia totul de la capăt?
E marea încercare, dar experienţa
aceasta este un adevărat prag pe care va trebui să-l treacă …
Apostolul Pavel scria că a trebuit să
considere totul ca pe un gunoi pentru a ajunge să-L cunoască pe Hristos, în
final, iar apostolul a fost, trebuie să reliefăm, şi o mare personalitate a
vremurilor antice, om de cultură, cunoscător al filozofiei antice, a marilor
cărţi ale evreilor, a lumii, a Europei şi Asiei, a Imperiului Roman dar şi a
celor din Atena cea veche…
Învierea este reală pentru că este
posibilitatea de a continua să exişti într-o altă dimensiune prin graţia lui
Dumnezeu şi asta dă putere… Trecerea dintr-o lume în alta, dintr-un veac în altul,
se poate trăi şi realiza numai prin poezie şi credinţă, prin ştiinţa înaltă de
a te lăsa desăvârşit de Cuvânt …
Existenţa întru mântuire este mesajul
poeziei mistico-religioase scrie Eugen Dorcescu şi are dreptate, dar cuvântul
acesta aşa cum sună în limba română este totuşi altfel în limba veche grecească
(Koine) sau în ebraica veche, sensurile sunt mai profunde iar poetul tânăr va
trebuie să redescopere că de fapt este posibilitatea omului să fie dus „la loc
larg„ - dincolo de spaţiul acesta strâmt din secunda trăită, e libertate
nelimitată, eliberarea, salvarea spirituală a omului…
A fi dus „la loc larg„…
O analiză semantică a unor termeni din
Evanghelie şi din tot Noul Testament ar da posibilitatea poetului să descopere
ce înseamnă „loc larg„…
Artistul Eugen Dorcescu a intuit că e
nevoie de multă aplecare pentru a realiza esenţa poeziei mistico-religioase
când a apelat la variantele versetelor biblice din perspectiva a mai multor
limbi străine…
Darul de a scrie poezie religioasă şi
mistică este un dar care depinde de Dumnezeu exclusiv, pentru că prin Duhul
Sfânt vin toate darurile, dar asta înseamnă multă smerenie pentru că darul este
dat după voinţa divină, este dat pentru altul întru zidire, nimic din gloria
terestră la care ar putea visa un poet…
Apostolul Pavel scria că omul este
poemul lui Dumnezeu, opera Lui de artă...
Artistul Eugen Dorcescu, sublinia în
eseul său că spiritul este primordial în relaţia lui cu materia, dar întruparea
lui Hristos este o realitate materială, (kenoză), altfel nu se poate … de aceea
poezia mistico-religioasă nu se scrie, se întrupează…
Tema nu poate fi preluată din mers, e o
temă care nu este o joacă literară, ci una de stare, iar lumea nu înţelege din
primul moment. Fantezia intră în joc, dar este cenzurată de viziunea creştină,
paradoxal, fantezia capătă dimensiune nelimitată, dar mereu este limitată de
termenii teologici, duhovniceşti. Repetarea unor stări în diferite forme nu
reprezintă neapărat monotonie, ci cenzurarea impusă de textul biblic, necesară în
timpul concret în care scrie poetul poemul său religios.
Documentarea poetului care abordează o
astfel de poezie necesită efortul de ajunge la adevăr, adevărul lui Dumnezeu.
Lucrurile se complică în momentul în care sensul textului biblic te trimite la
sensul limbii în care a fost scris, la limbajul din vremea în care a fost
scris: ebraica veche, limba greacă veche, aramaica… Din acest punct de vedere,
scribul modern, scriitorul, este un martor al lucrărilor lui Dumnezeu, conform
versetului din cartea Faptele Apostolilor[i].
Privind din punctul de
vedere al pragmatismului, literatura creştină pare a fi în stagnare. O anumită
atitudine a oamenilor care slujesc în culte autorizate sau în Biserică,
gripează fenomenul lansării unor opere bazate pe valorile creştine şi a unor
scriitori care au ca temă a preocupărilor lor valorile creştine.
Este o teamă ca dogma să nu
fie afectată. În aparenţă teologii au dreptate, până unde poate un simplu
scriitor să interpreteze Scriptura şi să scrie în lumina Duhului Sfânt? Iată
paradoxul!
Teologii şi-au rezervat o
anumită libertate de a interpreta faptele, oamenii, mesajul divin. Consideră că
au autoritatea să o facă.
Problema nu este nouă în
peisajul literaturii în general. Se ştie că literatura creştină este un mijloc
de îmblânzire a lumii, o metodă de a transmite mesajul corect...
Analizând fenomenul, putem
să apreciem câteva situaţii:
-
Există autori care de la bun început scriu după moda teologică
punând accentul pe mesajul educativ, scriu într-un fel la comandă, pe teme date,
frust, fără talent, inventând povestiri aparent simple, pentru a ajunge la
cititorul obişnuit, dornic de semne… Aceşti autori pot fi subvenţionaţi de
biserici, asociaţii creştine, au vânzarea asigurată, editurilor de genul acesta
le merge bine, cărţile se vând în biserici, la adunări, etc. Metoda este
aplicabilă şi la propaganda oficială şi până la un punct este utilă, dar există
un punct unde kich-ul este prezent, diletantismul e la modă, superficialitatea
primează.
-
Există şi scriitori care sunt sinceri, Scriptura e un loc
spiritual important, le marchează viaţa, iar temele pe care le abordează în
operele lor sunt bazate pe valori creştine, pe idei corecte, pe principii
morale adânci. Luându-şi libertatea de a crea o operă literară bazată de valori
creştine în mod original nu intră neapărat în sfera de interes a bisericii,
munca lor este privită ca o toană, ca o pasiune secundară, idei singulare şi
depărtate de viaţa bisericii. Apoi mai este o problemă, preoţii ori pastorii,
după cum este organizată biserica respectivă, nu au capacitatea de a administra
spiritual oameni cu astfel de daruri, îi obosesc artiştii, mai mult, îi
contrariază, apoi apar ca duşmani ai adunărilor pentru că darurile lor aduc
ceva nou, ceva care sună ciudat.
-
Există mari scriitori care au scris cărţi curajoase, pe teme
controversate sau teme solide, plecând de la textul Biblic. Au scris la o
vârstă matură, când numele lor era deja cunoscut, stabilizat şi reprezentau o
voce. Au considerat că e de datoria lor să-şi dea zeciuiala în modul acesta,
ofrandă pentru Dumnezeu, sincer, direct, cutremurător.
Scriptura oferă teme
interesante pentru scriitor, pentru artist, în general.
În cartea Osea
este scrisă o interesantă povestire, actuală şi dureros de reală. Un om a lui
Dumnezeu, având o credinţă sinceră, va trebui să trăiască şi să convieţuiască
alături de Gomera, o femeie păcătoasă, să o iubească până la sfârşit, cu toate
consecinţele. Sfinţenia şi curvia alăturate. Care biserica va accepta o operă
literară în care un preot sau pastor ar fi personajul principal al unui roman
având soţie o femeie cu pasiuni extreme şi trebuind să o iubească până la
capăt, fără să o poată părăsi. Şi totuşi Dumnezeu i-a cerut lui Osea
să aibă de soţie pe Gomera, pentru a transmite un mesaj poporului păcătos
despre dragostea nemărginită şi neînţeleasă a lui Dumnezeu pentru om.
În Cartea Ezechiel
autorul aseamănă pe Israel cu o fată abandonată crescută cu drag,
ajunsă femeie frumoasă şi ajungând să păcătuiască şi, încă pe bani, cu alţi
străini, cu bărbaţi din lume, uitând pe Dumnezeu. Metafora este relevantă,
imaginea e dură, dar reală. Totuşi care preot sau pastor ar accepta un roman
actual scris în modul acesta, cu trimiteri clare având ca fundal Biserica?
Exemplele ar putea continua.
Scriptura e plină de viaţă, iar un scriitor va găsit mereu teme actuale, luând
ca reper naraţiunile cărţilor sfinte.
Majoritatea teologilor scriu
în studiile lor că biserica are nevoie de revigorare, că oamenii au nevoie de
un mesaj pertinent care să le consolideze viaţa. De înviorare. Oamenii care
acceptă să se transforme, lucraţi de Cuvântul divin pot aduce ceva interesant,
nou.
Dumnezeu însă a arătat
omului soluţia: „Psa. 36:9 Căci la Tine este izvorul vieţii; prin
lumina Ta vedem lumina. – Psalmul 36 din Scriptură.
Postfață la cartea Cu fantezia pe fantezie călcând
(CEV) „But the Holy Spirit will come upon you and
give you power. Then you will tell everyone about me in Jerusalem, in all
Judea, in Samaria, and everywhere in the world".
(ESV) „But
you will receive power when the Holy Spirit has come upon you, and you will be
my witnesses in Jerusalem and in all Judea and Samaria, and to the end of the
earth".
(KJV) „But ye shall receive power, after that the
Holy Ghost is come upon you: and ye shall be witnesses unto me both in
Jerusalem, and in all Judaea, and in Samaria, and unto the uttermost part of
the earth”.
(KJV+) „ButG235 ye shall receiveG2983
power,G1411 after that theG3588 HolyG40 GhostG4151
is comeG1904 uponG1909 you:G5209 andG2532
ye shall beG2071 witnessesG3144 unto meG3427
bothG5037 inG1722 Jerusalem,G2419 andG2532
inG1722 allG3956 Judaea,G2449 andG2532
in Samaria,G4540 andG2532 untoG2193 the
uttermost partG2078 of theG3588 earth.G1093”.
(RDCT)
„Ci voi veţi primi o putere, cînd Se va pogorî Duhul Sfînt peste voi, şi-Mi
veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi pînă la marginile
pămîntului”.
(ROB) „Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste
voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria
şi până la marginea pământului”.
