Daniel Pişcu
este profund legat de Ţara Haţegului. A stat relativ puţin în Haţeg, pe vremea
adolescenţei cu adrenalină, a absolvit liceul în acest loc minunat. A fost un
licean nonconformist, îi plăcea poezia bună, citea mult, avea mereu argumente.
Viaţa l-a purtat spre alte locuri, în momentul în care scriu aceste note
literare, locuieşte la Braşov împreună cu familia, este bunic şi scrie o poezie
dinamică specifică unui scriitor tânăr. S-a născut în 20 iunie 1954 în Lupeni,
judeţul Hunedoara, critica solidă îl consideră membru de drept al generaţiei
optzeci, după criteriile cunoscute şi majoritar acceptate. Este un punct de
reper şi un argument să vedem în Daniel un poet şi romancier serios, cu un bun
creion critic şi cu idei de prim plan.
Numele şi
opera sa au fost argumente solide să apară în reviste de ţinută: România
literară, Timpul, Interval, Convorbiri literare, Vatra,
Bucovina literară, Euphorion, Poesis, Contrapunct, Familia
etc. Despre el au scris personalităţi de ţinută ale literaturii române: Eugen
Simion, Horea Gârbea, Ioan Holban, Ion Rotaru, Ioan Bogdan Lefter, Marian Popa
etc. Este o listă mai lungă şi care trădează poziţia importantă pe care o
deţine în lumea literară.
Este membru
al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1994, a fost membru activ al
Cenaclului de Luni condus la vremea potrivită, înainte de 1989 de o
personalitate puternică a lumii literare, Nicolae Manolescu.
Premiile sale
demonstrează că a scris cu multă putere o literatură bună, de ţinută:
- 1996 -premiul Uniunii Scriitorilor din
România- Filiala Brașov,
pentru volumul Scrisorile de acasă;
- 1996-
premiul Uniunii Scriitorilor din România la Festivalul de poezie “George Coșbuc “, Bistrița Năsăud; 1996, pentru
volumul Scrisorile de acasă;
- 1998-
premiul ASPRO pentru experiment, pentru volumul Titlul poemului este aforism;
- 1997 - 2003 - premiul revistei on-line Tiuk!
, pentru volumul de poeme Game, 2002 și pentru romanul Cel mai mare roman al tuturor timpurilor,
2002 etc.
Cărţile sale
sunt relativ numeroase, marchează un reper în evoluţia proprie şi reprezintă
momente de referinţă în viaţa literară. Titlurile atrag atenţia şi dau semnele
unui scriitor original. Debutul a fost
cu un volum de poeme Aide-mémoire, Ed. Litera, Bucureşti, 1989. Au urmat alte cărţi
importante: Scrisorile de acasă, poeme, Ed. Vlasie, Piteşti,
1995; Titlul
poemului este aforism, poeme, Ed. Axa, Botoşani,
1997; Mă
chemau păsările, roman, Ed. Augusta, Timişoara,
2000; Game,
poeme, Ed. Aula, Braşov, 2002; Cel mai mare roman al tuturor timpurilor, Ed.
Aula, Brașov, 2002: A venit un iepuraș (Azi Isus a înviat),
Ed. Augusta, Timișoara,
2003, carte
pentru copii; Jucătorul de cărţi,
poeme, Ed. Vinea, București,
2006; Puţină adrenalină, poeme, Ed.
Tracus Arte, București,
2009: Piaţa Sfatului/La-mele, eseuri,
Ed. Ideea Europeană, Bucureşti, 2011: Poemul
Nokia, poeme, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013 etc
Probabil are
în plan şi în manuscrise mai multe cărţi. Nu genul literar este important la
Daniel Pişcu, ci mesajul, dinamismul, viaţa privită în ochi, noutatea expresiei,
mesajul cu adrenalină, cum se exprimă chiar poetul. Este remarcat în mai multe
antologii, studii de istorie literară, cronici, dicţionare.
Călătoriile
sunt momente de detaşare, de regăsire a unor noi timpuri şi spaţii în care
descoperă libertatea, frumuseţea, primeşte energii speciale. Realitatea brută
este un motiv de inspiraţie pentru Daniel Pişcu, în timp ce scrie descoperă un
lucru esenţial, fiecare cuvânt are un loc al său în sistemul operei, deschide
noi orizonturi şi glisează spre teme importante. Daniel Pişcu nu trişează în ce scrie şi face.
Are puterea de a rămâne în limitele jocului şi umorului pe care le întreţine cu
pasiune. Sinceritatea are un mister ludic şi se poate simţi la el cu marile
experimente literare radiază substanţă operelor sale. De asemenea se simte în
spatele cortinei că poetul îşi pune întrebări pertinente: menirea scriitorului,
raportul său cu familia, cu sine, cu literatura din care face parte, este în
căutare de noi planuri.
Daniel Pişcu
este coleg de generaţie literară cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Ion
Stratan, Radu Călin Cristea, Călin Vlasie și
Florin Iaru, Alexandru Muşina, Bogdan Ghiu etc.
Distanţa ne-a
cam limitat prietenia, dar cărţile ne-au prins în mirajul lor, e atent cu mine,
îmi dă sfaturi cu multă atenţie, are mai mult timp de fenomenul literar. Îl
ascult şi înţeleg că Dumnezeu a fot generos cu noi, Ţara Haţegului ne-a
furnizat destule elemente să credem că putem scrie cea mai mare carte din toate
timpurile. Chiar dacă este doar un deziderat de adolescenţi, suntem conştienţi
că scriem fiecare la Marea Carte, unica şi mesajul vine din Ţara
Haţegului.
Despre Cenaclul de Luni putem reţine câteva
date: A fost un eveniment în data de 3 martie 1977, la ora 21:22, în urma unui
cutremur năucitor care a durat aproape un minut, a făcut victime şi pagube mari.
Cu o seara înainte, mai mulţi studenţi de la filologie şi filozofie, dar şi de
la politehnica sau construcţii, s-au strâns sa-şi citească texte literare pe
care le purtau cu ei, să asculte pe ale altora, să discute, să critice şi să decidă
daca era cazul ca eroii sa continue sau să abandoneze creaţia. Un moment de
fractură în viaţa acelor tineri. Împreuna cu ei s-a aflat şi Nicolae Manolescu
(azi preşedinte USR), critic literar, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii
din Bucureşti, personalitate complexă vieţii literare. Doi dintre tineri care
au citit in seara de 3 martie 1977 au fost Calin Vlasie şi Vaşile Poenaru.
Grupul şi întâlnirile care au urmat după acel moment au intrat în istoria
literară şi au părăsit din istoria cu numele de Cenaclul de Luni. Sala in care
s-a petrecut evenimentul n-a mai durat decât o zi, adică până la cutremur, când
studentul Calin Vlasie, visând la gloria literara, se afla in tren. Inspirată a
fost ideea lui Radu Calin Cristea, student atunci, de a-l atrage şi convinge pe
profesorul Manolescu sa tina cenaclul joia, şi nu vinerea. Criticul care a
încurajat tinerii să îndrăznească să scrie liber, să-şi caute identitatea dincolo
de formulele şi ritualul vremii, să-şi facă un loc în desertul livrat de
cultura oficiala a momentului. Cenaclul de Luni s-a format în timp, şase ani de
şedinţe, ţinute în diferite locuri, inclusiv la Clubul CFR,
de pe Calea Griviţei. S-a consolidat generaţia 80, în care au stat împreună
tinere speranțe, ulterior confirmate, cu
personalităţi diferite. Enumerăm: Doru Mareş (secretar al Cenaclului şi iniţiator
al lui, împreuna cu Radu Calin Cristea), Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ioan
Groşan, Traian T. Coşovei, Alexandru Muşina, Ioan Bogdan Lefter, Augustin Fraţilă,
Calin Vlasie, Radu Sergiu Ruba, Marius Oprea, Daniel Pişcu, Ion Stratan,
Mariana Marin, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Dan Goanţa, Ioan Lăcusta,
Radu G. Ţeposu etc. Cărţile lor au rămas în Bibliotecă pe raftul de onoare a literaturii
române. Cărţile lor au schimbat lumea literară
şi au marcat oamenii.
„Lunediştii” au jucat un rol în istoria literaturii române şi în cultură în
general. A fost o şansă să se coaguleze
o importantă generaţie de scriitori. Era dificil, debutul în presa culturala şi
în volum devenise din ce in ce mai greu în anii ’77. A biruit talentul puternic
şi original al acestor scriitori în formare care citeau în cenaclu şi spiritul
critic, dinamic, ludic pe care-l aveau toţi, au demarat discuţii libere de
ţinută. S-a făcut literatură în sensul bun al termenului, a participa la
Cenaclu a însemnat a discuta, a accepta şi a înţelege, a permite unitatea în diversitate
liber consimţită. Era un loc public de dialog activ, animat de creatori care doreau
o noua literatura. Fiecare e liber sa-şi
exprime propria teorie literară, sa fie de acord cu una şi sa critice o alta. Oamenii
zilei, politicienii de profesie, interesaţi şi dogmatici, se ţineau aproape de „lunedişti”,
se înţelege de ce… Au fost adunări cu 70-80 de participanţi, cu omniprezenta
anecdotă, cu întâmplări relevante pentru istoria personala a tinerilor artişti,
pentru istoria literara şi istoria mentalităţilor spirituale. Au fost lecturi,
au fost discuţii de neuitat cu bune şi rele, cu ţintă şi de plăcere. Au apărut
chipuri, idei, versuri, întâlniri, paradigme, petreceri, drumuri cu naveta,
provinciali aspiranţi la glorie, ducând cu ei veşnicia care era pregătită să
treacă bulevardul…
Cenaclul de luni, adică… Daniel Pişcu se remarcă, iată, ca un scriitor important, original şi atent cu vremurile pe care le trăieşte.
Constantin Stancu
