Ea
ea era frumoasă deşi nu vedea aceasta,
se născuse în palmele lunii,
vorbeşte din oglinda absenţei,
îi arată cămaşa de mire,
ea îşi descoperă umbra uriaşă de sare,
se pierde între visele lui ca-n rochii lungi şi albe de
mireasă,
ea gândea din oglinda rece cum mirele îi spală umerii în
fiecare seară şi i le şterge cu visele nevisate,
o, mirele îşi pune cămaşa de mire,
jumătate din trup îi putrezeşte,
cealaltă se face de aur…
