Istoria presei este una interesantă şi provocatoare. A privi
în urmă la textele transmise oamenilor de ziarişti, la
gândurile
şi ideile specifi ce fi ecărei perioade este o stare de
recuperare a
memoriei în măsura posibilului imposibil.
În cartea sa PRESA
HUNEDOAREANĂ (de
la origini
până în prezent, mai exact anul 2007)1
– Stefan Nemecsek
(jurnalist şi filozof) a avut curajul de a lăsa deoparte
obsesiile
de fiecare a zi a jurnalistului român şi de a încerca să
recupereze o parte de memoriei colective a zonei numită
Hunedoara. Autorul a avut răbdarea de a studia ziarele care
au apărut în timpul şi netimpul nostru
ca popor şi de a extrage
evenimente, istorii, decizii invalidate de societate,
decizii care
au schimbat destine, cuvinte cu pete de sânge, evenimente
care
au zguduit oamenii la vremea respectivă, cuvinte care au făcut
din puterea în sine ca putere, să spargă oglinzile mişcate
ale
Hunedoarei.
În toată această istorie pe care autorul cărţii o prezintă,
apar oameni importanţi pentru zonă: investitori, politicieni,
artişti, muncitori, ţărani,
scriitori, jurnalişti, formatori de
opinie, laşi, afacerişti, trădători,
vizionari, escroci, papagali.
În spatele istoriei, până la urmă, sunt oamenii.
Spre deosebire de literatură, presa are rolul de a face
legătură directă dintre oameni, locuri, evenimente, decrete
şi poezii. Jurnalismul, ca fenomen, nu s-a preocupat de
profunzimea conştiinţei, ci de manipularea conştiinţelor
prin
ştiri, articole, eseuri, puncte de vedere, realizări în
domeniul
economic, căderea şi mărirea partidelor la vremea potrivită,
cuvinte încrucişate, bancuri şi timpul probabil. E o poezie
frustă, o poezie mutilată, fără rima necesară în fi ecare
ziar.
Ştefan Nemecsek este jurnalist şi fi lozof, este analistul
care a trăit din interior fenomenul numit presă despre care a
scris, dar care a privit cu luciditate forfota scrisului la
ziarist.
A avut curajul de petrece timp lângă ziarele care au apărut
de-a
lungul epocilor, de a le cerceta, de a avea revelaţii şi
tristeţi,
de citi printre rânduri şi de a face radiografii ale unui
organism
viu, afectat de bolile secolului al XX-lea şi chiar din
secolul al
XIX-lea, plonjând cumva în secolul al XXI-lea. A scris
istoria
presei la intersecţia marilor evenimente, când presa trece
de la
suportul de hârtie la suportul electronic. Probabil că în
viitor
vor rămâne din ziarele care au apărut, din unele dintre ele,
doar simple trimiteri despre evenimente dintr-o zonă neclară,
afectată de nesiguranţă şi dorinţe. Migraţia aceasta spre
suportul electronic determină o bătălie decisivă pentru minţile
oamenilor prin presă. Nimic nu va mai fi cum a fost, iar
autorul,
prin curajul său, încearcă să fixeze evenimentele trecute la
modul omenesc obiectiv cât mai corect. Istoria aceasta este
prinsă în două volume. Primul volum prezintă fenomenul.
Volumul al doilea prezintă ziarele în ordine alfabetică,
statistici.
Înainte de toate autorul plonjează în istoria locului
simţind că locul are regulile lui şi misterele lui, apoi
presa
apare ca un fenomen palpitant având un loc aparte în cultura
regiunii. Evident că efortul autorului a fost de a pune în lumină
devotamentul presei faţă de interesele naţiunii, a
oamenilor, a
dascălilor, a muncitorilor.
Faliile care au apărut în istoria românilor în anul 1945 şi
apoi în anul 1989 au generat confuzie şi contact direct la
libertate,
mai ales după anul 1989.
Între libertate şi libertinaj limitele au fost minime
uneori.
Jurnaliştii au ştiut-o cel mai bine, au fost în sfera ştirilor
directe.
Autorul pune accentul pe fenomenul aşa cum a fost la Deva
şi în Valea Jiului, poli de interes ai judeţului, fără să
omită ceea
ce s-a petrecut la Orăştie, la Haţeg, la Hunedoara. Zona a
avut
şi are secretele ei, oamenii, interesele lor, foamea după
putere,
propaganda mascată. Cartea începe cu un cuvânt înainte
semnat
de Valeriu Butulescu, scriitor. Corect, prietenul presei,
scriitorul,
remarcă perioadele pe care le acoperă în geografi a
scrisului cartea,
de la perioada Habsburgică a Hunedoarei, la perioada
interbelică,
poate cea mai înfloritoare, apoi dictatura comunistă cu
amprenta
specifică vremurilor şi zona de trecere spre democraţie a
anului
1989, scurtă, nervoasă şi apoi, perioada mogulilor, a
baronilor
locali, a şmecherilor, a sindicaliştilor, a jurnaliştilor
capabili să facă
din presă o afacere.
Valeriu Butulescu scrie despre autor:
„La Ştefan Nemecsek trebuie să
apreciem în primul
rând răbdarea de exeget, graţie
căreia aproape două sute de
publicaţii hunedorene, mai mari
sau mai mici se regăsesc în
premieră naţională, antologate
într-o singură lucrare. Este
o muncă migăloasă, dar cartea de
faţă se constituie într-un
document sugestiv şi imparţial,
aduce în prim plan o bogată
bază de date, devenind un
instrument preţios de lucru pentru
cei care în viitor vor dori să
abordeze acest subiect, să-l
actualizeze şi să-l adâncească.”
La această introducere aş mai adăuga o idee: merită
studiată această istorie mai ales de oamenii politici pentru
a-şi
fixa mecanismele specifice presei prin care se acaparează,
se
consolidează puterea şi se eşuează în istorie.
Autorul dedică această carte tatălui său, care la data
apariţiei avea 88 de ani, sugerând că presa e un fenomen
de viaţă lungă şi pentru jurnalist şi pentru cititori, cu
jertfa
necesară impusă de cuvântul scris.
Primul volum al cărţii are o concluzie care s-a impus:
libertatea, un concept încă
nedefinit. Ştefan Nemecsek face
o incursiune filozofică şi jurnalistică asupra conceptului,
balansând între darul libertăţii şi povara ei, între
avantaje şi
căderile de fiecare zi, sugerând că presa are un rol
important,
acela de a fi informaţi ca cetăţeni, despre treburile
publice
şi capacitatea de a ne asuma înţelegerea fenomenului social
şi de a judeca corect contextul în care trăim. Libertatea a
fost
un exerciţiu al limbajului de lemn dar şi al exploziei de
ziare,
de la drepturile omului la abuzul de libertate, de la
cenzura
comunistă la libertinajul neprofesionist al unor jurnalişti
care
caută senzaţionalul sau sunt puşi în slujba stăpânului care
aduce
banul, capitalul necesar afacerii prin presă.
E nevoie de libertatea presei, dar o libertate asumată,
responsabilă, concluzionează autorul, după ce a parcurs
fenomenul
„Ziaristul are răspunderi faţă de echilibrul social, atât la
nivel
general cât şi la nivel individual, refuzând conştient să
stimuleze
apetitul morbid al receptorului de presă.” Capitolul despre
libertate
trebuie citit pentru că sunt gândurile unui jurnalist aflat
în război
cu sine, cu alţi jurnalişti, cu lupta de a ajunge cumva la
adevărul
zilnic, la foamea sufletului după celălalt suflet.
Cartea este interesantă pentru că aruncă o lumină asupra
unor ziare: Drumul
Socialismului (Deva)
sau Steagul Roşu
(Petroşani)
aşa cum au fost şi cum s-au ratat, de la mărire la
decădere, nu au rezistat testului de stres impus
de libertate.
Transformarea ziarului de la Deva într-un ziar nou - „Cuvântul
Liber”, a fost o experienţă interesantă pentru judeţ, pentru
jurnalişti, pentru cititori. Ziarul dominant al unei epoci,
nu a
rezistat până la final şi incursiunea autorului în fenomen
este
interesantă, suficient de obiectivă şi cu amprenta de
istorie a
judeţului. Poate anii 1993 – 2003 au fost ani buni pentru
ziar,
rezistând concurenţei. Totuşi istoria acestui ziar este fixată
de
David Randal din care citează Ştefan Nemecsek:
„Valorile celor care au
controlul asupra ziarelor sunt
cu totul diferite de cele ale
ziariştilor. Deşi pretind că respectă
concepte ca adevărul,
onestitatea, virtutea, aceştia urmăresc,
de fapt, să facă bani, propagandă
sau altele. Acestea sunt
obiectivele lor, fi e că este
vorba de stat, administraţie locală,
partide politice, companii
multinaţionale, firme mixte, întreprinderi
independente, bănci, companii
petroliere, bogătaşi sau
sponsori.”
Acest citat ne arată ce înseamnă libertatea în mişcare,
libertatea ca modalitatea de a trăi zilnic experienţe noi,
uneori
inutile, zbucium ilar şi eroare, sau victoria celui care ştie.
Deşi autorul analizează presa ca fenomen cultural, au fost
perioade, ca perioada comunistă în care presa era un organ
de
propagandă mai ales, dar în această zonă a fost şi o minimă
rezistenţă, aşa cum este descris suplimentul
cultural-literar
„Ritmuri Hunedorene” apărut sub marca ziarului judeţean
comunist, care a fost uneori o adevărată revistă de cultură
în
care au reuşit să publice importanţi scriitori din judeţ.
Aşa erau vremurile.
Pentru hunedoreanul interesat de istoria judeţului în care
a trăit, volumul al doilea e un dicţionar a ziarelor din
judeţ,
autorul face o scurtă prezentare şi menţionează oamenii care
au
făcut ziarul, pasionaţii, naivii, interesaţi.
Cine a rezistat?
E o întrebare care îţi vine în minte, mai ales după anul
1989: Călăuză,
Oglinda, Expres, Actual, Columna, Arena, etc.
Titluri, erori, certitudini. De remarcat faptul că în această
perioadă majoritatea celor care scriau frumos, sau scriu încă,
au
lansat ziare, dar ziarul e o afacere, mai e nevoie şi de
capital, de
influenţă, de relaţii, de a face meseria de jurnalist care
este altceva
decât a fi i scriitor sau istoric sau profesor sau om
politic. De
remarcat eşecul ziarelor de partid alături de cele vulgare.
Dar privind din perspectivă istorică, acum, doar 5 % din
populaţie mai apelează la ziarul pe hârtie. E mult, e puţin?
Lumea
s-a mutat în virtual, demonstrând că ceea ce contează este
gândul,
ideea, meseria bine făcută, libertatea ca mod de viaţă.
Iată ce scrie Ştefan Nemecsek în Cuvântul Autorului:
„Deşi recent, tabloul presei de
după decembrie 1989 s-a
dovedit a fi dificil de refăcut.
Multe din titlurile apărute peste
noapte au rezistat perioade mai
scurte sau mai lungi pe piaţa
media, nefiind inventariate de
nicio instituţie sau bibliotecă locală.
Nu cu puţine eforturi, cred că
am reuşit reconstituirea şi a acestei
perioade, cu sprijinul destul de
evaziv al colegilor jurnalişti…”.
Aceasta este lecţia libertăţii: pierderea memoriei. Autorul
a depus efortul de a ne reaminti ce am fost ca hunedoreni în
ţinutul Hunedoarei. Pe coperta interioară a cărţii se pot
citit
ideile serioase din capitolul „Ziaristul între libertatea de
exprimare şi responsabilitatea
cuvântului scris” din volumul
Controverse filozofice.
Încheiem citând unele titluri de ziare: RÎSUL LUMII,
CAME LEONUL, EXPLOZIA T, RELACHE, BLITZ,
PAGALUL DE PETROŞANI, VIAŢA DE LA EST LA VEST,
GAZETA DE REZERVĂ, HUNEDOARA EXPRES.
Sau titluri care lasă semne şi evenimente de presă: Cuvântul
Liber, Zori Noi, Călăuza, Renaşterea
Hunedoarei, Curierul Văii
Jiului, Ardealul Literar şi Artistic,
Nova Provincia Corvina, Servus
Hunedoara …
PRESA HUNEDOREANĂ este o istorie care a atins multe
inimi, a ajuns în locuri importante şi este o prezentă demnă
oriunde
este lansată. Astfel cartea este în biblioteca Mănăstirii
Sfânta
Ecaterina de la poalele munţilor Sinai, importantă bibliotecă
de
natură creştină, apoi antologia presei a fost prezentată la
Biblioteca
Parlamentului European de la Strasbourg şi a fost apreciată
la cel
de al doilea Congres Internaţional de Istorie a presei
româneşti
de la Iaşi, multe ziare serioase au găsit de cuviinţă să
consemneze
prezenţa acestei lucrări la evenimente locale sau internaţionale,
după mersul lucrurilor la românii de astăzi. Cartea a
stârnit şi
invidii, controverse, atacuri interesante şi interesate,
pentru că o
istorie a presei pe pâine este una greu de digerat la nivel
mintal,
faptele ziariştilor în vremurile din urmă lasă urme.
Această carte ne reaminteşte că prima gazetă românească
a apărut la 8 aprilie 1829 purtând girul lui Ion Heliade Rădulescu
şi că de presă au fost legaţi Mihai Eminescu, Petre Ţuţea,
Mircea
Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco , Constantin Noica, Tudor
Arghezi, mari personalităţi a culturii române, sau Păstorel
Teodoreanu, cel care a dovedit că „poţi răni mortal prin
cuvinte”
… Din judeţul Hunedoara, remarcăm prezenţa în media a
scriitorilor: Eugen Evu, Dumitru Hurubă, Valeriu Bârgău,
Valeriu
Butulescu, Gligor Haşa, şi alţii, dovadă că omul de
literatură poate
fi online cu epoca sa, pe insomniile celui care scrie şi pe mirarea
celui care citeşte…
Octombrie, 2010
1 Ştefan Nemecsek, Presa
Hunedoareană (de la începuturi până în prezent), Editura ”Realitatea Românească”, Vulcan, 2007.
