Nicolae Băciuț: Coșbuc, 150

NICOLAE BĂCIUŢ

150, la umbra unui Centenar falnic!

Aş vrea să mă înşel, să cred că, totuşi, cei 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc se vor sărbători cum se cuvine.

L-am sunat pe custodele actual al Casei Memoriale de la Coşbuc, să-l anunţ şi să-i cer concursul pentru a organiza un eveniment evocator, omagial, în micul amfiteatru din curtea Casei Memoriale, cu scritori şi oameni de cultură mureşeni.

Am rămas mut când mi-a spus că nu crede că va fi deschisă Casa Memorială în 18 septembrie 2016, în zi de duminică, cu doar două zile de aniversarea poetului. „Se lucrează încă, se fac amenajări...” Credeam că nu înţeleg bine – la ceas de sărbătoare încă se fac amenajări – dar ce-au făcut până acum? Cu ce s-au ocupat? Nu ştiau că înaintea sărbătoririi poetului vor veni vizitatori? Sau nu mai contează drumul pe care-l bat până acolo? Şi aşa, George Coşbuc nu e acasă, e la Cimitirul Bellu, de ce să ţină ei deschise uşile casei natale a poetului?

Mi-e sufletul plin de amărăciune.

De câteva zile şi nopţi adun materiale, tehnoredactez, corectez, pregătesc o antologie dedicată lui George Coşbuc, pregătesc numărul din septembrie al revistei Vatra veche cu multe materiale dedicate poetului din Hordou....

Dar eu sunt o persoană particulară, iniţiativele mele de a-l omagia pe poet vin dinspre sentimentele mele faţă de un autor şi faţă de o operă. Nu am sarcini, nici obligaţii de serviciu în acest sens!

Nu cred că şcolile se vor întrece, la orele de română, să spună ceva despre George Coşbuc. Sunt alte chestiuni arzătoare la ordinea zilei, poate.

Sau cer eu prea mult, am aşteptări prea mari?

Nici alte instituţii de cultură nu dau semne că ar avea ceva proiecte pentru a marca 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc. Nu aştept festivisme, formalizări, bifări, dar chiar să ignori o astfel de aniversare, mi se pare scandalos.

As vrea să mă înşel, aş vrea ca toate gândurile mele negre să fie doar un coşmar din care să mă trezesc într-o dimineaţă de duminică, în acest septembrie încărcat de lumină şi culoare.

În care simţi cum Poetul e suflet în sufletul neamului său...

Afinităţi elective –  antologie

POETUL

Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi larul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.

Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura -
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinţa mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt -
Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt
Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,
Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!

Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri deşarte.
Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,
Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!

Sursa: Nicolae Băciuț