CÂT EFORT – ÎN MOARTE – DE
A FI FRUMOASĂ
cât efort – în moarte – de a fi frumoasă
când pădurea-şi schimbă chinul în splendoare
îţi dă mărturie poiana stufoasă:
n-a fost răutate – este – deci – Culoare!
Crist duios s-apleacă – tot mai des şopteşte:
„frumos
voi trăirăţi – frumoşi fiţi în moarte
meritaţi amurgul – sfântă sărbătoare -
...de cădeţi în stele – nimeni nu mai moare...!”
în genunchi copacii primesc de la ceruri
binecuvântare cu aghesmi de geruri:
bucuroşi să moară – frumoşi în sfinţire
aşteaptă doar Cristul să le intre-n fire...
...cât de frumos te lasă Dumnezeu
să mori – trăind ascuns în orice zeu...
***
TOAMNĂ SPRE IARNĂ
tâlharii-au
jefuit în catedrală
mânjit
altarul – urmele-s de sânge
ca
de-obicei – Hristosul nu se plânge
dar
clopotari şi vânturi crap' de fală
şi
lepră şi noroi spurcat-au naos
o
zi de bezne iar şi-a pus coroană
cetatea
nu-i decât un spârc de haos
sfărmate-s - sus – coloană cu coloană
bocind
în zdrenţe – marginile lumii
cerşesc
o notă de la Sfântul Clopot
dar
bidiviii negri vin în tropot
strivind
nădejdi şi patima arvunii
…e
greu din ţăndări s-aduci mântuirea
…toamnă
spre iarnă: unde-i lecuirea?
***
Adrian
Botez
