Nicolae Steinhardt și memoria de fiecare zi... „În anul 2019, cu o energie debordantă, autoarea a publicat inițial în revista „Vatra veche”, în fiecare lună, câte un articol despre cel care a fost N. Steinhardt. Așa s-a născut această carte în care sunt împletite amintirile scriitoarei cu textele apărute în alte cărți, texte care susțin evocarea prezentă dedicată monahului. Tot ceea ce s-a fixat în istoria literară și în publicistica dedicată personajului copleșitor, omului de excepție N. Steinhardt, a devenit o fotografie spirituală importantă, un portret eveniment”

 

 

Nicolae Steinhardt, o evocare de Veronica Pavel Lerner

Există persoane în viața noastră care lasă o amprentă specială. Au impact spiritual și urmele au efecte îndelungate. Veronica Pavel Lerner - om de știință, poet, eseist, editor - reține prezența lui N. Steinhardt (Nicu, cum îl cheamă prietenii) ca una benefică. Iubitoare de frumos și cunoscătoare a culturii, ea l-a păstrat pe omul special, intelectualul de excepție, omul credinței și iubitor de adevăr, ca un personaj aparte. Amintirile sale, stimulate și de scrierile altor persoane, s-au materializat într-o carte intitulată N. Steinhardt în care spui că nu crezi…, apărută la Editura Vatra veche în anul 2020. Cartea este rodul colaborării dintre scriitorul Nicolae Băciuț și doamna Lerner.

În anul 2019, cu o energie debordantă, autoarea a publicat inițial în revista „Vatra veche”, în fiecare lună, câte un articol despre cel care a fost N. Steinhardt. Așa s-a născut această carte în care sunt împletite amintirile scriitoarei cu textele apărute în alte cărți, texte care susțin evocarea prezentă dedicată monahului. Tot ceea ce s-a fixat în istoria literară și în publicistica dedicată personajului copleșitor, omului de excepție N. Steinhardt, a devenit o fotografie spirituală importantă, un portret eveniment.

Cu sinceritate și onestitate, autoarea citează cărțile pe care le-a apreciat și din care a citat în opera sa: N. Steinhardt:„Dumnezeu în care spui că nu crezi - scrisori către Virgil Ierunca (1967-1983)” (Ed. Humanitas, Buc, 2000); N. Steinhardt: „Jurnalul fericirii” (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997); N. Steinhardt: „Critică la persoana întâi” (Ed Dacia, Cluj-Napoca 2001); N. Steinhardt: „Incertitudini literare” (Ed Dacia, Cluj-Napoca 1980); N. Steinhardt: „Dăruind vei dobândi” (Ed. Mănăstirea Rohia, Polirom, 2008); „Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii 1959-1989” (Ed. Nemira 2005); Nicolae Băciuţ, „Între lumi” - convorbiri cu Nicolae Steinhardt" (Ed. Libris Editorial, Braşov, 2015); George Ardeleanu: N. Steinhardt: Monografie (Ed. Aula, Brașov, 2000); George Ardeleanu: N. Steinhardt, paradoxurile libertății: o perspectivă monografică (Ed. Humanitas, București 2009) etc.

De reținut, tatăl scriitoarei, Doru Pavel, a fost avocatul care l-a asistat pe Nicu în cursul proceselor pe care le-a avut în timpul comunismului, după procedurile aplicate multor intelectuali de sistemul de forță a fostelor guvernări comuniste din România. Cu această ocazie, în decursul timpului, doamna Lerner, prietena lui Nicu, a aflat multe detalii legate de suferințele acestuia, fără a realiza, la acel moment, tragedia prin care trecea omul sensibil și credincios de lângă ea. Reamintirea evenimentelor, dublată de această cercetare a faptelor reținute în cărțile scrise de-a lungul timpului, a generat un șoc spiritual evident și o emoție copleșitoare pentru personajul istoric și emblematic.  

Cartea doamnei Veronica Lerner ne prezintă un protagonist puternic spiritual, dar  fragil fizic, unul care a rezistat prin credință, cultură și care a biruit timpul prin spiritul său. Mărturia sa s-a fixat în epocă prin cartea Jurnalul fericirii, o carte apărută în numeroase tiraje, citită, citată, evocată. El a iubit muzica, literatura, a participat la numeroase evenimente culturale, a cultivat prietenia, s-a opus organelor securității în perioade complicate prin modul său de traversa perioada dureroasă: nu și-a trădat prietenii, cunoscuții, apropiații. A dovedit o ținută intelectuală de excepție, un semn pentru cei care considerau, eronat, că omul poate fi strivit. Scrisorile sale trimise prietenilor sunt mărturii ale posibilității apropierii dintre suflete. Este exemplificată corespondența cu Virgil Ierunca, densă, puternică, exponențială. De reținut și perioada cât a stat la Rohia, acceptând situația de monah cu multă dedicare și credință. Veronica Pavel Lerner reține cu empatie: „Când vorbea despre cărţi sau concerte care i-au plăcut, era entuziasmat, fericit, folosea superlative şi toată faţa lui iradia fericire. Emana o exaltare aproape contagioasă. Avea însă şi momente în care figura lui, extraordinar de expresivă, devenea fie împăciuitoare, ca şi când ar fi admis, din politeţe, fără însă a-l fi convins, replica celuilalt, fie, cum l-am văzut de câteva ori, supărat de-a binelea” (p. 14).

Citând din textele arătate mai sus, de remarcat și poziția spirituală îndreptățită a lui N. Steinhardt: „Ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsa de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart sau de Boccherini este un păcat şi o spurcăciune. Nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea înjurătura, alungarea, dar şi orice vulgaritate, desconsiderare, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu”-  (Scrisoarea 32, 1 mar. 1970, pg 70); (p. 18).

Sunt cuvinte care ard pe fundalul epocii și se fixează în veșnicie. Ele consolidează ființa omului.

Eruditul personaj aprecia și reținea esența în legătură cu folclorul, cu sufletul oamenilor sinceri: „Colindele româneşti sunt un minunat punct de referinţă între mistică şi transcendental, pe de o parte, şi mioritic, de alta. Sunt punctul unde se întâlnesc Credinţa şi Popularul, Cerul şi Lumea” (Scrisoarea 159, Bucureşti 30 XII '75, pg 194); p (39).

De remarcat dragostea pe care Veronica Pavel Lerner o picură în fiecare frază scrisă. Ea caută să pună în lumină personalitatea prietenului, cel care în anii tinereții a desenat frumusețe în viețile celor apropiați. Evenimentele sunt rememorate acut, cu posibilitatea retrăirii acelor momente unice. Ele s-au înscris în marmura timpului, au lăsat urme adânci. Emoția, empatia se transmit cititorului și constituie exemple pentru generațiile mai tinere… Nimic nu se pierde în labirintul istoriei, totul se transformă acut, pe un plan superior…

Un eveniment crunt din viața lui Nicu l-a constituit procesul acestuia, unul nedrept, făcut după canoanele dictaturii consolidate în acele vremuri. Oamenii liberi nu aveau loc în schema socială, puteau fi oricând condamnați pe baza unor vini imaginare. A fost condamnat deși nu a făcut politică, nu a făcut parte din pătura bogată a societății, din elita cu resurse și poziții în societate. A muncit în trecut, până la momentul când a fost arestat, și-a adus contribuția la dinamica socială. A fost sincer în cursul procesului. Chiar dacă a fost acuzat că a făcut politică, datorită prieteniei cu Noica, altă personalitate marcantă a vremii, nu a fost activ și nu s-a înscris în mișcarea legionară sau alte structuri politice. De asemenea, nu a fost o persoană periculoasă… Era periculos prin stilul de viață, prin gândirea sa care nu se plia pe ideologia timpului. Era taxat pentru că era o persoană liberă…Viața i-a devenit un infern real, era tracasat de organele securității statului în numele unor principii egoiste, absurde. N. Steinhardt ere conștient de situația sa, punea ipoteza că ar fi putut înnebuni de atâta tristețe, durere. El a rămas un om sincer, credincios, dedicat destinului său încrustat în lumea spirituală, nevăzută.

Taina credinței este devoalată chiar de eroul evocării: „Va să zică este adevărat: este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfinte taine. Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată şi deplină. Linişte. Şi absolută nepăsare. Faţă de toate. Şi o dulceaţă. În gură, în vine, în muşchi. Totodată o resemnare, senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăştie pretutindeni, nu localizat pe buze. Şi un fel de strat de aer blând în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărţi ale copilăriei. Un simţământ de siguranţă absolută” (p. 52).

Veronica Pavel Lerner constată un fapt cutremurător: Valorile culturale actuale se deosebesc de cele ale generației sale. Lumea s-a schimbat cutremurător și oamenii sunt ușor manipulabili, acceptă compromisuri pe care nu le-au impus nimeni, în numele unei iluzii, bazate pe nebunia digitală. Noua religie, curentul „political correctness”, mai nou, „cancel culture”, produc surprize colosale în ce privește linia pe care glisează societatea și omul, om care nu este pregătit pentru un trans-umanism, de o agresivitate care îl poate duce în neant. Omul Steinhardt era sociabil, prietenos, își respecta apropiații, se îmbrăca elegant, avea bunătate în relațiile cu ceilalți, capabil să ierte, să accepte omul ca valoare venită de la Dumnezeu. Știa să-și protejeze prietenii, să ascundă suferința care îl marca și evenimentele dure din viața sa. Avea noblețea spiritului, în contrast cu noile valori de azi.

Despre viața spirituală, N. Steinhardt remarca: „Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. […]” (p. 85).

Valorile creștine impun un stil de viață care aduc echilibru și te feresc de păcate personale sau colective.

Este deschis cunoștințelor din științele umaniste sau exacte, asimilează la nivel intim dinamica omului în raport cu infinitul care îi stă în față. Era o formă de iubire elegantă, discretă pentru creația lui Dumnezeu. Nu a prins revoluția din 1989, dar spiritul său a biruit pe culoarele istoriei.

Autoarea reține: „Pentru a câta oară, scriind despre Nicu, mi se pare că timpul îmi face feste, se joacă, se preschimbă şi îmi dă senzaţia continuării - pe viu - a unui dialog început cu atâţia ani în urmă…” (p. 75).

Pe de altă parte, doamna Lerner remarcă ipostaza, omul în fața istoriei, omul răstignit pe trupul său fragil: „Închisoarea i-a fragilizat trupul şi mai mult, ştiu asta pentru că l-am văzut după ce a fost eliberat. Pentru el însă, importantă era tăria sufletească şi intelectuală, pe care şi le hrănea cu lecturi, muzică, artă plastică. Toată viaţa a dovedit curaj şi demnitate. A dovedit-o cu prisosinţă în timpul anchetelor Securităţii în procesul intentat lotului Noica din anii '60” (p. 90).

Referindu-se la viața monahală a eroului ei, autoarea pune accentul pe valoarea suferinței, pe energiile spirituale, constatând că nu postul și regulile monahale, stabilite de comunitate, sunt dificile; greu este să reziști într-o comunitate închisă, să trăiești în pace și armonie cu apropiații, să poți ierta, să le înțelegi limitele, slăbiciunile, erorile. Să ai bunăvoință, răbdare, echilibru și o profundă acceptare a naturii umane limitate. Rohia a fost „Academia” în care Steinhardt a accepta lecțiile venite de la Dumnezeu, cu umilință, cu iubire. El a înțeles că trebuie să dăruiești oamenilor și ceea ce nu ai, totul venea de sus, prin har…

O evocare profundă, sinceră și penetrantă. Cartea ne prezintă un personaj emblemă pentru români din toate generațiile. Generația de astăzi, însă, descoperă, prin lecturi dedicate, o altă față a lumii, alte personaje, alte paradigme. Veronica Pavel Lerner a lăsat iubire în frazele scrise cu pasiune.

La finalul cărții avem câteva date despre autoare: om de știință prin formație și educație, a iubit artele, muzica,  a scris despre lumea în care a trăit/ trăiește cu bucurie.  Activitatea științifică și cea literară s-au împletit în mod necesar, ca efect al cunoașterii lumii în profunzime. A publicat în România și Canada (cărți de literatură), este prezentă în enciclopedii și antologii, a fost premiată, meritele fiindu-i recunoscute. Titlurile cărților sale sunt relevante, indică spre generozitate și deschidere spre universal: Binecuvântatul prezent (2006), poezii; Oameni pe care i-am cunoscut (2015), proză scurtă; Disonanțe de bon-ton (2019); Gânduri, printre rânduri (2001), proză scurtă, poezii. A avut/ are o activitate publicistică, literară, culturală în zone diverse ale lumii, marcând mediul spiritual prin viziune și profunzime. Este prezentă în paginile unor reviste de ținută: „Target 01”, „Melos” (revista Uniunii Compozitorilor din România), „Vatra Veche”, „Signet”, „Singur”, „Nomen Artis”, „LaPunkt” (România), „Observatorul”, „Agenda Canadiană”, „Semnalul”, „Candela de Montreal” (Canada), „Radio Metafora” (SUA), „Cronograf” (România), "Alchemia" (Internaţional), „Nautilus” (Internaţional), Revista ASLRQ (Canada), „Destine Literare” (revista ACSR, Canada), Revista „Leviathan” (România)  etc.

Cultivă prietenia, relația cultural literară cu scriitorul Nicolae Băciuț este un exemplu prin care putem înțelege că în lumea de astăzi se pot construi punți durabile. Persoana lui Nicolae Steinhardt fiind liantul perfect, de înaltă rezonanță sufletească.

Până la urmă, fiecare carte este o cale spre fericire, un jurnal despre sufletul în mișcare spre Dumnezeu.

 

 

 Constantin Stancu