VALEA REGINELOR, POEZIA ROSEI LENTINI
Eugen Dorcescu ne propune un volum de poeme în limba
română a poeziei scrise de Rosa Lentini[1],
traducere chibzuită din limba spaniolă, care aduce un argument liric în
geografia literară a Europei, o antologie
cu tristeţe, apoi rezistenţa în faţa evenimentelor contemporane,
reîntoarcerea la coordonatele imperiului, ale istoriei care trădează prezentul
prin motivele eterne.
Antologia ne prezintă, la început, pe scurt, viaţa
şi opera poetei, tandreţea versului în lumea europeană modernă, date care vin
să informeze cititorul despre o lume aparte, o lume a visului străbătut de
furtuni spirituale, de violenţa ultimă a lumii, de melancolia la marginea
oceanului.
Un
moto interesant pentru acest volum:“Funcţia cuvântului, dincolo de mica
mizerie şi mica tandreţe de a desemna aceasta sau aceea,este un act de iubire:
să creeze prezenţă”. - Roberto
Juarroz. Acest citat dezvăluie temele principale ale volumului:
detenta prezenţei, iubirea ca fulger târziu, mizeria zilnică transformată în
poezie.
În prefaţă Esther Ramón face o
analiză interesantă a poeziei scrise de Rosa Lentini şi trimiterile sunt pertinente: „ Pentru Stefan Zweig, poetul
“este un paratrăsnet solitar ce adună (...) întreaga tensiune atmosferică a
focului sacru, şi această forţă este aproape întotdeauna mortală”. ZWEIG,
Stefan, 1999, 63. La lucha contra el demonio. Hölderlin, Kleist. Nietzsche. Barcelona:
El Acantilado.
Mai multe date în acest sens ne
aduce Karl Jaspers, notând că Van Gogh consideră de asemenea munca sa de pictor
ca un “paratrăsnet”. Asumând încărcătura simbolică şi transcendentă a
fenomenelor amintite, Jaspers afirmă, în consonanţă cu gândul conţinut în
poezia lui Hölderlin:
“Acum, cel care se expune
pericolului este chiar poetul: poate sfârşi nimicit, în timp ce misiunea sa
constă tocmai în a capta divinul primejdios în forma poeziei şi în a-l
transmite fiinţelor umane într-un mod care să nu fie dăunător.” JASPERS, Karl, 2001, 198. Genio artístico
y locura. Barcelona: El Acantilado. Citatul
este important pentru că dezvăluie puterea poeziei, în general, de a prelua
energiile debordante ale răului şi a le transforma în versuri care schimbă
minţile, inimile, lacrimile spre bine… Fraza este profundă şi surprinde în
acest context, dar focalizează lumile eterne ale poemului în poezia concretă a
Rosei Lentini.
Antologia reţine poeme din
ciclurile:
·
Din
“Citind-o pe Alejandra Pizarnik”, 1999
·
Din
“Caiet egiptean”, 2000
·
Din
“Sudul spre mine”, 2001
·
Din
“Cele patru roze”,
·
Din
“Veninul şi piatra”, 2005
Titlurile dezvăluie ideile
acestor poeme, sunt poeme care răscolesc cititorul prin profunzimea atmosferei
poetice, este redată o altă insulă în lumea contemporană, insula protectoare,
cea pe care se refugiază copii poemului, insula cunoaşterii prin versul luminat.
Lecturile, istoria, evenimentele
imediate, brutale, sunt aduse în poezie
de către Lentini, iar traducătorul, important poet contemporan, simte versul şi
lasă poemul să zburde, să curgă spre cititor în limba română, aproape la
nivelul creaţiei originale, cumva intacte, de sine stătătoare…
„Trebuie să scrii
ca într-un legământ
săpând în umbră, cu
lumina înăuntru.
Şi zice: “iarna
urcă prin mine”
şi este mai în sine
cu sine însăşi.
Tăcerea ţi-a luat
în stăpânire poarta
şanţul şi golul.
Cineva trece
ca un lup cenuşiu
în noapte
cu puii săi jupuiţi
în timp ce moartea
îi ciopleşte oasele
ca pe nişte
sculpturi, ca pe nişte flaute”.
Există
un loc unde se formează întrupările poetice, o lume a poeziei concrete şi
lentele pliuri ale dublei memorii…
Urmărind
poemele descoperi versuri memorabile: a zămisli absenţa, după-amiaza îmbracă în aur grădinile, lumina
strălucitoare care s-a scufundat în Egipt, Egiptul tindea spre stele ori se
afunda în nisip, grăunţe de somn pe care ne sprijinim capul, apa a şlefuit cântecele,
marea pasăre a crepusculului iluminează drumul de întoarcere, odihnindu-se
cuvintele iau forma obiectelor…
Rosa
Lentini este fascinată de trecerea şi tăcerea imperiilor, e jocul divin care
controlează lumea, istoria trecută care se reinventează în prezent, puterea şi
măreţia care alunecă în ape şi nisipuri, marile edicte inundate de timp,
apoi ieşirea, salvarea prin poezie, credinţă, cântec. Tema Egiptului este una
puternică, a fascinat oamenii pentru că le-a marcat destinele, iar imperiul
actual ne marchează destinele fie că este în joc prestanţa Statelor Unite, Europa, China, fie că este în joc
moartea noastră cea de toate zilele. Prin poezia Rosei Lentini descoperi că
puterea imperiului stă în fragilitatea sa… Se dezvăluie cititorului mecanismele
imperiului, meandrele care îl desenează, deschiderile spre lume şi Dumnezeu…
Egiptul a fost o temă importantă în creştinism, dar şi una în manualele de
istoriei lăsate în mâna păcătosului, o temă a eliberării de sub tirania
sistemului…
„Din vechiul Egipt
se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi
cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea
joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era
cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era
bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis,
Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de
mare.
Egiptul tindea spre
stele ori se afunda în nisip”. – Cheia
lumii
Eugen Dorcescu simte aceste poeme şi le dă o atenţie
deosebită, versul pluteşte frumos în mintea cititorului, pătrunzător şi tainic…
Fragilitatea fiinţei, ca şi fragilitatea imperiului
sunt testate prin tema tsunami,forţele
necontrolate ale energiilor create, cele care mătură bulevardele istoriei şi
face mereu curat în lume, pentru a conserva lumea, cu toate că individul,
concret, e pus să reziste acestora, să biruie cumva, iraţional şi divin, e
rezistenţa prin viaţa simplă, ca viaţă…
„Mai târziu pe
străduţe şi pasaje
în casele dărâmate,
sub pietre
şi graiuri o
călătorie amorţită:
fuziunea intimă cu
noaptea, odihnă,
transparenţa
intactă
a unei ape cu peşti
mai reci
mâna pe care nu
izbutim s-o trezim”. - Tsunami II
Efortul poetului, a poetei, în lume este redat prin poemul Hărţi, de fapt o privire de sus în
istorie, un contur ieşit din ceaţa poemelor, în aceeaşi manieră precum în
vremurile genezei. A privi detaşat lumea este efortul suprem al omului,
conştiinţa destinului său în univers.
„Şi priviri pe
deasupra distanţei
fiindcă prezenţele
îl susţin mai puţin pe om
decât cei absenţi,
atât de asemănători în liniştea lor
naşterii lumii
şi precum izvoarele
de asemenea liniile
de culori
naufragiate
spălate după un
timp de nisip”.
Este o hartă a posibilului, o hartă eternă,
dragostea se scrie la acest capăt de cer, pe aceste uliţe simple, iar timpul
din care suntem alungaţi, dă putere vieţii, centrul plin de dorinţă şi absenţă…
E un loc pentru cei care visează în Valea Reginelor, un Templu pentru Femeile Faraon care au marcat trecutul,
au dat sens deşertului şi mişcarea Nilului în istorie, o poveste care se va ivi
înspre lumină…
Eugen Dorcescu notează în prefaţa volumului: „Memoria
şi copilăria se aliază în poem, se condensează, pentru a se preschimba în
lemnul unor vâsle iute-trebuitoare, dar nici grădinile, nici poveştile lor nu
sunt de ajutor, fiindcă nu-i lemn îndestulător pentru a ridica diguri. Doar
pentru a arde. Pentru a ilumina un scurt răstimp, o clipă.”
Poezia Rosei Lentini luminează o clipă istoria
imperiului cu limbajul special al celei care a străpuns tsunami cu puterea memoriei şi a şoaptei…
Constantin Stancu
[1]
Rosa Lentini, Antologia Rosa Lentini –
Tsunami şi alte poeme, Editura online „Semănătorul” – 2011, poezie,
traducere de Eugen Dorcescu.
