CARTEA - NESFÂNTUL MEU ZIDAR
o
viaţă-ntreagă-ncape într-un vis
şi
tragedii cumplite-s înghiţite-n ceaţă
ar
dispărea calvarul – dacă n-ar fi scris
deci
scrisul e calvar - iar fila-i viaţă
din
stihuri curge sângele-umilirii
din
stih se întrupează uri – iertare
dar
cartea nu dă izbăvirea prin uitare
ci
răstigniri pe crucea amintirii
iar
tot ce-a fost – de-a pururi se repetă
căci
epopeea se preschimbă în coşmar
de
nu mai ştii ce-a fost şi ce-amenìnţă:
cartea-i
nesfântul – crudul meu zidar…
…zvârcòlului
de monştri valul dă priìnţă
tu
singur le nutreşti icoana spre fiinţă.
CITITOR ŞI
SCRIITOR
mă
prinde moartea tot cu cartea-n mână
zâmbind
de-o lume care se amână:
e-o
lume fără as şi fără pică -
o
lume de cuvinte – “de nimică”…
o
lume-n care-s zeu printre driade
şi-mi
cad pe cap luminile-n cascade:
dacă
la fila doişpe stau să mor
sar
la final: “Suprem Judecător!”…
…oricare
Carte-i decât mintea mai deşteaptă
slovă
cu slovă au complotat-o-n ceruri
apoi
– sub ţeasta celui ce n-aşteaptă
o
au zvârlit – ca o plodire dreaptă!
…te
cocoşezi - Poete – gândind la dinamită:
se
iscă încă-o Carte – sub hârca-ţi adormită!
***
Adrian Botez
