ÎN CAUTAREA IEŞIRII PRIN CER
Scrisul lui Vasile Andru din romanul Muntele Calvarului curge simplu, firesc, aproape frust, dar căutând
profunzimea sau secretul divin. Romanul a fost propus de Editura Emia în anul
2003, prezentând o întâmplare din anii 80, din epoca refugiului multilateral
dezvoltat, dintr-o vreme cunoscută unor generaţii în viaţă, dar necunoscută
pentru cei tineri, uitată de cei care se uită pe ei într-o vreme a curgerii
rapide spre neviaţă. Un roman imposibil de publicat înainte de 1989, şi greu
citit pentru că oamenii nu mai au timpul necesar lecturii, un roman al crizei
umane din toate vremurile. Un român din Orăştie este ucis de două persoane
simple, muncitori, pentru a-l jefui, dar justiţia timpului nu poate duce cazul
spre final din cauza crizei de sistem, din cauza magistraţilor obosiţi de
propagandă, de frică, de neglijenţă, de eroare, de indiferenţă, de moarte
spirituală.
 |
| Vasile Andru - Sursa Interent |
Povestirea merită urmărită, se
petrece în Orăştie, la Sarimzegetusa, o ipotetică reşedinţă de judeţ, o capitală
a unui tărâm care trimite la Muntele
Calvarului.
Drama sufletească pe care o
propune scriitorul este aceea a găsirii căii spre altceva care înseamnă cu
adevărat viaţă.
Din toate aceste întâmplări, unii
caută ieşirea prin părăsirea ţării, alţii prin refugiul într-o lume iluzorie a
credinţei şi parapsihologiei, alţii prin căderea spirituală, alţii prin
absenţă, alţii în meditaţia transcendentală, alţii prin eşec.
Această căutarea în identitatea
fiecăruia pentru a-şi regăsi forma de unu în acel unu de început este
tensionată, dramatică, dar eliberatoare.
Pe firul povestirii reporterul,
care caută motivaţiile crimei şi făptaşii aflaţi în imediata vecinătate a
organelor de justiţie, ne prezintă criza din sistemul care ar trebui să ducă spre dreptate şi adevăr, ca spre un punct de
echilibru. Din păcate criza este ireparabilă, iar cei care descriu falimentul
moral cel mai bine sunt judecătorii, experţii, poliţiştii care ştiu, recunosc,
dar tac într-o uniune de breaslă care îi caracterizează ca aflaţi în ruină.
Conştiinţa eşecului la aceşti
oameni din justiţie este bine conturată, iar foamea lor după bani, poziţie,
nume şi promovare este imaginea falsului intelectual neputincios să -şi rezolve
problemele personale şi ale semenilor săi.
Milu Calcantaur, specialist în
criminalistică şi medicină legală este prototipul omului din justiţie care „știe”
- citez: „Căruţa asta a dreptăţii eu o urnesc prin bani şi printr-un cod
misterios de relaţii. Dacă tu eşti convinsă că cei doi au ucis, dacă tu ai
probele tale, dacă aceste probe sunt deconspirate de Justiţie, tu vii la mine
şi-mi spui. Iar eu urnesc căruţa spre ocnă. Ţine nu-ţi cer mult. Dă-mi 15.000
de lei şi spune ce dreptate vrei. Fac un certificat medico –legal cum trebuie:
ţi-l bag direct după gratii”.
De remarcat la scrierea lui
Vasile Andru căutarea esenţei umane într-un secol în cădere. Unele fraze din
roman sunt cristal pe un fulg de nea, cu trimiteri spre Dumnezeu. Din păcate
prozatorul caută ceva dincolo de credinţă şi har, cauză o mixtură dintre creştinism
şi spiritualitatea asiatică, la modă printre intelectuali. Eşecul experienţelor
spirituale ale personajelor, cu trimiteri spre yoga şi alte bucurii interne
dovedeşte că valorile creştine în esenţa lor nu pot fi completate, nu pot fi
modificate pentru simplul fapt că Dumnezeu este acelaşi ieri, azi şi mâine.
Ratarea valorilor creştine de către personaje, în măreţia şi simplitatea lor,
dovedeşte eşecul omului, falimentul şi depravarea sa.
Cunoaşterea - sete împinsă spre
limită, pentru a se putea afla acel altceva, omul în esenţa sa este împins spre
sublim, dragostea pare o umbră, discursul caută mereu ceva, scriitorul
călătoreşte în istorie, atingând politicul, oamenii sunt dezorientaţi acolo
unde nu au un punct de echilibru şi unde este imposibil să coordonezi existenţa
spre locul stabilit de Dumnezeu. Personajele trăiesc o dramă, autorul este
înăuntrul povestirii cu drama sa precum veacul în mintea omului.
„Mă gândesc la Mioriţa şi la
Caragiale. Cele două semne emblematice ale spaţiului carpatic: primul este
genetic, ancestral; al doilea este ploconul istoriei târzii. Fatalitatea sub
care stă acest spaţiu, tragismul şi carnavalescul. Omorul ritual şi balul
mascat. Dinspre Carpaţi spre planetă”.
Dincolo de paginile romanului,
fiecare trebuie să îşi caute muntele eliberator, dar acesta pare a fi Muntele Calvarului.
Constantin Stancu
