ADRIAN BOTEZ ŞI INTERVIUL
INTERVIU CU SCRIITORUL CONSTANTIN STANCU
1-...Stimate
domnule CONSTANTIN STANCU – am
remarcat, de la prima noastră „întâlnire” (internetistică şi, apoi,
epistolară), o sensibilitate aproape maladivă a omului Constantin Stancu, egală cu aceea a Poetului/eseistului/criticului Constantin Stancu (folosind alte
cuvinte, Poezia dvs. îl exprimă perfect pe omul care o scrie... - lucru rar
întâlnit în literatura contemporană, grav histrionizată... - sau, cel puţin, în
cea de înaltă şi autentică valoare! – iar dvs. aveţi o capacitate de
vizionarism poetică şi de empathie critică mult peste medie!). Cum se împacă
THEMIS-Zeiţa Oarbă (ŞI, CEL PUŢIN
ÎN TEORIE, DURĂ!) a Justiţiei (aţi
absolvit Facultatea de Drept, sunteţi, actualmente, jurist/consilier
juridic...), cu inefabilul, uneori serafic, al Poeziei dvs. ?
Răspuns:
Extremele se ating. Sunt sensibil pentru a
putea primi unele lucruri, sunt riguros pentru a le putea organiza şi a le da o
finalitate. Privind la ceea ce scriu, în parte cronica, nu este exprimarea unui
critic, ci a iubitorului de poezie care mai alcătuieşte un poem pe o temă dată,
un poem al relaţiei. Nu am pretenţia de a fi pus în categoria criticilor de
profesie, ci a prietenului care propune o operă ce ar trece neobservată. Aştept
să trec la proză, e momentul în care voi putea fi altceva în felul meu de
vieţuire. În Vechiul Testament, preluat din Biblia tradiţională, scrisă de
evrei la început, Dumnezeu este bun şi drept, iar mila şi îndurarea se
împletesc cu justiţia divină. Interesant că la evrei bun şi drept se exprima
printr-un singur cuvânt, deci aici este rădăcina, cuvântul care poate cuprinde
viaţa în cupele sale. Şi trebuie să sorbim cupa întinsă de Mâna Divină. Nu mai
cred în metafora zeilor şi a zeiţelor, ci mă focalizez pe UNU, adică fiinţa
TRIUNICĂ. În fond apa mărturiseşte pe pământ: lichid, gheaţă, abur, toate apa
din care suntem plămădiţi alături de ţărână, dar nu suntem … noroi … ( vezi
Nichita ).
2-Poezia dvs.
vine (cum frumos zice confratele dvs., Poetul hunedorean şi prieten comun, Ioan
EVU: Trăind în spaţiul mirific al Tării
Haţegului, acest poet cu chipul sculptat într-o stâncă a Retezatului are în
privire ceva din transparenţa adâncă a lacurilor montane) dinspre
dumnezeiescul şi stră-istoricul Ţinut al Haţegului. Ce şi cât consideraţi dvs.
că datoraţi (peste ce a spus, cu
atâta dreptate, Ioan EVU!), din punct de vedere al “poeticului poeziei” dvs.,
acestui ţinut, la care românii n-au învăţat, încă, să se închine?
Răspuns:
Ţara Haţegului este o zonă interesantă, iar
prietenul, vecinul şi prozatorul Radu Igna a prins ceva din miracolul acestui
loc despre care au scris mulţi oameni mari, nu au putut face abstracţie de ţară
ca ţară. Cartea sa despre vocaţia culturală a Tării Haţegului este un document
care nu ar trebui să treacă neobservat.
Nu pot spune nimic despre această legătură,
dar Densuşianu scria despre poezia pământului, simţea poezia locului, a intuit
bine stare pământului. Ca tânăr am fost pe Retezat, iar mai nou, fenomen
recunoscut public, această zonă este
printre cele mai frumoase din lume. Ori frumuseţea care tinde spre absolut,
vine de din Dumnezeu. Aici a fost în vechime un important adânc de mare, aici,
pe dealurile Haţegului unii au crezut că a fost cetatea lui Decebal ‼ Sunt
astfel de speculaţii, istoricii nu admit aceasta, dar pe dealul Haţegului a
fost o cetate cândva, o vatră, apoi toate monumentele existente care înseamnă
istorie, mit, legendă, viaţă de om simplu şi de voievod.
Aş invita pe orice la un traseu în Munţii
Retezat, acolo s-a mai păstrat ceva pur şi apoi să prinzi păstrăv din apa de
munte, eşti pe altă planetă, ori deja trebuie să faci un reportaj de pe această
planetă …
Sunt multe de zis, dar trebuie să înţelegi
că pământul pe care stai e uneori sfânt. La mânăstirea Prislop simţi că eşti pe
o gură de rai, asta se simte, locul are ceva mirific. M-am rugat în locaşul săpat în stâncă de
Ioan de la Prislop şi am simţit că ceva îmi atinge fruntea deşi nu era nimeni
acolo, era poate Duhul Sfânt, e ceva ce se trăieşte şi nu trebuie să priveşti
neapărat la sfinţi, ci direct spre Dumnezeu, cu mult curaj …
Bea apă din izvoarele din Retezat şi nu te
saturi, deşi nu are gust, nu e poluată, adică atinsă de păcat … Fă un culcuş
din cetină de brad şi dormi sub stele, repeţi povestea Părintelui Avraam
…într-un alt loc …
3-Faptul că aţi
“evadat”, o vreme, în lumea Bucureştilor, este resimţit, de dvs., ca o perioadă
de “dezertare” moral-spirituală, sau este doar o modalitate de a “înteţi
focul prin depărtare de origini”, de a învăţa, mai din afunduri, să
iubiţi Munţii Sfinţi ai Haţegului? Cu adevărat, acum, întors în Haţeg, vă
simţiţi re-întors în Paradis…?! - cel puţin din punctul de vedere al spiritului
omului terestru…? Expresia dvs. poetică, din Pomul cu scribi (“acolo, în Retezat, poţi scrie o scrisoare
de dragoste/direct pe tălpile lui Dumnezeu”sau: „mă prind cu ambele mâini de marginea cuvântului/şi urc spre răsuflarea
ta, Doamne...” ), exprimă optim,
ceea ce simţiţi pentru tărâmurile magice, unde v-aţi întors?
Răspuns:
La Bucureşti am ajuns datorită fenomenului
migraţiei forţei de muncă specifică în capitalism, dar acolo, într-un
apartament simplu, am dus o viaţă de călugăr, am citit în afara programului de
muncă, am fost la Muzeul Ţăranului Român, la Muzeu Satului, la Muzeul de Artă,
nu am întâlnit pe nimeni important acolo, era imposibil, un om sensibil nu
poate intra în contract cu o lume a interesului. Capitala nu vede Provincia,
Provincia este deja altceva decât cred cei de acolo. Doar cutremurul va face
legătura, atunci toţi vor sări în ajutor, altfel … Am scris în timpul liber şi m-am lăsat scris,
presiunea capitalei te face să explodezi, iar eu am preferat să explodez în
operă … Haţegul e Vatra. Aş fi dispus la o nouă experienţă altundeva, dar m-aş
întoarce la Vatră, ca un soldat la final de ciclu …
4-Sunteţi de o
discreţie (orfică şi umană) şi de un perfecţionism de bijutier care, cel puţin
pe mine, mă fac să cred că veniţi din altă lume…Este în firea dvs., înscrisă
dintotdeauna, această discreţie?!... sau v-aţi construit-o, ca stare prin care
vă alimentaţi confortul dvs. spiritual, necesar caligrafierii Poeziei dvs.… - …sau este, mereu, un dar al “ursitoarelor haţegane”, un fel de testament al Ţării Haţegului, pe care
spiritele superioare ale locului v-au “ţinut”, cu jurământ, să-l respectaţi,
dacă vreţi “să vă fie bine”…?
Răspuns:
Scriu sub imperiul inspiraţiei, apoi revăd
textele de mai multe ori la intervale de ani, chiar, mă dau puţin înapoi, în
moarte, vorba poetului, ca să am perspectivă, ca să înţeleg. Psalmistul spune
că Dumnezeu îşi purifică Cuvântul de şapte ori, ca aurul sau argintul, pentru
a-L face pur, ori asta cred că trebuie să facem şi noi, oricum Dumnezeu ne
purifică de şapte ori pe cei aleşi, pentru a ne face fiinţe …, puse deoparte …
Nu mă grăbesc, deşi din punct de vedere al
eternităţii, e o grabă …
Cărţile mele includ mai multe volume
fiecare, nu am avut ştiinţa marchetingului, dar apar destul de rar, nu cred că
un poet se poate exprima prea mult, câteva poeme este opera sa, restul e o
repetare, un cancer de cuvinte, sună bine, dar e o repetare undeva, un ecou şi
nu e bine să abuzezi. Numărul de cărţi nu este egal cu valoarea deşi e posibil
acest lucru, dorim să facem planul cincinal în patru ani, dar nu este aşa,
trebuie să ai răbdare cu tine, Dumnezeu are răbdare cu tine, opera este altceva
…
Între cuvinte este o relaţie strictă, Biblia
are o structură matematică, de aceea nu se poate adăuga nimic, nu se poate
scoate nimic … este exemplul … Nu este
ceva contradictoriu, dar este paradoxal, ea oferă exemplu, interesantă istoria
Bibliei, e prea interesantă până a ajunge la canon, adică la unitatea de măsură
…
Nu vă plac profeţii ? Nu vă plac pildele ?
Nu vă plac psalmii ? Nu vă plac regulile spuse de Dumnezeu prin Moise ? Nu vă
plac faptele oamenilor lui Dumnezeu ? Toate se leagă … Moise a scris şi cât s-a
codit să meargă în lucrare … dar trebuia să fie martor şi să scrie, bâlbâitul
nu era o scuză, cineva trebuie să vorbească oamenilor … Pavel a fost aruncat de
pe cal pentru a scrie epistole şi încă din închisoare … De aceea artistul
trebuie să se retragă apoi din viaţă, pentru a se exprima, apoi înapoi în lume,
apoi ... Brâncuşi a trăit ca un ţăran la Paris, dar a sculptat cu lumina,
trebuie să învăţăm că nu scriem numai folosindu-ne de cuvinte … Brâncuşi a câştigat procesul contra U.S.A.
care îl acuzau că face trafic cu metale interzise, deşi el ducea operele la americani
…Ce curios, dar toate lucrurile lucrează pentru binele celui care foloseşte
lumina în opera sa …
5-Cât
valorează, SINCER, pentru dvs., “Gloria Artistică” - AZI?
Răspuns:
Câţiva oameni beţi încercând să danseze vals
pe masa de ospăţ, cocoţaţi acolo, să-i vadă lumea, pe o melodie de manea …sentimentală … Dar
nu-i vede nimeni, doar muzicanţii care
aşteptă bacşişul …Şi ospăţul este pregătit de Dumnezeu …
Vă place cum a murit Elvis, mai rău ca un
câine, atunci ce e gloria ? Dar M. Jackson …mai rău, nu mai avea trup parcă şi
sunt … vedete …
6- Vă rog mult
să le vorbiţi, mai pe larg, cititorilor noştri, câţi vor fi fiind ei, despre
iniţiativa dvs. de a crea o revistă electronică online: costyconsult.wordpress.com
Am această
rugăminte, pentru că unii dintre membrii cenaclului revistei Contraatac
(evident, dintre cei cu talent autentic,
obsedaţi, ca lunaticii, de
literatură şi de scrierea ei-Revelaţie a sinelui) mă întreabă cum se pot face
“auziţi”, prin ce au de spus… - şi eu le-am spus că ŞI prin revistele literare
online o pot face...
Răspuns: Modul acesta de a ieşi spre lume cu
poemele tale nu este poate cel mai corect, nu are aceea doză de mister şi
taină, dar trăim într-un context şi ne adaptăm vremurilor. În istorie au mai
existat treceri de la un mediu
informatic la altul. Când fenicienii au trecut la alfabetul pe care îl
cunoaştem, în mare, iar modalitatea de comunicare specifică imperiului Egiptean
a fost abandonată treptat, a fost un şoc, informaţia circula mult mai repede,
era mai uşor de transmis epistole de la un om la altul, le puneai într-un
baston de bătrân orb şi inamicul nu ştia nimic, dar omul tău de la capătul
drumului de orb, ştia ceva. A fost o
reformă severă în imperiu lumesc. Solomon, cel din Scriptură, a colaborat bine
cu vecinii săi şi a descoperit că aceştia erau buni comercianţi şi meseriaşi,
chiar şi Templul de la Ierusalim a suferit influenţa artei feniciene, astfel că
cel mai înţelept om consemnat în vechime a înţeles că există posibilităţi mai
mari în acea colaborare cu regele Hiram. Invenţia tiparului a dus la reformă în
vestul Europei şi la potenţarea valorilor în toată lumea.
Trebuie să acceptăm schimbarea, e ca o
naştere, simţim durerile, dar ne vom bucura în final, e şi mecanismul uitării,
uiţi durerea până la urmă ...
Dacă cineva va dori să vadă cum arăta lumea
literară din Ardeal, mai ales din zona Hunedoarei, va avea pulsul în format
electronic. Apoi necesitatea de a arhiva cumva scrierile vremii, de a le
conserva. Informaţia culturală va fi necesară, chiar dacă nu pare aşa. Tendinţa
spre globalizare va impune cultura de nişă care va putea aduce originalitate,
mister, va stimula oameni şi va lumina cumva eroarea care este în lume
încercând să o devieze spre bine.
Există destine de excepţie în zonă şi în
Ardeal, ele nu trebuie omise, chiar dacă partea oficială a lumii are alte
opţiuni mai de interes material şi politic, e nevoie de oameni care să arate
cum se face un lucru în mod profund, serios şi cutremurător. Nu dau nume, dar
ele se impun oricum, o lectură a cronicilor arată că există astfel de oameni.
Sunt fenomene care trebuie puse în valoare,
care trebuie semnalate, tradiţii, eroare umană deşi formele nu o arată, idei
măreţe, etc …
Cred că literatura se va muta încet – încet
în virtual. Am fost emoţionat când am putut vedea un fragment din „ codex
sinaiticus „ – ceva misterios, dar am avut acces la manuscrisul cel mai vechi
privind cartea Isaia din Biblie, revista a făcut totul accesibil până la urmă.
Trebuie să ne asumăm şi riscurile, cei făcuţi să distrugă, vor ataca ceea ce li
se pare neserios, să iei în serios vremurile, adică, acum când e atât de simplu
să distrugi ...
Şi Templul a fost distrus de mai multe ori,
dar s-a ajuns la Templul trupului omenesc în care Dumnezeu pune valoare. E
nevoie de răbdare, însă, fructul trebuie să se coacă şi se va face în timp, dar
o cetate pe un munte înalt va fi observată până la urmă. E nevoie de timp,
însă, pentru a urca muntele …
7- Există ceva
specific poeziei Ardealului? Ce anume? Şi dacă există acest “ceva” inexprimabil
sau exprimabil, va rămâne el, în vremile ce vin …- neîntinat şi neschimbat,
precum lucrările dumnezeieşti?!
Răspuns:
Da, seriozitate, consistenţă şi oamenii nu
cedează aşa de uşor modelor trecătoare. Influenţa culturii vestice în Ardeal
este evidentă, e mai multă seriozitate, artistul îşi asumă destinul mai altfel,
cu suflet. Nu trebuie exagerat, dar Ardealul are o culoare aparte în imaginea
de ansamblu a literaturii române. Temele sunt fundamentale: natura, familia,
iubirea, revelaţia, preocuparea pentru problemele necesare ale umanităţii. Este
o tradiţie începând cu Palia de Orăştie, cu Ţiganiada, cu Densuşianu, sunt
locuri mirifice demne de prins într-o carte, cu legende, mituri sau oamenii
extraordinari.
8-Cum este
simţit Dumnezeu, în Ardeal? Oare această “presimţire”/intuiţie/vizionarism vă
face să pregătiţi (printre alte numeroase proiecte literare!) volumul de poezii
: Poemul
care se scrie singur?...după Ecou de Psalmi…?!
Răspuns:
În Ardeal creştinismul este mult mai
relaxat, sunt multe culte creştine, iar viaţa socială este dominată de acestea
la modul implicit. Ardealul este poate cea mai liberă zonă din lume în ce
priveşte credinţa, e un exemplu. Influenţa reformei din Europa a marcat zona,
dar creştinii ortodocşi sunt numeroşi şi prezenţi. Cultele evanghelice aduc un
plus de creativitate şi contribuie activ la formarea de oameni de caracter. În
general în Ardeal oamenii citesc mai intens Scriptura ceea ce îi face mai buni,
e o latură care influenţează viaţa socială. De reţinut că în acest context de
libertate, lipsesc cultele neautorizate, cele …originale în felul lumesc …
La nivelul personal, deşi am fost format în
socialism, după anul 2000 am dedicat o mare parte timpului studiind evoluţia
Bisericii, a Creştinismului de-a lungul timpului, convins că înainte de 1989 ni
s-a ascuns o bună parte din istoria lumii în acel fel de a privi omul. Am
descoperit valori fundamentale care stau la baza existenţei, fără speculaţii
sau erori, ci pe baza Evangheliei, a marilor profeţi, a legalismului revelat
lui Moise, a literaturii sapienţiale din Scriptură. Am căutat să învăţ în
fiecare zi de la Dumnezeu prin Cuvântul Său,
în mod direct, „ on line „ , ca să folosesc un termen la modă. E cea mai
înaltă şcoală, în Scriptură există tot ceea ce este necesar pentru o viaţă de
om.
Să nu uităm opera poetică semnată de Lucian
Blaga, cel care a dat o linie corectă poeziei, care ne-a învăţat să ascultăm
cum razele de lună ating fereastra, iar credinţa străpungea versul. Revelaţia
poetică serioasă vine pe această linie: versul/ textul Bibliei … Să nu uităm că
din punct de vedere scriptural omul este opera de artă a lui Dumnezeu …adică,
viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu …
9- Cum vedeţi
dvs. noile vremuri – din punctual de vedere al tinerilor care chiar vor să-şi
facă din poezie un mod de viaţă? Nu
mă refer la vreo remuneraţie, ci la posibilitatea de a-şi face auzite
strigătele “de peşti” ale emoţiei poetice, sau opiniile despre forţa
Spiritului, care, dacă încă nu poate domina lumea noastră, ei (“nădăjduitorii”…)
sunt siguri că o va face, într-un viitor nu foarte îndepărtat? Sau credeţi că
însăşi această “naivitate” este premiza ratării vieţii lor, cum li se spune lor
de către unii, chiar în şcoală?!
Răspuns:
Poezia a rezistat de-a lungul timpului pentru
că toţi cei ce au scris nu au fost plătiţi, ei au scris pentru că scrisul e un
mod de cunoaştere, de trăire, de realizare …Ce au primit cei care au scris
Evanghelia, mânaţi de Duhul lui Dumnezeu ? Cei mai mulţi au sfârşit în mod
trist şi groaznic, dar au murit împăcaţi cu Dumnezeu. Poetul se poate împăca,
la modul spiritual, cu Dumnezeu şi asta îi aduce linişte …
E nevoie de poezie în multe domenii ale
vieţii ca: viaţa creştină, publicitatea, jurnalismul, dreptul, teologia,
formarea continuă, etc . Cineva care
scrie poate fi un bun avocat pentru că textul său va convinge. În Biserică e
nevoie de multă frumuseţe, pentru o mărturie a vieţii de creştin, pentru
textele cântărilor religioase, pentru cântarea de suflet care lipseşte lumii.
Cel care scrie şi lucrează în publicitate va găsi metafora care să convingă. E
nevoie de cei care scriu pentru ca viaţa noastră să fie mai frumoasă prin modul
în care comunicăm. Produsul artistului nu este opera în sine, ci viaţa sa în
armonie cu ceilalţi în această lume, opera este efectul acestei vieţi.
Cine nu doreşte să aibă o viaţă frumoasă ?
Scrisul e şi o frumoasă terapie, terapia de
a reuşi, de a nu fi singur şi a nu o lua razna, este important să te salvezi,
pentru că într-o zi, tot scriind ajungi să descoperi cum Dumnezeu scrie viaţa
ta în carnea ta şi atunci mântuirea este aproape, poate deveni reală, comunici
cu Cel Prea Înalt. Toţi mai scriitori au scris despre Iisus, despre
întâmplările Scripturii, a fost o obligaţie existenţială …Verificaţi, citiţi-le
opera …
10- Se
clamează, de ani mulţi, inutilitatea Poeziei – şi, culmea, până şi bogătaşii,
politicienii etc. se simt extrem de măguliţi de “onorurile useriste”…Cazurile cele mai cunoscute: ex-Premierul Radu
Vasile/”Mischie” şi ex-Ministrul de Finanţe al României, focşăneanul Varujan
Vosganian… Comentaţi, vă rog, acest aparent paradox…
Răspuns:
Paradoxul dă sens, el relevă ceva ascuns.
Oamenii politici scriu pentru a se vindeca de timiditate, de păcate şi pentru a
arăta lumii că sunt „ cineva”, adică au ceva de adus lumii în plus. Au şi bani
să-şi publice operele, dar asta nu exclude ca un bun scriitor să fie şi
ministru, cum a fost Sorescu. Din păcate pentru Nichita nu s-a găsit un
minister, pentru că Ministerul Poeziei este un non-sens la politicieni, dar e
un Minister al Turismului ... Romanul lui Rebreanu „ Gorila” arată multe din
viaţa politrucului, un roman solid …
Scriitorul nu este inutil, din păcate nu
este încă văzut, iar scriitorul are încă mentalitatea că este un paria pentru
societate. Nu este aşa, Liiceanu s-a realizat că editor - om de afaceri,
Baconsky a fost consilier prezidenţial, firma de publicitate care l-a lansat pe
Domnul Băsescu este condusă de un teolog, ziare importante sunt conduse de
scriitori, sau la care activează scriitori, sunt scriitori în mediul academic,
la universităţi, etc …Scriitorul fără o specializare bună într-un domeniu nu va reuşi, nu uita că Sfântul
Apostol Pavel a fost făcător de corturi, iar corturile era o afacere serioasă, pentru
armată, cler, nobili …
11- Cum vedeţi
dvs. viitorul literaturii poetice româneşti şi mondiale, ţinând cont şi de
atomizarea culturală a României, şi de contextual cultural (…sau sub-cultural
?!), european şi mondial?
…Pur şi simplu,
vă întreb… - nu vreau să dau dreptate
celor care spun despre mine că, prin întrebările mele, “terorizez”
interlocutorul, voind să-i “suflu”/impun şi răspunsul…
Răspuns:
Operele românilor trebuie traduse şi
prezentate lumii, aici e nevoie de efortul statului de a se „ striga „ astfel
în lume, dar ca să ajungă acolo, scriitorul trebuie să scrie pur şi simplu în
limba română. Literatura are viitor în sensul că ea va fi mai implicată în
viaţa socială, va face corp cu aceasta, devenind mai transparentă, dar
existentă acolo. Daţi un test pentru un job la Comunitatea Europeană şi vedeţi
ce important este să ştii să te exprimi … Din păcate la noi individul nu este
verificat la nivel de creativitate, ci de memorie, ori zadarnic ai memorie dacă
nu ştii să te mulezi pe realitatea societăţii. Elevii ar trebui învăţaţi să se
exprime pentru a putea ajunge la oameni, dar ei sunt testaţi simplu, pe diverse
teorii şi când ajung în practică se pierd, nu fac legătura între cu realul şi
necesarul …
În condiţiile trendului spre universalizare
se va pune accentul pe standardizare şi atunci, cultura de nişă va aduce sporul
de creativitate necesar …
Într-o Europă a euroregiunilor cine va da
aduce culoare vieţii? Toţi vor învăţa că
acoperişul la stână va trebui să aibă o anumită înclinare, prin standardizare,
dar stâna nu constă în acoperiş, ci în produsul finit: brânza, care poate fi
specialitatea românească ce se vinde bine …
Aşa este şi în literatură, va fi nevoie de oameni care comunice cu
oamenii din lume ... Să nu uităm că Brâncuşi a arătat lumii cum se sculptează
cu lumina …era ceva deosebit … Dar oricum oameni de excepţie nu se găsesc la
colţul străzii, ei au o doză de taină … le place să se retragă şi să converseze
cu ei, cu Dumnezeu, să dialogheze în eternitate …
De ce nu se alocă fonduri europene pentru
traducerea unor cărţi scrise de români, aşa direct, mulţi nu sunt traducători
autorizaţi, dar dacă vor fi atraşi în fenomen, chiar ca persoane fizice, ar
traduce … Ştiţi câţi traducători autorizaţi au tradus Biblia ? Crede cineva că
nu e bine ?
12-Reviste online? Reviste “de hârtie”? Al cui este viitorul? De ce? Şi, al oricui
veţi zice că este, E BINE, OARE, CĂ ESTE?!
Răspuns:
Prefer revista de hârtie, dar viitor se va
muta în virtual … Lumea se schimbă, nu ne putem opune …
13-Ce înseamnă,
pentru dvs. (dar şi pentru românii din diaspora…), colaborarea la reviste
online, de tipul celei din Germania, Agero Stuttgart, condusă de dl
Lucian Hetco?
Domnul Hetco m-a încurajat, m-a descoperit
la sugestia celui care a fost Artur Silvestri, apoi lucrurile au curs normal,
cred că in prezenţa la Agero am spus
unele lucruri care au interesat şi nu am tratat superficial niciodată textul
postat acolo. Am fost încurajat de prezenţa dvs. în paginile electronice, iar
Eugen Evu a avut cuvinte de încurajare de asemenea, de cei care au apărut acolo
...
La Agero s-au adunat scrieri de ale mele cât
pentru o carte, domnul Lucian Hetco a avut răbdare cu noi toţi pentru ca
românii să poată comunica cu românii. A fost, este şi va fi un demers sincer la
Agero, am pus suflet …
Eu cred că există o Românie ascunsă
politrucului, dar când o va descoperi va fi uimit că românii depind atât de
puţin de clasa politică şi depind tot mai mult de Dumnezeu care ridică oameni
pentru ca românii să fie la ei acasă oriunde. Domnului Lucian Hetco nu i-a fost
uşor şi nu îi este, este asaltat zilnic cu zeci, poate sute de scrieri şi
trebuie să depună un efort considerabil, alături de problemele de la serviciu,
de problemele personale şi multe altele, dar îi doresc să reziste, pentru că a
devenit o instituţie a românilor fără frontiere, un brand cum susţin unii
… Apoi invidia, celelalte tare ale
intelectualului care vrea să scrie şi să colaboreze la Agero şi din acest punct de vedere e greu pentru domnul Hetco …
14-…Dacă nu
aveţi dvs. vreo întrebare (mie mi-au rămas, către dvs., sute!) a vă pune singur, ca în orice final de
interviu luat de mine, vă întreb şi pe dvs., deoarece sunteţi unul dintre cei cărora le trimitem,
cu multă bucurie, revista Contraatac… - ceva ce, pe mine, mă
întreb tot mai des : are, oare, revista aceasta, vreun rost, rol…(cum vreţi a-i
zice…) în lumea asta, a cărei condiţie este agravată progresiv-accelerat, prin
atâtea orbiri profunde?! Face bine cuiva, revista asta (cui şi de ce, dacă da?!), face rău, cuiva (cui şi de ce,
dacă da…?!)?!
Răspuns:
Ceea ce am de spus am spus-o în eseul
SCRIBUL LA INTERSECŢIA MARILOR BULEVARDE…
Ca o concluzie, cel care scrie trebuie să
treacă de la scrisul ca moft la scrisul ca vocaţie, pentru a fi biruitor …
Eugen Evu sublinia că Iisus nu a scris, da, dar Dumnezeu scrie direct pe oameni
şi că la El ceea ce zice se face, e fulgerarea dintre gândul Dumnezeiesc şi
faptă, adică: univers, societate, om …
Ca să parafrazez psalmistul, glasul Lui nu se aude, dar răsunetul străbate tot
universul, societatea, fiinţa …Noi suntem
limitaţi, dar limitarea noastră ne mână
să îl găsim pe El …şi să ne regăsim pe noi în oglinda Cuvântului său …
Revista Contraatac
este una serioasă, iar materialele dovedesc cunoaştere, aplecare,
profunzime. Modul în care se scrie acolo este unul profesionist, dar cu cât se
scrie mai bine, cu atât numărul cititorilor scade. E bine, dar nouă nu ne este
util să ne reamintim de suferinţa lui Eminescu, de exemplu, e prea mult,
laboratorul poetului ne aduce aminte că e nevoie de studiu, de muncă, de inspiraţie
şi asta nu aduce profit, nu poţi da drumul la mecanismul ţeapa, trebuie să ai un gând curat, spune publicul din sală …
Bani pentru orice revistă sunt, în general.
Cei care ar da banii cer însă glasul politicului acolo, sau a interesului,
alţii ar vrea să fie părtaşi cu tine, adică detractorii lui Eminescu să stea la
masă cu Eminescu, nu au ştiinţa rămânerii în umbră, pentru imaginea curată a
României, de care toţi avem nevoie, mai ales oamenii de afaceri. Ar fi mai bine
văzuţi şi de români şi de străini şi afacerile lor ar avea de câştigat.
Pentru accesarea de fonduri ai nevoie de
logistică, ceea ce scriitorul nu prea înţelege, iar manageri culturali nu prea
sunt. Şi dacă ar fi, proiectul ar creşte exponenţial şi ar fi nevoie de oameni,
iar oameni de calitate nu prea mai sunt. E un cerc vicios aici …
E o situaţie similară ca la Nova Provincia Corvina din Hunedoara. E
un chin pentru Eugen Evu să scoată nu număr. Asta la îmbolnăvit, dar cui îi
pasă ? Frământările lui au dat naştere la un fond de revoltă personală care
afectează privirea limpede şi duce la obsesii, dar a mai reuşit în ciuda
opoziţiilor de tot felul. Când urmează să apară un număr la revistă aproape nu
poţi discuta cu el, e încrâncenat, dar apoi relaxarea îi permite să scrie
lucruri extraordinare.
Artur Silvestri se plângea că nu are oameni
pentru proiectele sale, dar când Dumnezeu îi trimitea oameni, nu avea timpul şi
răbdarea necesare pentru a vedea că acei oameni au şi ei de scris operele lor
şi că potenţialul este neexploatat, asta l-a măcinat, l-a afectat …
E un preţ ce trebuie plătit, pentru asta
trebuie să fii pregătit …
Soluţia ar fi unitatea scriitorilor, adică o
utopie, ar susţine unii, dar ar trage foloase cu toţii …Viziunile diferite au
dus la rupturi, ceea ce nu ar fi normal, ar trebui să fie acceptată
complementaritatea … USR ar trebui să ofere suport logistic, dar acolo ideea de
a fi mai celebru ca altul e mai importantă …E nevoie de cineva curat care să
spună adevărul curat …
Sper ca revista să –şi găsească echilibrul
într-o lumea dezechilibrelor, iar lui Adrian Botez puterea de a rezista şi
încrederea că nu este singurul, mai sunt cei care nu şi-au plecat genunchii …
S-ar putea ca Dumnezeu să ofere
oportunitatea brusc şi aş dori să nu fiţi luaţi pe nepregătite …Poate mai
puţină încrâncenare ar fi mai bine, e nevoie să spunem lucrurile cu zâmbetul pe
buze …
Personal revista mi-a deschis ochii şi spre
alte reviste şi spre alţi oameni, asta este esenţial …De fapt Constantin Stancu
şi Adrian Botez se cunosc prin ceea ce scriu, e mult, e puţin ?
Hai să rămânem în pomul cu scribi, ne va
vizita curcubeul oricum …
Nici nu bănuiţi
cu cât interes aştept răspunsul dvs., la această ultimă (deocamdată…)
întrebare, din interviul nostru de azi, 25 iulie 2009!!!
…Mulţumesc din
suflet! Sunteţi invitatul nostru permanent şi de onoare, în paginile acestei
reviste!
Adrian Botez
Interviul a fost publicat în revista „Contraatac”, nr. 2/2009
