Vernisaj la Deva, 31.07.2017, ora 17 - Antal Vasarhelyi

Informații artist:

https://issuu.com/antalvasarhe lyi/docs/toni2017.kesz

Vatra veche, nr. 7/2017. Sumar, lecturi de vacanță, dialoguri, oameni și cărți...

Lecturi la:
https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/

Constantin Stancu: Ion-Pachia Tatomirescu sub arborele de lumină. De-a fotonii și puțină eternitate

 Ion Pachia-Tatomirescu și jocul în capcanele luminii

Ion Pachia-Tatomirescu ne invită la un joc special, superior în infinitatea universului. Poet nonconformist, atent la viața de zi cu zi și la marile doctrine ale lumii, cunoscător al literaturii române din ultimul veac și pasionat de folclor, având o credință bazată pe adevăr și realitatea istorică pertinentă, el ne propune un volum consistent de versuri, De-a fotonii *. Sunt cosmografii lirice și ziceri paradoxale. Cartea a apărut la Timișoara: Editura Waldpress, 2017, un volum dens, serios, o carte eveniment, lansată la vârsta maturității depline, 70 ani, sau cum mărturisește, la a șaptezecea rotație, împreună cu pământul, în jurul soarelui. Viziunea este una universală, o privire din înaltul lumii, acceptarea miracolului care vine prin valurile luminii. 

Tema luminii este abordată de fizica modernă, profundă, mari oameni de știință au căutat să traducă miracolul luminii, să ne transmită regulile speciale ale universului și să ne atragă atenția asupra frumuseții tăcute a materiei inteligente, sau a inteligenței materiei. Evident, poetul pune pe prim plan lumea spirituală, fotonul fiind în același timp în două locuri diferite, greu de explicat prin regulile fizicii normale, clasice, general acceptate. Din acest motiv, poezia, precum lumina, are tainele ei. Pentru Ion Pachia-Tatomirescu poezia este o formă superioară de cunoaștere, este știința artei de a vedea dincolo de cuvinte, a pătrunde mesajul profund pe care îl primim din galaxia cunoașterii care dublează materia dinamică.

Tema luminii a stat în atenția marilor teologi ai lumii, Dumnezeu, așa cum apare mesajul din Biblie, este lumină și adevărurile vin din acest areal mai presus de om, din metalimbajul textelor divine.

Poetul și-a asumat viziunea, este un original, la prima vedere pare a îmbina eclectic elemente venind din zone disparate, dar nu este așa, versul său are o logică coerentă. Cititorul comod nu va înțelege prea ușor mesajul, criticii literari vor evita o abordare mai curajoasă a temelor sale pentru că Ion Pachia-Tatomirescu este un poet incomod, te îndeamnă la cunoaștere. Fără o cultură solidă, cititorul/ receptorul se simte rătăcit în pădurea de poeme.

Cartea este un eveniment personal în care poetul s-a implicat cu toată ființa, a dorit să lase o mărturie solidă despre lumea profundă a literaturii române.

Cine abordează cărțile poetului, trebuie să aibă în vedere faptul că el este autorul unui dicționar cuprinzător, menit să facă lumină în modul de comunicare dintre poet și cititor, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației, apărut la Timișoara: Editura Aeticus, 2003.   

Pe de altă parte, literatura română a stat în atenția poetului, analizele sale asupra unor cărți s-au materializat într-o istorie literară densă, Pagini de istorie literară valahă de mâine, vol. I – IV, apărută la Timișoara: Editura Waldpress, 2014-2016.

Volumul prezent, De-a fotonii, se deschide pe mai multe paliere, simbolurile sunt alunecoase dar pertinente, fantezia riguroasă a poetului atrage cuvintele la un banchet al informațiilor deschise:

·      Eul coriambic-rubiniu;

·      Etern-sigilatul chepeng din capul de la scara care duce-n al zecelea cer;

·      De-a fotonii (Dar de la lumina din dor);

·      Dacia din sarcofagele piramidei extraplate;

·      Ozon. Dinozauri. Aspersoare;

·      Risipitorul de prigorii;

·      Cefalopodele focului;

·      Craniul rizom de soc;

·      Puterea argilei albastre;

Volumul are inserate câteva notele literare, semne critice despre scriitor lansate în spațiul literar în perioada 1966-2017 de oamenii pasionați de literatura originală, textele fiind semnate de Alexandru Firescu, Miron Radu Paraschivescu, Vladimir Streinu, Ioan Buduca, Artur Silivestri, Constantin M. Popa, Jean-Paul Mestas, Marian Barbu, Florin Paraschiv, Dumitru Velea…

Putem reține că Ion Pachia-Tatomirescu este un poet sensibil la marile teme filozofice, că istoria românilor și cea universală i-au oferit idei și viziuni speciale, că oricum, el scrie o altfel de poezie după un ritual propriu, bine canonizat în timp, însă, de maeștrii spirituali pe care i-a frecventat, că valorile creștine și cele zalmoxiene i-au afectat scrisul și modul de a transmite mesajul liric.

Constantin M. Popa reține: „Robit de cele trei lacăte ale crezului său (Zalmoxis, Miorița și Meșterul Manole), Ion Pachia-Tatomirescu face un gest de frondă considerând că <<duminica poeziei>> sale va fi apocalipsa din  Noul Turn Babel  (vezi revista <<Transilvania>>, nr. 6/1884)” (O viziune asupra spațiului spiritualității românești, p. 306).

Ceea ce atrage atenția la poezia aceasta este crezul poetic marcat de vânturile vremurilor și o relativă siguranță a viziunii poetice. Poezia are rădăcini puternice, una venind dinspre Eminescu, alta dinspre poezia populară, alta dinspre poetica materiei în mișcare din eternitate în secunda fragilă. Totul este afectat de o viziune paradoxală și uneori ludică asupra existenței. Poemul poate fi uragan, holopoem cu metafore supraetajate, există un Sisisf care mișcă metaforele înspre mesaj. Galaxia intră în cele mai mici părți ale universului, orizontul vălurește sub presiunea cuvintele forjate de inspirația artistului care stă cu ochii pe finalul universului.

Așa cum lumina se descompune în culorile esențiale ale creației, tot așa și destinul poetului se descompune în nenumărate taine violet, indigo, albastru, verde, galben etc. Cităm: „Ce cruntă fu soarta Poetului în iarna/ unui preistoric violet…” (p. 9).  Cu fiecare anotimp soarta se schimbă și intră în alte vibrații ale universului. Concluzia: „Și-astăzi, atât de normală-i soarta poetului/ sub curcubeul perfect arcuit peste livezi de meri aliniați,/ pe care stau încolăciți șerpii tuturor semințiilor,/ ademenindu-te cu fructu-n piele-mpurpurată/ și-mprumutată de la iubitele noastre coaste,/ cele de toate raiurile…!” ( Ce crunt-normală, soarta poetului, p. 9).

Sensibil la amprenta românească, poetul aude foșnet de zâne valahe-n ii de omăt… Motivele poeziei populare pătrund în cămările interioare și versurile se destind cu armonie și în lumina unei frumuseți unice:

E vineri și plouă

de parcă-ar curge lacrimi de lebede negre pe ouă,

de parc-ar curge lacrimi pistruiate de vrăbii,

în curcubeie, din bobițe de rouă;

mijgură-ntîi, apoi plouă mărunt, pufos și-ncă luminos,

pe cămășile arborilor din fir gros-abanos;

plouă parcă și dinspre pământ, îndărăt,

și-aud foșnet de zâne valahe-n ii de omăt… (Și-aud foșnet de zâne valahe-n ii de omăt…, p.203).

Istoria oferă sensuri multiple individului și poporului din care face parte, istoria are argumente și forțe subtile care se insinuează prin faptele românilor:

Știu

că Măiastra a zburat

și nu se va mai reîntoarce

în vârful sacrei columne

până nu veți reuni Dacia

strămoșească

și multimilenară,

ca-n vremea lui Burebista,

ori ca-n vremea lui Regalian –

strănepotul neasemuitului

rege-erou, Decebal… (Sufletele eroilor valahi, p. 176).  

   

Ion Pachia-Tatomirescu la a 70-a ocolire a soarelui și-a păstrat vigoarea mesajului de care a fost preocupat o viață, deși ia, aparent, în joacă lucrurile, poezia sa are ceva din tăria fenomenelor care se petrec în piramidă, chiar dacă el locuiește o piramidă extraplată. Simbolul este pertinent, evreii au răsturnat piramida și au făcut-o cort al întâlnirii cu Dumnezeu, șansa aceasta este și pentru cei care au rămas sub umbrela spiritualității românești. Opera a început cu un volum simbol și a declanșat responsabilitatea: Muntele…  Titlurile cărților sale demonstrează că resurse poeziei românești sunt mereu proaspete: Dumnezeu între sălbatice roze, Bomba cu neuroni, Fulgerul sferic, Salmi, Compostorul de nori, Despre fructul curcubeului, Caligraful de salmi…

Acceptând poezia ca formă de cunoaștere prin cântec și ritual, Ion Pachia-Tatomirescu acceptă limitele impuse de Dumnezeu omului, o face lucid, iscând poeme care scrijelesc diamantul dimineților din cultura română. Ritualul său este a unuia cu ținută academică și bazat pe idei solide, pe istorii care pun baza piramidei extraplate. Dumitru Velea scrie despre autor: „Îi rămâne poetului, care conștientizează aceste limite tragice, doar ruga către divinitate. <<Inspirația despletită>> a poetului, sesizată de la început de Vladimir Streinu și aproape constantă în creația sa, se împletește într-un singur șuvoi al cuvintelor spre a deveni rugă. Poetul apelează la datele cunoașterii omenești, le aduce ca mărturie că s-a zbătut întru cunoaștere, să afle cele două porți de intrare și ieșire, izvorul fotonilor, al luminii…” (Reîntâlnire sub <<etern-sigilatul chepeng>>, p. 332 -333).

Poetul nu se sfiește să folosească cuvinte banale, uzuale de altfel, pentru a-și exprima viziunea și pentru a declanșa ritualul în piramidă. Simbolurile sunt multe, ele s-au adunat sub magnetul versului, au coagulat în mesaje unice și solide.  O analiză adâncă a poeziei sale se impune, literatura română este, uneori, incomodă chiar pentru români. Dialogul permanent cu iubita, cu Muza Bunișoară, cu eroii faptelor românești, dovedește dinamismul care străbate poezia lui Ion Pachia-Tatomirescu, energiile care sunt modelate de fotonii care curg pe sub ușa de la intrarea în piramidă. Totul dublat de o zicere cu un ușor luddism bine temperat. Cartea îl prezintă pe scrib prin opera sa, prin viața sa, prin textele criticii literare, prin hora în care a fost prins de românii purificați prin focul asprelor cuvinte. Poetul este, așa cum afirmă, un dac-pandur de la piramida extraplată, a creat universuri accesibile pe rouă, menite să pătrundă în memoria cititorului, introducându-l în  sărbătorile Zalmoxianismului, modelate de creștinism, de la al treilea cântat de zori al cocoșilor, spre sferele înalte ale universului.

Constantin Stancu

*Ion Pachia-Tatomirescu, De-a fotonii (poeme), 347 pagini, Timișoara: Editura Waldpress, 2017   

Sursa: Revista Banchetul, nr. 19-20-21/2017

  

Revista Banchetul, nr. 19-20-21/2017. Dumitru Velea și impactul culturii asupra sufletului. Sumar, oameni și cărți

Lecturi la: 
https://issuu.com/emanuelpope/docs/banchetul_nr._19-20-21__2017

Sursa: Dumitru Velea

Sintagme literare, nr. 4/2017. Geo Galetaru și pasiunea pentru literatură. Sumar, lecturi, vitrina cărților

Lecturi la:

https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/sintagme-literare/

Nicolae Băciuț: Invitiație Mihai Sin 75

În noiembrie, Mihai Sin ar fi împlinit 75 de ani.

Vă invit să facem să fie printre noi.

Vatra veche doreşte să aloce spaţiu marcării acestui rotund de ani neîmpliniţi.

Vă aşteptăm colaborările - evaluări critice, evocări, amintiri... până pe 15 octombrie a.c.

Vă mulţumesc,

N. Băciuţ

Țara Hațegului: Aici a fost o cetate veche

A fost o cetate

Aici a fost o cetate veche,

umbra străjerilor se vede sub ierburi transparente,

umbră verde păstrată până la învierea pietrelor,

atunci vor vedea: oameni trecând pe lângă oameni,

oameni trecând prin oameni,

amestec de mâini, ochi, carne putredă,

gândurile vor fi separate,

apoi clonele gândurilor…

Consoanele vor fi minerale, pustiul, locul de unde încep toate:

şerpi veninoşi, focul ce arde marginea cămăşii,

apa ca o iluzie,

în memorie va exista un cordon ombilical

ce ne va lega de toate,

ideea va străbate piatra pentru a se întrupa…

Infinitul trece prin urechea profetului…

Când vine seara lumina se retrage

în lucrurile banale ale zilei,

umbra cetăţii naşte o nouă ştiinţă: geometria absenţelor…

Eroii care nu s-au născut au rezistat realului,

s-au luptat cu durerea cărnii,

cu lacrimile îngerilor.

Ei sunt îmbrăcaţi în ochi,

totuşi realitatea ca un fulger

între ochii străjerilor şi marginea lumii…

Constantin Stancu

Țara Hațegului în august

Ţara Haţegului

În august satele se înalţă-n văzduh

pe aripile raţelor sălbatice,

atunci stejarii trag prin rădăcini

până în frunze oasele celor care au fost.

O mierlă cu o melodioasă coroană pe o aripă

şi o alta pe cealaltă aripă zboară,

zimbrii pasc vocalele ierbii,

înveţi cum se bate tăişul coasei, pe îndelete,

până metalul sună frumos

ca un suflet cântând în ninsoare,

ridici ochii, o clipă, spre femeile

cu trupul mirosind a brad şi veşnicie.

Vine şi dimineaţa mai tăioasă ca ochiul lupoaicei,

mai curată ca sufletul fecioarelor

pregătite pentru ritual la Kogaionon,

te retragi în munte,

înţelegi puterea macilor

de a urca în insomniile statuilor de la Sarmizegetusa...

Constantin Stancu

ZILELE ORAȘULUI HAȚEG. Întâlnirile de la Hațeg: muzică, dans, sărbători, cultură. Cărțile care vor fi lansate, cronica literară, semnal

Cărțile care se vor lansa la Hațeg 

în data de 26 august 2017

Cronica literară –  Constantin Stancu:  Raul Constantinescu, Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului,  Editura SAECULUM  I. O., București, 2017

Deschideri de orizont: Folclorul din Țara Hațegului, un Ardeal în miniatură

Raul Constantinescu a lucrat peste 47 ani la antologia de folclor Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului*, culegere monografică de succes. A cules, a ascultat, a analizat, a colaborat cu multe persoane, a cercetat, a dat direcții noi într-un domeniu cultural interesant și profund. Ajuns la vârsta maturității, scriitorul se poate bucura de această carte de excepție, dintr-o zonă de excepție. Poet profund, ancorat în cultura serioasă, durabilă și cu mesaj, cunoscător al literaturii de azi și dintotdeauna, bazându-se pe valori solide și pe certitudini, el ne oferă un eveniment special, o lectură dinamică prin viața oamenilor din Țara Hațegului. Nume importante ale culturii s-au aplecat asupra acestui areal: Aron Denușianu, B.P. Hasdeu, Romulus Vuia, Ovid Densusianu, Bela Bartok, Nicolae Densușianu, Ion Pop-Reteganu, însă Raul Constantinescu a reactualizat un domeniu dinamic, a reușit să-și concentreze eforturile într-o direcție concretă, realizarea sa fiind una emoționantă și în concordanță cu istoria, viața și miracolele din Țara Hațegului.

Cum singur afirmă, lucrarea începe cu Deschidere de orizont, prezentându-ne Țara Hațegului în toată complexitatea ei. O zonă conservatoare străbătută de influențe venind din mai multe direcții, din Banat, din Oltenia, dinspre Sibiu, o zonă înconjurată de munți, o cetate naturală. Influențele au marcat viața oamenilor și asta se poate constata din cuprinsul cărții. Munții Retezat, Munții Șurianu, Munții Poiana Ruscă, Munții Țarcului, metereze și mesaje pentru cei din loc și pentru cei care doreau să vină aici. Sunt curente, sunt paliere istorice, de la vechile culturi ale omului primitiv la cultura precreștină sau cultura creștină, de la omul stăpânit de frici la omul care a convertit frica în poezie, muzică, strigăt, colind, poveste cu ieșire la cer.

Monografia prezentă este bine consolidată prin organizarea materialului, prin explicațiile date, prin analizele pertinente, prin legăturile cu operele anterioare din domeniu, prin dragostea autorului pentru oamenii locului.

Raul Constantinescu a adus mulțumiri celor care l-au ajutat să realizeze această carte, de la oamenii simpli și pasionați din Țara Hațegului, oameni pe care i-a cunoscut și i-a prețuit, mulți la număr, la profesori de liceu sau școală generală, apoi domului profesor universitar dr. Ion Cuceu din cadrul UBB Cluj-Napoca, structurilor de specialitate din Academia Română, profesorului dr. Ionel Oprișan, directorul Editurii Saeculum I.O. București.

Autorul precizează că munca sa a fost una asiduă și că s-a străduit să selecteze texte de folclor literar originale prin care pronunțarea specifică a graiului hațegan s-a păstrat cu multă acuratețe, cuvintele având sonoritatea din locul acesta mirific. Cine trăiește în această zonă va recunoaște în conținutul monografiei specificul zonei și se va recunoaște cu bucurie. Cartea are un motto mai lung, textele preluate din Ion Pop-Reteganul și Ovid Densușianu ne aduc astfel argumente pertinente în ce privește lumea în care este invitat cititorul să plonjeze cu entuziasm. Câteva note biobibliografice ne prezintă pe Raul Constantinescu ca profesor, omul care a fost activ în Țara Hațegului și este activ, a colaborat cu poezii originale, traduceri, eseuri și culegeri de folclor la importante reviste de cultură din țară, a publicat opt volume de versuri și a fost prezent în domeniul cultural din zonă. A influențat multe persoane și i-a îndrumat spre domeniul culturii prin activitatea de profesor sau de poet. De remarcat că în postfața monografiei, fostul elev al autorului, conf. univ. dr. George Ardeleanu de la Facultatea de Litere, Universitatea București, are cuvinte de apreciere pentru prezenta antologie de folclor: „Ceea ce fascinează, fie și la o <<repede ochire>> asupra corpusurilor de texte incluse în volumul de față, dincolo de diversitatea tematică, motivică, simbolică ori stilistică, sunt multiplele interferențe culturale care caracterizează patrimoniul spiritual al Țării Hațegului, imaginea de palimpsest creat prin suprapunerea diverselor straturi de culturi și civilizații succesive, contaminările tematico-simbolice și poetice, care vin, în opinia autorului, din preistorie până în prezent” (p. 468).

În prefața lucrării, prof. univ. dr. Ion Cuceu (Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca/ Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române) reține: „Colindele din Hațeg, cum bine a intuit autorul acestei monografii etnologice zonale, sunt larg cuprinzătoare motivic și se disting față de cele din alte vetre ale colindatului tradițional prin densitatea și profunzimea aderenței la stratul precreștin peste care s-au suprapus mai multe rânduri de influențe creștine, de <<vârste>> și <<consistențe diferite>>. Raul Constantinescu le-a ales atent și a reliefat consubstanțialitatea lor cu temele mari ale creștinismului cosmic, le-a pus în valoare mai bine decât alți cercetătorii anteriori, cu aceeași ardoare și stăruință ca marele filolog antecesor Ovid Densușianu sau ilustrul antropogeograf Ion Conea” (p. 11).

Volumul are inserate mai multe fotografii, hărți, comentarii, un rezumat pertinent, un glosar, indice de localități, indice de interlocutori, de culegători, note, observații și explicații, o bogată bibliografie. În mod evident, autorul a lucrat și a avut multiple relații spirituale cu foarte mulți oameni ai Țării Hațegului, pe care i-a cunoscut, ascultat, i-a încurajat, prestând o muncă dificilă dar și plină de satisfacții și bucurii. În rezumatul monografiei, Rau Constantinescu ne prezintă pe scurt această lucrare, o face cu multă rigoare, cu atenție, punând accent pe domeniile importante ale folclorului din Țara Hațegului. Sumarul este redat și în limba engleză pentru a introduce pe cititorul străin în universul de excepție din zona vizată.

Deschiderea de orizont în tărâmul folclorului din Țara Hațegului ne dezvăluie spiritualitatea oamenilor în timp și spațiu, dinamica și interferențele etnolingvistice străvechi și conservatoare, precum și tradițiile și obiceiurile permanente păstrate de oamenii din acest ținut mirific. După ce receptorul interesat a intrat în lumea aceasta, el va descoperi tradiții, eresuri, obiceiuri din fiecare anotimp, de la ritualuri de invocarea ploii la șezători, apoi colinde diverse și complexe și claca din satele locului, la ritualuri folclorice profunde cu ocazia diverselor sărbători legate de tradițiile creștine. Autorul analizează nedeile din Țara Hațegului, momentele importante din viața locuitorilor așa cum au rămas imprimate în mintea acestora, descântecele și practicile magice, apoi lirica populară – doinele, cântecele, strigăturile etc. Raul Constantinescu este atent cu epica populară, punând accentul pe balade diferite, pe epica populară în proză, abordând ghicitorile, proverbele și zicătorile, folclorul copiilor, jocurile de cuvinte, glumele, batjocurile, vorbele de rușine, exercițiile de pronunțare. Analiza este detaliată, autorul pătrunde în stratul spiritual al oamenilor din Țara Hațegului, de la naștere, căsătorie și până la moarte. Este o analiză intimă a vieții așa cum s-a manifestat în mod direct pe acest pământ. O călătorie prin viața oamenilor reali și dedicați.

Strigarea peste sat (primăvara) este o formă de judecată populară necesară într-o colectivitate rurală, când se fac focuri pe dealuri ca semn de început și lumină, se dau drumul la vale a mai multor roți înfășurate cu paie aprinse, luminând satul. Este un bilanț al vieții în sat. „Ca la o adevărată judecată a satului sunt strigate toate fetele și nevestele din sat, fiind luate în râs defectele și viciile acestora în diferite feluri de batjocuri la adresa lor, apoi se iau în râs gospodarii bețivi, mincinoși, leneși, lăudăroși, zgârciți, făloși etc., având ca scop îndreptarea năravurilor rele. Când sfârșesc, coboară noaptea în sat și deschid porțile unor fete cu comportări nepotrivite, sau le scot din țâțâni și le ascund prin apropiere. Dimineața tot satul vede și râde” (p. 37, Varianta Ștei, Inf. Bogdan Iustin).

Mai reținem, din viața oamenilor din Țara Hațegului, momentul nedeii. O perioadă specială din viața comunității, o practică veche, o sărbătoare tradițională, iar, o dată cu creștinismul, este sărbătorită împreună cu hramul bisericii din localitatea respectivă. În vechime, zeii erau celebrați pe înălțimile munților, locuri considerate sacre. În Țara Hațegului, unele nedei durau o săptămână. În Munții Țarcului există un vârf cu denumirea Nedeia (2150 m), locul unde satele apropiate își țineau evenimentul. Familiile se pregăteau cu pasiune pentru sărbătoare, făceau curățenie în ogradă, înnoiau casele, își cumpărau haine noi, asigurau alimentele și băuturile necesare, așteptau să sosească neamurile, prietenii, musafirii, toți fiind primiți cu bucurie de gazda care se implicase în sărbătoarea satului. O colectivitate se strângea la masa specială organizată cu ocazia nedeii, legăturile interumane se consolidau, viața era vie, oamenii se puteau privi în ochi, se cânta, se juca (dansa), o relație specială se refăcea sub semnul ospitalității sincere, marcând unitatea spirituală a oamenilor din aceste locuri (p. p. 197- 198).

Cântecele satirice au amprenta sincerității și voioșiei:

”- Și tu ești cam rău din fire/ Și nu ești harnic la iubire,/ Că de-ai fi o floare aleasă,/ Te-aș pune seara-n fereastră,/ Dar ești floarea spinelui/ Și inima câinelui” (Cântece satirice, Inf. Murar Sânziana, Cârnești, 74 ani în 1986, n. 1912).

Raul Constantinescu notează în rezumatul lucrării sale: „În ansamblu, antologia monografică <<Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului>> / `Ancient Traditions and Folkloric Creations from Hațeg County`/ valorifică bogata moștenire literară populară din această străveche vatră de cultură și civilizație românească, prezentând obiceiurile tradiționale de peste an, acordând o atenție specială bogăției și varietății colindelor din satele hațegane, momentele importante din viața omului, relevând accentuarea valorii etice constructive profund umane care le amprentează și care este evidentă și din creațiile poeziei populare lirice și epice bogate, specifice acestui inestimabil areal spiritual cu certă valoare literară, estetică și documentar-istorică” (p. 466). 

Despre Țara Hațegului, Ion Pop-Reteganul are cuvinte speciale: „Frumos este Ardealul peste măsură, dar în el mai frumos este tocmai acest colț care din vechi și până astăzi se cheamă așa: Țara Hațegului…, că, deși e mică Țara Hațegului ea întrunește în sine tot ce Ardealul are mai bun și mai frumos; Țara Hațegului se poate numi cu drept cuvânt un Ardeal în miniatură” (Motto, p. 9).

Constantin Stancu

Mai 2017

 *Raul Constantinescu, Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului, culegere monografică, 512 pagini, București: Editura Saeculum I.O., 2017, Colecția Mythos.    

 Cronica literară de Constantin Stancu: Gligor Hașa, Hațeg, adevărata Samisegetusa, 205 pagini,Deva: Editura „Gligor Hașa”, 2017*

Gligor Hașa revine la ideea sa anterioară privitor la enigma cetății Sarmisegetusa de lângă localitatea Hațeg, afirmând cu tărie că adevărata capitală politico-administrativă a Daciei a fost lângă Hațeg. Cartea publicată Hațeg, adevărata Sarmisegetusa, Deva: Editura „Gligor Hașa”, 2017 este o reeditarea actualizată a primei ediții publicate în anul 2009.  Noutatea mesajului, însă, se păstrează intactă.

O ipoteză interesantă și incitantă, o carte provocatoare apărută sub impulsul unor descoperiri de primă mână. Cartea se doreşte a fi una a curajului de a vedea altfel istoria şi are un scop nobil şi neliniştitor pentru români: Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei, a dacilor liberi, a fost la Subcetate-Haţeg şi nu în Munţii Orăştiei – Şurianu,  aşa cum s-a încetăţenit ideea în istoria ultimilor decenii. O altă locaţie, un alt loc acolo unde poezia pământului atrage tainele. Autorul se opune dogmelor şi aduce argumente, pornind de la o idee susţinută de Constantin Zagoriţ, fost colonel în armata română, în specialitatea topografie militară, despre locația fostei capitale. Colonelul a fost o persoană care a avut ochi să vadă măreţia locului, la Haţeg. Ideea cărţii se opune tezelor susţinute de Constantin Daicoviciu, cunoscut cercetător, cu o poziţie solidă în lumea istoricilor, o personalitate care a dominat perioada de început a socialismului – comunism în România, dar şi demnitar al statului român în aceeaşi perioadă.

Pentru prima dată aceste informații au fost prezentate de scriitorul Radu Igna în cartea sa Vocația culturală a Hațegului, carte apărută tot la Deva, Editura „Gligor Hașa”, 2009, la paginile 86-95. Ulterior, ideea a fost preluată, dezvoltată și lansată de Gligor Hașa în cartea sa din anul 2009, tot atunci cartea colonelului Zagoriț a trecut din biblioteca lui Radu Igna în biblioteca lui Gligor Hașa pentru documentare aprofundată și pentru coagularea ideilor istorice pertinente și pentru lansarea ipotezelor în sfera istoriei trăite. Hașa este un împătimit de istorie și un înflăcărat om al vremurilor complicate.

Reținem: Cartea din anul 2017 are mai multe paliere, autorul ține să mulțumească sponsorilor generoși, apoi inserează un moto pertinent din Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan din Istoria Transilvaniei, cităm: „Provincia imperială Dacia avea capitala în noul oraș Ulpia Traiana Sarmizegetusa, întemeiată de Traian într-o depresiune din sudul Transilvaniei, la câțiva zeci de kilometri de vechea capitală a lui Decebal” (p. 5). Argumentele istoricilor vin să trezească imaginația cititorului și interesul celor care iubesc istoria până la ultima consecință.

Urmează o prefață semnată de Vladimir Brilinsky, acesta subliniază o idee care a străbătut vremurile și viața culturală a românilor - Curajul de a te împotrivi istoriei. Brilinsky îl consideră pe Hașa un rebel, un bătăios, un om care scutură dogmele pentru a ajunge la miezul adevărului. Cităm: „Marele merit al acestei cărți rămâne însă acela de a fi adus în discuție o locație pe nedrept văduvită de cercetările arheologice de anvergură, o locație care studiată pluridisciplinar în registrul performanțelor tehnologice ale secolului al XXI-lea ar putea furniza surprize dintre cele mai mari, cine știe, poate atât de mari încât să adeverească presupunerile lui Gligor Hașa” (p. 9).

Autorul are și el un cuvânt de spus despre cartea sa în paginile următoare, Gligor Hașa recunoscând că aceasta provoacă doctrina istorică și că se așteaptă să stârnească polemici dure legate de ipotezele propuse. Din păcate, autorul omite să-l citeze pe Radu Igna în notele de început deși face trimiteri la oamenii locului care au semnalat presupunerile legate de Sarmizegetusa din imediata apropriere a Hațegului, precum Ioan Florescu din Subcetate-Hațeg, învățător pasionat de istorie, Octavian Floca, angajat al Muzeului de Istorie din Deva, Constantin Daicoviciu, istoric eminent, precum și de Școala de Istorie din Cluj-Napoca.

Carte este complexă. Autorul analizează faptele, ipotezele, ne invită pe teren, analizează vechi monede bătute în acele vremuri, legendele locului, comorile din Valea Streiului, minele de aur din Dacia, arta prelucrării metalelor, comorile regilor daci. Cu alte cuvinte, analiza istorică se întinde asupra vieții dacilor liberi și asupra modului de trai pe aceste meleaguri din Țara Hațegului. Gligor Hașa nu omite falsele ipoteze, conjuncturile complicate din istoria noastră, arată concluzii premergătoare, de etapă, pledoariile în favoarea dacilor, întrebări despre modul de conducere al fostei societăți antice. Aruncă pe piața istoriei idei curajoase despre fenomenul „Noua Troie”, la limita dintre adevărul istoric și marketingul domeniului.

Cartea se susține și prin anexele sale: planșele, fotografiile, hărțile și fotografii de pe Columna lui Traian. Meritoriu, Hașa atașează și o copie a cărții lui Constantin Zagoriț din anul 1937( paginile 171-192), cititorul putând să lectureze, în original, ipotezele legate de locul adevărat al capitalei Daciei, definită ca una politico-administrativă.           

Ținem să precizăm că faptele susțin ideile: Colonelul topograf Constantin Zagoriţ a făcut cercetări în zona Haţeg din necesităţi militare în anii 1920 -1937, iar în urma cercetărilor și-a scris cartea, nu voluminoasă, dar documentată,  intitulată SARMIZEGETUSA. Ideea colonelului român se întemeiază pe argumente militare, geografice, topografice, fortificaţiuni găsite pe teren și bun simț. Cartea a fost editată în anul 1937 şi a fost găsită întâmplător de Gligor Haşa la un cărturar din Haţeg, la scriitorul Radu Igna, așa cum am arătat mai sus, un om pasionat de miracolele locului. Se pare că au existat oameni de-a lungul timpului care au adunat informaţii reale, în sensul că Sarmizegetusa Regia a fost la Haţeg, o flacără care a luminat minţile multor români care doreau şi doresc să aibă o atitudine corectă în ţara lor, cu riscurile necesare, dar curajos asumate.

De reţinut că scriitorul Gligor Haşa a fost permanent preocupat de istoria Daciei şi a dacilor şi a scris nenumărate cărţi despre acele vremuri ciudate, cu bărbaţi curajoşi şi demni.

Cu alte cuvinte, Gligor Haşa are o nebunie frumoasă, o atitudine plină de forţă şi eroism, luptându-se cu un anumit curs al istoriei, cu Școala de Istorici de la Cluj-Napoca, cu un întreg sistem care a generat doctorate, a făcut valuri în Academie, a atras fonduri considerabile şi a dat direcţia în istoria de ieri și de azi a românilor.

De menţionat că Haşa nu neagă abrupt că în munţii de lângă Orăştie s-ar află capitala spirituală a dacilor, dar există o deosebire între capitala spirituală şi capitala politico – administrativă. Acesta este punctul de torsiune în istoria locului. Capitala din urmă a fost menită să dea sens lumii Daciei din punct de vedere pragmatic, de conducere fermă a poporului şi de apărare împotriva cuceritorului venit Imperiu Roman dar şi de apărare împotriva popoarelor migratoare, în vremuri barbare.

Cartea  Hațeg, adevărata Sarmisegetusa se citeşte cu interes pentru că tema este captivantă şi pentru că și scriitorul are ştiinţa de a provoca cititorul şi mediul academic. Argumentele sale sunt ale unui cunoscător, sunt pertinente şi practice. Gligor Haşa recunoaşte că Munţii Orăştiei reprezintă Tibetul Sacru al dacilor, dar e o deosebire care trebuie avută în considerare, la Grădiştea de Munte nu încăpeau prea mulţi soldaţi, zona cetății era limitată, acolo se aflau și se află altarele de cult, calendarele dacilor şi alte  vestigii interesante, dar care, în viziunea autorului, nu constituie argumente pentru ca acolo să fie și capitala politico-administrativă a dacilor. 

Sunt câteva argumente prin care Constantin Zagoriţ şi Gligor Haşa susţin că la Haţeg a fost adevărata capitală politico – administrativă a Daciei:

-       Sarmizegetusa de la Subcetate – Haţeg are o poziţie intermediară între cetăţuile din munţii Orăştiei şi Sarmizegetusa Ulpia Traiana.

-       La Haţeg se adună marile drumuri de acces dinspre Târgu Jiu, Mureş şi Banat, ca într-un triunghi miraculos al curgerii dacilor spre centru.

-       Aici se vede clar funcţia strategică a întregii regiuni.

-       Sunt trei izvoare care nu seacă şi permit viaţa în condiţii vitrege.

-       Pe harta lui Ptolemeu din secolul al II-lea apare localizată Zarnizegetuza Basileion (Sarmizegetusa Regală) exact pe coordonatele geografice ale Haţegului, cetatea din Munţii Orăştiei este mai depărtată cu vreo 60 km faţă de localizarea făcută în vechime.

-       Aici s-a descoperit tezaurul dacilor, în albia Streiului, se pare, existând documente în acest sens.

-       Sunt certificate descoperiri arheologice importante în zonă.

-       Sunt mai multe planşe care aduc argumente de natură topografică pentru localizarea adevăratei capitale a dacilor la Haţeg.

-       De ce numele atât de straniu a satului de lângă Haţeg, Subcetate ?

Desigur că sunt şi alte argumente, dar cartea va trebui citită şi înţeleasă, cu toată opoziţia conservatoare care persistă în lumea academică.

Argumentele forte ale autorilor sunt cele de ordin practic, atât colonelul Zagoriţ cât şi Gligor Haşa au păşit pe meleagurile din Tara Haţegului şi au simţit locul, oamenii, miracolul care pluteşte permanent în aerul tărâmului. În pământul vechii Dacii porcii mistreţi mai descoperă monedele de aur din vechime, râmând brazda pădurii martor. Demersul lor este unul care se face prin efort şi resurse personale pentru că sunt mânaţi de ceva mai înalt în această căutare de suflet.

Această nebunie frumoasă poate determina autorităţile locului să declanşeze o cercetare mai amănunţită în zona Haţeg–Subcetate și pentru a pipăi istoria la faţa locului. Opoziţia mediului istoric va fi puternică, dar cercetarea se impune pentru că sunt argumente şi, la final, poate genera surprize. Hațegul este un loc de legendă și vestigiile știute și neștiute pot genera noi situații și noi concluzii de specialitate.

Un curcubeu leagă Haţegului de restul lumii şi, de reţinut, în vremurile Celui de al Doilea Război Mondial, a existat o tentativă de mutare a capitalei României moderne la Haţeg. Oare de ce s-a luat această decizie în situații de limită?  O întrebare care se impune sub arcadele istoriei.

Textul lui Gligor Haşa este unul intens, autorul pare a nu fi avut răbdare, uneori repetă şi insistă pe anumite idei şi argumente, fraza este frustă și demnă, transmite un mesaj de forţă şi patriotism implicit, pe linia cărturarilor români Nicolae Densuşianu, Octavian Floca, Timotei Urşu şi alţii.

Studiul conține câteva informații legate de Gligor Hașa, scriitor născut la 2 ianuarie 1938 în satul Tău, comuna Roșia de Secaș, Județul Alba, din care descoperim pasiunea sa constantă pentru istoria românilor reflectată în cărțile de istorie, în romanele sale cu iz istoric, în activitatea de profesor și prin prezența constantă în viața culturală a județului Hunedoara și în țară. A publicat în revistele de specialitate, în cele literare și a lăsat scrieri despre identitatea românilor.

Constantin Zagoriț scria în cartea sa: „Pentru a prezenta cât mai clar și mai convingător motivele care m-au făcut să cred că Sarmizegetusa s-a găsit așezată pe masivul triunghiular deluros de la răsărit și din imediata apropiere a orașului Hațeg – am găsit cu cale să arată poziția locului, precum și așezarea strategică și tactică a acestei cetăți prin mai multe hărți; și de aceea am anexat lucrării de față 4 hărți de diferite scări și cuprinzând din ce în ce mai multe detalii. De altfel, arătarea pe o hartă, chiar și rudimentar executată, este oricând mai preferabilă unei descrieri textuale” (p. 174 – n.n. – grafia textului este actualizată).

Pragmatismul și rigoarea aduc argumente pentru a accepta că istoria este o narațiune care merită parcursă cu pasiune.

Constantin Stancu

Iulie 2017

*Grafia localității Sarmizegetusa/ Sarmisegetusa am păstrat-o așa cum a fost ea utilizată de fiecare autor în parte și de felul cum apare în cărțile abordate în prezentele note.