Ţara Haţegului
În august satele se înalţă-n văzduh
pe aripile raţelor sălbatice,
atunci stejarii trag prin rădăcini
până în frunze oasele celor care au fost.
O mierlă cu o melodioasă coroană pe o aripă
şi o alta pe cealaltă aripă zboară,
zimbrii pasc vocalele ierbii,
înveţi cum se bate tăişul coasei, pe îndelete,
până metalul sună frumos
ca un suflet cântând în ninsoare,
ridici ochii, o clipă, spre femeile
cu trupul mirosind a brad şi veşnicie.
Vine şi dimineaţa mai tăioasă ca ochiul lupoaicei,
mai curată ca sufletul fecioarelor
pregătite pentru ritual la Kogaionon,
te retragi în munte,
înţelegi puterea macilor
de a urca în insomniile statuilor de la Sarmizegetusa...
Constantin Stancu
