Cornel Nistea - 6 august, ziua de naștere! Un prozator implicat, cu forță, un scriitor generos

Cornel Nistea s-a nascut la 6 august 1939 în satul Valea Larga (comuna Salciua, pe Valea Ariesului).
          Licentiat in litere al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Este profesor de limba si literatura româna la Alba Iulia.
          Redactor la revista de cultura Discobolul (dupa 1990).
          Dupa ce în anii '80 publica proza scurta în mai multe reviste ale Uniunii scriitorilor, debuteaza in volum în 1984 cu volumul Focuri in septembrie (Editura Cartea Româneasca), drastic subtiata de cenzura de atunci.
          Trece printr-un moment dificil de inhibitie, depasit cu foarte mare greutate, si prin activitatea la revista Discobolul, despre care afirma, cu prilejul aparitiei numarului 100, in decembrie 2005: "In ce ma priveste, aparitia revistei Discobolul a fost hotarâtoare pentru reactivarea conditiei mele de sriitor."           
Dupa o lunga absenta, publica mini-romanul epistolar Inocenta sarpelui (Colectia Discobolul 2000). În anul 2004, dupa ce amâna mereu tiparirea unui volum reprezentativ de nuvele, schite si povestiri, publica, într-o placheta, nuvela Colonia de vulturi si, in acelasi an, volumul de 12 nuvele si povestiri Papagalii mei adorati.
         ïn d ecembrie 2005, Uniunea Scriitorilor din Romania, filiala Mures, ii acorda premiul pentru volumul antologic de proza scurta Papagalii mei adorati (Editura Context 2004 Cluj-Napoca).
          Scriitorul tine cu intermitente un Jurnal, care îi va inspira romanul Amintiri din sezlongul albastru., pe care "ameninta" sa-l termine de scris si sa-l publice în curând.
          Pasionat de natura, de sport si calatorii, în anii de dupa 1990 scrie si tipareste mai multe reportaje, rod al vizitelor sale in Austria, Germania, Franta si Israel, dar si în tinuturile românesti dintre Prut si Nistru.
         Desi aspiratia sa a fost si ramâne romanul, Cornel Nistea se remarca, mai întâi de toate, prin proza scurta, de o reala originalitate.

În iunie 2012, lui Cornel Nistea i-a apărut la Editura Unirea din Alba Iulia romanul Întâlnirile mele cu Orlando (ISBN 978-606-8298-14-6).

În iulie 2008 a iesit de sub tipar romanul Ritualul bestiei. Amintiri din sezlongul albastru (initial intitulat "Amintiri din sezlongul albastru").

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, redactor al revistei „Discobolul” (după anul 1990) şi un romancier de forţă. A pledat constant pentru condiţia scriitorului în societate şi a susţinut numeroşi confraţi prin activitatea sa. Este membru în consiliul de conducere al filialei din care face parte, implicându-se în numeroase proiecte culturale.

Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România i-a acordat la 4 decembrie 2014 premiul pentru memorialistică, carte scrisă în anul 2013: „Jurnal 1977-1984”. Se recunoaşte pasiunea pentru conservarea memoriei şi pentru jurnal, metodă reţinută şi în romanele sale, cu certitudine, inspirate din viaţă.

Critica literară a consemnat:

„ Proza aceasta, lipsita de artificiile genului, s-ar putea încadra în ceea o teoria literara numeşte autoficţiune, prin impresia transmisa cititorului d-abolire a frontierelor dintre ficţiune si non-ficţiune”. (Mircea Muthu).
„În fiecare lume ficţionala din prozele lui Cornel Nistea exista un narator mai mult sau mai puţin implicat în aceste lumi, cu un mandat moral evident de unde provine si vocaţia sa de căutare a adevărului. De obicei, acest nara tor are voluptatea retrospecţiilor destinate sa vindece răni mai vechi sau mai noi, fie ale sale, fie ale altora”. (Aurel Pantea).
„Orlando este un alter-ego al autorului-dubitativ în perimetrul estetici: iscodind prelungirile acesteia în modalităţi de comportament, de unde rezulta un grad de sinceritate auctoriala demn de cel mai înalt interes”. (Titu Popescu).

Teme din romanul Întâlnirile mele cu Orlando, câteva citate:

 

„Creatorul de artă e un însingurat ce-şi trăieşte drama fără să se poată vindeca vreodată de iminenţa eşecului” – iată o idee despre destinul intelectualului într-o lume căzută din miracol…

„…am după mulţi ani prilejul să mă întâlnesc cu Dumnezeu şi nu ştiu ce să-i spun”. – Drama artistului în faţa eternităţii pure…

„…omul poate fi fericit fără a fi negreşit creator de mari valori…”. – O temă incitantă pentru un psiholog.

„…omul are datoria să încerce să fie fericit?” – Întrebarea care macină conştiinţa scriitorului.

„Ti-am citit ultimele capitole despre Reacţiile întârziate şi-am descoperit acolo o analiză dintre cele mai originale asupra nepăsării şi trândăviei sociale…”. – Gânduri interzise într-o lume captivă.

„Nu mă tem de nimic altceva mai mult decât prostie. Nu-i o noutate că ne ascundem de oamenii ignoranţi şi răi”. – Instinctul de apărare într-o societate bolnavă.

„Laşitatea omului de rând”. – O direcţie imposibilă în epoca dictaturii comuniste pentru intelectual.

O altă temă interesantă într-un sistem social închis: „Disertaţie despre lene, laşitate şi trădare”.

Din Ritualul bestiei:

Autorul scrie: „Dar ciudăţenia cea mai mare era că un pictor de avangardă cum era Mavros renunţase instantaneu la viziunile sale moderniste şi începuse să picteze dumnezei, sfinţi şi îngeri”.

Iar în alt loc scrie: „A coborât agale scara. Curând, în faţa mea am văzut alt Mavros decât cel din urmă cu câţiva ani, un bătrân numai piele şi os, cu barba albă şi faţa tristă de sfânt, de parcă atunci ar fi coborât de pe perete”.

Acestea sunt liniile de forţă ale romanelor lui Cornel Nistea: realismul, viaţa omului între mandibulele timpului, tipare pentru destinele oamenilor care au trăit într-o epoca brutală. Scriitorul lămureşte faţa văzută şi nevăzută vremurilor.

…Lasă deschisă uşa speranţei pentru cei care vin după noi… 

Proza scurtă, Ieri a fost duminică -

Povestirea, în general, începe cu o frază menită să definească destinul personajelor. Ele se străduiesc să urmeze scenariul, se izbesc de limitele aduse de timp, de oameni, de moarte, de iubirile necesare, de morțile necesare. Personajele sunt oameni obișnuiți, directori, politicieni, țărani, români sau țigani. Cornel Nistea vede dincolo de aparențe, vede destinul în mișcare, drama, scânteia care schimbă timpurile. Unele povestiri sunt melancolice, altele tragice, altele pun în lumină șocul trecerii de la un fel de organizare socială la altul. Dramele sunt personale, căderile lumilor vin brutal peste cei care nu pot ieși din matca unei vieți marcate de erori. Povestirile ne descoperă un scriitor care plonjează în esența lucrurilor. Personajele vorbesc mult, dialogul este real și dinamic, însă mesajul este unul al tăcerilor speciale. Ele se blochează în tăcere, cuvintele au obosit, scriitorul le poartă într-o lume irepetabilă. 

Dialoguri - Tragismul exilului românesc

 

Cornel Nistea a realizat o carte necesară. Adevărul se lasă greu cucerit. După mulţi ani el răsare din pământ ca iarba.

Exilul a fost şi este o pedeapsă. Motivele au fost politice, economice, religioase. Scriitorul a simţit acut depărtarea de patrie, de prieteni, de familie, de locul unic, special, în care s-a născut. Înainte de 1989 motivele au fost politice sau religioase, ele au pus presiune pe viaţa creatorului. După această dată motivele sunt financiare, economice, sociale, psihologice şi religioase. Cartea se prezintă pe mai multe paliere: Exilul exterior, exilul interior şi are un capitol distinct, exilul de acasă, suferinţa ca unitate de măsură a epocii. 

Cum a fost în comunism?

Te ţineau tot timpul ocupat, să nu poţi scrie, să nu te poţi revolta, să nu-ţi poţi salva sufletul din prizonieratul lor ideologic. Doamne, cât de repede a uitat lumea infernul comunist din care am scăpat! (Ion Zubaşcu – Infernul din care am scăpat, p. 163).

Cum era scriitorul?

Şi totuşi, sub dictatură, am fost un scriitor liber. Nu mi-am permis nici cea mai măruntă concesie imperativelor ideologice ale vremii. Am plătit scump însă această libertate interioară prin marginalizare, mai exact prin excludere (Gabriela Creţan – Timpul acela  p. 175).

Care este paradigma literară în prezent?

Astăzi scriitorul român e într-adevăr liber să scrie ce vrea şi cum vrea. Nu mai există cenzură politică. Există însă o altfel de cenzură, la fel de draconică. Cenzura economică şi, de ce să n-o spun, de gaşcă. Poţi să scrii ce vrei şi cum vrei dar nu poţi să publici dacă nu ai bani. Şi, mai rău, dacă nu faci parte dintr-un grup sau altul. Dacă eşti independent, eşti ca şi cum n-ai exista (Constantin Cubleşan – Dovada că erai scriitor, p. 231). 

Cum se prefigurează viitorul?

Cred că ar trebui să spun ceva şi despre viitor. Născuţi în timpuri mai tolerante, tinerii scriitori de astăzi n-au motive să-şi pună problema libertăţii, a lipsei de libertate. Asta însă nu trebuie să însemne că nu au alte probleme, atâtea. Libertatea este totul şi, în acelaşi timp nimic, dacă nu ştim ce să facem cu ea (Serafim Saka – Cenzura, o obsesie…, p. 355).

 



Foto și date bibliografice -  Cornel Nistea