vineri, 25 august 2017

Octavian Constantinescu: Adrian Botez și parbola istoriei



TALENT, IMAGINAŢIE, CREATIVITATE ŞI ERUDIŢIE, LA UN LOC: “ŞOBOGRÉ -155 de povestiri scurte şi ultrascurte- * CHIROMANTUL REGINEI - nuvelă”, 
de Adrian Botez

Noul volum de proză al scriitorului Adrian Botez (ŞOBOGRÉ -155 de povestiri scurte şi ultrascurte- * CHIROMANTUL REGINEI - nuvelă”, apărută la Rm. Sărat, Editura Rafet, 2017) încântă, încă de la primele pagini, ochiul cititorului - prin bogăţia erudită a documentării,  prin sprinteneala reflecţiilor  şi profunzimea cugetării la “cele ale lumii”. Cele 155 de scurte povestiri sunt mici diamante, fiecare din ele atent şlefuit, toate plămădite din felurite întâmplări, fie mitologice, fie istorice, fie din zgura şi tăciunii realităţii, presate sub teribila greutate a spiritului atent, scrutător, al neiertătorului de sminteli umane - Autorul. Povestirile, unele dintre ele, dezvăluind taine (împovărătoare, patetice sau amuzante...), din biografiile unor cunoscuţi scriitori sau din existenţa unor (încă) neuitate personaje/personalităţi istorice (Carol I Stuart, Oliver Cromwell, Jorge Luis Borges, Vincent Van Gogh, Charles Dickens, Mihail Bulgakov, Bacovia, Eminescu, François Villon etc.) - poartă spre noi prospeţimea şi autenticitatea surprizei.

Cea care dă titlul colecţiei de micropovestiri, Şobogre (de pildă!), îl are ca erou pe smintitul marchiz de Sade, cel căruia perversiunile sexuale îi erau singura şi de căpătâi preocupare. În disperare de cauză („internat” fiind el la Bastilia...), dementul experimentator sexual încearcă, în nebunia sa, încrucişarea dintre o şobolăniţă şi un biet greiere. Deliciul povestirii vine din dezvăluirea semantică: marchizul s-a gândit să boteze inchipuitul rezultat al “încrucişării” cu o alăturare a numelor celor două  vietăţi: RACIGALLE ( rat -fr. şobolan – şi, respectiv, cigallegreiere) Autorul duce imaginaţia mai departe decât ne-am aştepta, denumind ipotetica vietate („hibridată” ca o culme a absurdului!) “şobogré”, adică prescurtările de la “şobolan” şi “greiere”!
Adrian Botez identifică gesturi, oarecum similare cu cele ale marchizului de Sade, nu doar la oamenii contemporani nouă, ci chiar şi la…Dumnezeu:
“ (…) Numai că experimentul s-a oprit cam pe-aici… -  …adică, n-a trecut de prima sa fază. Pentru că greieraşul (de sub stea neagră!) s-a înecat în umorile din vaginul şobolăniţei…adică, exact ce nu prevăzuse marchizul întreprinzător…
Din toată isprava “alchimistului” (care a stăruit să păstreze cadavrul ghinionistului greiere, în vaginul şobolăniţei…poate-poate, şi în moarte, “cigale”-ul va slobozi ceva, cumva, în matricea şobolănească…!) s-a cam ales praful. Ca urmare, şobolăniţa a murit, a doua zi după decesul greieraşului, de un soi de “septicemie şobolănească”…iar “şobogre”-ul a murit, şi el, înainte de a se naşte. A decedat, cum s-ar zice – încă din starea de…proiect!
…Ceea ce arată că demenţa experimentatorilor depăşeşte, uneori, cu mult, media acceptată, de oameni şi de Dumnezeu…A se vedea, printre atâtea altele, şi cazul de la Geneva, cu “alchimiştii antimateriei[1]!
…Pe de altă parte, stai şi te gândeşti că astfel de experimente, fără cap şi fără coadă, se fac şi la nivel divin. Spre exemplu, Dumnezeu a vrut să corcească un înger c-un drac – şi-a ieşit…omul! Zău că n-a ieşit ceva de seamă, cum se tot laudă Preabunul: o arătare, pe de-o parte, proastă ca un greiere, cântând, flecărind şi pălăvrăgind fără rost…pe de alta, cu o fire lacomă şi apucătoare, răutăcioasă şi crudă, precum şobolanul
Da-da, zău că n-are cu ce se lăuda (…“capodopera Creaţiei”,capodopera Zilei a Şasea” - auzi!)…El, ”Marchizul Celest”…!

În esenţă, povestirile din volum sunt  parabole, totalitatea lor reprezintă un fel de catehism al normalităţii, prin concluziile ce strălucesc, luminoase, în conştiinţa cititorului. Un fel de “aşa să nu faceţi” - pare să fie strigătul disperat ce răzbate din fiece poveste-povestire-parabolă.
Cine s-ar fi gândit că onorabilul, dar poate prea prolificul Honoré de Balzac - să fi fost,  în realitate, un grăsan ahtiat după câştigul de bani, un ahtiat după femei, un foarte prost gestionar al afacerilor sale literare şi un snob, în cautare de parvenire, cu orice preţ?
Adrian Botez este, în general, prea puţin reverenţios, cu personajele sale, oricât de sus-puse ar fi fost ele, cândva, în istoria umanităţii terestre. Spre exemplu, el afirmă, despre amiralul englez Horatio Nelson, care, după moarte, a fost “conservat”, de marinarii săi (ca să-l aducă şi îngroape, după moartea sa, în bătălia de la Trafalgar - în Anglia), într-un butoi enorm, cu un amestec format din vin, coniac şi whisky:
...Ceea ce impresionează, în biografia acestui erou britanic, mort la datorie (pe vasul-amiral, Victory... – ultimele vorbe ale amiralului au fost: „Mulţumesc lui Dumnezeu şi Emmei, mi-am făcut datoria!”) - este modul cum ştiu englezii nu doar să trăiască, ci să şi moară: trupul decedatului (şi atât de iubitului amiral, despre a cărui pierdere, legată de victoria Angliei, asupra Franţei napoleonice, la Trafalgar, însuşi regele Angliei, George al III-lea, ar fi spus, cu lacrimi în ochi: "Am pierdut, mai mult decât am câştigat”…) amiral-erou a fost adus, în Anglia, spre a fi înhumat... - ...ÎNTR-UN BUTOI IMENS, CARE CONŢINEA O CANTITATE, CU TOTUL RESPECTABILĂ, DE CONIAC, AMESTECAT CU VIN ŞI WHISKY...
...Ce pleaşcă (...invidiată, în primul rând, de irlandezi şi de scoţieni!) au unii, dom'le -  chiar şi după moarte...!
Auzi, el, NELSON, puritan, abstinent convins! - ...şi cadavrul lui păstrat într-un butoi cu CONIAC, AMESTECAT CU VIN ŞI WHISKY! Phii!
„Nelson să fii, noroc să ai!
Toate povestirile sunt savuroase. Unele dintre ele, datorită erudiţiei şi acribiei autorului, par oarecum fantastice, deci greu de acceptat, ca adevăruri istorice. Altele - au concluzii dezarmant de simple, aproape de neacceptat, şi ele...tocmai din pricina golului surprizei bruşte (“căscat” ca o genune, în faţa preatihnitului cititor!) - gol format în mintea unui cititor ori snob, ori prea sofisticat…Te aştepţi ca personajul să cadă în genunea de posibilităţi ale prăbuşirii…şi te pomeneşti cu el căzând într-o banală…FÂNTÂNĂ!
FÂNTÂNA – ca FEREASTRĂ spre Mistica Transcendenţă…
  Oricâte paradoxuri fascinante construieşte - din toate povestirile autorului răzbate talentul de povestitor şi imaginaţia debordantă a scriitorului Adrian Botez. Volumul beneficiază de ample introduceri explicative, atent documentate şi fin detaliate, de parcă autorului i-ar fi teamă să nu fie greşit înţeles. De altfel, ceea ce este de ramarcat, la modul pozitiv, în plus faţă de calităţile enumerate mai sus, este atenta documentare a autorului. Vastele note de subsol, adevărate incursiuni istorice, sunt nu doar o expresie a respectului faţă de cititorul avizat/neavizat, ci chiar un mijloc didactic extrem de eficient, dovedind apartenenţa autorului la nobila “şleahtă” a educatorilor “înrăiţi”... Un autor mistagog-pedagog mistic (iniţiator!), care te obligă, pur şi simplu, SĂ ÎNVEŢI.
SĂ AFLI. SĂ ŞTII. SĂ DESCOPERI.
Nuvela Chiromantul reginei excelează, din acest punct de vedere. Aşa cum am putut constata (tot răsfoind “opurile  mistagogului Adrian Botez…), Revoluţia sau, mă rog, aşa-zisa “Revoluţie Franceză” este aproape o marotă, pentru onorabilul autor. Este subiectul multor proze de-ale sale, semn că evenimentul istoric cu pricina îl obsedează, prin nefirescul şi nedreptăţile, prin atrocităţile implicate în “Revoluţia Franceză”, autorul considerând că acest episod istoric a nenorocit, pe vecie, Franţa, prin impactul negativ asupra noţiunilor de regalitate legitimă, prin răsturnarea scării normale a valorilor morale, prin adoptarea “anormalului” pe post de normalitate. Povestea reginei scăpate de ghilotină, prin substituirea sa, ocultă, cu o sosie parcă născută ad-hoc (şi chiar aşa şi este, în poveste…!), e prea savuroasă ca s-o devoalăm noi, aici. Personajele poveştii-nuvelei sunt absolut “meseriaş” creionate, obscurul Cagliostro/Joseph Balsamo, aventurier admirabil descris, aparent naivul cavaler–chiromant, un fel de confident sui-generis al nobilei regine, sau chiar regina însăşi - sunt personaje vii, parcă sărite dintre coperţile cărţii, în faţa cititorului uluit.
Îi doresc lui Adrian Botez să scrie cât mai multe asemenea minunate cărţi (de tip “şeherezadic”!), prin care să re-învie spiritul autenticului CITITOR-DE-CARTE/PAGINĂ!
                                                                        

Octavian CONSTANTINESCU


[1] -În august 2000, laboratoarele CERN din Geneva, Elveţia au finalizat construcţia unei "FABRICI DE ANTIMATERIE". Scopul acesteia este de a crea atomi de antihidrogen. Problema este că aceşti atomi, odată sintetizaţi, se pot anihila intrând în contact cu materie. Această problemă ar putea fi rezolvată cu ajutorul unor "capcane" magnetice în vacuum, aşa-zisele capcane Penning, care să prevină asemenea coliziuni.
S-au detectat mici cantităţi de antimaterie, într-o zonă de Univers dominată, de departe, de materie. Antimateria se întâlneşte foarte uşor cu materia care o înconjoară, cu care se anihilează, rezultând raze gamma. Această lumină a fost detectată încă din 1978 ca provenind din centrul galaxiei noastre. Cercetările au continuat şi, acum, fizicienii propun un mechanism, pentru a explica apariţia acestei antimaterii. Această antimaterie există pentru foarte scurt timp, lovindu-se repede de materie şi anihilându-se. Observarea acestei lumini a permis astronomilor să detecteze prezenţa acestei antimaterii” – cf. wikipedia.
 …Se cunoaşte faptul că atunci “Când materia şi antimateria se întâlnesc, acestea reacţionează violent. Materia şi antimateria dispar (se anihilează), lăsând în urma lor o formă de energie, stabilizată de obicei ulterior ca foton de înaltă energie (raze gamma) – sau…o gaură neagră”. Adică, mai pe româneşte: e foarte posibil, dacă experimentul demenţilor “alchimişti” genevezi “reuşeşte” (?!) – în locul Pământului, ba chiar în locul Galaxiei, să rămână (“să se obţină”)…un “şobogré” de forma unei…”găuri negre”!
…“Casa arde (…lumea moare de foame, de boli oribile şi de nedreptatea strigătoare la cer…),  iar “babele” (avide de…”homunculoizi”) se piaptănă!!!

Sursa: Adrian Botez