Constantin Marafet rămâne fidel viziunii sale despre literatură: lumea ar putea fi mult mai bună, realismul social are greutatea lui în destinul oamenilor. Cu acest roman autorul a mai dat un semn despre capcanele vremurilor, despre posibila cădere a celui care se iluzionează că este liber. Pentru Marafet iubirea ar putea fi oferi soluții, dincolo de aparențe există un dosar al fiecăruia unde sunt puse filele bune și filele rele. Probabil că există un dosar în lumea de sus (după cum sugerează scriitorul), atinsă de cei care mai au ochii limpezi și cred că ieșirea din istorie se face prin adevăr și dreptate.
Timpul dragostei este dimineața, trupurile au ceva din energia de la Creație, ceva special. Lumina care năvălește peste cei doi oferă satisfacții, tristețe, bucurie, o cale spre desăvârșire. Poeme nu au o poveste lirică exact trasată, dacă în roman Constantin Marafet se ține scai de soarta personajelor sale, în versurile sale tema se deschide pe căi nedefinite, cuvintele sunt la marginea pustiului.
Scriitorul și-a pus toată pasiunea în aceste romane sau poezii, reușind să realizeze o poveste bine construită, povestea sa, faptele curgând firesc, fără găselnițe moderne, specifice tehnicii literare la modă. El nu forțează limitele, din contră, se regăsește în limitele sociale și le exploatează potențialul. Fraza curge lin și pune în evidență, în planul al doilea, simboluri și paradigme serioase. Fraza are sclipirile scriitorului Marafet, iar scenele sunt construite cu talent, așa cum am arătat. Experiența sa literară și cea de editor au fost valorificate bine, povestea provocând cititorul și atrăgând atenția asupra unei perioade complicate din istoria noastră. Mijloacele literare de care se folosește scriitorul sunt cele clasice, se pune în lumină viața oamenilor ca o valoare care aduce timp în plus.
Constantin Stancu ©

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu