Daniel Marian este un poet dinamic, scrie intens, scrie și despre cărțile altor scriitori, este o grabă în activitatea lui, uneori sare peste umbrele din textele citite, alteori vine cu noutăți percutante.
El
scrie mult, mereu în căutarea de noi expresii literare care să definească
sentimentul, starea, perspectiva, mirarea, angoasa, refuzul, așteptarea.
Doza
de frustrare și detenta se convertesc în poeme energice, uneori inedite,
alteori mundane. Nu refuză niciun argument, stare, mirare, revoltă. Este un
revoltat ascuns după un nostalgic din vremea poeților activiști ai suferinței,
cum scria Nichita Stănescu. Sunt și teme mai grave, abordate în stilul său
personal. Patria, războiul, credința, timpul, infinitul, fauna urbană, istoria
ca argument liric, existențial. Ele sunt tratate cu un fel de detașare, de ce
ar trebui să luăm viața în serios? Există poezie și libertatea de a spune
orice, libertinajul exersat pe rețelele sociale, în piața publică, în tramvai, în
rețeaua socială.
A
scris/ scrie și el despre poezia altor poeți, este preocupat de noile volume
apărute, de noile ziceri sau revolte. S-a contaminat de poezia de azi, este
permeabil la virusul liric.
Poet
harnic, cu multe poeme scrise, unele publicate, Daniel Marian își testează
singurătatea și tristețea, dorind să atragă atenția asupra unei lumi posibile
mai bune și care să ofere siguranță într-o lume clătinată.
Nota:
Constantin Stancu©
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu