Cuvânt înainte
Am înțeles libertatea numai în felul creator,
care să umple, să unească benefic stări, sentimente, persoane... Mediul pe care
l-am creat în versuri este magic, pentru că personajele, anotimpurile și
stările sunt vii, se dezvoltă iar adevărurile sunt blânde, trăirile dominate de
speranță și dorințe comune tuturor. Percep literatura, poezia în special ca pe
o fereastră deschisă, nu ermetică, transmodernă sau chinuită sub termeni
critici mai greu de înțeles, ca o deschidere spre visare, un drum către
speranțele care duc la împliniri sau sfârșesc în iluzii... Sunt fericit că
poemele mele au fost primite, în cea mai mare parte, cu plăcere, iar bucuria
mea supremă am simțit-o când am știut că mesajul meu a ajuns să ofere bucurie,
împăcare și uneori, mirare. Dar totul într-o armonie care punea semne de
întrebare peste metafore și zîmbete peste nedumeriri. Citind poemele, azi
faceți-vă un prilej de bucurie, iar aceasta să nască o vibrație înaltă, care să
difuzeze lumină în cenușiul uneori apăsător care vine peste noi.
Dumitru Tâlvescu
Poem spre toamnă
Mă
cheamă dorul pe dealuri
Lângă
tufele ce strigă lumina
Sub
vântul ce mângâie lăstarii
Culori
sclipind în clorofilă
Ca
un psalm trimis spre ceruri.
E
praf pe drum, ca un îndemn
Sub
el, un sens nebănuit al sorții
Zăvorât
între a fi și a nu ști
Cu
greu se-ndeamnă ziua sus pe boltă
Un
soare prea sătul de-odihnă cască
Cu
ochii roșii, în crepuscul.
Doar
marea mai toarce domnind peste valuri
În
timp ce-n taverne, pe maluri, e toamnă.
Dumitru Tâlvescu se arată atras de simțămintele
așa-zicînd generice ale poeziei. Nici acrobaticele figuri avantgardiste, nici
minimalismul în vogă la ora actuală nu fac parte din poetica domniei sale,
bizuită pe un echilibru formal, corespunzător unuia de ordin umoral. Întrucît
interogațiile, dubiile, indeciziile, anxietățile au aici o nuanță de robusta
„cumințenie”....
Incantația simplă a bucuriei de a trăi pe care o cultivă
Dumitru Tâlvescu se lasă testată de o seamă de dificultăți care-mai încape vreo
îndoială?-sfîrșesc prin a confirma.
Gheorghe Grigurcu
