Ion Pachia-Tatomirescu este
„magnetizat” de poezia cu formă fixă, parcurgând un traseu liric interesant,
propriu, de la glosalmi şi zalmiori, la salmi, ca formă minimă de exprimare a
poeziei din aerul încărcat de piramide. În volumul Caligraful de salmi, (Ion Pachia-Tatomirescu, Caligraful de salmi, Editura WALDPRESS, Timişoara, 2013), vine în
armonie cu sine şi cu literatura importantă şi ne prezintă epopeea poeziei cu
formă fixă. Este un demers al unui scriitor în căutarea esenţelor, modest, se
descrie ca un obişnuit caligraf, refuzând titlul de poet, întrând în pielea
scribului care transcrie textul imprimat în fiinţa eremitului.
Cartea este, probabil, unică în
felul ei, nu se adresează cititorului superficial, în căutarea baladei din poem,
ci unuia în căutarea tainelor. În volum poetul descrie pentru neiniţiaţi
definiţia glosalmului, a zalmiorului, a salmului, căutările fac saltul final în
salm, cea mai scurtă formă fixă în istoria poeziei. Saltul este o descrie
plastică, călătoria poetului ajunge în nucleul poeziei, acolo unde se petrece
furtuna materiei. Istoria poeziei cu formă fixă este redată în carte, în prima
secţiune, ca o necesitate de omologare la nivel european, pentrucă face legătura între scrierile vechi şi cele
moderne, fulger între perioade, conservând divinitatea poeziei, ca formă de
comunicare a lui Dumnezeu cu omul şi ca răspuns al omului la revelaţie. Deşi
salmul se bazează pe cuvinte, cuvintele sunt puţine, poemul minim redă starea
de graţie a sufletului în căutarea luminii.
Fantezia poetului este în
mişcare, deşi pare a apela la formele vechi ale literaturii, el rămâne un
modern prin curajul de a zice. Zicerea
este o problemă complexă, este baza creaţiei, în general caligraful exprimând
tehnica închinării şi a laudei. Mitologia străbate poezia, cuvintele se mişcă
între „roze sălbatice”, după cum afirmă poetul, rudă cu haiku, salmul rămâne şi
se consolidează ca formă autonomă, specifică literaturii române
Ion Pachia-Tatomirescu inserează
în carte eseurile unor poeţi sau critici referitoare la poezia sa şi la
demersul său de limpezire a zicerii. Aceste note
literare aduc explicaţii necesare şi lămuresc conţinutul volumului în sine.
S-au preocupat de acest gen literar: Vasile Moldovan, Alexandru Ruja,
Constantin M. Popa, Eugen Dorcescu, Florin Vasiliu, Iulian Chivu, Marian Barbu
şi alţii. Cărţile lui Ion Pachia-Tatomirescu au avut ecou în Franţa sau Belgia
ca expresie a complexităţii literaturii române.
Eugen Dorcescu notează despre poezia
cu formă fixă promovată în prezentul volum: „Ion Pachia-Tatomirescu rămâne una
dintre personalităţile literare (şi, în general, culturale) cele mai originale
din Timişoara (şi nu numai). El s-a impus nu doar prin valoarea strict
estetică, prin acurateţea stilistică, prin rigoarea formală a poeziei sale, ci
şi, (poate, mai ales) prin viziunea care o generează şi susţine – cosmogonia
dacică, misterul şi fascinaţia substratului, active încă în mentalitatea
„dacoromânească” (termen utilizat de scriitor în toate împrejurările)”.
Autorul consideră că poezia sa
este rezultatul unei aventuri a omului în spaţiul cosmic datorită marilor
descoperiri în zona materiei, antimaterie, informaterie, aselenizare, istorie
cu revoluţii în involuţii, cultură şi barbarie. Din acest demers rezultă că Ion
Pachia-Tatomirescu este un novator (conform celor afirmate de Florin Vasiliu)
atingând şi posibilităţile oferite de haiku.
Volumul ne prezintă anul salmului de la 1 brumărel la 30
răpciune, un an în care poezia se scrie zilnic, rezultatul fiind poemul complex
desfăşurat cu răbdare şi pasiune pe durata unui an în care omul devine mai
înţelept, astfel ziua are o istoria ei condensată în cuvinte, iar anul o tablă
de înţelepciune în vremuri complicare.
Cităm:
„Ciulin în mov destin…”
„Focul schimbă jocul…”
„Brazii – vămi de ocazii…”
„Scuturi cer de fluturi…”
„Greier pe albul-creier…”
Exemplele pot continua, tehnica
este una personală şi ne trimite cu gândul la Proverbe de Solomon, acea colecţie de texte de înţelepciune
necesară în epocă, rămasă în sulul cărţii, Biblia.
Ion Pachia-Tatomirescu pare că
se joacă după stil vechi între brumărel şi răpciune, dar este preocupat de
esenţe şi limite, de cuvinte şi necuvinte, de zicere şi oprire, de muzicalitate
şi miracol, exprimă închinarea adusă zilnic cerului care ninge cu vorbe peste
noi.
În volum autorul caligrafiază şi
glosalmi, explodează în poezia mai extinsă, se desfăşoară disciplinat cu
fiecare lună din an, el doreşte să ne dovedească faptul că este un mag la
curtea regelui, cunoscător de taine şi profeţii.
„Fulgerul din mine, umerii tăi –
mere/ car de flori de miere urcă-ntre rubine…(Glosalm de cireşar).
Caligraful de zalmiori este
preocupat de muzicalitate şi adevăr, de bucurie şi anotimp:
„Fotonii-mi de-altoi n-au umbră
nici joi/ n-au pietre clivante, nici protuberante,/ au doar matcă-n roi,
gândind preţuri noi,/ pentru vămi şi fante, la comete-plante,/ fotonii-mi de-altoi,
fulgere-n ploi… (Zalmior V).
Ion Pachia-Tatomirescu inserează
o bibliografie sub sigle, trimiţând la epopeea poeziei cu formă fixă ca efect
al disciplinării spirituale, a menţinerii tradiţiei de început grefată pe
zicerea modernă, flămândă de adevăr şi adrenalină. Este o viaţă trăită printre
cărţii în căutarea poeziei cu formă fixă din poemele cele de toate zilele,
lecţii de haiku şi imn, o importantă reţea de vase comunicante cu Dumnezeu
privindu-ne dintre roze, zâmbind la teoria modernă a comunicaţiei promovată de
om într-o istorie superparadoxistă…
Caligraful a zis, cititorul va
înţelege că lumea se bazează pe cuvântul trecut prin focul din microcosmos şi
macrocosm, ca o aventură ce ne duce în cetatea timpului fără de timp…
Ion Pachia-Tatomirescu îşi
urmează căutările, se bazează pe o mitologie personală atinsă de brumele
literaturii bune din toate vremurile, spre o patrie complicată, greu de egalat
astăzi prin tratate şi epistole, una „dacoromânească”, ca nişă culturală în
Europa politicii cu formă fixă…
Îl cităm pe caligraf: „Valori:
mori în comori…(p.83).”
Ne întoarcem la izvoare,
folclor, descântec… Ele refac, în stil modern, o viziune asupra lumii cumva
pierdută, cumva regăsită…
Constantin Stancu
