(Continuarea pe acest blog)
Aminteam ceva mai înainte
că autorul Romanţelor... a realizat
mai multe traduceri din poezia străină, se înţelege, din poeţi simbolişti, fie
singur, fie mai mult în colaborare cu D. Anghel. Având în vedere această latură
a creaţiei minulesciene, deşi este amintită relativ puţin de comentatori, ar fi
greşit să subestimăm faptul în sine, fiindcă traducerile au fost făcute din
autori importanţi, în special dintre simboliştii francezi: Albert Samain,
Charles Guérin, Henri Bataille, Henri de Régnier, între cei traduşi aflându-se
şi Victor Hugo… Menţionez acest amănunt, deoarece în anul 1935, Minulescu face
o selecţie din traducerile mai vechi şi le publică într-o plachetă…
Un volum de versuri semnat
de Ion Minulescu, de fapt, o antologie alcătuită din creaţiile sale, este cel
care se intitulează oarecum explicativ: Nu sunt ce par a fi, apărut
în anul 1936 la Editura Fundaţiei pentru
literatură şi artă „Regele Carol II". Asupra acestuia, care, mie cel
puţin, mi se pare de-o consistenţă revelatoare, mă voi opri ceva mai mult…
Volumul are în cuprins 44 de poezii din ediţia princeps şi au fost grupate in trei cicluri, dintre care primul a rămas
fără titlu, al doilea se intitulează „Şase
variante” şi cuprinde formele definitive ale unor poezii mai vechi (Într-un bazar sentimental, Sosesc corăbiile.
Crepuscul la Tomis, Pastel banal, Marina estivală, Spre insula enigma), iar
al treilea se intitulează „Două groteşti”
şi este alcătuit din poeziile: Păpuşa
automată şi Sinuciderea unui anonim.
În ediţiile de mai târziu, Versuri
(1939) şi Versuri (1943),
configuraţia volumului va cunoaşte schimbări importante, ca să nu le spun chiar
de-un oarecare radicalism, din primul ciclu va fi retrasă poezia Ploaia Sfântului Ilie, iar ultimele două
cicluri vor fi eliminate complet, în schimb, sumarul va fi adăugit cu texte mai
vechi, publicate între 1906 şi 1921 (Poveste
scurtă, Cantecul nebunului, Da capo al fine. Epilog), şi mai noi, publicate intre 1936 şi 1939 (Quiproquo, Rânduri pentru Mi-Tzu-Ko, Apariţie
nocturnă, Clopotele învierii, Strofe pentru El, A XI-a poruncă, Retrospectiva
sentimentală. Povestea mea şi-a lor.
Romanţa inimii. Drum crucial, Ita est),
ajungându-se în final ca întregul să cuprindă un număr de 50 de poezii.
Statistic discutând, majoritatea poeziilor au fost tipărite mai întâi în
reviste precum „Viaţa literară”, „Flacăra”, România nouă”, „Comedia
ilustrată”, „Săptămâna literară”,
„Viaţa românească” (11 poezii), „Gândirea”, „Vremea”, „Adevărul literar şi
artistic” (4 poezii), „Dimineaţa”,
„Cuvântul liber” (10 poezii), „Revista
Fundaţiilor Regale” (5 poezii), „Familia”,
„Pagini basarabene”. La această parte din text… statistica, am
recurs şi cu scopul de a scoate în evidenţă faptul că Ion Minulescu ajunsese la
un asemenea grad de popularitate (şi de valoare, desigur), încât era publicat
cam în toate revistele de cultură din ţară.
În
anul 1937, poetul publică la Editura „Familia” din Oradea piesa Nevasta lui Moş Zaharia, o comedie tristă în patru acte
şi două tablouri, iar doi ani mai târziu, în 1939, la Fundaţia pentru literatură şi artă, apare volumul Versuri, ediţie de autor, înscriindu-se în seria de „ediţii definitive”. Însă,
în anul respectiv, Ion Minulescu publică pentru prima dată în volum piesa Ciracul lui Hegesias sau „Omul
care trebuia să moară” o dramă care s-a jucat pentru prima dată în
februarie 1924 la Teatrul Companiei
soţilor Bulandra. Din distribuţie au făcut parte, între alţii: Tony Bulandra (Pierrot Sălceanu), V.
Maximilian (servitorul Tudorache), Lucia Bulandra (Damiana Sălceanu), Liana
Constantinescu (servitoarea Florica)…
Din informaţiile pe care le deţin, până în anul 1943, când,
aceeaşi Editură a Fundaţiei pentru
literatură şi artă, publică un volum-culegere de nuvele sub titlul „Cine-i autorul acestui roman senzaţional?”
şi a doua ediţie definitivă, cu adăugiri, a volumului de Versuri. Apoi, autorul Romanţelor…,
se pare că nu mai tipăreşte nimic din propriile scrieri, sau, cel puţin, nu am
găsit informaţii clare în acest sens.
Din păcate, la vârsta de numai 63 de ani şi câteva luni,
la 11 aprilie 1944, Ion Minulescu se stinge din viaţă la Bucureşti, la spitalul
Brâncovenesc), ca urmare a unui colaps cardiac, provocat, se pare şi de
răvăşirea sufletească, efect al numeroaselor bombardamente asupra capitalei
(cel de la 4 aprilie, de ex.)… 3 zile mai târziu, pe data de 15 aprilie 1944,
poetul a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
(Va continua)
Dumitru Hurubă
