sâmbătă, 7 aprilie 2018

Pr. Prof. Dr. Theodor Damian: Învierea Domnului ca Betesdă a lumii


Pr. Prof. Dr. Theodor Damian

Învierea Domnului ca Betesdă a lumii


„Ieri m-am îngropat împreună cu Tine,
astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu.”
(Canonul Învierii)

Minunea vindecării de către Mântuitorul Hrisos a paraliticului de la scăldătoarea Betesda (Ioan 5, 2-14) reprezintă o interesantă paradigmă a Învierii Domnului.
Aşteptarea paraliticului timp de 38 de ani(dar ar fi putut sta acolo şi mai mult decât atât) poate simboliza lunga aşteptare a omenirii pentru venirea Mântuitorului, promis de Dumnezeu chiar de la căderea protopărinţilor în păcat. Deci cu toate că cifra 38 indică o perioadă exactă de timp, în ea există şi un element îndefinit dacă ne gândim că bolnavul ar fi putut aştepta încă şi mai mult până la întâlnirea cu Iisus.

Aşa a fost şi aşteptarea generaţiilor Vechiului Testament până la venirea lui Mesia. O aşteptare într-un fel indefinită, dar într-un alt fel definită, pentru că Mântuitorul a venit la un timp precis totuşi, la plinirea vremii (Galateni 4, 4) cum spune Sf. Ap. Pavel.
Pentru slăbănog, întâlnirea cu Iisus a fost plinirea vremii, a aşteptării sale, când a fost practic înviat, în sensul că, la intervenţia Mântuitorului, mădularele sale moarte au prins viaţă.
În acest context paraliticul de la Betesda reprezintă şi lumea dinainte de Iisus, paralizată, anchilozată, care trăia în întuneric şi în umbra morţii (Isaia 9, 2) şi care prin venirea Fiului lui Dumnezeu, „a văzut lumină mare” (Isaia 9, 2), prin învierea Sa Mântuitorul deschizând calea „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”, aşa cum cântăm în canonul de la utrenia marelui praznic.
Vindecarea slăbănogului, adică aducerea vieţii în mădularele lui moarte, arată că viaţa este condiţia existenţială normală a omului şi că Învierea Domnului ne oferă posibilitatea de a trece din anormal în normal, de a ne redobândi condiţia existenţială pentru care am fost meniţi.
Când Mântuitorul zice despre Sine: „Eu sunt învierea şi viaţa” (Ioan 11, 25), El ne atrage atenţia că a fi întru El înseamnă a trăi în starea normală de existenţă.
Aruncarea bolnavilor în scăldătoarea Betesda este într-un fel ca aruncarea lui Iisus pe cruce, căci la Betesda boala este ridicată, vindecată, iar pe cruce Iisus ridică păcatele lumii, spală lumea de păcat cu sângele Său. Şi precum la scăldătoare trebuie să vrei să te faci sănătos, la fel în taina Crucii Mântuitorului; trebuie să vrei să participi, să te împărtăşeşti pentru curăţirea păcatelor, voinţă concretizată apoi în Sf. Euharistie liturgică unde trupul şi sângele Mântuitorului se oferă tocmai spre iertarea păcatelor.
Dar intrarea şi ieşirea în apele Betesdei, intrarea cu boală, ieşirea întru vindecare, mai prefigurează şi taina Sf. Botez în apele căruia se intră în stare de păcat şi se iese curăţit spre o nouă viaţă în Hristos Domnul; de aceeea botezul mai închipuieşte şi mormântul Învierii, căci acolo a intrat trup stricăcios mort şi a ieşit trup nestrăcăcios înviat, mormânt în care vrem să intrăm şi noi spre a avea parte de înviere, de aceea şi cântăm tot în Canonul Învierii de la slujba utreniei marelui praznic:„Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu.”
Şi aşa cum la Betesda îngerul Domnului are un rol activ căci el este cel care tulbură apa vindecătoare, la fel, la mormântul Învierii, îngerul este cel care-l străjuieşte şi vesteşte femeilor mironosiţe marea minune.
Betesda nu este un loc, un „spital” obişnuit, ci este locul paradoxal unde, ca şi la mormântul Mântuitorului, imposibilul devine posibil; este locul unde aştepţi – ca slăbănogul – intrarea în extraordinar.
Asta este pentru noi Învierea Domnului: este fenomenul în care ceva radical, nemaipomenit se întâmplă: trecerea de la moarte la viaţă.
Întrucât toţi au fost „muşcaţi” de şarpele dintâi, muşcătură ce a rămas în ADN-ul fiinţei noastre de după cădere, de aceea ne trebuie o Înviere la fiecare, de aceea Învierea Domnului mântuitoare este menită pentru toţi oamenii, toţi cei ce cred în El, căci zice Sf. Ap. Pavel că „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4).
Prin Învierea Sa, Iisus vine la Betesda sufletelor noastre, căci acolo are loc aşteptarea şi speranţa venirii îngerului şi a Domnului. Ca şi cei de la Betesda, şi noi aşteptăm la rând la porţile mormântului Învierii, pentru ca, pregătiţi sufleteşte fiind, să-L întâmpinăm pe Iisus, cel înviat; şi când El ne va întreba, ca atunci pe slăbănog: „Vrei să te faci sănătos?” „Vrei să înviezi şi tu?”, noi să răspundem „vreau, Doamne”, şi să-L urmăm cu credinţă, iubire şi bucurie.
Aşadar Învierea Domnului e ca o Betesda a vieţii şi lumii noastre. Este „locul” unde nu îngerul, ci Însuşi Domnul vine să ne treacă din ordinar în extraordinar, de la moarte la viaţă, deschizându-ne porţile Împărăţiei gătite nouă dela facerea lumii. Iar noi Îl urmăm transfiguraţi, mulţumitori, cântând şi mărturisind:
„Histos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţa dăruindu-le”.

Sf. Paşti 2018
New York