Eugen
Dorcescu: Bătrînul, avatarul, arhi-amintirea, fericirea…
Doamna
Mirela-Ioana Borchin, conferențiar universitar doctor, la Facultatea de Litere,
Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, este specializată în
Lingvistica generală, Limba română contemporană, Semiotică și Pragmatică, cu
strălucite realizări recente în Hermeneutică. Era invitabil, opera lui Eugen
Dorcescu, poet din Timişoara, poet român, să-i atragă atenţia. Convorbirile
avute cu dânsul în perioada anilor 2015-2016 i-au consolidat convingerea că
există un metalimbaj al operei cunoscutului poet. O întâlnire necesară pentru
literatura română, efectele ei sunt pozitive din punctul de vedere al
istoricului literar.
Interviul
apare ca abordare practică în domeniul lingvisticii aplicate, o noutate în
sfera literaturii contemporane din România. Dialogul are ceva viu, incitant,
radiază mister şi certitudine simultan. Sunt condensate mai multe genuri:
interviul, eseul, monografia, laboratorul poetului sub arcadele luminii. Cartea
este structurată în mai multe capitole, sunt abordate mai multe teme, concepte
literare şi, mai ales, reguli de viaţă. O viaţă specială dedicată literaturii
profunde, acolo unde se declanşează miracolul. Eugen Dorcescu este un poet
original, un poet care a lăsat o amprentă asupra faliei de timp impresionante,
cinci zeci de ani de creaţie. Punctul de plecare a fost antologia poetului, Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, carte
apărută la Timişoara: Editura Eurostampa, 2015 şi din alte surse menţionate în
cartea prezentă intitulată Etern, într-o
eternă noapte-zi * (Timişoara,
Editura Mirton, 2016). Un titlu profund, la limita
spaţiu-timp-viaţă-moarte-abis. Fericirea este tema din spatele demersului, acea
fericire specială generată de relaţia artistului cu Dumnezeu. Cartea are o notă explicativă din partea
autoarei şi o prefaţă de Iulian Chivu. Cuprinsul lucrării indică faptul că
analiza depăşeşte limitele obişnuite ale hermeneuticii. De la algoritmul
avatarului la beatitudine şi spirit, de la forma poetică la asocierea cu marile
religii. Firul cărţii abordează libertatea poetului (ce temă!), receptarea
operei, arhi-amintirea, aspecte
legate de semiotică, despre Shunyata şi, evident, despre Bătrân, personajul
central al operei lui Eugen Dorcescu. Iulian Chivu, în prefaţă, explică
cititorului tablourile acestei cărţi, o face sincer, cu pasiune, atent la
mesaj, la fenomenul complex al poeziei. Dânsul reţine: „Aşadar, se poate spune
că Mirela-Ioan Borchin, prin aceste dialoguri-interviuri, realizează cea mai
bună exegeză de până acum a operei lui Eugen Dorcescu, iar, dincolo de aceste
puţine adnotări pe marginea cărţii, cred că întoarcerea la opera cunoscutului
poet timişorean şi european înseamnă nu numai confirmare, ci şi o înnoită
bucurie estetică...” (p. 19).
Cititorul
cunoscător şi serios va aprecia cartea ca un timp al bucuriei spirituale.
Dialogul dintre specialist şi poet declanşează multe idei, teme, contrateme,
relaţii dintre poet şi opera sa în contextul mai larg al relaţiilor cu
divinitatea şi oamenii vremii sale. Eugen Dorcescu nu este un artist închis în
turnul de fildeş, el te invită în piaţa centrală, este ghid într-o călătorie
iniţiatică, te prezintă Bătrânului, îţi arată prezenţa abisului ca un moment de
înfrângere a morţii.
Cine
înţelege, se bucură de poetomul care
vine cu lupul pe umeri... Bătrânul
învingător în pustiul vremii…
Ioana-Mirela
Borchin ştie să întrebe, este şi asta o artă, Eugen Dorcescu are mereu replică,
explică, devoalează lucruri de la facerea lumii, din continentul poeziei
sărbătoare. El acceptă jocul subtil, are la rându-i întrebări care explică, are
răspunsuri care cer întrebări.
Sunt
selectate pentru exemplificare poeme de o înaltă ţinută estetică, poeme cu
mesaj şi semne.
Despre
avatar, Eugen Dorcescu declară: „Avatarurile sunt prezente pe tot traseul
poeziei mele, încă de la debut. Nicio clipă, niciuna măcar, fie zi, fie noapte,
nu m-am <<distins>> şi nu mă <<disting de propriul arheu>>
şi de avataruri”.
Fără
o cultură solidă, fără cunoştinţe de teologie biblică, de hermeneutică, de
apologetică şi istorie literară, e greu să înţelegi care sunt limitele creaţiei
pentru un artist autentic. Deşi este clar în exprimare, poetul provoacă mereu
cititorul şi autoarea curioasă, reclamă forţarea limitelor cunoaşterii...
Gânduri exprimate iniţial în limbile vechi: ebraică, apoi greaca veche,
arameică etc. Poetul le-a preluat, actualizat şi a generat miracolul poeziei
care rămâne poezie prin frumuseţea diamantelor din versete alese de cei doi
pentru ediția de față...
Vorbind
despre libertate, mai ales despre libertatea poetului, Eugen Dorcescu afirmă:
„Eu nu sunt nici teolog, nici filozof, eu sunt poet. Nu lovesc absolut deloc în
niciun principiu. Religia poate fi înţeleasă şi ca spaţiu spiritual unde
trăirea mistică, esenţializarea raporturilor dintre conştiinţa individuală,
definită, şi conştiinţa universală, interferează cultura. Trăirile mistice sunt
foarte asemănătoare, cvasi-identice. Religiile pot fi, şi sunt, diferite”
(p.72).
Despre
Bătrân, ca personaj al devenirii istorice şi al scânteii divine, avem o
mărturie profundă: „Bătrânul este omul ce şi-a depăşit avatarurile şi arheul;
şi e pe care să devină un iluminat. Poate chiar este un iluminat. Se află, viu
fiind, în procesul transferului de conştiinţă. Are revelaţia faptului că el
este conştiinţă, temporar individuală, şi aspiră a deveni totuna cu conştiinţa universală – vacuitatea.
Bătrânul este o încarnare a nou-eului subiectiv. N-a mai rămas niciun dram de
egoism în el...” (p. 119).
Mirela-Ioan
Borchin îi spune poetului: „V-aţi arătat lumii, în conjuncturi publice, ca
profesionist în literatură – cerebral, instruit, cu acces la religie şi
spiritualitate, ca om de cultură, asiduu cititor, eseist şi traducător din
franceză şi din spaniolă, şi, îndeosebi, ca Poet – care se identifică cu
Bătrânul, cu Sfinxul, cu lupul, cu cavalerul, cu trubadurul. V-aţi retras din
viaţa publică în poezie – în thanatica Dumneavoastră oglindă... Într-o poezie
metafizică...” (p.143).
Lectura
unei astfel de cărţi este o sărbătoare a spiritului care învie peste materia
brută a zilei, din brazda unui timp atroce.
Constantin
Stancu
* Mirela-Ioan Borchin, Etern,
într-o eternă noapte-zi, Editura Mirton, Timişoara, 2016. Eseu hermeneutic
în dialog cu Poetul Eugen Dorcescu
