sâmbătă, 29 septembrie 2018

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2018 NU SE ACORDĂ ANUL ACESTA! Viața bate literatura! Ne vedem în 2019 cu alte narațiuni


Premiul Nobel pentru literatură pe 2018 va fi acordat și anunțat în același timp cu cel pe 2019, se precizează într-un comunicat al instituției.
În noiembrie 2017, publicaţia suedeză Dagens Nyheter a scris că mai multe membre, precum şi soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei Suedeze ar fi fost abuzate sexual de artistul francez Jean-Claude Arnault, soțul dramaturgului Katarina Frostenson, la momentul respectiv membră a secției de literatură care decernează anual premiul Nobel. Arnault conducea un club cultural, Forum, în Stockholm, care beneficia de finanțare din partea secției de literatură a Academiei Nobel. Publicația suedeză a prezentat şi mărturiile a 18 femei care spuneau că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat. Abuzurile sexuale au avut loc în perioada 1996 - 2017, potrivit presei.

Academia Nobel a rupt între timp legăturile cu Arnault, care a negat toate acuzațiile care i
s-au adus.
De la înființarea premiului Nobel pentru literatură, în 1901, Academia Suedeză a ales să nu îl acorde de șapte ori: în 1914, 1918, 1935, 1940 și între anii 1941-1943. În șase din cele șapte dăți, premiul a fost amânat cu un an, după ce comitetul Nobel a stabilit că nominalizările nu întruneau criteriile menționate în testamentul lui Alfred Nobel.
Decizia privind suspendarea premiului pentru literatură nu afectează celelalte distincții Nobel, acordate de comitete separate.
Regulile Fundației Nobel stipulează că premiile pot fi amânate cu un an.
De menționat că în anul 2017, din România, a fost propus scriitorul Adrian Botez la inițiativa Asociației Daco-Române. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu