RUGĂCIUNE
potoleşte – Doamne
durerea
(indescriptibil oribilă) – sfâşietoarea
durere a
lumii !
oricât am fi de
ticăloşi – cu toţii
putem să luăm o
minusculă
pauză – putem
suspenda – pentru
câteva clipe –
Ceasul
Nemerniciei
şi să fie dăruit acestor
câteva clipe – ceea
ce ai
visat – atât de
frumos – Tu :
Crăciunul
Veşniciei...
***
LA JUDECATĂ
mai rău ca un câine
turbat
muşti din mine –
Doamne...
dar va veni –
trebuie să vină!
Judecata de Apoi -
şi primul – cât şi
ultimul acuzat –
judecat şi
condamnat - vei fi
Tu :
vei răspunde – cu
toată asprimea şi
gravitatea – de
milioanele de
catastrofe – de
toate
strâmbătăţile şi
nedreptăţile
cosmice – înfiorătoare
monstruoase
nedreptăţi... - ...vei răspunde
fără drept de apel
– de asasinarea
mişelească
(...ţinând de milioane şi
milioane de
ani...) – a
sufletelor
noastre...
nu vei mai avea
Ceruri-Monopoluri – unde să Te
ascunzi şi de unde
să
sfidezi : vei sta –
pe scânduri
împuţite - cot la
cot – cu noi
vieţaşii... -
...simţindu-ne – unii altora
îngrijoarea – dar mai ales
(...încrâncenat de
grea - şi
suprasaturată de
adânci presimţiri...)
sudoarea...
...pregăteşte-Te –
căci consecinţele
judecării Tale –
vor ţine cât
eternitatea...
iar eu te voi
condamna să
nu mai ai dreptul
la
nicio Creaţie - nicicând
în vecii vecilor
Amin !
nu Te vei mai
îmborţoşa cu
sclifoseala
„demiurgiei”
Tale
satanice : vei sta în
colţul Tău – umilit
şi vei învăţa – ca
şi mine
să numeri ceasurile
de
suferinţă – să
numeri
lacrimile de
sudoare ale
suferinţei – să
scurmi şi să
numeri totul - totul - prin
noroiul oceanelor
de
sânge şi foc – ale
suferinţei tuturor
regnurilor...
...vei număra
ceasurile
eternităţii... -...şi Te vei simţi
...(pentru prima oară!) - OBLIGAT SĂ FII
VINOVAT...
...nu Te-aşteaptă
nimic
bun – la Judecată –
dar eu sorb – în disperare
fiecare clipă care
trece – pe
lumea asta ori pe
cealaltă – până Te
voi
vedea – în fine !
nu arogant şi
sfidător – ci
spăşit – pe o bancă
de
lemn aşchiat –
moleşit şi conştient şi
spăimat - sub
huiduielile celor
pe care i-ai lovit
sălbatic şi
nepăsător – cinic – cu
nenorociri – cu
lepre – cu răni şi mii de alte
stigmate oribile –
cu groază şi
teroare de
neînchipuit i-ai
stăpânit – tiranule
pocit... - ...i-ai
lovit cu inimaginabile
umilinţe - cărora – până la Judecată
nimeni nu le-a
putut da formă de cuvânt (...Satana e doar
fiul tău cel
mic - gângăvit şi liberat
de mult prea
curând...)
...se va scrie –
astfel – Prima Carte a
Adevărului
Cosmic - cât şi
Personal – în care
Tu şi cu
mine – vom fi
totuna : desăvârşit
vinovaţi şi –
cumplit şi pe drept
condamnaţi !
...cine va obliga
la executarea
pedepselor ? – noi
şi-alte
victime-ale Tale –
preschimbate în
Vulturii unei Noi Sorţi
- cu
Vântul bătând - înţelept şi
definitiv – numai de
la
Nord - din fiord în
fiord!
***
Prof. dr. Adrian Botez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu