O evocare literară: Dumitru Hurubă - umor, morală, personalități care au impus un ritm istoriei, actualitatea politicii... Texte din „Rezervația cu zăpăciți de tranziție...” Despre necesitatea umorului într-o vreme tristă... „Stilul scriitorului este stilul fără stil, în aparenţă nimic nu lasă impresia că Mitică vrea ceva deosebit, el ne povestește cu blândeţe ceva banal, dar la sfârşit ne pune în faţă adevărul crud, dar drept. Cei fără coloană vertebrală ar trebui să se ferească de acest stil, e un stil periculos, demoralizator...”

Dumitru Hurubă are rara capacitate de a stârni zâmbetul acolo unde iadul este pavat cu bune intenţii. Mereu tânăr, pentru că umorul te menţine în formă, ne atrage atenţia că el scrie asiduu la o carte importantă, cartea de colorat mintea. Este poate mintea noastră cea de toate zilele, este mintea cea de împrumut, este mintea cea de urmă, obișnuită la români din tranziție? Nu pot răspunde la această întrebare, trebuie să fii cetăţean liber într-o rezervaţie de zăpăciţi, după cum  ne-a sugerat scriitorul într-o carte a sa, cu titlu atât de incitant. El   trece prin iad cu zâmbetul pe buze și vorbește de raiul dintr-un zâmbet... 

Cu mijloace simple, dar nu simpliste, scrierile lui Hulubă sunt legate strâns de realismul dur al vremii, plimbarea  prin viaţă pur şi simplu, pe care o propune scriitorul este însoţită de ironie, de sentimentalismul potrivit al iubitorului de frumos, al iubitorului de un gest plin de căldură. Dintr-o întâmplare simplă, scriitorul  pregăteşte un festival reuşit în care satira și umorul, fac legea.

Scrierile lui se adresează în primul rând oamenilor simpli care supravieţuiesc cu greu dificultăţilor zilnice. El, omul simplu, trebuie să renunţe la multe pentru a rezista, iar Mitică dă reţeta fericirii: am putea omite clipa la cafea, iar iubita la... clipsuri.

Mitică are mereu un dialog cu o iubită imaginară, este iubita cu cernoziom pe ghete, iubita misterioasă este chiar viaţa, amărâta noastră de viaţă de care suntem legaţi şi îndrăgostiţi permanent.

Brusc, cea mai importantă clipă devine pentru noi - clipa indexării, clipa miracol de care ne legăm, la care sperăm, ea face parte din timpul  marilor speranţe, ne dezvăluie mecanismul unei filosofii de o viaţă.

Personajele principale  din versurile lui Dumitru Hurubă sunt Parlamentul, Guvernul, Primăria, primul-ministru, indiferent de nume, anotimpurile, ploaia, iubita, omul din balcon, cel care priveşte oraşul de sus, oraşul asasin, care distruge încet, dar sigur, speranţa, cu moda lui, cu obiceiurile, cu pasajul de pietoni, cu erorile...

Au fost zile, au fost săptămâni în care scriitorul, baron de Hunedoara, locuitor de drept al municipiului Deva a adus în sufletele şi-n casele noastre un zâmbet indexat pentru a uita de adevăratele indexări, publicaţiile l-au găzduit cu sinceritate şi generozitate pentru că  Mitică  le oferea  miracolul unui umor de bună calitate.

Dumitru Hurubă s-a impus în literatura de umor cu o abnegaţie demnă de un poet, acolo unde  poeţii au tot timpul la dispoziţie să demonstreze că sunt proprietarii adevărului, el a zâmbit şi a făcut legea, adică a pus degetul pe rană. Locuitorii din Deva ar trebui să fie foarte atenţi la scrierile lui Hurubă pentru că le arată de fiecare dată calea dreaptă, chiar dacă nu spune aceasta explicit, dar umorul o arată implicit.

El a devenit un fel de consilier local permanent, fără partid, fără vot, care decide unde trebuie să ducă şoseaua naţională, care întâmplător  trece şi prin localitate.

Scriitorul este tot timpul pregătit să inventeze un personaj surpriză, cu nume cunoscut dar care nu există în evidenţele de la primărie, care nu seamănă cu nimeni, dar care este foarte apreciat, este vecinul nostru din compartimentul de tren, este amicul de la coada  apărută brusc la covrigăria din centru.

Nu ştiu câţi ani au personajele acestea de autor, dar, precis, îl sfidează pe Hurubă, ele nu au vârstă şi mai zic în glumă „tata Mitică”. Noi ne facem că nu observăm, că totul este în regulă, ne frământă preţul lobodelor, al urzicilor, al ciupercilor, taxa pe trecut drumul  dintre Rai şi Iad, cum se exprima atât de plastic Marin Sorescu.

Cu o fantezie demnă de un adolescent, scriitorul a păcătuit  abordând parodia. Textele sale seamănă cu poezii adevărate, dar sună altfel, sunt mai ale noastre, mai de la pasajul de pietoni, le şi putem reţine, aşa cum se reține tristeţea, uneori. De fapt Topârceanu a scris despre Mitică cu mult înainte, l-a anticipat. Versurile marelui scriitor, atât de cunoscute, sunt un fel de testament lăsat lui Hurubă: „Dar de sus, din corcoduş,/Pitulându-se-ntre foi,/ Mititel şi jucăuş,/ Le-a răspuns un piţigoi:/ Câţi ca voi!/Câţi ca voi!...”.  Aceasta este filosofia de viaţă care străbate opera lui Mitică, detaşarea de zgura cotidiană, de eşecurile cetăţeanului în faţa necunoscutului.

Perseverent, Dumitru Hurubă scrie despre prieteni, scrie despre marile cărţi de cultură, ne pune în sacoşa de piaţă câte o carte despre istoria de ieri şi de mâine, striveşte gogoşarii cu câte o antologie, ne îndulceşte cafeaua cu puţină mitologie. Noi nu observăm aceasta, facem calcule privind indexarea surâsului şi ne-ntrebăm dacă Banca Mondială a prevăzut fonduri suplimentare pentru implementarea umorului la români, pentru că în Judeţul Hunedoara noi avem reprezentantul nostru care gestionează, de ceva vreme bună, un fond ilicit, obţinut la negru, pentru promovarea pe piaţă a unui drog periculos: satira...

Ştiu cea mai tristă, dar perfectă întâmplare care i se putea petrece lui Mitică Hurubă.

Când a venit vremea lansării volumului Carte de colorat mintea, Deva:  editura Emia, 1998, scriitorul a fost plasat în mijlocul  publicaţiilor pentru copii. Cu umor involuntar, distribuitorii de carte au crezut că această lucrare originală era destinată copiilor...  Aproape că îi credem: „Gata, dragă, cu Infernul - /Am ajuns să ştim un rost:/ S-a remaniat Guvernul/Si va fi tot cum a fost”. Cu răbdare, scriitorul a acceptat realitatea care o luase înaintea ficţiunilor sale, realitatea care depăşea  fantezia debordantă a criticului... Acesta este „cântecul de leagăn al tranziţiei”, cântecul amatorilor care adorm un destin...

Stilul scriitorului este  stilul fără stil, în aparenţă nimic nu lasă impresia că Mitică vrea ceva deosebit, el ne povestește cu blândeţe ceva banal, dar la sfârşit ne pune în faţă adevărul crud, dar  drept. Cei fără coloană vertebrală ar trebui să se ferească de acest stil, e un stil periculos, demoralizator...

Nu-l cred pe scriitor, el  e mai tânăr decât îl arată buletinul de identitate, după cum şi scrie: „Dar, în toate e un bine,/Şi nu-i vorbă de minuni:/ Azi mai bine-i decât mâine.../ Plouă, plouă cu minciuni”. (Ploi de toamnă - din volumul Carte de colorat mintea, Deva: Editura Emia, 1998).

Dumitru Hurubă are cultul prieteniei, prietenii nu-l pot uita, unii nu o merită, alţii nu o preţuiesc la adevărata valoare, dar noi ştim că poetul umorist nu uită, este memoria unui  om cu inimă mare, neindexată.

Prietenia lui Hurubă valorează cât un premiu literar, iar alături de scriitorul de la Simeria (cândva locuia la Deva) ne simţim deja implementaţi spre Europa, acolo unde există o piaţă de flori...

Haţeg, la ora indexării...