vineri, 13 septembrie 2019

Mariana Brăescu și actualitatea istoriei... Caligula este mereu la modă!


CALIGULA

Mariana Brăescu ne-a provocat cu piese de teatru AL TREISPREZECELEA CAESAR, la București: Editura CARPATHIA PRESS – 2005,  o piesă scrisă în anul 1985, dar actuală prin personajele sale, prin lumea descrisă care ne intrigă, dar pe care o recunoaştem, o ştim de undeva, din istorie, din literatură, din filozofie, din filme, de la televizor. Cred că personajul principal este „Caesarul Caligula”, unul dintre împăraţii nebuni ai fostului Imperiu Roman, figură emblematică a istoriei lumii prin eroarea monumentală a gândului uman ros de cariul puterii. Deşi este personajul unei opere literare, deşi nu trăieşte în piesă ca personaj viu, el marchează celelalte personaje pe care le îmbolnăveşte de putere.

Fundalul de timp al piesei este fixat între cele două războaie în România, o perioadă interesantă a istoriei noastre, criticată în comunism ca apogeul corupţiei, considerată ca o epocă reuşită după 1989 când problema principală a României a devenit corupţia.
Personajul principal al piesei este Popescu Beizadea (nune reuşit!) un pamfletar la modă în epocă, dar şi autor de drame istorice vândute pe taraba gloriei literare unor neaveniţi ca Anatol Lambru şi Magdin Verdea, dornici de a cumpăra gloria.  Schema tensiunii sociale este valabilă, totul se vinde: opera literară, imaginea, schema de a înşela, limbajul agreat de vreme, moartea în sine este de vânzare, totul este patentul „ tip Caligula „ , unde lucrurile devin alunecoase, lichide. Cântăreaţa de local Panseluţa Beraru (alt nume reuşit) este o figură care dă culoare acţiunii, care dinamizează totul prin non valoare prin fals, numai pretenţii şi aere de vedetă, dar personaj principal pe paginile ziarelor datorită maestrului Beizadea. Chiar şi adjunctul acestuia, pe nume Îngeraş, participă la marele scandal al autenticităţii operei de artă. Locotenent al bâlciului de ocazie , maestru al pupatului din eroare, acesta asistă la drama  „ personalităţilor „ menite fie să cumpere, fie să vândă glorie.
Drama istorică despre Caligula până la urmă este dată publicităţii, surpriza este mare, autorul nu este nici Popescu  Beizadea, nici cei doi mari scriitori Lambru şi Verdea, ci altcineva – anonimul Capiţa, moştenitorul. De fapt opera literară, ca act al creaţiei, scrisă într-un mediu al tranzacţiilor de tot felul, nu mai aparţine nimănui, precum Caesarul care nu mai aparţine timpului.
Piesa merită citită pentru că este alertă, este actuală, pune accentul pe mizeria morală şi pe limbajul gratuit care trădează de fapt caracterul personalităţilor, a vip-urilor de tot felul, imagini cumpărate cu preţul pierderii identităţii.
Mariana Brăescu a reuşit să dea viaţă unor personaje bine creionate, să ne redea o epocă simbol, cu multe accente de culoare actuale încă. Piesa are nerv, are final, are personaje, are un scop. Este o frântură de viaţă care merită reţinută, pentru că ne transmite un mesaj important – căderea umană este la modă, iar personajul principal Caligula dă putere celorlalţi, chiar dacă este doar incrustat în trecut, dar tocmai trecutul îl face actual, prin boala bolilor - puterea.
Prezenţa scriitoarei anonime, a scribului nevăzut dar care marchează piesa de teatru, prezentă în diferite puncte ale scenei sau ale acţiunii, rupând ritmul  fals al piesei de teatru prin  țăcănitul maşinii de scris, sunet adevărat, ca semn al creatorului care suferă pentru operă, să sens discret întregii mişcări de ansamblu. De fapt toate personajele principale nu suferă pentru opera lor, totul este dor un joc de-a gloria pentru ei, doar aplicarea metodică a unor scheme agreate de epocă.
„Îngeraş ! De – aceea nu eşti demn de şcoala mea. Eu vreau canalii ! Tu eşti lichea”.  afirmă Popescu Beizadea. Se pare că aceasta este filozofia  oamenilor în istorie. Beizadea este cunoscut de lumea literară, a tipărit pagini importante, dar nu le-a semnat, a scris, dar a şi vândut, a pus la cale jocul de marele scriitor pentru a putea vinde bine gloria pe taraba istoriei.
„Estetica –i curvă mare. Eu vreau să-mi spui lăutăreşte: ce vrei cu asta?” – frază clară care demonstrează poziţia faţă de opera literară.
Panseluţa Beraru beneficiază de cronici importante în revistele vremii, este artista cântecelor de mahala, a manelelor şi a modelor trecătoare, dar stă bine înfiptă în epocă prin superficialitate pentru că asta vrea lumea. De fapt personajul acesta dă echilibru piesei de teatru prin scopul precis pe care-l urmăreşte: căderea ca formă de urcare în schema vieţii.
Semnificativă este scena în care doi bărbaţi, specialişti în înmormântări, îi pregătesc ultimul drum al maestrului Beizadea, profesionalismul lor care dă măsura adevărului epocii: totul trebuie înmormântat pentru că se plăteşte pentru asta. Scena merită  reţinută ca o bijuterie satirică perfectă. Cei doi stau la uşă, sunt prezenţi…
Piesa trebuie primită corect pentru marchează un pas matur al autoarei în literatura română, autoare stăpână pe replici, pe acţiune, pe sensul discret al valorii în mijlocul  non-valorii. Maşina de scris tăcăne, scribul notează totul, personajele mor, visând la Caligula, la Imperiu, la glorie, la bani, la cădere…
În piesa aceasta totul se leagă pentru a marca viaţa ca modă şi ca mod de a rata şansa trăirii cu adevărat… 


Constantin Stancu            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu