Sarmizegetusa
Cetate cu nume de cetate,
mă pierd în istoriile tale multe
ca-ntr-o apă de râu repede de munte,
valurile îmi poartă umbra mai departe
spre alte lumi, cu alte nume.
Ziduri îngropate în pământ,
au crescut merii deasupra,
glasuri care strigă după armuri, cât mai multe armuri,
strălucesc în noapte aceste armuri,
luna se destramă în luciul lor,
păsări de noapte zboară pe deasupra capetelor noastre,
aur îngropat în râuri, sclipiri în pielea pietrelor de
munte…
Iată semnul: lumea poate începe cu un munte,
poate sfârşi cu un munte,
cade peste memoria mea o pană de rândunică
din alt edict, poemul de sticlă se sparge în mii de bucăţi,
exilat în provincia unde s-a retras alchimistul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu