UP AND DOWN
Cu fiecare carte scriitorul Radu Igna caută să-şi
justifice crezul de viaţă mai mult decât scopul artistic. Cărţile sale vin
dintr-o zonă a obişnuitului, fără ca autorul să facă eforturi de a inventa
istoria, doar constată mişcarea lumii cu atenţie, cu puţină ironie, cu multă
căldură, parcă ne-ar vorbi de aproape, conştient că doar cuvântul rostit are
puterea de a da viaţă. Este o luptă pentru viaţă pe care o dau personajele
sale, după modelul lor limitat, lipsit de orizont.
Scriitorul este sincer, nu inventează povestiri pentru că
ele există, fac parte din lumea noastră, ca o rană.
Există o modă în lumea literară
aceea de a da un scop comercial cărţilor, au fost şi sunt reţete de succes care
aduc bani, dar care inventează viaţă pentru că oamenilor le plac poveştile şi
pentru sunt în căutarea unei lumi mai bune, mai altfel, a unei lumii pline de
aur aici, în imediata apropiere, fără alte trimiteri, lumea nu mai are răbdare,
iar lipsa de răbdare este lipsa salvării de care fiecare avem nevoie.
Deşi Radu Igna ne avertizează că
orice asemănare a personajelor sale cu situaţii sau personaje reale este
absolut întâmplătoare, avertismentul ţine de ironia sa fină, venită pe filiera
literaturii engleze, este aici umorul sec al englezului prins în ceaţă, dar
care vede la modul absolut…
Carte Lazăr nu mai vine, Editura Călăuza v.b, 2005, Deva, avându-l
drept consilier editorial pe domul Valeriu Bârgău, este una de proză scurtă şi
de viziune lungă. Se înscrie în modul de a scrie a lui Radu Igna, povestiri
scurte, dar relevante, de sub mâna sa de scriitor adevărat ies aceste povestiri
după apariţiile sale însemnate: Vâltoarea, Nimic deosebit în timpul serviciului meu, Valea proscrişilor, etc. În Transilvania
astfel de scriitori dau lumină literaturii române, deşi aceasta îi asimilează
cu multă dificultate pentru că nu prea sunt
“la modă“...
Spre deosebire de scrierile
anterioare, această proză scurtă este străbătută de un fior metafizic profund,
enigma în faţa morţii, tremurul că fiecare scriere trebuie să trimită la ceva
mai înalt.
Radu Igna pare să nu fie explicit
în mesaj, dar aparent acest lucru pentru că sistemul prozei sale scurte
deschide lumea pentru cititor: bătrânul care la sfârşitul vieţii duce o luptă
cruntă cu nucul din grădina sa, o luptă aparent inegală, un om sleit de puteri,
aproape fără minte, cu mintea pierdută prin istoria noastră recentă, el vrea să
fie biruitor, pentru că o viaţă întreagă a luptat. Pentru ardeleni nucul este
un simbol, iar lupta finală a omului cu simbolul este una care duce spre
destin, cu siceritate, cu altruism.
Apoi prezenţa omului în faţa
clădirii din Centru Perfect, necesitatea atingerii noroiului, mersul pe noroi,
este unul al simbolului, pentru dincolo este covorul roşu, ca semn al puterii
care cade, sau care se ridică, a puterii abstracte, rupte de oamenii care
trebuie să treacă prin noroi pentru a ajunge la individul în care te poţi
contopi.
Dincolo de mesajul scrierilor
există deja un alt mesaj, al deschiderii spre o altă lume, liniştea din
povestirile sale este una aparentă, istoria clocotește subteran, este istoria
fiecărei zile, a fiecărui destin.
Deşi pare că autorul refuză
marile evenimente ale epocii pentru povestirile simple, el de fapt ne pune la
dispoziţie istoria curentă, nevăzută şi parcă fără importanță pentru elite,
politicieni, critici, istorici, care nu mai văd pădurea de copaci, vor schema
de succes, indiferent dacă adevărul este scris sau nu.
Radu Igna nu ne dă “ ţeapă “ prin
povestirile sale, el descrie istoria invizibilă aparent a oamenilor de lângă
noi în căutarea identităţii proprii şi nu fabricate. Întâmplările doamnei
Măriuca Pistol din staţiunea românească, cu iz de cădere umană, este de fapt
transpunerea în realitate a vieţii din manelele de fiecare zi pe care le
îngăduim în numele libertăţii şi ne facem că nu vedem libertinajul, care nu
duce nicăieri, dar deja a fabricat mediul cultural pentru mulţi. Acest lucru nu
este explicit la Radu Igna, este implicit, iar discreţia sa provoacă cititorul
şi, mai ales, elita din lumea artiştilor.
Escrocul din maşină de ocazie
imită pe cel de sus, de la putere, nu mai are la dispoziţie un alt limbaj, un
alt mecanism, s-a blocat în mecanismul tranziţiei, mimând afacerea, în fond
economia noastră este imaginea unui autovehicul vechi care merge, aduce bani,
deşi pare recuperat de la fierul vechi. Traseul este unul real, al celor care
fac pe transportatorii de ocazie, fără autorizaţii, dispuşi să ne ducă la
centru, printr-un peisaj dureros de exact. L-am parcurs şi eu, iar realitatea
din spatele povestirii este o rană.
Deşi pare uşor ironic în
scrierile sale, autorul, de fapt, este trist, este tristeţea unei generaţii
care a ratat sosirea deşi avea o şansă extraordinară în decembrie 1989, este
tristeţea profesorului, pentru că Radu Igna este un profesor serios, care îşi
vede elevii căzuţi în tranşeele vieţii, bucuroşi că au soluţii, acolo unde
mediul social şi de afaceri nu le are, ci doar le mimează.
Individul care face greva sa
personală pentru o mărire de salariu şi două cafele gratuite pe zi, personajul
care va fi disponibilizat şi va primi de fapt un şut undeva mai jos de starea
sa umană, este doar în aparenţă o stare a unuia satiric, unul plin de umor,
este o realitate dură iar scriitorul a fost blând cu personajul, pentru că nu
l-a umilit şi mai mult, aşa cum sunt umiliţi cei mai mulţi, poate că trecerea
de la o societate la alta, de la un sistem social la altul ar fi putut fi mult
mai altfel, dacă omul nu ar fi fost umilit, pe când alţii şi-au făcut titluri
de glorie din această umilinţă, clădindu-şi opoziţia politică pe degradarea
individului, care nu mai are ieşire, în fond nu toţi putem fi oameni de
afaceri, unii doar trăim în timpul nostru, cu iluziile noastre , aşa cum le are
personajul povestirii - Nevoitu. Lumea
paralelă dintre ceea ce facem şi ceea ce visăm este una reală, ne ducem istoria
cu modestie între vise şi realitate.
Titlul cărţii este dat de
povestirea scurtă Lazăr nu mai vine, povestea vieţii unei generaţii care
s-a dus, a unei generaţii care şi-a ascuns într-un fel propriu identitatea,
pentru a-şi câștiga pâinea zilnică, pentru a-şi câştiga viaţa, o generaţie care
a plătit preţul, bolnavă fizic şi moral, roasă de acidul istoriei, Lazăr nu mai
poate veni, el s-a dus, istoria l-a transpus într-o altă dimensiune, sub ochii
noştri.
Fiecare povestire are tâlcul ei,
are mesajul ei, Radu Igna a fost sincer cu noi, ne-a prezentat cetatea din
provincie, cetatea în care oameni diverşi se unesc pentru a trăi, căutând
sensul mai mult decât investitorii, neapărat străini, care nu mai vin, cetatea
din povestori poartă numele de Dolmă,
după cum oraşul din America unei alte povestiri cu titlul Up and Down, acolo unde românii îşi caută identitatea, de parcă
orăşelul din America este oglinda de peste mări şi țări, de parcă tragedia
umană de aici seamănă cu cea de acolo, acolo unde visăm că vom fi.
Povestirile sunt scrise într-un
registru plin de umor şi sarcasm, dar tristeţea este fundalul care le dă viaţă,
luciditatea omului care a sperat şi care nu mai vine, a celui care trece prin
istorie cu autovehiculul de ocazie şi care până la urmă se încurcă singur în
visele sale.
Dincolo de noroi este covorul roşu, înaltul
demnitar i-a mai acordat o şansă omului care şi-a făcut stadiul în Văgăuna,
localitate care seamănă cu una de foarte aproape.
De fapt bătrânul fără minte care
doboară nucul bazat pe puterile puţine, aşa cum este descris în povestirea Simbioză, este chiar omul care se doboară
pe sine, într-o zi “în grădina apăsată de puterile primăverii“.
Radu Igna rămâne un scriitor
important prin sinceritatea sa, prin scrisul aparent obişnuit, dar trist de
real, cu note de umor şi sarcasm.
El scrie în povestirea Drumul spre subterane:
“După ani de claustrare în
sertarele editurii de stat, iat-o gata de drum dintr-o editură particulară, pe
spezele autorului, două sute de pagini într-o copertă cu un desen suprarealist
din care ţâşneşte titlul…”.
Igna este lucid în privinţa
operei sale, simte o durere pentru că lumea literară nu poate primi viaţa pur
şi simplu, deja vrea altceva, ceva ce nu s-a mai trăit, nu vrea povestiri din
lumea reală, vrea poveşti de succes, precum viaţa vedetelor fabricate pe
calculator, din interese economice, pentru ca lumea să scoată banii în faţa
invenţiilor necesare şi să uite că trebuie zilnic să ÎNVEŢE să-şi trăiască
viaţa.
Din acest punct de vedere Radu
Igna este lucid, dar nu a putut trăda literatura clasică din care a învăţat să
fie om, dascăl, comentator al textelor importante…
Constantin Stancu
Iarna, 2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu