Constantin
Stancu
Edenul de lângă
noi
Celesta este un roman dens și incitant, plin de
surprize și căutând certitudini, scris cu pasiune de Mirela-Ioana
Borchin-Dorcescu și publicat la Timișoara: Editura Mirton, 2018*. Subiectul textului
îl constituie experiențele unei femei mature, Arina, în relația sa cu Teodoru,
personalitate puternică, înzestrată cu energia unui destin de excepție.
Ambii, ajunși la
vârsta deplinei cunoașteri a vieții, au ocazia să intre într-o zonă a descoperirilor,
printr-o iubire înnobilată de curiozitatea depășirii limitelor convenționale.
Teodoru, poet,
cult, cu operă consolidată, capabil de creații valoroase, participant la viața
culturală a orașului, se află după un mariaj încheiat cu pierderea soției,
desemnată, în carte, prin pronumele EA, convertit în substantiv propriu.
Aceasta este Celesta, cu alte cuvinte, femeia care a trecut dincolo, în lumea
exclusiv spirituală. Cei doi au format un cuplu întemeiat pe iubire, au avut o
relație strânsă, până la contopire. Două suflete într-un trup… O parte s-a dus,
a rămas sufletul, atins de eternitatea clipei de iubire. Teodoru simte
pierderea ca pe o rană, caută să depășească drama prin munca sa de scriitor și de
recuperator al operei celei care i-a fost parte din ființă. Caută să se
autodefinească. Omul, însă, nu este destinat să trăiască singur, ducând în
suflet tot timpul și nontimpul primit în anii anteriori. Teodoru se desprinde
cu greu de trecut, de miracole.
Arina apare, însă, în economia divină și schimbă perspectivele. Profesor universitar, preocupată de viața literară, de opera lui Teodoru ca mărturie în epocă, în stare să pună în valoare maximă creația poetului, intervine, prin destin și predestinare, în viața lui Teodoru.
Arina își
povestește experiențele în această carte, se rupe din căsătoria ei anterioară,
devine liberă și deschisă unei noi relații, una visată, dorită, una ideală.
Teodoru o inițiază în această călătorie unică, inedită, la o vârstă complicată,
când oamenii s-au așezat în matca unor relații consolidate, fără riscuri
sociale, spirituale, existențiale. Acceptă provocarea, are simțul eternității,
energia necesară de a continua. Viața celor doi se reface din cenușă, din zgura
unor fapte arse. Iubirea este motorul care pune în mișcare lumea. În această
călătorie de inițiere, Arina se confruntă cu EA, fosta soție a bărbatului
iubit: o umbră permanentă, greu de explicat. Teodoru mai păstrează în biroul
lui urna cu cenușa fostei soții, ca o prezență bizară pentru restul oamenilor.
Femeia nu poate înțelege, la început,
această legătură a lui Teodoru cu EA. Există, la prima impresie, ceva
inacceptabil și de netrăit.
El, cunoscător
al tainelor feminine, om cu o cultură profundă, adept al valorilor creștine, o
duce în labirint, îi prezintă oglinzile necesare, o reînvăță lumea pierdută a
cuplului EL și EA (Ish / Isha), așa cum a stabilit-o Creatorul.
Fosta soție (EA)
este o prezență spirituală, una care nu piere, e la fel de vie în mintea
bărbatului, în lumea subtilă a universului, precum orice altă entitate. Așa va
fi și Arina. El este responsabil, din acest punct de vedere, pentru femeile din
viața sa, în mod egal, cum s-a rânduit la Geneză.
Întrebările pe
care și le pune Arina, frământările zilnice, copleșitoare, și luminile iubirii
îi desăvârșesc identitatea. Devine femeia care-și urmează bărbatul, dispusă
mereu să învețe, să înțeleagă. O inițiere destul de lentă, valorile culturale,
dialogul, capacitatea de adaptare, dorința de împlinire deplină o duc într-o
zonă a certitudinilor spirituale. În toate se simte Mâna lui Dumnezeu, pentru
că ei se pun la dispoziția energiilor divine care pot schimba oamenii.
Mirela-Ioana
Borchin-Dorcescu reușește performanța de a scrie un roman al tensiunii dintre
bărbat și femeia sa, de a povesti noua experiență, într-un limbaj deschis,
sincer și curat.
Teodoru are
capacitatea de a duce această relație în zone greu de bănuit la început, se
recuperează timpul risipit în fapte simbol. El este bărbatul-preot, se îmbracă
elegant, folosește un parfum rafinat, este atent la gesturi, ca într-un ritual,
cuvintele sale au forța de a influența mintea iubitei (metanoia) și de a o duce în zone tainice. Este arhetipul,
recuperează amprentele divine. În fața iubirii, dispar, la ambii protagoniști,
orgoliile, mândria, experiența de viață asimilată prin uzanțele normale, apărând,
în schimb, bucuria, curiozitatea, puterea de a învăța.
Evoluțiile din
cuplu sunt analizate deschis, uneori, cu multă duritate, se pătrunde în mintea
personajelor ca într-o sală cu oglinzi. Sinceritatea și capacitatea de a vedea
peste limite rezolvă echilibrul dintre cei doi. Restul personajelor dau
consistență povestirii, sunt apariții fugare, colegi, admiratori și copii,
maturi și ei. Personajele conferă dinamism povestirii, pun în evidență
frumusețea relației dintre el (Teodoru) și ea (Arina).
Este o poveste
de dragoste? Așa intenționa autoarea. La final, descoperim o poveste a
inițierii în lumea spirituală, lumea care pune în mișcare carnea, materia,
sângele. Principiile biblice luminează narațiunea, o limpezesc, simbolurile se
încheagă, universul se reface în mintea celor doi pe alte coordonate.
Povestea
demonstrează că oamenii se caută pe sine, iubirea este o relație ce durează în
eternitate, dincolo de aparențe. Raiul este lângă noi, poate fi atins cu inima,
se deschide un alt orizont după faptele de fiecare zi.
Sunt câteva
etape simbol: În Piața Libertății din cetatea lor (Timișoara), o țigăncușă
vindea brândușe. Teodoru i-a cumpărat un buchet Arinei. Țigăncușa are o remarcă
pentru cei doi: „Frumoasă doamnă ai!” (p. 47). Vânzătoarea de flori are vocație divinatorie, ca în marile mituri
antice.
Urmează
căsătoria, oficiată direct, în parc, de cei doi, în fața lui Dumnezeu, fără
intermediari, ca un jurământ pur, de nerefuzat. Teodoru citează din Biblie un
text (cititorul va afla conținutul), este bărbatul-preot care își duce femeia
în fața Cerului. Ulterior, cei doi apelează la ritualul civil și bisericesc al
căsătoriei, la tradiția din lume, care
consolidează și aduce siguranță.
Călătoria celor
doi la Carani, satul natal al Arinei, este o călătorie de inițiere inversă pentru
Teodoru, el acceptă universul femeii sale ca pe un dat favorabil.
În final, urna
cu cenușa EI (a fostei soții) este îngropată conform ritualului bisericesc,
realitatea văzută devine (măcar temporar) o certitudine. Umbrele se topesc în
pasta timpului brut.
Livius Petru Bercea
notează, pe coperta interioară a cărții: „Celesta
este un Bildungsroman modern, cu
deschideri metafizice, în care Teodoru (poet de succes, bun cunoscător al
Bibliei, el însuși în căutarea unui echilibru interior, deci având nevoie de
<<sprijin>>) își va asuma rolul de Pygmalion, în raport cu Arina (a
cărei realizare profesională nu poate contrabalansa neîmplinirea afectivă)”.
Iată cum redă
Arina clipa trăită, experiența unică de a fi iubită de Teodoru: „Trăiam clipa.
Lunga mea clipă de fericire. Istovitoare. Sclipitoare. Uitasem cu desăvârșire
toate întrebările de până acum. În sufletul meu era pace. Mă odihneam, în
sfârșit. În armonie. Trăiam dragostea fără nicio umbră de îndoială. Din
copilărie, de când mă iubeau bunicii, n-am avut parte de o asemenea dragoste”
(p. 72).
Frământările
femeii, prinsă între relații sociale dure, general acceptate, și iubirea care
deschidea noi orizonturi, sunt descrise cu emoție: „Ceea ce oamenii legii
amânau sine die, a împlinit Dumnezeu
repede și tranșant. Nimeni nu a avut de suferit. Fiecare a primit ce merita.
S-a limpezit situația, s-a netezit calea pentru mine. Următorii pași i-am făcut
singură. Motivată de sentința definitivă de divorț. De vârsta mea. De sprijinul
necondiționat al familiei mele. De brațul protector al lui Teodoru. De
convingerea că Dumnezeu mi-a dat un semn clar că exist pentru El și că merit
ajutorul Lui. Cel Drept mă eliberase” (p. 103).
Mirela-Ioana
Borchin-Dorcescu povestește simplu, sincer, fraza ei are un fior care străbate
mesajul real, ea se armonizează cu dramele pe care le descrie. Le înțelege și
le pune sub lumina Providenței. În spatele narațiunii, sunt personaje concrete,
care au suferit pentru a se pune pe linia desăvârșirii.
Istoria literară
va reține episodul povestit, ca pe o bază serioasă de analiză a vremii în care
s-au scris cărți importante. Cine a citit cărțile lui Eugen Dorcescu va
înțelege mai mult din povestea de dragoste prezentată de Arina. Unele lucruri
merită a se păstra în tăcere și cu sfială. Altele se pot expune deschis, există
modele prin care lumea devine mai frumoasă. Depinde și de valorile spirituale
pe care ni le asumăm. Arina, de exemplu, află întreaga poveste a Bibliei de la
Teodoru, cunoaște astfel, mai profund, cum a modelat Dumnezeu Adevărul dat
oamenilor, ca o eliberare de țărâna trecătoare din care am fost făcuți.
Povestea Bibliei devine povestea lor, povestea omului care iubește sub stele
grele de lumini, ce i-au devenit străine prin uitare (p.p. 156-158). Iată cum
explică Teodoru textul sacru: „Aceste Cărți sacre și povestea lor reprezintă
Minunea Minunilor! Frumusețea Frumuseților! Sunt inspirate de Duhul Sfânt. Se
simte. Când citești oricare verset din Textul canonic, resimți un suflu
teribil, o energie copleșitoare” (p.p. 157-158).
Arina recunoaște,
în povestea aceasta, că personajele cărților sale sunt cele care o ajută să se
caute și să se regăsească. Prin faptele, prin vorbele lor, prin dramele care
sparg eternitatea secretă și permeabilă, câteodată.
C Stancu
______________
*Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu,
Celesta (O poveste de dragoste), roman, 207 pagini, Timișoara: Editura
Mirton, 2018.
Foto: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu
Vă mulțumesc că v-ați făcut timp să mă citiți și să analizați, atât de aproape de text, confesiunile mele structurate într-un roman. Vă apreciez și vă respect foarte mult, Domnule Constantin Stancu!
RăspundețiȘtergere