marți, 2 martie 2021

Catalog pentru apocalipse la promoție... „Realitatea este asimilată cu spor și acceptată ca noua paradigmă, fără cenzură: „la primul etaj al raiului era pre cald/ și ploaia făcea bulbuci/ iar păsările nu știau să zboare/ nici să înoate/ și îngerii dormeau cu fereastra deschisă/ se încingeau tare spiritele/ era prea aproape de iad” (excursie provizorie, p. 44)”

 

O apocalipsă de catalog

 

 

Daniel Marian este un activ poet, se implică în viața literară, scrie despre cărțile poeților de azi și de mâine, are plăcerea de a defini viața prin fraze scurte energice. Cărțile vin spre el și el se aruncă în valuri, fără să-i pese de consecințe. Cu volum de versuri Catalogul cu apocalipse* (apărut la Stainz, Osterreich – 2019), în regie proprie, poetul ne propune o viziune proprie asupra faptelor imediate. Nu o face prin conceptul teologic general acceptat, apocalipsa ca descoperire/ dezvăluirea lui Iisus. El pedalează pe conceptul mundan al termenului, acela de catastrofe care vin peste omul obosit de stilul de viața impus sub liberul arbitru al altor oameni. Evenimentele vin peste poet, el le înregistrează atent, faptele capătă nuanță lirică și se impun prin definițiile poetice originale sau prin formule acceptate de actualul curent prezenteist.

Principalul fenomen apocaliptic, brutal și greu de pipăit de individul normal, este schimbare rapidă a minții omului în fața realității imediate care se evaporă cu voioșie. Veverița este personificare creată de poet, una originală și valabilă în orizontul actual de societății, pentru această schimbare a schimbării. Schimbările zilnice, periodice, duc omul la limită, îl provoacă și-l seacă. Daniel Marian simte fenomenul și-l pune în operă cu mult curaj. Chiar agreează schimbările, le provoacă și le dă definiții lirice sau chiar aproape de realitate. Nu excludem linia jurnalistică sumară și solidă care străbate poemele. Cităm: „veverița nu este o blană/ precum nu este gheară/ ori o măcelărie de colți/ nu este niște perechi de ochi/ și nici într-un caz vreun animal/ veverița este spumele mării în pădure/ și foietajul aprins în creierul aprinderii/ unor mai vechi prinosuri prietenești/ starea de nebunie a liniștii se cheamă că se numește veveriță” (definirea veveriței nu se face prin definiție, p. 19).  

Faptele banale, schimbarea anotimpurilor, uzura timpului de azi, iubirea necesară și la promoție, fericirea de fiecare zi, gustul berii în plină criză socială, întâlniri la o cafea, vremea filmului mut și a filmului șocant, luna atinsă de vârcolac,  facebook ca fenomen social de tocat ochii și mintea, iluziile care ne țin captivi etc., iată temele preferate, temele care se convertesc în poezie și care irită sau conving. Uneori grăbit, poetul leagă câteva fraze și ne servește poemul pe o tavă încăpătoare. Când se focalizează pe o temă și are răbdarea necesară, el coagulează poeme solide, cu mesaj acid, pătrunzător, bine construite. Reținem câteva versuri dintr-un poem mai atent dantelat: „tot mai mult pământul/ se apropiase de cer/ devenise strâmt și scârțâia/ în menghina ruginită/ nu mai era loc în picioare/ cel mult în genunchi/ apoi culcat la firul ierbii/ se tot strângea orizontul/ și al naibii ce scârțâia/ încet încet a rămas loc/ doar pentru ultima respirație” (catalogul cu apocalipse 1, p. 38).



Se simte la Daniel Marian influența lui Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, preia din jocul început de ei și-l prezintă cititorului într-o manieră proprie, ușor superficială și catastrofică. Nu mai există timp pentru construcții, pentru teme importante, pentru revolte duse la final.

Realitatea este asimilată cu spor și acceptată ca noua paradigmă, fără cenzură: „la primul etaj al raiului era pre cald/ și ploaia făcea bulbuci/ iar păsările nu știau să zboare/ nici să înoate/ și îngerii dormeau cu fereastra deschisă/ se încingeau tare spiritele/ era prea aproape de iad” (excursie provizorie, p. 44).

Consistența nu este calitatea principală a poeziei de față, mai de grabă scurtele versuri, care prind fața lumii, fac parte din jocul liric. Apocalipsa este suportată de poet și convertită în licoare specială, la o bere cu băieții, ca să spunem așa.

Sub presiunea evenimentelor se nasc versuri care prind în ghearele lor esențele tari ale vremii: doi pinguini primitori pe-o banchiză desființată; calul meu la fabrica de bere iha; moartea cânta rock pe acorduri de flaut; arestați-l pe Dumnezeu/ pentru că încă mai respiră; te-am sunat din rai să îți spun; viitorul cu talanga de prezent; ea se învelea cu o cămașă de greieri etc.

Poemele au titlul la final, un fel de concluzie, poetul preferă să ne seducă și pe urmă să fixeze ideea, renunță la grafia uzuală după moda din urmă a poeților grăbiți, unele poem sunt trase la rindea pentru a se vedea fibra, versurile sunt fragmentare ca știri de ultimă oră despre apocalipsa aprobată de parlamentul mierlelor. Titlurile sunt aruncate în malaxorul vieții cu detentă: merit și eu o zi la castel; toamna programatică; din punct de vedere vegetal; soare du-te de spală pe ochi; a venit toamna privirilor galeșe; ceai din cozi de veveriță etc.

Despre patrie poetul are câteva argumente: „m-am dezbrăcat cât am putut/ cât am înțeles și am vrut/ de unele iluzii are pătrundeau/ greu până mult dincolo de/ pielea sufletului/ să vă spun vouă cum/ arată sfinții din icoane/ spre mine spre tine în/ sufletul meu sufletul tău” (patrie. p.55).

În unele părți cartea are texte fragile, ludice, abia ieșite din pădurea de cuvinte: „și mai am ceva verde/ din albastru am mâncat destul/ e roz când nu e mov dar e bun” (culorile, p. 73) etc.

Volumul are câteva date biobibliografice despre Daniel Marian, activitatea sa în cetate, cărțile scrise, colaborările, preocupările sale și ezitările inerente unui poet care se plimbă prin lumea asortată cu apocalipse. Cartea începe cu un poem care anunță vântul de răstignire prin păduri cu un titlu exemplar: un trăsnet ca lumea!

Călătoria literară se termină cu eleganță: în buzunarul de la piept garoafă flămândă de cer… (p. 82).

Daniel Marian ne-a propus un volum care îl definește și-i arată atât posibilitățile la limita de sus cât și scăderile inerente într-o lume afectată de catastrofe livrate prin curier. Singur se definește, un om obișnuit care umblă câteodată în mâini, gura i s-a înhăitat cu cuvintele, prăpădul nu mai înseamnă nimic sau, oricum, nu mare lucru (adică eu, p.72)…  Între atâtea personaje ale poemelor sale, poetul are și el loc în tranșeea poemului, sub șenila metaforei…

 

 

Constantin Stancu

Ianuarie 2019

 

*Daniel Marian, Catalogul cu apocalipse, versuri, 92 pagini, Stainz, Osterreich -2019, în regia autorului; postfața de Daniel Luca și Daniel Mariș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu