O
apocalipsă de catalog
Daniel
Marian este un activ poet, se implică în viața literară, scrie despre cărțile
poeților de azi și de mâine, are plăcerea de a defini viața prin fraze scurte
energice. Cărțile vin spre el și el se aruncă în valuri, fără să-i pese de
consecințe. Cu volum de versuri Catalogul
cu apocalipse* (apărut la Stainz, Osterreich – 2019), în regie proprie,
poetul ne propune o viziune proprie asupra faptelor imediate. Nu o face prin
conceptul teologic general acceptat, apocalipsa ca descoperire/ dezvăluirea lui
Iisus. El pedalează pe conceptul mundan al termenului, acela de catastrofe care
vin peste omul obosit de stilul de viața impus sub liberul arbitru al altor
oameni. Evenimentele vin peste poet, el le înregistrează atent, faptele capătă
nuanță lirică și se impun prin definițiile poetice originale sau prin formule
acceptate de actualul curent prezenteist.
Principalul
fenomen apocaliptic, brutal și greu de pipăit de individul normal, este schimbare
rapidă a minții omului în fața realității imediate care se evaporă cu voioșie.
Veverița este personificare creată de poet, una originală și valabilă în
orizontul actual de societății, pentru această schimbare a schimbării. Schimbările
zilnice, periodice, duc omul la limită, îl provoacă și-l seacă. Daniel Marian
simte fenomenul și-l pune în operă cu mult curaj. Chiar agreează schimbările,
le provoacă și le dă definiții lirice sau chiar aproape de realitate. Nu
excludem linia jurnalistică sumară și solidă care străbate poemele. Cităm:
„veverița nu este o blană/ precum nu este gheară/ ori o măcelărie de colți/ nu
este niște perechi de ochi/ și nici într-un caz vreun animal/ veverița este
spumele mării în pădure/ și foietajul aprins în creierul aprinderii/ unor mai
vechi prinosuri prietenești/ starea de nebunie a liniștii se cheamă că se
numește veveriță” (definirea veveriței nu
se face prin definiție, p. 19).
Faptele
banale, schimbarea anotimpurilor, uzura timpului de azi, iubirea necesară și la
promoție, fericirea de fiecare zi, gustul berii în plină criză socială, întâlniri
la o cafea, vremea filmului mut și a filmului șocant, luna atinsă de
vârcolac, facebook ca fenomen social de
tocat ochii și mintea, iluziile care ne țin captivi etc., iată temele
preferate, temele care se convertesc în poezie și care irită sau conving.
Uneori grăbit, poetul leagă câteva fraze și ne servește poemul pe o tavă
încăpătoare. Când se focalizează pe o temă și are răbdarea necesară, el
coagulează poeme solide, cu mesaj acid, pătrunzător, bine construite. Reținem
câteva versuri dintr-un poem mai atent dantelat: „tot mai mult pământul/ se
apropiase de cer/ devenise strâmt și scârțâia/ în menghina ruginită/ nu mai era
loc în picioare/ cel mult în genunchi/ apoi culcat la firul ierbii/ se tot
strângea orizontul/ și al naibii ce scârțâia/ încet încet a rămas loc/ doar
pentru ultima respirație” (catalogul cu
apocalipse 1, p. 38).
Se
simte la Daniel Marian influența lui Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, preia
din jocul început de ei și-l prezintă cititorului într-o manieră proprie, ușor
superficială și catastrofică. Nu mai există timp pentru construcții, pentru
teme importante, pentru revolte duse la final.
Realitatea
este asimilată cu spor și acceptată ca noua paradigmă, fără cenzură: „la primul
etaj al raiului era pre cald/ și ploaia făcea bulbuci/ iar păsările nu știau să
zboare/ nici să înoate/ și îngerii dormeau cu fereastra deschisă/ se încingeau
tare spiritele/ era prea aproape de iad” (excursie
provizorie, p. 44).
Consistența
nu este calitatea principală a poeziei de față, mai de grabă scurtele versuri,
care prind fața lumii, fac parte din jocul liric. Apocalipsa este suportată de
poet și convertită în licoare specială, la o bere cu băieții, ca să spunem așa.
Sub
presiunea evenimentelor se nasc versuri care prind în ghearele lor esențele
tari ale vremii: doi pinguini primitori
pe-o banchiză desființată; calul meu la fabrica de bere iha; moartea cânta rock
pe acorduri de flaut; arestați-l pe Dumnezeu/ pentru că încă mai respiră; te-am
sunat din rai să îți spun; viitorul cu talanga de prezent; ea se învelea cu o
cămașă de greieri etc.
Poemele
au titlul la final, un fel de concluzie, poetul preferă să ne seducă și pe urmă
să fixeze ideea, renunță la grafia uzuală după moda din urmă a poeților
grăbiți, unele poem sunt trase la rindea pentru a se vedea fibra, versurile
sunt fragmentare ca știri de ultimă oră despre apocalipsa aprobată de
parlamentul mierlelor. Titlurile sunt aruncate în malaxorul vieții cu detentă: merit și eu o zi la castel; toamna
programatică; din punct de vedere vegetal; soare du-te de spală pe ochi; a
venit toamna privirilor galeșe; ceai din cozi de veveriță etc.
Despre
patrie poetul are câteva argumente: „m-am dezbrăcat cât am putut/ cât am
înțeles și am vrut/ de unele iluzii are pătrundeau/ greu până mult dincolo de/
pielea sufletului/ să vă spun vouă cum/ arată sfinții din icoane/ spre mine
spre tine în/ sufletul meu sufletul tău” (patrie.
p.55).
În
unele părți cartea are texte fragile, ludice, abia ieșite din pădurea de
cuvinte: „și mai am ceva verde/ din albastru am mâncat destul/ e roz când nu e
mov dar e bun” (culorile, p. 73) etc.
Volumul
are câteva date biobibliografice despre Daniel Marian, activitatea sa în
cetate, cărțile scrise, colaborările, preocupările sale și ezitările inerente
unui poet care se plimbă prin lumea asortată cu apocalipse. Cartea începe cu un
poem care anunță vântul de răstignire
prin păduri cu un titlu exemplar: un
trăsnet ca lumea!
Călătoria
literară se termină cu eleganță: în
buzunarul de la piept garoafă flămândă de cer… (p. 82).
Daniel
Marian ne-a propus un volum care îl definește și-i arată atât posibilitățile la
limita de sus cât și scăderile inerente într-o lume afectată de catastrofe
livrate prin curier. Singur se definește, un om obișnuit care umblă câteodată
în mâini, gura i s-a înhăitat cu cuvintele, prăpădul nu mai înseamnă nimic sau,
oricum, nu mare lucru (adică eu,
p.72)… Între atâtea personaje ale
poemelor sale, poetul are și el loc în tranșeea poemului, sub șenila metaforei…
Constantin
Stancu
Ianuarie
2019
*Daniel
Marian, Catalogul cu apocalipse,
versuri, 92 pagini, Stainz, Osterreich -2019, în regia autorului; postfața de
Daniel Luca și Daniel Mariș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu