marți, 2 martie 2021

3 MARTIE - ZIUA MONDIALĂ A SCRIITORULUI

 

Ziua de 3 martie este Ziua Mondială a Scriitorilor. Inițiativa a aparținut English Pen Club în anul 1986.

În România scriitorii sunt organizați în Uniunea Scriitorilor din România. În conformitate cu statutul său, Uniunea Scriitorilor din România este o asociaţie profesională de creatori, fără scop lucrativ sau patrimonial, de utilitate publică, având ca scop sprijinirea şi apărarea literaturii, a intereselor profesionale, economice, sociale şi morale ale scriitorilor. 

Ea înfiinţează şi susţine edituri şi publicaţii, încurajează traduceri din şi în limba română, premiază creaţiile literare valoroase, pregăteşte şi promovează acte normative privind profesiunea de scriitor.
De asemenea, U.S.R. înfiinţează şi administrează case de creaţie şi odihnă pentru scriitori, organizează muzee şi case memoriale, organizează schimburi culturale cu străinătatea, colocvii naţionale şi internaţionale.
U.S.R. se preocupă de protecţia socială a membrilor săi, acordându-le la nevoie ajutoare băneşti sau în natură.



În prezent, U.S.R. cuprinde 2600 de membri care activează în 19 Filiale organizate în România şi în Filiala Chişinău din Republica Moldova.

 

Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România a fost întemeiată ca urmare a deciziei Consiliului Național al Uniunii Scriitorilor din România, din data de 27 octombrie 2006.

La data de 17 noiembrie 2006, au fost alese organele de conducere, în funcția de președinte fiind votat scriitorul Aurel Pantea, poet, prozator, critic literar și cadru didactic universitar. Scopul întemeierii acestei instituții a fost și este dinamizarea potențialului creator din zona Alba-Hunedoara. Filiala a fost prezentă în spațiul public prin intensa activitate scriitoricească, apoi prin redactarea și editarea prestigioasei reviste de cultură „Discobolul”. Filiala s-a remarcat și prin organizarea unor evenimente culturale la nivel național, cum ar fi: Colocviile Romanului Românesc Contemporan, Colocviile Tinerilor Scriitori, Vârstele poeziei, Gala Poeziei Române Contemporane etc. Acestor mari evenimente li se adaugă proiecte însemnate, cum ar fi lecturile publice, lansările de carte, întâlnirile cu cititorii pe diverse teme, colaborări cu Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia sau cu alte instituții de cultură etc. 



În prezent, președintele filialei este scriitorul Cornel Nistea, unul dintre cei mai importanți prozatori din țară, cu o bogată experiență și care a încurajat numeroși scriitori să participe la viața filialei, promovându-i în paginile revistei „Discobolul” sau acordându-le, alături de ceilalți membrii din conducerea filialei, premii importante.  

Date de contact: 

https://uniuneascriitorilor.ro/

http://www.usr-alba.ro/


*Foto: Un moment din ședința Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, 2018.

În fotografie: Silvan Stâncel, scriitor, Directorul Bibliotecii Județene Alba; domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba; Cornel Nistea, scriitor; Aurel Pantea, scriitor. în planul secund: Mircea Stâncel, scriitor; Petronela Beca, secretar. 

Coperta revistei „Discobolul”. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu