(CONTINUARE)
Critică
În Eros și civilizație, Herbert Marcuse (1898-1979) critică faţă de Fromm: la început, el era un teoretician radical, dar mai târziu s-a orientat spre conformitate. Marcuse a mai menţionat că Fromm, precum şi colegii săi apropiaţi, Sullivan și Karen Horney, au eliminat teoria libidoului a lui Freud şi alte concepte radicale, care au redus astfel psihanaliza la un set de etică idealistă, care îmbrăţişează doar statu quo-ul. Răspunsul lui Fromm, atât în The Sane Society şi în The Anatomy of Human Destructiveness, susţine că Freud merită într-adevăr un credit substanţial pentru recunoaşterea importanţei centrale a inconştientului, dar şi că a avut tendinţa de a-şi corecta propria concepţie care înfăţişa sinele ca rezultatul pasiv al instinctului şi al controlului social, cu o voinţă minimă sau o variabilitate. Fromm susţine că erudiţi mai târziu, precum Marcuse, au acceptat aceste concepte ca dogme, în timp ce psihologia socială necesită o abordare teoretică şi empirică mai dinamică. Referindu-se la activismul politic de stânga al lui Fromm ca intelectual public, Noam Chomsky (n. 1928) a spus „Mi-au plăcut atitudinile lui Fromm, dar am crezut că lucrarea lui este destul de superficială”. Numai că, Noam Chomsky ignoră, deliberat sau nu, faptul că, odată cu publicarea Fugii de libertate în 1941, Fromm a devenit un psihanalist, sociolog și critic social faimos, ordine de idei în care, de-a lungul anilor 1940, 1950 şi 1960, multele sale cărţi şi articole i-au consolidat reputaţia de figură intelectuală majoră.
Scrierile din perioada Războiului Rece au avut o afinitate aparte cu preocupările intelectuale, politice şi culturale ale societăţii americane. Fuga de libertate a fost un tratat din timpul războiului despre ascensiunea nazismului care a anunţat în bună măsură teoriile moderne ale totalitarismului şi tradiţia cercetării personalităţii autoritare. Preocuparea gânditorului german pentru factorii psihologici care au influenţat mirajul nazist a rezonat cu cei interesaţi de explorarea „caracterului naţional” al germanilor şi japonezilor. Accentul său asupra a ceea ce identifica a fi originile mic-burgheze ale naţional-socialismului se potrivea de minune teoriilor dominante ale epocii, în fapt, o perspectivă teoretică încetăţenită ulterior în gândirea convenţională prin Omul politic al lui Martin Lipset (1922-2006).
Aşadar, în multe feluri, faima lui Erich Fromm s-a bazat pe succesul (atât popular, cât şi academic al) Fugii de libertate, o lucrare care a ghidat interpretările asupra fenomenului totalitar de la mijlocul secolului XX. Cei mai mulţi sociologi şi gânditori din zona ştiinţelor sociale ai anilor 1940 și 1950, David Riesman (1909-2002), Arthur Schlesinger Jr. (1917-2007), Paul Lazarsfeld (1901-1976), Gabriel Almond (1911-2002), sau Harold Lasswell (1902-1978), printre alţii, şi-au bazat considerabil pe opera lui Fromm în tentativa lor de a explica nu doar atracţia mişcărilor totalitare, ci şi formarea convingerilor politice (în genere).
Împrumutând teme de la Karl Marx, Max Weber sau Sigmund Freud, Erich Fromm a arătat că originile totalitarismului sunt de aflat în transformările produse de ascensiunea capitalismului, care a spulberat temeliile societăţii medievale şi a eliberat individul din legăturile de familie, biserică sau castă. Liberi să-şi aleagă drumul în lume, indivizii moderni au început să se simtă, în mod ironic, singuri, vulnerabili şi anxioşi, mai ales în stadiile avansate ale capitalismului secolului trecut, când structurile birocratice şi industriile anonime dominau peisajul. Potrivit lui Fromm, este şi motivul pentru care libertatea a devenit o povară, determinându-l pe individ să abandoneze responsabilitatea pentru propria-i existenţă şi să se supună, în schimb, statului totalitar ca antidot al acestui disconfort personal.
Fromm a descris „fuga de libertate” în termeni psihanalitici, identificând în individul modern impulsurile sado-masochiste care l-au împins la subordonarea oarbă faţă de autorităţile statului precum şi la distrugerea altora ca „ţapi ispăşitori”. Politica, a arătat acelaşi Fromm, a devenit un debuşeu al patologiilor psihologice individuale. Fuga de libertate a rezonat cu acei intelectuali de pe ambele maluri ale Atlanticului care încercau să explice succesul temporar al fanatismului, naţionalismului, al prejudecăţilor etnice şi rasiale.
DUMITRU HURUBĂ
*Foto: E. Fromm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu