M-ai făcut din țărâna pământului, dintr-o brazdă adâncă,
pentru a mă obișnui să fiu călcat în picioare.
Ai suflat viață peste mine, pentru a înțelege logica tornadelor.
Mi-ai picurat cuvinte în creier, pentru a mă obișnui cu bârfele și jicnirile de fiecare zi.
Mi-ai dăruit moartea, pentru a putea păși dincolo
de pragul de sânge al lumii.
M-ai conectat la eternitate, pentru a pricepe limitele suferinței.
Îmi arunc telefonul celular lângă piroane,
ciocan și coroana de spini, pe iarba grasă, bogată, mustind a viață.
Nu mă apelează nimeni din moarte, am fost prăsit de toți,
voi deprinde singur tehnica subtilă a învierii…
Poate soldatul îmi va bate în cuie, pe creier, această realitate
mirosind a oțet de mere.
Deasupra mea corbii sunt pregătiți să-mi ciugulească
ochii obosiți, care te-au văzut.
C STANCU ©
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu