VII.
Dar poate că tu nu ai vreme pentru caisul înflorit. Poate că tu construiești viitorul și nu ai timp de caisul care te trage de mânecă să-i dai puțină atenție. Firește că oamenii care construiesc viitorul nu mai trăiesc în clipa aceasta, ci chiar în viitor. Simțurile, sentimentele, gândirea acestor oameni sunt congelate pentru această clipă, tocmai pentru că ei construiesc viitorul.
Ei construiesc viitorul, pentru că el este plin de promisiuni. Iar dacă mi s-ar cere o definiție, eu aș spune că viitorul este locul în care se întâlnesc toate promisiunile. Mai cu seamă cele neonorate, firește.
Viața noastră este plină de promisiuni! Așadar, de viitor.
Chiar acum am citit într-o carte
că Domnul va şterge orice lacrimă şi moarte nu va mai fi;
nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi.
Celui ce însetează îi voi da să bea din izvorul vieţii,
spune El.
Dar eu cred că noi bem chiar acum din izvor:
deschide ochii și ai să vezi rândunicile,
miroase ierburile, tufele de mentă și busuiocul;
gustă ploaia, care tocmai ți-a ieșit dinainte,
ascultă vântul care îți dă ocol. Pentru cine crezi că sunt
toate acestea? Da, izvorul vieții
nu trebuie să fie neapărat la timpul viitor.
De aceea îți spun: bucură-te că nu trăiești în viitor!
Bucură-te de clipa aceasta, în care poți să vezi lumea;
în care poți să o atingi, să o guști. Stai cu ochii pe cer
și vezi dacă nu cumva s-au întors rândunicile.
Și dă bună ziua caisului, care a înflorit pentru tine.
Și prințesei cu părul tăciune, care tocmai acum coboară
scările bibliotecii de marmură, bine ascunsă
de rochiile ei înflorate, pentru ca noi să nu o vedem
așa cum, de fapt, o vedem în secret de fiecare dată.
Bucură-te, așadar, că nu trăiești în viitor!
Bucură-te că zâmbetul ei a încolțit în tine!…
Pitești, 23 ianuarie - 22 martie 2021
Virgil Diaconu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu