Omul în situaţii excepţionale
Am citit cu interes şi folos romanele domnului Ion Dulugeac, lansate la Târgul de Carte din Deva, octombrie 2019, colecţia Vise spulberate, apărute la Editura Romhelion între 2010-2019, şapte volume, din care am lecturat: Bufniţa de pluş, Paradisul decăderii, Vise spulberate, Povestea condamnării, Carantina în Iad.
Dulugeac M. Ion (n. 1953 la Mogoşoaia, judeţul Ilfov) este o personalitate polivalentă, doctor în ştiinţe agricole şi silvice, specializarea managementul creşterii cailor de rasă pentru sporturi ecvestre şi curse hipice, patronul „Hergheliei Dulugeac”, preşedinte şi proprietar al Clubului Sportiv „Academia Ecvestră Mogoşoaia” din judeţul Ilfov, director general al Editurii Romhelion. A publicat peste 50 de studii ştiinţific prezentate la congrese din ţară şi străinătate în care prezintă cercetările sale realizate în decursul anilor în domeniul hipic.
Este coordonator de cursuri universitare şi lucrări practice de specialitate în domeniul competiţiilor ecvestre. Mai presus de toate, domnul Dulugeac M. Ion este şi un talentat romancier, autor al romanului ciclic apărut în colecţia Vise spulberate, la Editura Romhelion între 2010-2019, şapte volume. Este o autoficţiune coordonată cronologic, cu precădere lumea oamenilor de afaceri, de referinţă fiind hipismului naţional. Personajul narator Ioan Brâncoveanu, un alter ego al autorului, este un important om de afaceri, proprietar de herghelii de cai pentru întreceri sportive, de editură, locuieşte cu familia într-o vilă străveche în apropierea unui lac, în apropierea străzii Marta Bibescu, precizând că din Familia Bibescu făcea parte şi Ana Elisabeta Basarab Brâncoveanu, o descendentă directă din familia domnitoare Brâncoveanu: „Din această ilustră familie princiară provine şi Ioan Brâncoveanu, cel care la sfârşitul secolului XX este cel mai puternic crescător de cai din România, dragoste moştenită de la bunicul său Ion Grosu” (p. 5). Soţia, Ana, este o mare iubitoare de flori şi frumos.
Evident, un Brâncoveanu descendent din faimoasa familie domnitoare, nu poate fi decât un întreprinzător, făuritor, mai presus de detaliile cotidiene, ţinută de gentleman, bogat, generos cu cei din jur.
Bufniţa de pluş, primul volum, implementează implicarea în viaţa zilnică postcomunistă a personajului narator Ion Brâncoveanu, de om de afaceri, cercetător ştiinţific, cu grijile sale zilnice, vizitele sale diurne prin grajduri pentru a-şi mângâia caii; probleme, implicaţii, responsabilităţi. Organizează activități de echitație la Băneasa, frecventate de peste 30 de pasionaţi, printre care şi soţia preşedintelui. Apoi, drumurile lungi la Iaşi pentru susţinerea referatelor cu noile sale cercetări ştiinţifice în calitatea sa de doctorand.
Urmărim astfel în acest volum deontologia examenelor de doctorat, în cazul de faţă la Facultatea de Biologie de din Iaşi, unde Ion Brâncoveanu este doctorand. Personajele sunt universitari, conducători de doctorate extrem de exigenţi, autori de lucrări ştiinţifice. Cercetările inginerului doctorand in domeniul hipologiei, ştiinţa care se ocupă cu studierea cailor, constituie o noutate pentru întreaga asistenţă dovedind că: „Oricum am spune calul, cel mai vechi locuitor al planetei, atestat documentar de peste 60 de milioane de ani, a fost în toată evoluţia sa cel care a contribuit substanţial la dezvoltarea civilizaţiei şi la progresul omenirii, cum se poate vedea din literatura de specialitate, calul a fost alături de om încă din negura istoriei; fiind cunoscut încă din celebrele desene rupestre din paleolitic”. (p.114). Asistenţa este extaziată de modul academic în care inginerul vorbeşte, informaţiile fiind o noutate pentru întreaga asistenţă.
Serile se încheie la o cina îmbelşugată, în restaurante de lux.
Nu există propriu-zis în această frescă socială un conflict în naraţiune, poate unul interior, întrucât eroii trec prin situaţii care le marchează existenţa. Naratorul Brâncoveanu nu are conflicte cu semenii, doar gândurile şi trăirile sale personale. Este un roman frescă, dar tot aşa de bine un roman de familie, cu structură autobiografică.
După câțiva ani, acolo la Mogoşoaia, pe malul lacului, care ascundea, în adâncuri, ca într-un sipet multe din secretele ştiute şi neştiute ale familiei sale, Ioan Brâncoveanu retrăia bucuria şi satisfacţia ultimelor lui izbânzi. Succesul lucrărilor sale ştiinţifice la Iaşi, titlul de doctor, erau încă vii în amintirea sa, iar ropotul de aplauze îi răsunau încă în urechi şi se întreba dacă nu cumva „binele vieţii sale împărţită atât de generos cu semenii săi, chiar dacă nu o merită toţi, putea să se întoarcă împotriva sa schimbându-i destinul? Bărbatul se scutură şi privi cu speranţă câtre castelul Brâncovenilor care părea că-l veghează atotputernic…Şi simţi dintr-o dată întreaga sa fiinţă copleşită de iubire şi de o mare emoţie. Da, acesta e locul unde caii săi alergau nebuneşte în parcul lor, sprinteni şi fericiţi!” (p 424). Ce s-ar mai putea întâmpla?! Brâncoveanu acceptă propunerea de a colabora cu o asociaţie purtând numele de „Leonardo da Vinci”, realizatoare de proiecte făcute de societăţi comerciale privind obţinerea de fonduri europene. Astfel, atras de utilitatea acestor proiecte, Ioan Brâncoveanu, cu un doctorat binemeritat, acceptă să semneze un asemenea proiect, se implică în afaceri delegând atribuţiile unui subaltern. Pentru cititor e greu să conceapă că de aici, de la această implicare benefică, ar putea veni distrugerea.
Următorul volum, Vis spulberat, înfăţişează o lume din sfera kafkiană unde Ion Brâncoveanu, intransigentul om de afaceri, un ins apreciat în lumea ştiinţei și la Uniunea Europeană pentru studiile sale, devine inculpat, târât prin procese. Un Atilla Kalkaman a declanşat mascarada în scopul de a-l elimina de pe scena creşterii cailor de Rasă şi a sportului ecvestru în România, deoarece era incomod. „Am fost trimis în judecată ca administratorul celor trei firme care au accesat fonduri europene şi trebuie să răspund penal pentru firmele respective”. A încasat în doi ani 51.000 de euro de la Leonardo pe trei proiecte, dar numai două sunt firme comerciale (p.18).
„Pune la dispoziţia autorităţilor pedigreeu-ul celor 32 de cai pe care îi avea la club pentru a le pune la dosarele necesare la Autoritatea Hipică, acte necesare pentru evidenţele şi subvenţiile de întreţinere care se atribuie proprietarilor de cai ce aveau să fie acceptare în patrimoniul genetic naţional. Din acea clasă avea un număr de 23 de exemplare finanţate anual de la bugetul de stat cu circa cinci sute de mii de lei, sumă destul de mică faţă de cheltuielile lunare” (p.18).
Se dovedeşte că proiectele în discuţie au fost apreciate la Bruxelles, numai cei din România nu le-au putut aprecia corect.
Găsim aici o altă formă a procesului Kafka. Avocatul îl anunţă telefonic: „Nea Ioane, am reuşit să scot o amendă de 1000 de lei pentru doamna Elena, iar pentru matale am reuşit patru ani de puşcărie cu executare, din păcate, spune filfizonul. Da, nea Ioane, dar nu-ţi face grijă, la apel vom lua cel mult doi ani cu suspendare, să ştii”.
Tumultul vieţii lui Ioan Brâncoveanu continuă în istorisirea urmărilor în următorul volum Povara condamnării, când personajele dubioase vor încerca să umbrească faimoasa viaţă a crescătorului de cai, ce nu se putea lăsa învins de lichelele vremii.
Carantină în iad, editura Romhelion, 2017, în colecţia A fost odată la Jilava ne conduce în lumea închisorilor româneşti.
Astfel începe pentru Ioan Brâncoveanu o altă viaţă plină de neprevăzut, dar se adaptează repede în această nouă lume pe care o studiază permanent. Învaţă regulamentele din Penitenciar, obligaţiile şi drepturile, regulile stricte de a vorbi la telefon etc. Săptămânal este vizitat de fiicele sale, de soţia sa, care-i raportează situaţia de acasă, cum sunt îngrijiţi caii, cum merg afacerile. Este repartizat redactor la televiziunea închisorii, solicită aprobarea de a scrie lucrări ştiinţifice, esenţa preocupărilor sale, prinde din mers ascunzişurile vieţii „aşa că managerul a 17 firme pe care le fondase de la revoluţie până la fatidicul 2010, anul arestării, sale, trebuie să înveţe o nouă meserie, însă în multe similitudini cu experienţa de om de presă, de radio şi televiziune” (p.319). La urma urmei, nu de suferinţa sa era vorba, ci de cercul strâmb de oameni pe care îi ajutase cu acele programe de formare profesională, pentru care acum trebuie să plătească.
Este de remarcat în acest roman dialogurile cu împricinaţii colegi ce scot la iveală o lume mai puţin cunoscută, le ascultă istorisirile, cei mai mulţi hoţi de meserie.
În liniştea aceea ciudată, care cuprindea întreaga cameră, Ioan Brâncoveanu se gândea la sensul expresiei latineşti: O tempora, o mare! Spunea un clasic: Puşcăria îi făcută pentru Oameni, şi cum eu sunt om. Uite de ce sunt aici: Am făcut nişte proiecte de formare profesională la „Leonardo da Vinci”, pe care le-a coordonat chiar directorul pe nume Cămătărescu şi unul Sorin Ionescu, care a murit, jigodia, înainte de a fi eu aici. El şi un nepot de al lui pe care mi l-a băgat pe gât ca specialist, au făcut proiectele şi au schimbat strategia, stegarii dintr-un proiect, au găsit cum să fure banii, la trei ani m-am trezit cercetat de DNA. „Mă trag dintr-o latură feminină din una din cele şapte fete ale lui Constantin Brâncoveanu. E o istorie lungă şi cu rădăcini adânci. Aşa cum ştim, Vodă Brâncoveanu a avut patru băieţi şi şapte fete. Foarte pe scurt, una din domniţe s-a îndrăgostit şi s-a iubit în taină cu grăjdarul uneia din multele sale moşii… aşa că de aici porneşte originea mea” .(p.360).
Înstrăinat de lumea din afara zidurilor, personajul narator Ioan Brâncoveanu devine, în finalul romanului, eroul noii comunităţi.
Autorul precizează că vom afla deznodământul în volumul următor, provocând cititorul în elegantul stil clasic literar.
RADU IGNA
*Foto: Radu Igna la Densuș cu prietenii: Lorinczi Francisc-Mihai, Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi și Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu