vineri, 1 iulie 2022

Scribul și lumea... Rana luminilor mai doare... Este un sfârșit în toate!

 

Scribul

 

 

Fii scribul Tainelor Sfinte,

Fii scutier la Curtea lui Iisus,

Fii atent la Cer şi cuvinte,

Trăiește viaţa coborâtă de Sus...

 

Nu judeca pe nimeni, niciodată,

La vreme potrivită, în Duhul Sfânt,

Domnul va judeca drept, iată,

Cu semne de jar, prin Cuvânt... 


 

 

Vor ieşi în lumină cele ascunse,

Întunericul se stinge-n acest veac,

Se vor lumina inimi nepătrunse

Şi moartea, poate, va avea leac...

 

Să fim curajoși doar în Hristos,

Să fim drepți pentru El,

Să privim spre infinit, nu în jos,

Căci harul e rupt din Cer...

 

Să mergem pe urmele lui Iisus,

EL ne-a lăsat semne prin timp,

Să fim mai buni, mai presus

De lumea pierdută sub nimb...

 

Căci, iată, e un sfârşit prin lumi

Şi toate sunt în haos, în eroare,

Iar noi putem fi înțelepți și buni,

Când rana lumilor mai doare...

 

C Stancu © 

*Foto: Densuș, Biserica veche

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu