O poveste pentru oameni de ieri și oameni de azi
Cu o plăcere reală, Dumitru Tâlvescu scrie o povestire, chiar un microroman despre aventura omului și a tot ce-i viu pe Terra. Atent la detalii, la frumusețea naturii și a relației dintre ceea ce-i viu și dinamic în vreme, el ne propune cartea Povestea faunului Zephinos, apărută la Editura eCreator din Baia Mare în anul 2020*. A ales să se întoarcă-n trecut, un trecut pierdut, uitat, marcat de mari frământări existențiale. Miturile și epopeile vechii lumi sunt reluate și integrate-n poveste cu plăcerea de a reînvia evenimente trecute. Este povestea de dragoste dintre Faunul Zephinos și Nimfa Celeste. Numele sunt relevante, personaje de mit, vin din cer, sunt curați și purtați de zefirul care începea să miște lucrurile după Creație. Lumea aceea, fără experiența urâtului și a răului, se lansează spre o zonă a purității, dar soarta poartă alte chipuri. O lume în care natura însemna marea galaxie, cosmosul. Agricultura, pădurea cu farmecul ei, animalele care pasc și viețuiesc între fulgere verzi și cer senin, muzica drept fundal al acțiunii, frumusețea ca argument absolut, vânătoarea din necesitate, totul din adânc de vremuri, din abisul istoriei, fără de istorie. Zeii sunt și ei prezenți, își fac numărul, mișcă vremurile. Este un salt în timp, mitologia greacă îi permite autorului să se joace de-a lumile posibile. Raiul nu a fost inventat de oameni, exista speranța unei zone absolute, Câmpiile Elizee – locul unde lucrurile sunt liniștite, oamenii fericiți, o lumină aparte îi învăluie, frica este scoasă din peisaj, iubirea este posibilă. Legătura dintre ființe, dintre tot ce-i viu, se realizează subtil, fără efort, imediat, ca un dat.
Povestea, pentru că este doar o poveste anume inventată de autor pentru
copii sau pentru tineri sprinteni, curioși de marile legende, de zeii posibili,
de personaje aparent reale dar presupuse: nimfe, ciclopi, fauni, zei de
serviciu și zei intruși, centauri, sfincși, o lume exotică, ieșită din vechile
povești al oamenilor.
… Totuși, o planetă populată și de oameni, văzuți prin ochii acestor
personaje de mit, oamenii murdari, violenți, agresivi cu noua creație, atinși
de valul răutății, afectând natura și ceea ce-i viu, cu gânduri sângeroase,
atinși de pofta puterii absolute peste tot ce mișcă.
Marcellus Nasica vânează nimfele, sunt simple ființe lipsite de apărare
pentru el și slujitorii săi. O vânătoare aspră a frumuseții, a necesarei
armonii. Eroii, Zephinos și Celeste, reușesc să scape, mijloacele lor sunt
nonviolente, se bazează pe natura proprie. Solidaritatea dintre ființele
acestea se realizează imediat, prin forțele naturii, prin magia speranței.
Ajung în Câmpiile Elizee, de acolo, Zephinos, atins de sentimentul misiunii și
a transmiterii adevărului, își propune să-i informeze pe oameni despre o altă
lume posibilă, a iubirii și păcii… Oamenii pot fi salvați…
Personajele mitologice au evidente trăsături umane, autorul a pus în mintea
lor acele trăsături care marchează binele, armonia, liniștea… Partea bună,
înaltă din orice ființă creată din iubire.
Tabloul de fundal, natura este prezentă ca un cadou nemeritat, frumusețea
se dezvăluie zilnic pe planetă: „Câțiva pui de nori se prinseseră în horă
albind azurul imaculat de pe margini. Joaca lor lua forme în fel și chip, ca o
hârjoană nevinovată și pașnică. Jos, pădurea se pregătea și ea de ale zilei,
scurtând umbrele și dând startul la hrană lighioanelor și goangelor încă
nescuturate de somn. Veverițele se fugăreau în jocurile dragostei printre
stejari, albinele începură ospățul cu nectarul dulce al florilor de salcâm. O
colonie de furnici tăia subțire cărarea cerbilor și se pierdea printre tufișuri
” (p.26).
Acțiunea se petrece în lumi diferite, una de sus, alta de jos, cu
implicații pentru personaje.
Deși apelează la mitologia antică, autorul leagă lucrurile și le
actualizează într-o manieră proprie, prezentându-le ca o mitologie modernă,
similară, până la un punct, celei dinainte.
Universul zeilor anticipează valorile contemporane: comoditatea și plăcerea. La zei toate se petrec instant, după gândurile lor avide după o stare a eliberării de lumea de jos, de efort minim. Omul modern apelează la dispozitive electronice menite să-i amplifice evident comoditatea și plăcerile imediate: telecomanda, sistemul wirelles, servicii prin curierat, comunicarea modernă prin rețele sociale etc.
Lumea fabuloasă a personajelor speciale: fauni, nimfe este lumea iubirii,
armoniei, apropierii de natură, spectacolul anotimpurilor etc. Și astăzi avem
persoane care se apropie de natură, refuză mediul social modern, caută
sentimente, emoții, bucurii simple…
Lumea oamenilor de jos, cu înclinarea spre violență este mereu actuală, războaiele
au dominat istoria, trădările sunt la modă, slujitorii fac jocul absurd a celor care-i angajează, vânătoarea este un
sport, o artă, un mijloc de evadare din universul anost al mundanului.
Despre această lume alunecată pe toboganul vremurilor, personajele speciale
își puneau întrebări presante, tensionate: „De ce, acele jalnice ființe după
aspect și de evitat, după comportament, se dedau la atitudini și acțiuni
egoiste, cu o manifestare a răutății inexplicabilă în raport cu nevoile lor de
a exista? De ce să facă rău, de ce să nu caute armonia și echilibrul în relația
cu tot ce e viu?” (p.72).
Reflecția nimfei despre Iupiter este de remarcat: „…cred că Iupiter,
Optimus Maxumus, cum i se zice pentru a-l marca drept zeu suprem, n-a mai vrut
să intervină în viața oamenilor, implicând-se foarte puțin, dându-le o mică
direcție spre înțelegere și poate să se distreze văzând încotro se îndreptă. A
răspuns adeseori rugăminților auzite, revărsând asupra lor aceeași liniște și
echilibru pe care noi le avem. I-a ajutat pe unii în războaie să se bucure de
slavă deșartă ca învingători, în vreme ce învinșii bucurau lumea lui Hades ori sfârșeau
ca sclavi te miri pe unde” (pp.84-85).
Lectura cărții oferă celor mici o lume uitată, povestea este simplă și are
sens. Totdeauna va exista o societate mai bună. Ea se petrece în universul
precreștin, anticipează valorile care ar putea modela societatea: iubirea de
aproape, grija pentru cel aflat în pericol, speranța într-o lume mai bună,
păstrarea curată a naturii, comunicarea simplă, directă dintre ființe… Din
Câmpiile Elizee poți sări în Rai dacă vezi dincolo de mituri, de legende, de
personaje. Omul modern nu poate nega o
istorie care marcat generații și care a generat arhiliteratura.
În prefața cărții, drd. Iulia-Maria Ciherean notează: „Astfel, prin volumul
prezent, Dumitru Tâlvescu păstrează un puternic fundament mitologic, biblic,
dar și filozofic. Acesta oferă cititorilor o poveste fascinantă, încărcată cu
imagini, cu secvențe și cu personaje atent meșteșugite” (p.8).
Începutul cărții desenează perspectiva: Pământul, locul ales pentru om, cu
frumuseți aparte, cu vietăți care trăiau în armonie și nemărginită pace, în
deplină liniște…
Restul poate deveni tragedie…
Constantin Stancu
Oct.2022
*Dumitru Tâlvescu, Povestea faunului
Zephinos, colecția proza, 127 pagini, prefața drd. Iulia-Maria Ciherean,
Baia Mare: Editura eCreator, 2020.
Text publicat în revista Boem@, nr. 11/2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu