TIMPUL (rubaiyat)
Nu-l vezi – e veșnic PELERIN : cu tine și prin tine
– NEABĂTUT – el merge către POARTĂ !
Unii îl ocărăsc – că-i prea GRĂBIT – alți' – că DE-ABIA
SE MAI TÂRĂȘTE… - …SLUGĂ-I LA
SOARTĂ :
El împlinește ce-are de-mplinit – n-ascultă nici CETĂȚI –
nici FIRE : PORUNCA-i mai de SUS !
…E TIMPUL : DEȘERT – OM – MUNTE – ori PALATE –
într-una le muncește : le-aduce UȘII-IISUS !
Prof. dr. Adrian Botez
Foto: Cetatea Deva
Ultima tavă de argint
Mai este o tavă şi pentru căpăţâna mea?
Întrebarea îmi intră sub piele, e prea mult sânge într-un simplu dans…
Şi flacăra unde este?
Prima zi de școală, ultima zi din viață,
mai este o tavă, mai este?
Judecătorul se condamnă
cu fiecare cuvânt rostit,
pictorul se salvează într-o culoare nedefinită,
scribul se refugiază în adevăruri umile şi
vechi fotografii cu dansatoarea
din barbare edicte.
Ea continuă să calce-n picioare hărțile prințului,
o face tandru, cu eşarfe din care picură roua dimineţii.
Deasupra căpăţânii mele ea dansează
pe insomnii de carne,
în ochii prinţului ea este doar
vrabia cu ochi de sticlă…
Constantin Stancu
Contemporary Literature Press, împreună cu Muzeul
Naţional al Literaturii Române, Institutul Cultural Român şi Editura Eikon,
anunţă deschiderea unei noi serii, care se intitulează
DEBUT la
Contemporary Literature Press.
Se pot înscrie, pentru această primă ediţie, poeţi de toate vârstele. Nu e
nevoie să fie debutanţi în sensul de prima lor publicare. Este doar vorba de
prima lor carte la CLP. În anii următori, vom invita prozatori şi critici
literari.
NUMĂR ANIVERSAR -
ZECE ANI DE APARITIE 2013 -2023
În numărul
acesta semnează:
Miroslav Pavlovic, Andrei Zanca, Vasile
Gogea, Mirela Roznoveanu, Miron Kiropol, Doina Uricariu, Ruxandra
Cesereanu, Ion Mureșan, Ștefan Ion Ghilimescu, Dumitru Chioaru, Magda Ursache,
Rosemarie Haineș, Herbert-Werner Mühlroth, Delia Muntean, Radu Ciobanu,
Lidia Vianu, Mircea Petean, Nicolae Silade, Florentin Smarandache, Halmosi
Sandor, Heinz-Uwe Haus, Christopher Haupt, Angela Baciu, Petru Vasile Tomoiaga,
Miruna Mureșanu, Ștefan Vida Marinescu, Mircea Pora, Toma Grigorie, Ioana
Cosma, Anca Sîrghie, Tibor Fischer, Sorin Finchelstein, Andrei Gazsi, Ion
Milea, Urs Heftrich, Paula Bârsan, Aurelian Sârbu, Corina Dașoveanu,
Mircea M. Pop, Oleksa Vlizko, Dan Florita-Seracin, Leo
Butnaru, Manfred Osann, Eugen D. Popin.
În Biblioteca Alternante volumul Florin Daniel Dincă - Dosarul Dorin Tudoran, editura Amphion, Bacău, 2022
Cu prietenie și
cu prelungite gânduri dragi de bine,
redacția
revistei Alternanțe
(†)
Andrei Zanca,
Eugen D. Popin,
Vasile Gogea,
Mircea Petean
La o pizza cu
Sfântul Ilie Tiș-bytul
E
vară și atât de cald încât icoanele ies din iarba verde cu generozitate.
Aștept
să vină ploaia aceea dezlănțuită ca un portavion
pregătit
să cucerească lumea de pe mare,
cu
toate ritualurile tricotate în măruntaiele lui metalice.
Poate
se va ivi fulgerul ultim, greu de prins,
pentru
a-ți face un „selfie” care să șocheze îngerii din lumea de apoi.
Ilie cel Bătrân ne caută, bate din poartă în poartă
pe o stradă de aur
și ne spune că nu vom mai avea Internet timp de trei ani,
numai
după rugăciunea lui,
că în loc de pizza vom servi lăcuste prăjite
la soarele pur al pustiului.
Prietenul
meu, care este inginer de sisteme inteligente,
mă
asigură că a fost pregătit virusul perfect
care poate să blocheze rugăciunile
sfinților din zilele de pe urmă.
Totul
a fost frumos și înălțător până când am auzit susurul
acela
blând și subțire, ca un zgomot de fond al universului
în
expansiune sau în colaps…
Așa
ne-am izbit de realitatea cea mai crudă:
fulgerul
ne unea cu un cer încărcat de terabytes
argintii…
C Stancu
Radu Igna despre recuperarea
unei lumi aparent pierdute
Dedicat crezului său, scriitorul Radu Igna ne propune o carte despre cărți,
cărțile de lângă noi, cărțile care ne fac viața mai frumoasă. Sunt note de
lectură adunate în acest volum intitulat simbolic: Recuperarea unei lumi. Notele au fost publicate de Editura Marist
din Baia Mare în anul 2023 și reflectă viziunea autorului asupra literaturii, a
culturii în sens mai larg, o deschidere spre trecut și o detentă spre viitor.
De reținut moto-ul cărții: „Prieten sau dușman, cartea are toate calitățile unei persoane morale, ea înglobează toate bogățiile și totodată poartă toate contradicțiile. Cartea este om, ea reflectă universul și pune în mișcare lumea” (Albert Flocon, Universul cărții, p.3). Acesta trasează liniile de forță a notelor publicate, desenează peisajul spiritual al cărților analizate și fac loc imaginii autorilor care au făcut din scris pasiune, vocație, capacitatea de a mărturisi despre viață, binecuvântările care au venit din cuvintele ziditoare.
Radu Igna, romancier, profesor de meserie, a avut tactul și capacitatea de
a analiza cărțile primite, a scris, meticulos și după regulile acestei meserii
complicate, despre textele citite. Caietul său de note a devenit o carte a
vremii, recuperând o lume aparent pierdută, niciodată abandonată. Dublat de
inspirația scriitorului solid, cu viziune asupra lumii, autorul a făcut un
tablou mai larg asupra societății în care a trăit/ trăiește și care i-a
susținut existența. Nu are pretenția unui critic de meserie, dar stilul său
sobru, realist, după canoanele clasice, i-a permis să fixeze această lume
recuperată din fragmentele risipite de Dumnezeu prin fiecare autor analizat. De
remarcat în subtext și portretele existențiale făcute scriitorilor. Se
întrezărește și portretul autorului, un romancier cu o poziție bine definită în
literatură.
Notele nu se opresc numai asupra unor scriitori consacrați, ele depășesc această
limită, vizează pe cei care au evadat din timpul ce li s-a dat și au scris
despre universul lor, despre evenimentele care i-au marcat, despre pasiunile
care le-au amprentat existența, despre slăbiciunile lumii de ieri și de azi,
despre credințele lor. Trecutul, prezentul, viitorul se împletesc în aceste note
scrise cu responsabilitate de Radu Igna, o responsabilitate în fața semenilor
și a timpului de după timp.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu”
Hunedoara-Deva, la data scrierii textului, în Cuvânt înainte, de fapt prefața cărții, face o pledoarie pentru
lectură, pentru cunoaștere, pentru reevaluarea spirituală a iubitorilor de
carte. Trăind în universul bibliotecii, dânsul notează: „În paginile acestei
cărți, Radu Igna a adunat peste 40 de evocări ale unor scriitori, mai mult sau
mai puțin cunoscuți, cărora le analizează creația literară cu exigența, acribia
și competența unui autentic mânuitor al condeiului” (p.5). Continuă această
prefață, pledoarie pentru cultură, reținând: „Și <<eroii>> acestei
cărți, dar și cititorii, îi sunt recunoscători autorului pentru că a realizat
aceste portrete de scriitori care merită deplin să fie cunoscuți, apreciați și
păstrați în amintire. Astfel, lumea evocată de Radu Igna nu mai este o
<<lume pierdută>>, ci o lume vie care continuă să trăiască intens,
să fie recuperată în sufletul fiecărui cititor” (p. 6).
La finalul cărții sunt câteva date despre autor, opera sa ilustrând un romancier serios, dedicat zonei Ardealului, meseriei îmbrățișate, aceea de dsacăl, un atent iubitor de cultură, evocând oameni, fapte, evenimente care constituie repere pentru o istorie a românilor din acest ținut. Romane ca Vâltoarea (2001), Valea proscrișilor (2004), Condamnat (2016), Nimic deosebit în timpul serviciului meu (2003), susțin memoria locului, cea care formează istoria. Viața dascălilor este bine prezentată, cu suferințele și evadările necesare, o zonă mai puțin abordată de istoria literară. Apoi, notele de călătorie din Anglia, Suedia, Turcia ne arată o altă față a scriitorului: deschiderea spre cultura universală și punțile care leagă România de lumea accesibilă, de importantele civilizații. Descoperim și monografii dedicate operei unor scriitori consacrați precum Gligor Hașa. Realitatea a constituit baza cărților sale, o spovedanie a scriitorului în fața timpului și a iubitorilor de literatură, făcută cu sinceritate și bucurie. Un realism așezat, un autor împăcat deplin cu sine, cu lumea.
De remarcat și postfața lui Istrate Petru, profesor pensionar la data scrierii,
fost coleg al autorului și scriitor pasionat: „Acesta este profesorul de
engleză, Rudi IGNA (Radu), un domn distins în ciuda tinereții sale, cu morga de
aristocrat englez, întruchiparea gentlemanului perfect, așa cum mi-l imaginam
eu din multele romane din literatura engleză pe care o înghițeam pe nerăsuflate
la acea vreme” (p. 228).
Temele abordate sunt profunde: izbânda asupra morții, puterea celor fără de
putere, jocul destinului, umorul care face lumea mai bună, lupta cu timpul și
netimpul, destinul omului în vremuri complicate, lumea fantastică de lângă noi,
pledoarie pentru viața de zi cu zi, recuperarea istoriei prin jurnale sau
eseuri. Totodată sunt evocate cărțile care fixează istoria românilor, credința
creștină care a format personalități marcante, poezia care are geografia ei și
mirajul care schimbă perspectivele, lumea profesorilor și pasiunile acestora, a
constructorilor care au ridicate baraje la modul fizic și au împins limitele
umane la maxim prin suferință și sacrificiu.
Sunt evocați scriitori consacrați: Valeriu Bârgău, Cornel Nistea, Dumitru
Hurubă, Nicolae Crepcia, Ladislau Daradici, Nicolae Arsenie, Francis Munteanu,
Dumitru Tâlvescu etc. Sunt oameni ai credinței care au marcat comunități
întregi: episcop Alexandru Mesian, preot Ioan Mihăiescu, procuror Iosif Pop,
profesor Mihai Petre, Ioan Romeo Mânzală, om de știință etc.
De asemenea, sunt scriitori din județul Hunedoara, remarcați prin pasiunea
lor: Voicu Lăzăruț, Camelia Ardelean, Olga Rodica Toma etc.
Putem afirma: Radu Igna în timpul
serviciului său a recuperat lumea aparent pierdută, dar niciodată abandonată.
Notele de lectură sunt dovada unei lumi care are identitatea ei, valorile
solide care o susțin, viitorul se poate vedea dincolo de cuvintele ziditoare,
neînțelegerile și orgoliile trecătoare ale oamenilor.
Nu întâmplător, Radu Igna începe această carte cu izbânda asupra morții, semn că omul poate exista și-n lumea
spirituală, viața fiind mai puternică decât materia din care am fost plămădiți.
Literatura a biruit prin cuvinte, mai mult decât armate întregi…
Despre Valeriu Bârgău notează: „De câte ori treburile mă chemau în orașul
străjuit de cetate, cum o fac și acum, pe strada Horea la redacția Călăuzei. Îl
găseam de obicei la biroul încărcat cu hârtii, lucrând alături de salariații
lui, pe care-i numea colegi, scriind și ascultând cu răbdare pe vreun nevoiaș
căruia i se făcuse o nedreptate și, disperat, omul a venit cu plângerea la
Călăuza noastră pentru a cere ajutor” (p.8).
Despre cărțile lui Ladislau Daradici precizează: „Cititorul acestor volume
va constata, în primul rând, că autorul a imortalizat propriile trăiri. În al
doilea rând, concepția sa. Le-a scris pentru că oglindesc modul de viață cu
sfârșitul ei neașteptat, cu filozofia moștenită de la străbuni: să trăiești cât
ți-e dat cu demnitate…” (p.156).
Despre cartea lui Ioan Romeo Mânzală Tronul
străbunilor din Hațeg, Radu Igna reține: „Cartea domnului profesor Mânzală
este un amplu eseu scris în spiritul credinței și al științei pe care autorul
le stăpânește deopotrivă, o <<încercare>> de a descifra originea și
semnificația megalitului din Dealul Hațegului. Citim în Introducere:
<<Este foarte greu să treci de la lucruri reale, palpabile, văzute și
încercate, la cele pe care le simți și le intuiești, pe care le poți pipăi doar
cu mintea. Îți dorești să comunici cu altă lume pe care nu o vezi, dar o simți
ca și cum ar fi aievea>> ” (p.45).
Despre prozatorul Cornel Nistea, referindu-se la romanul Întâlnirile mele cu Orlando (2012), Radu
Igna ține să sublinieze: „Romanul reflectă criza profundă a societății
comuniste, impasul ideologic și moral la care s-a ajuns. Narat la persoana
întâi, îl are ca protagonist pe Horațiu Inochențiu Codru, prozator, sociolog,
și artistul plastic Orlando, apreciat în țară și străinătate. Scene întregi din
roman reflectă rolul creației artistice, cu precădere ale artistului plastic”
(p.13).
Umorul reprezintă modul în care lumea se scutură de zgurile care o
afectează. La prozatorul Dumitru Hurubă, Radu Igna reține titlurile cărților
care o linie directoare în labirintul vieții: Rezervația de zăpăciți (1995), Scuzați că ne-am cunoscut (2017),
Aranka-Neni sau canapeaua cu scârț (2012); Fosfor
și psihiatrie (2022), dar și atmosfera pretinșilor intelectuali, tehnocrați
de viță veche: „Buni, răi, cum suntem, intelectualii biroului nostru, formăm un
colectiv de oameni ai muncii strâns-uniți în jurul șefului de birou. Așa se
vede dinspre celelalte birouri. Realitatea e că ne suportăm cu stoicism
zâmbindu-ne circumstanțial, și abia așteptam să se termine programul” (p.78)
Autorul este atent și cu poeții, reține versuri profunde, semnificative.
Nicolae Crepcia: „în grădina cu morți/ va răsări cândva o floare de piatră/
cu numele meu” (p.114).
Claudiu Șimonați: „Poetul vrea minunea să-și asume/ Când într-un stih
descoperă o lume” (Sentimente într-un
vers, p.94).
Ion Urdă: „Sisifi moderni cu viața simbolic bolnavă,/ pentru noi urcușuri
va fi mereu în van/ mereu o altă cale spre un alt vis” (p.109).
George Achim: „singurătatea parcă are voce/ și de întuneric umple
încăperea/ unde eu scormonesc prin amintiri” (Vocea singurătății, p. 179).
Am putea cita din aceste note de lectură, cartea este o pledoarie pentru
recuperarea memoriei, adeseori atinsă de ruginile veacului, oamenii sunt acolo,
Radu Igna îi vede și surprinde momentul în care sufletul lor este străbătut de
un fulger divin. În felul acesta, istoria devine mai frumoasă, o carte prinde
aripi, cuvintele înmuguresc…
Constantin Stancu
Iunie 2023
*Radu Igna, Recuperarea unei lumi: note de lectură, 233 pagini, Baia Mare: Editura Marist, 2023 (prefața Ioan Sebastian Bara; amintiri Petru Istrate; scriitori prezentați și autori: Valeriu Bârgău, Cornel Nistea, Constantin Stancu, Ioan Barb, Miron Simedrea, Ioan Romeo Mânzală, episcop Alexandru Mesian, Teresia Bolchiș Tătaru, Corina Burlan, Istrate Petru, Ovidiu Vasilescu, Dumitru Hurubă, Ioan Velica, Romulus Tot, Claudiu Șimonați, Florica Gobjilă Barbu, Miron Țic, Ion Urdă, Nicolae Crepcia, Romulus Urs, Mihai Petre, Voicu Lăzăruț, Olga Rodica Toma, Camelia Ardelean, Maria Tătulea-Codrean, Ladislau Daradici, Dumitru Tâlvescu, Cornel Olariu, George Achim, Csiki Zoltan, Duluceac M. Ion, Daniel Dragomirescu, Nicolae Arsenie, Mihai Cojocar, Francisc Munteanu, Ioan Drăghici, Stoica Genu Iosif, Pop Iosif, Ion Stegărescu, Preot Ioan Mihăiescu).
Text apărut în revista „Vatra veche”, nr. 6/2023
CAPTIV ÎNTRE
CUVINTE
captiv între hotarele
lor
în poeme
n-am izbutit
decât să înalț ziduri cu porți ferecate
s-a isprăvit vremea și
jocul luminilor
la marginea tăcerii
de dincolo de cuvinte
Aurelian Sârbu
Mai mulți istorici literari, critici, analiști ai fenomenului literar au
pus/ pun încă sub semnul întrebării situația presei culturale, a revistelor
tipărite pe suportul de hârtie. Tristețea, regretul sunt evidente, o lume moare
sub ochii celui care a iubit/ iubește mesajul transmis prin revistele literare
tipărite. Așa a fost educat, așa a fost tradiția literară.
Tema este de interes pentru că lumea se schimbă, „șocul viitorului” este
aici, cu toate meandrele prezentului...
Revistele nu dispar, se transformă, devin lichide, alunecoase. „Cititorul de iluzii”, cum plastic se exprima umoristul Dumitru Hurubă într-o carte a sa (cu acest titlu pertinent pentru perioada „rezervației cu zăpăciți de tranziție”), nu mai colecționează revistele în formatul tipărit, el preia aceste reviste în format electronic și le stochează/ depozitează elegant într-un fișier electronic, pe un dispozitiv electronic. Acesta e de cinci centimetri, îl porți în buzunarul pantalonilor de serviciu, puțin șifonați, puțin lustruiți în genunchi. Dispar depozitele, dispar rafturile de lemn sau de plastic. Lumea se micșorează dramatic. Revista nu mai ajunge la destinatar prin curier poștal, ea ajunge la destinatar prin email. Multe redacții au cititorii lor, aproape invizibili, dar constanți, dedicați, legați în rețea. Revistele se citesc în format electronic, direct pe sit-ul acestora, la orice oră, când distinsul receptor are timpul necesar, când are planificată ora de cultură, când poate „digera” cultură… Cine citește apelează la marile biblioteci virtuale, are acces la marile cărți ale lumii în format electronic. Intervine „lectura fără frontiere”, unele sit-uri asigură și traducerea imediată a textelor.
Revistele nu mor, se transformă brutal.
Astfel de revoluții au mai existat în istorie, ele au schimbat lumea, au
căzut imperii. Cine stăpânea alfabetul putea comunica rapid, aproape invizibil,
fără hotare. Pictogramele rămâneau agățate în piramide, temple, pietre de
aducere aminte, locuri publice. Mesajul circula împins de alfabet…
Când analizezi dimensiunea fenomenului trebuie să ai în vedere megatendințele care au pus stăpânire pe
viața socială. Ele străbat societatea cu energie, oamenii nu se pot opune,
modelează mințile, destinele, sectoare întregi cu expunere publică. Sunt
globalizatoare, vin din transformările profunde ale societății și cheamă la
schimbare. Suntem în fața circulației libere a culturi, alături de circulația
oamenilor, a tehnologiilor, a capitalurilor, a revoluțiilor și involuțiilor, a
reformelor, a războaielor. Teologii au subliniat totdeauna că aceste fenomene
sunt asemenea nașterii unui om, durerea pune stăpânire pe trupul femei, apoi
urmează eliberarea, bucuria venirii pe lume a unui om. Femeia uită de durere,
bucuria apariției unui copil este copleșitoare. Societatea suferă durerea
nașterii unei noi epoci. Medatendințele, adică utilizarea calculatoarelor,
managementul cultural, marketingul literar, schimbarea capitalelor culturale, a
centrelor de putere și financiare, toate marchează existența revistelor
culturale. Nimic, însă, nu este gratuit, schimbarea presupune și costuri:
calculatorul, programele de calculator, dispozitivele electronice, procesul de
învățare și adaptare, imprimantele etc. Noua generație intră în acțiune și prea
inițiativa din acest punct de vedere.
Nu suntem în fața unui declin de conținut, suntem în fața unui declin de
sistem, unul care era corect politic în secolul al XV-lea, și ulterior.
Lumea comunică, scrie mult, stilurile se schimbă și ele brutal. Publicul
are alt chip și el: revistele se comunică pe Internet, se citesc pe rețelele
sociale/ socializare, pe bloguri, oamenii ajung la informație. Apare
specializarea, formarea rețelelor în jurul unei reviste, cititorii. Se
comentează, se apreciază, se neagă. Se face rapid, pe bază de interes, prin
pictograme, fraze scurte, unele academice și importante.
C Stancu
*Cartea a apărut cu ajutorul Editurii Rafet și a domnului Constantin Marafet
Sâmbătă 10 iunie 2023, cu începere de la ora 17, a avut loc la Muzeul Principia din Alba Iulia, Gala Poeziei Române Contemporane, eveniment de referință în lumea literară. A fost organizat de Consiliul Județean Alba (președintele acestei consiliului, domnul Ion Dumitrel, a fost present și activ, încurajând poeții, iubitorii de literatură și muzică), de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga“ Alba, de Uniunea Scriitorilor din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. De asemenea, filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România s-a implicat activ, contribuind la organizarea, desfășurarea și susținerea poeților prezenți, fie că au recitat, fie că au participat activ, prin președintele Cornel Nistea. Din partea județului Hunedoara a participat: scriitorul Dumitru Tâlvescu și alți iubitori de poezie.
Gala Poeziei Române Contemporane este un eveniment
notabil de poezie română actuală, inițiat de Uniunea Scriitorilor din România,
care se implică la Alba Iulia, convocând o mare parte a celor mai valoroși
poeți români ai momentului, cu generozitate și profesionalism.
Cu ocazia evenimentului prezent, au citit din creația
proprie: Adrian Alui Gheorghe, Horia
Bădescu, Mircea Bârsilă, Markó Béla, Gabriel Chifu, Vasile Dan, Horia Gârbea,
Ovidiu Genaru, Vasile Igna, Ioan T. Morar, Aurel Pantea, Ioan Es. Pop, Ion Pop,
Marta Petreu, Savu Popa, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Marcel Vișa
și Varujan Vosganian.
Domnii Răzvan Voncu și Cristian Pătrășconiu, cunoscători
ai fenomenului literar de azi, i-au prezentat pe cei 19 poeți prezenți la Gala
Poeziei Române Contemporane, cu fraze scurte și esențiale. Au avut loc câteva
momente muzicale oferite de Laura Orian (voce) și Cristian Alexievici (pian),
în buchetul poetic desfășurat cu suflet și încântare.
Evenimentul a fost intregral transmis live pe pagina de
Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga“ din Alba Iulia; evenimentul
poate fi oricând (re)văzut: https://www.facebook.com/BibliotecaJudeteanaLucianBlagaAlba.
Scribul
Fii scribul Tainelor Sfinte,
Fii scutier la Curtea lui Iisus,
Fii atent la Cer şi cuvinte,
Trăiește viaţa coborâtă de Sus...
Nu judeca pe nimeni, niciodată,
La vreme potrivită, în Duhul Sfânt,
Domnul va judeca drept, iată,
Cu semne de jar, prin Cuvânt...
Vor ieşi în lumină cele ascunse,
Întunericul se stinge-n acest veac,
Se vor lumina inimi nepătrunse
Şi moartea, poate, va avea leac...
Să fim curajoși doar în Hristos,
Să fim drepți pentru El,
Să privim spre infinit, nu
în jos,
Căci harul e rupt din Cer...
Să mergem pe urmele lui Iisus,
EL ne-a lăsat semne prin timp,
Să fim mai buni, mai presus
De lumea pierdută sub nimb...
Căci, iată, e un sfârşit prin lumi
Şi toate sunt în haos, în eroare,
Iar noi putem fi înțelepți și buni,
Când rana lumilor mai doare...
Constantin Stancu
Nicolae Silade - Dreptul la
umbră, dreptul la lumină
Cine iubește poezia va descoperi în cărțile lui Nicolae Silade** un poet
semnificativ al vremii, care trăiește cu toată ființa deschisă spre cunoașterea
prin literatură, atent la sensul în viață. Nu sunt lucruri gratuite în textele
sale, deși limbajul este relaxat, din contră, avem o mărturie de credință
modelată de stilul literar, una supusă adevărului crud, brutal, actual.
Volumul de poezii al lui Nicolae
Silade, eon, un fel de antologie,
apărut la Editura BrumaR, din Timișoara, în anul 2023, 335 p., finalizează
viziunea de acest gen, după calea victoriei (C.R., 2019)
și everest (Brumar, 2020)*.
Se completează creația publică prin această veritabilă antologie, bazată pe
poeme mai vechi și mai noi, pe bucuria de a exprima inefabilul. Manuscrisele
sale se revalorifică prin poemele publicate, capătă o altă dimensiune, modelată
de recuperarea memoriei lirice și a frământărilor lăuntrice în căutarea de
certitudini.
Antologia preia textele din reviste:
„Orizont”, „Luceafărul”, „România literară”, „Familia”, „Convorbiri literare”,
„Ramuri” , „Flacăra” etc.; parțial, celor din al doilea volum, mergere
înainte (Lugojpress, 1997), la care adaugă în întregime
poemul eternelia (Marineasa, 2006), din miniepistole (Grinta, 2017, ed. a II-a, 2018), plus poeme care îl
reprezintă prin teme, idei, limbaj. O antologie complexă, bazată pe viziunea
poetului, pe țipătul său în „piața” de carte, văzută și nevăzută.
Nicolae Silade este un poet
original, care lasă semne în literatura de azi, având o forță și o viziune care
se deosebește de cărțile „poeților” la modă. Un stil care se impune și
semnalizează dramele omului, crizele veacului, forța artei, puterea iubirii,
frumusețea lumii, păstrată încă vie, dreptul la viziune.
Cartea are mai multe paliere prin
care poezia năvălește în cetate, se armonizează după crizele care o afectează: eon; vindecările;
poema silvană; mergere înainte; omul cu două umbre; ziua fără ore; mașina de
înrămat neliniști, împărăția cuvintelor; binecuvântările; a șaptea frumusețe; a
doua venire… Sunt și cuvinte de întâmpinarea cititorului, (cuvânt înainte/ înainte de cuvânt, semnificativ
joc de cuvinte potrivite), dar și de
final, un fel de salut de ieșire din templu, un cuvânt de încheiere, una
deschisă și generoasă.
Nicolae Silade nu se joacă de-a
poezia, pentru el poezia este un stâlp de aducerea aminte, un semn în haosul
organizat al lumii, pendulând între crize, iubire, speranțe, apocalipse la
promoție, concedii la mare și uitarea cea de toate zilele.
Primul poem, un joc de limbaj și
speranțe: în loc de cuvânt înainte, un înainte cuvânt, arată modul în care
poetul poate crea poezia sa, armonizându-se cu opera de început de lume, așa
cum a procedat și Dumnezeu, care „a zis”… Așa cum se face ziuă și întunericul
dispare, cum El a făcut lumina și pe urmă celelalte părți ale Creației, cum
Duhul se mișca deasupra apelor, așa se generează calea omului în viață, prin
fluxul de lumină, acolo sunt toate informațiile. Limbajul dublat, cel revelat
și cel literar, se împletesc, există o unitate care poate exprima existența. Cu
alte cuvinte, vine o vreme în care omul trebuie să se ia în serios, să-și
găsească drumului. Și nu o poate face singur…
Poezia este un canon pe care-l
folosește pentru măsurarea templului de timp ce i s-a dat (eon-ul), îl face,
desface, clădește, își zidește eu-ul între cărămizile de cuvinte. Nu se poate
merge înainte fără vindecare, omul limitat se poate vindeca de orbirile sale,
de slăbiciuni, de păcate, de tăceri fabricate, de iluzii, de sine. Vindecarea
de sine este cea mai grea, mai dureroasă, mai necesară și paradoxală.
Omul are două umbre, două
identități, lumina zilei îi oferă umbra existențială, lumina divină îi oferă
umbra absolută. Este dreptul omului la umbră. Timpul s-a dizolvat în pasta
epocilor, societatea a afectat substanța timpului. Neliniștile generează poezie
și rigoare, întoarcerea la glorie. Iubirea provoacă neliniști, dar generează și
pacea interioară. Cuvintele, adunate, scăzute unele din altele, abandonate,
strivite de alte cuvinte, formează împărăția care dă dreptul la zicere. Există
totdeauna speranță, lumea o poate lua de la capăt, binecuvântările sunt la
dispoziția omului, poetul o probează prin poezie. A doua șansă se face prin
repornirea timpului, detectarea reală a spațiului, prin găsirea căii corecte,
prin dragoste și viziune.
Concluziile sale sunt tranșante:
„și iarăși vă zic/ mai multă lumină este în voi/ decât afară” (vindecarea orbului, p.23).
În fond, poetul se bazează pe canonul
creștin așa cum apare în Evanghelii, este forța care îi modelează poezia.
Sinceritatea brutală și foamea după sens sunt liniștite de poezie, a doua șansă
la viața din viață. Creația este regula de bază, omul trebuie să fie creator,
să iasă din comoditate, limitare. Geneza este pilda care sugerează depășirea
limitelor de fiecare zi. Poezia este semnul care i s-a dat poetului,
armonizarea între textul liric și întâmplările trecutului iluminează, dă
scânteia. Poetul se vede nevoit să scrie revelația personală cu atenție și
responsabilitate, asumându-și limitările, păcatele, erorile. O face cu detentă.
Există o „hologramă vie” care transpune nevăzutul.
Discursul poetic este format din
evenimente reale care i-au afectat viața autorului, din revelații personale. Din
armonizarea realului cu lirismul, din bucuria, tristețile și nostalgiile care
formează culoarea vieții. O undă de suferință străbate frazele. Ne întâlnim cu
vindecarea de iluzii și alte fantezii, de starea poeziei în carnea poetului, de
amintirea lungului șir de poeme care i-au ciuruit memoria cu metaforele și
simbolurile aferente. Există o desprindere de lucruri, o eliberare de presiunea
timpului nemilos. Lumina dragostei, echilibru între a fi și a nu fi. Poetul
simte dulceața ascunsă a vieții, bucuria prezentului abrupt, un lung șir de
mistere, o fată care vinde flori sau al nouălea cer. Există a doua șansă, a
doua venire a lui Iisus, cel care umblă pe mare cu tălpile imponderabile.
Prezența aceea abisală este
redată prin Anonimul care se descoperă prin ceea ce este, prin ceea ce face,
Dumnezeu cel misterios și, totuși, cel care participă la istoria noastră cea de
toate zilele : „el nu are nume nici margini nu are/ este marele nostru
necunoscut marele anonim/ este cel care este”; și continuă: „dar el tace/ e un
mare singuratic și un mare taciturn/ uneori leagă un cuvânt de altul/ o frază
de alta/ și le rostește cu intensitatea tunetului” (anonimus, p. 65). Exprimare preluată din psalmii biblici.
Când intră în joc iubirea, poetul
descoperă că lumea este mai frumoasă din pricina ei, iar sufletele se pot
atinge în înalturi, deasupra materiei grele cu substanțe. Sunt cântece moi care
reinventează femeia la concret: Eliza, Alina Chiar eternitatea ia chipul femeii
care iubește și este iubită. Un paradis cu pâlcuri de maci, chipul ei și
îngerul păzitor. Imaginea unei femei care umblă dezbrăcată, se mișcă de-a
lungul timpului generând timp.
Natura este prezentă cu un
răsărit de soare, cu un țărm de mare, cu floarea divină de cireș cu o
preafrumoasă zi, o natură reală cu soarele și copacul, cu munții care ascund o
lume: a șaptea frumusețe. Elementele divine sunt mereu accentuate: învierea, a doua venire, binecuvântările,
șapte ca număr tainic, îngerul de pază, lumina dintâi, necreată, sfânta
simplitate și sfântul Francisc de Assisi, sfârșit de veac/ mileniu nou,
semănătorii, lumea cuvintelor, împărăția cuvintelor, o imagine a măreției,
valea plângerii. Se poate continua enumerarea acestor „noduri și semne”
care punctează istoria cu sigiliul eternității. Nicolae Silade nu este un poet
religios în sensul abrupt al teoriei literare, este unul care preferă să-și
asume o viziune și s-o exprime. De multe ori repetă o idee, o face pentru a
sublinia o stare, un adevăr, o taină. Tehnica literară este depășită de puterea
zicerii. Face o punte între literatură și teologie. În fond, Biblia este o
colecție de cărți vechi, cu impact mereu actual, uneori dureros de modern
pentru lumea de azi.
Esența vieții se bazează pe
dragoste: „dragoste fără cuvinte/ viața noastră ah viața noastră/ dragoste fără
cuvinte” (vindecarea unui surdo-mut,
p. 26).
Vindecarea de impulsurile cărnii
este bazată pe întrebări: „merită să pierzi un trup/ pentru o slavă oarecare/
pentru o suită de ecouri care/ nu-ți vor reda ce ai pierdut?” (p.28).
Viața are un traseu aparte,
uneori obositor, fără sens, dar sub un semn divin: „mereu graba de ajunge
nicăieri și nicicând/ mereu uitarea și răsunetul pașilor/ și mereu nostalgia
unor târzii amintiri/ sub soarele care dăinuie” (p. 45).
Poetul definește poetul: „singur.
cu mașina de scris în brațe/ în mijlocul unui lan de grâu copt. înconjurat/ de
macii-roșii ca un drapel comunist/ și o mulțime de gângănii agricole” (mașina de scris, p.68). Ne este
descoperită arta poetului, meseria sa de bază, legată de natura generoasă: „așa că iei mașina de scris și-o îngropi/ în
țărâna din care la primăvară/ vor răsări literele unui splendid poem”…
Lucrurile simple, aproape de
manieră, de uzanța deprinsă, fac lumea mai frumoasă, este descoperirea creației
în miezul ei: „de obicei/ mă trezesc dimineața devreme/ la primul cântat al
cocoșilor/ în liniștea aceea/ de dinaintea zorilor/ îmi beau nestingherit
cafeaua/ de preferință amară/ și descoper/ dulceața ascunsă a vieții” (dulceața ascunsă a vieții, p. 186).
El oferă și soluția ieșirii din
cercul evenimentelor zilnice, presante: „când totul în jur se comercializează
și nu mai rămâne nimic/ de spus. când uităm de unde venim cine suntem și
încotro ne/ îndreptăm. când întunericul pune stăpânire pe inima omului și/ nu
mai e nimic de făcut. ia autobuzul și mergi în vizită la un fir/ de iarbă.
salută păsările cerului. numără crinii de pe câmp. umblă. cântă. strigă. vorbește
de unul singur și încearcă să te asculți pe tine/ însuți”(eterenelia - fragment, p.239).
Farmecul dragostei, dilatarea
timpului și a spațiului, fac din apropierea poetului de femeia sa un salt peste
viața reală, intrarea în viața de după viață: „vezi? suntem vii atunci când
iubim/ hai să fugim în cele șapte/ zări. deodată să ne risipim/ și iar să ne
adunăm/ în dragoste. de moarte să uităm/ sau nu. să ne amintim de ea/ așa cum
zorii-și amintesc de noapte” (încă un
cântec pentru alina, p. 203).
Dragostea stă la fundamentul unei
noi lumi, este manifestul din poemul a
șasea zi. in love reloaded. Femeia ruptă din timpul aspru, refăcut de
Creator, aproape divină, arhetip născut de cuvinte, la mare, cu marea care o
îmbrățișează, imagine veche, preluată din memoria timpului. Femeia goală pe
nisipul plajei, cu puterea de păstra esențele divine: „toată filozofia lumii/
pălește în fața nudului tău și toată mitologia lumii piere în miracolul/
trupului tău vino acum cu îmbrățișările mării vino cu soarele ce te arde/ vino
aici unde dragostea arde mai tare și nu-s ape în stare s-o stingă” (p.320).
Este un poem de dragoste având rădăcinile în Cântarea cântărilor din Scriptură, poveste veche, el și ea formând
întregul la malul mării, eliberați de angoasa existenței, marcați de suferință
și sudoare, numai trupuri, materie inundând materia cu sângele timpului.
Poemele au grafia modernă, sunt
folosite literele mici în titluri și început de vers, o democrație a limbajului
zilnic, eliberat de cenzura uzuală, dar viu. Repetițiile, alegațiile, discursul
este modern, uneori lucruri spuse brutal, alteori tandru, cum numai un poet
poate spune, să te joace pe degete. A preluat acest stil din practica ultimilor
ani, marcată de comunicarea pe Internet, pe rețelele sociale, dintr-un realism
crud. Face trimiteri la versurile unor poeți cunoscuți, leagă poezia de poezie.
Se simte jurnalistul care spune povestea ta, povestea noastră. Își asumă
riscul, inclusiv prin fragmentarea versurilor, a ideii, subliniind, astfel,
ideea de bază. Se autocenzurează pe dos, nu dorește să repete clasica
literatură, rămâne un trubadur modern în brațe cu mașina de scris, o imagine vintage, în timp ce folosește din plin
computerul. În fond, mașina de scris a speriat sistemul comunist modelat de
dictatura de dinainte de „loviluție”.
Uneori, discursul este diluat,
dominat de „zicere”, poetul trebuie să se spovedească prin versurile sale, să
afirme misterul dintr-o clipă ivită pe neașteptate din materia timpului de
fiecare zi. Alteori, el apelează la tehnica literară pentru a-și exprima
starea, leagă poezia de blocul de poeme de dinaintea sa, cele care i-au stat la
baza credințelor.
Zenovie Cârlugea, atent
observator al vieții literare, critic implicat în cetatea cea mare a
literaturii, a scris despre Nicolae Silade: „În definitiv, „eon” este în parte o
antologie reușită, trecând în revistă problematica ideală și existențială a
acestei poezii de semnificative specificități și diferențieri, atât în plan
ideatic cât și în robustețea ei stilistică” (Revista „Portal-Măiastra”, nr.
2/2023, p. 49).
Prin această antologie poetul a
descris firul roșu care i-a marcat viața, valorile care dau dinamism
existenței, drumul parcurs și de parcurs, așa cum un poet îl trăiește cu toată
intensitatea, până la limita destrămării ființei, acolo unde o istorie se leagă
de altă istorie, misterioasă și luminoasă, care atrage ceea ce-i viu.
Constantin Stancu
*Silade, Nicolae, eon (un fel de antologie), poezie, 335
pagini, Timișoara: Editura Brumar, 2023.
**Nicolae Silade, (n. 4.12.1956, Făget, jud. Timiș) poet român: Este fondatorul şi
directorul ziarului „Actualitatea”, fondatorul şi directorul revistei
„Actualitatea literară”. A publicat în:
reviste literare din România, Austria, Franța, Germania, Spania, Serbia,
Israel, Canada, China, SUA. Volume apărute: * Visul în lucru,
Litera, 1979; * Cartea poeţilor (volum
colectiv), Lugojpress, 1994; * Mergere înainte, Lugojpress, 1997;
* eternelia, Marineasa, 2006; * iubirea nu bate la uşă (I),
BrumaR, 2013; * iubirea nu bate la uşă (II),
BrumaR, 2016; * miniepistole, Grinta, 2017; * miniepistole,
ediția a doua, Grinta, 2019; * calea victoriei,
Cartea Românească Educațional, 2019; * La guérison d'illusions et
autres guérisons, Editura Stellamaris, Franța, 2020; * [despre],
Editura BrumaR, 2020; * everest, Editura BrumaR, 2020; *
eon [un fel de antologie], Editura BrumaR, 2022; Poezii traduse în: engleză, franceză,
germană, spaniolă, maghiară, chineză și ebraică.
Text apărut în revista „Actualitatea literară”, nr. 124 (mai-iun.)/2023
-2_Page_1.jpg)
-2_Page_2.jpg)
-2_Page_3.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
_Page_1.jpg)
_Page_2.jpg)
