EPISTOLĂ DESPRE DUMITRU HURUBĂ - OMUL, PRIETENUL... Semnează Doina Bălțat, profesor, membru UZPR

 

D.H. – OMUL, PRIETENUL…

 

 

Dumitru Hurubă avea o legătură spirituală constantă cu Parcul Dendrologic din Simeria, înainte cu mult de a-l întâlni eu. Nu a fost de mirare că și-a dorit să locuiască în apropierea acestuia, iar poeziile sale care fac deseori referiri concrete la Parc, lasă să se întrevadă o poveste pe care doar ne-o putem imagina cam astfel:

„Demult, într-o primăvară anume, au venit păsările cu cântările lor gălăgioase să populeze parcul, iar D.H. s-a așezat la măsuța lui de sub teiul abia dat în floare. A apărut de pe o potecuță și i s-a așezat alături „Muza”… Glasurile păsărilor s-au încrucișat în văzduh cu șoaptele lor înțelese sau neînțelese, stârnind și azi în tării, unde norii și păsările zboară la fel ca odinioară, aripi în vânt și în timp. Iubirea lor? A fost una împărtășită, însă fără un final fericit, cu toate acestea lăsând în sufletul singuraticului visător un imens curcubeu. D.H. încă mai rătăcește în răstimpuri pe alei misterioase, lăsând cu câțiva pași în urmă o părticică de inimă și o poveste neterminată… Parcul însă le vede și le aude pe toate. Lacul lui poartă în oglinda tulburată de nuferi imaginea celor doi, iar clipocitul încet al pârâiașului dintre lacuri le îngână la nesfârșit cuvintele.”

Indiferent de motive, de consecințe, de ce a făcut ori nu a făcut cu trecutul, destinația a fost și va fi mereu o posibilitate infinită de a cunoaște, a înțelege și a contempla umanitatea în toată diversitatea sa. Jocul cu trecutul îl mai poartă  spre tărâmuri de poveste, o poveste care este chiar a lui, o poveste pe care e păcat să nu o investigheze și să o retrăiască. În îmbrățișarea tainică a Timpului, amintiri copleșitoare îl leagă încă prin fire de lumină de aceea lângă care s-a regăsit cândva în bătăile unei singure inimi, pline de iubire și recunoștință. De aceea Parcul a devenit Catedrala în care s-au întâlnit și și-au unit sufletele. O pagină îndoită din cartea propriei vieți, la care revine frecvent, acceptând că marile pasiuni sunt solitare, o pagină pe care au curs duioase cuvinte, îngenuncheate de un destin nedrept. Acesta ni se arată a fi omul Dumitru Hurubă, poetul liric, mereu discret cu viața sentimentală.Sunt pe lumea asta oameni care există parcă pentru noi, în momentele în care avem nevoie de ei. Nu atât scriitorul, cât omul Dumitru Hurubă a fost cel care mi-a oferit, în stilul atât de caracteristic, pieziș și nu de-a dreptul – tocmai ca orgoliul meu să nu se simtă jignit – întâiul sprijin în formarea mea ca viitor absolvent de master… Era suficient să spun că am de făcut un eseu pe o temă anume, dar nu îmi permite timpul, iar a doua zi să îl primesc pe e-mail gata făcut. Am descoperit la acesta și pledoaria care îmbină stilul academic cu umorul, poate și cu cel a vorbi „pe dedesubt”, punându-mi la încercare puterea de a delimita vorba serioasă de cuvintele ușor mucalite, atunci când îmi explica telefonic anumite teme care-mi puteau fi subiecte de examen. Acest amestec avea rostul de a face pentru mine subiectele mai agreabile, dintr-un curs oarecare pe care îl consideram arid, ori să îmi alunge tensiunea de dinaintea vreunui examen. Da, mă auzea, mă vedea, puteam să am un sfătuitor la greu și am beneficiat de acest tip de ajutor de câte ori s-a putut. Sunt oameni care încearcă să netezească vieți. Să așeze în calea vieții altora pietre pe care aceștia să se înalțe. Dumitru Hurubă a fost, pentru mine, un astfel de om.

Dincolo de eleganța discursului, mi-l amintesc ca exemplu de omenie, de bun-simț, de aplecare către ceilalți. Amabil cu toată lumea, își găsea mereu timp să participe la lansările de carte ale confraților, iar la rugămintea acestora accepta cu ușurință să le și prezinte volumele, fie verbal – la întâlnirile cu cititorii, fie în diverse publicații. Și da, am verificat prin vechi documente, descoperind astfel că Dumitru Hurubă a fost primul care a scris despre scriitorii județului Hunedoara… 

Ascultam fascinată poveștile lui de viață, pentru că era un neîntrecut povestitor, dezvelindu-și sufletul ca un copil, văzând în asta puritatea omului care nu minte, care are și el dezamăgiri, neîmpliniri, dureri personale. Da, îi era suficient să fie sincer și să facă binele din umbră, tăcut și banal de simplu, răbdător și stăpân pe sine. Nu se comporta cu aroganță, nu aștepta mulțumiri ori aplauze, nu  cerșea nici admirație. Refuza de fiecare dată vorbăria fără sens și bârfa, necomplotând și nici devenind părtaș la intrigi. Nu ura și nici nu invidia, iar dacă era ofensat în vreun fel, răspunsul se afla în vreun text literar – mă refer la textele satirico-umoristice – căci, indiferent de genul literar abordat, Dumitru Hurubă a reușit să stăpânească cu măiestrie limbajul, transformând cuvintele în instrumente de expresie puternice. Da, m-a impresionat acea cultură generală solidă, acea inteligență nativă pe care le valorifica doar la masa de scris, nedorind să creeze aparențe, să iasă în vreun fel din anonimat.

S-a legat așadar un soi de prietenie cu acesta, bazată pe înțelegere, reciprocitate, și care pare să fi funcționat: din 2008, deveanul Dumitru Hurubă a devenit simerian, parte a familiei mele. Vecin cu Parcul Dendrologic, în intimitatea Căsuței de creație care îi poartă numele, a semnat nu mai puțin de65 de cărți, din totalul de 80. Se pare că „Muza îi venea tropotind din Parc”, să-l citez pe un prieten al omagiatului, dl. Cheșuț Cristian. 

 A răspuns favorabil în mod repetat și la invitațiile noastre, ale cadrelor didactice de la Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria, participând la întâlniri cu elevii și profesorii pe teme literare, abordând în special literatura umoristică, spre deliciul celor prezenți, lăsând în sufletul lor o mare de amintiri. În mod neașteptat pentru el, ca o surpriză binemeritată, autoritățile locale au decis să îi acorde titlul de Cetățean de Onoare al Orașului Simeria, oferit chiar de doamna profesor INTOTERO NATALIA, deputat (vezi foto).

Privind în urmă și coroborând cu discuțiile de la începuturi, m-am convins că nu a contat pentru el decât apropierea de Parcul Dendrologic, cu toate implicațiile sufletești ale acestuia. Că am fost eu ori familia mea pe aproape în acel moment când a decis mutarea în Simeria, a fost doar o întâmplare ce ține strict de destin. Cred că în viața fiecăruia dintre noi vin oameni care ne dau o direcție. De existența cărora se leagă evoluția ulterioară a unor evenimente sau destine. Aș putea afirma că Dumitru Hurubă a fost acolo când trebuia, pentru foarte mulți dintre noi. Cu siguranță că este, așa cum s-a afirmat printr-o sintagmă, „creator de identități” căci a modelat oameni, a lăsat în urmă o colecție impresionantă de cărți muncite ani buni, iar latura lor formativ-educativă nu este de neglijat. Rar am văzut atâta acribie în modul în care-și pregătea scrierile, atâta meticulozitate în a cerceta sursele pentru a spune adevărul, fie atunci când se adresa unui public la o lansare de carte ori la vreo întâlnire cu cititorii, fie când pregătea o carte. A făcut din Literatura română, pe care a cinstit-o întru totul, o știință exactă. În ce sens? Nimic nu trebuia să fie spus altfel decât ca la carte. Cu lux de amănunte și întru adevăr. Un scriitor de excepție, venit pe lume parcă pentru a-și onora profesia.

Acum, la ceas aniversar, îi doresc să se bucure de reușitele sale pe tărâm literar, să fie mereu ocrotit de Dumnezeu, inspirat de Muză și înconjurat doar de prieteni sinceri!

Urări de bine, gânduri de prețuire și îmbrățișări dragi din partea întregii familii BĂLȚAT: Patricia-Maria și Alin-Ciprian; Doina și Ioan-Mircea!

                                       prof. Doina BĂLȚAT, membru al UZPR

Sursa: Dumitru Hurubă - Omagiu la 80 de ani, vol. II, pp. 549-551