Mariana Pândaru: Om în intersecție

 

Om în intersecție

 

Omul în bătaia vremurilor ajunge la momente de răscruce, după un destin complicat. Ceva brutal se schimbă în jurul său, asta  îi marchează existența, pe plan personal se produc schimbări dramatice. În tradiția bună a prozei scurte din literatura română, Mariana Pândaru ne propune cartea Om în intersecție*, conținând povestiri care transmit dramatismul din viața personajelor, dramele personale, angoasele și micile victorii care declanșează mari speranțe. Poetă și jurnalistă, ea a purtat ani buni în suflet această carte de proză, a dus-o cu demnitate și atenție. În final, în anul 2017 apare la Editura Călăuza v.b. din Deva în regia autoarei. Viața își lua revanșa prin aceste narațiuni pline de căldură.

Povestirile sunt prezentate cu empatie, sensibilitatea scriitoarei se transmite personajelor și cititorului. Cuvintele directe, curgând simplu și natural au menirea de a pune în lumină viața normală a oamenilor normali, a celor care se zbăteau pentru o felie de viață.

Titlul este semnificativ, demonstrează temele abordate în carte, creionează poziția omului simplu în fața istoriei și a destinului propriu, marcat de un destin colectiv. Temporar acțiunea poate fi plasată în vremea perioadei comuniste și a perioadei de tranziție spre lumea capitalismului bine temperat de la noi. Răbdarea autoarei se simte cu fiecare povestire, ea lasă personajele să se miște pe scena vieții, le urmărește faptele, este atentă la dialoguri, la celelalte personaje care dinamizează acțiunea. Sensibilitatea personajelor este marcată de sensibilitatea scriitoarei, atentă la oportunitățile spirituale ale oamenilor în căutarea fericirii. Ea este sinceră și îi place sinceritatea personajelor, acțiunea se desfășoară sub amprenta jurnalismului de bun simț. Mariana Pândaru transmite multe idei în cuvinte puține, nu este zgârcită cu vorbele, este chibzuită și lucidă. Acțiunea curge normal, doar torentele vieții agită eroii anonimi care au făcut fapte importante pentru familiile lor, pentru cei din jur.

În economia cărții se simte abilitatea editorului de a coagula povestirile, de a le da un sens personal și un sens istoric pe un fond de zbucium sufletesc. Ca editor autoarea a reușit să acumuleze experiența necesară evadării poetului în proza socială.

În viața oamenilor simpli se petrec schimbări datorită unor lucruri banale, cu greutate sufletească: un căluț de mare, cireșul, câinele, o casă, un cadou, o mâncare caldă etc.

Titlurile povestirilor trădează tensiunea din viața oamenilor care se mișcă în istorie: povara faptei, ziua captivă, ziua cea grea, după-amiaza fierbinte, întâlnirea, surpriza, omul din intersecție.

Timpul are un rol important pentru autoare și pentru personaje, el marchează soarta celor care se aflau sub vremuri. Apar ca personaje poştașul, actorul, profesoara/ dăscălița, minierul, țăranii care duc povara vieții, directorul minei etc. Ele sunt creionate simplu, cu impact, cu puține resurse Mariana Pândaru le dă viață și le redă demnitatea unor oameni apăsați de greutăți și de fenomene sociale greu de priceput și acceptat. Iubirea, ca valoare în viața aceasta, este sufocată, toată această energie se revarsă spre ceilalți, toți doresc să supraviețuiască într-un fel, să facă față provocărilor zilnice.

Scriitoarea descrie locul unde se desfășoară acțiunea cu atenție și poezie: „Cețurile începuseră să se ridice de pe apă. Se zăreau umbrele trestiilor și ale păpurișului. De parcă o pleoapă de apă, grea de somn, se ridica încet, dând viață lumii din jur. Apoi Marta observă tot mai clar dunga de pământ care însemna Portița, insula dragă sufletului său, acolo unde o va găsi pe mătușa Dora” (Căluțul de mare, p. 11).

Dramele familiale sunt prezentate cu atenție, sunt prinse în cuvinte relațiile frânte, pierderea iubirii și a sensului: „Așa se face că între ei rămăsese doar o cortină de gesturi comune, ca între soți, un respect și o pace glacială, în care nu era niciodată implicată starea emoțională, sentimentală. În casa lor nu se auzeau certuri sau scandaluri. Nu era decât tăcere” (Sacrificiul, p. 127).

Relațiile dintre părinți și copii se construiesc atent, sub aripa nevăzută a unui înger păzitor:

„- Deci, s-o luăm cu începutul. Știi că tatăl tău era bun prieten cu Radu; că el venea și continuă și acum să vină în casa noastră, ca prieten. Ceea ce ți-a spus ție e o impresie falsă. Îți amintești că Radu era cu tatăl tău în mașină când a avut loc accidentul. Nu din cauza lui s-a întâmplat nenorocirea…” (Îndoiala, p. 143).

Citatele pot continua, concluzionăm că Mariana Pândaru prețuiește memoria, are imaginație, intră curajoasă în realitatea imediată, se apropie de personaje cu delicatețe. Cartea are o importanță specială pentru ea, este dedicată bunicilor Ancuța și Constantin, se poate reține faptul că multe întâmplări vin dintr-o zonă personală, cu accente de afecțiune evidentă pentru eroii narațiunilor. Chiar și în ansamblu privind lucrurile, există un fir de legătura care străbate povestirile, realizându-se o unitate de suferință pentru personaje și pentru autoare.

Lupta pentru fericire se simte la majoritatea eroilor, dar se fixează cu claritate în povestirea Ioan cel din Nord. Legătura oamenilor cu locul numit vatră este profundă, rupturile se produc greu sau nu se produc, există o gravitație a sentimentelor evidentă, pusă bine în narațiunea Ziua cea mai grea. Diferențele și planurile oraș/ sat și tinerețe/ maturitate deplină sunt desenate în povestirea Casa din deal. Sunt și alte teme care marchează cititorul. Planul dur viață/ moarte (Cireșul), sacrificiul personajului sub presiunea vremurilor (Mina veche), lupta dintre mersul istoriei și lupta pentru un destin curat (Om în intersecție), iubirea care poate schimba viața, locul, oamenii, timpurile, obiceiurile (Căluțul de mare), ciocnirea dintre vechea și noua dragoste (Vernisaj), sunt teme care marchează cititorul prin tensiunea trăirilor și a dialogurilor care susțin firul povestirilor. 

Despre cărțile semnate de Mariana Pândaru au scris Mircea Ciobanu, Liviu Ioan Stoiciu, Passionaria Stoicescu, Aurelian Titu Dumitrescu, Radu Igna, Daniel Marian etc.

Despre cartea Om în intersecție Passionaria Stoicescu scria: „Impresionează amănuntul reacțiilor comportamentale, urmărirea mișcărilor ce se declanșează înlăuntrul personajelor, aceste aflate întotdeauna pe un soi de muchie psihică” (Revista „Discobolul”, nr. 241-242-243/ 2018, Memorie plus imaginație plus contemporaneitate, p. 110).

În povestirea Om în intersecție dascălul îi spune fostului elev, în căutarea unui sens în viață: „Vezi băiete, omul în intersecție, care ai fost la un moment dat, a găsit o soluție înțeleaptă, calea dreaptă, care l-a scos din necaz, fără scandal și suferință. Bravo! Sunt mândru de tine!” (p. 241).

Aceasta este victoria eroilor povestirilor, este și victoria autoarei care a reușit să capteze ceva din miracolul vieții, să demonstreze că proza scurtă poate avea un drum lung când totul este pe calea dreaptă.

 

Constantin Stancu

 

*Mariana Pândaru, Om în intersecție, proză scurtă, 245 pagini, Deva: Editura Călăuza v.b., 2017.