Buzunarele
pline de cuvinte
La început a fost cuvântul, iar eu nu-mi găsesc
cuvintele,
și Cuvântul era El, brusc mă apucă frica.
Aș dori să rostesc un cuvânt, două și cuvintele se îneacă în lumina dimineții.
Cineva trebuie să mă învețe să vorbesc clar, limpede, cu
mesaj,
am buzunarele pline de cuvinte, sunt cuvinte în sertare, prin rucsac și
aștept să mă nască cineva.
Stau așa, între a fi și a nu fi, între o tăcere și alta,
iar ecoul tăcerii mă orbește…
Constantin Stancu ©
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu