„Vatra veche”, nr. 7/2019. Sumar, semnal, lecturi de vacanță, căldura literaturii și umbrele veacului

Revista „Vatra veche”, nr. 7/2019 În sumar: Vatra veche dialog cu Ana Blandiana, de Viorel Mortu/3 Cununa de Aur/Ana Blandiana, de Nicolae Băciuț/4 Eveniment. N-am altă Ană (Nicolae Băciuț), de Răzvan Ducan/5 Ana Blandiana, poeme, traduceri/8 Mai altfel, despre Veronica Micle, de Dumitru Hurubă/ 9 Remember -30. N. Steinhardt, de Veronica Pavel Lerner/9 Să ne reamintim de… Valentin Silvestru, de Dumitru Hurubă/11 Corespondenţa lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/13 Inedit. Blestemul chinezesc, de Francisc Păcurariu/14 Mihai Diaconescu, tendinţa actuală..., de R. Subţirelu/16 Poeme de Adela Fleva/17 Text și context în diarismul românesc (Eugen Simion), de Florian Copcea/18 Aniversări. Valeriu Matei - 60, de Daniel Corbu/19 File de portret: Nicolae Dabija, de Daniel Corbu/20 Poeme de Nicolae Dabija/21 Asterisc. Nu mai știm să fim romantici, de Dumitru Hurubă/22 Spovedanie, poem de Nicolae Băciuț/22 Ochean întors. Nu poți intra de două ori în același râu…, de Silvia Urdea/23 Vitrina. Numărătoare de aripi (Răzvan Ducan), de Ioan Marcoș/26 Cronica literară. Decupaje lirice anizotrope (Constantin Stancu), de Lőrinczi Francisc-Mihai/28 Mierlă sângerându-mi pe umăr (Nicolae Crepcia), de Camelia Ardelean/29 Trepte în timp, trepte spre sine (Dan Lăzărescu), de Alexandra Laura Pui/31 Portretul unei sensibilități (Carmen Doreal), de Daniel Corbu/32 Vinovat de patriotism (Francisc Păcurariu), de Nicolae Băciuț/33 Țara ascunsă (Alexandru Uiuiu), de Mircea Daroși/34 Colecție de texte spumoase (Dumitru Augustin Doman), de Nicolae Rotaru/35 Un selfie pentru U.E. (Nicolae Suciu), de Valeria Bilț/36 Un ocean de deșert (Al. Florin Țene), de Florica R. Cândea/38 Orbeții (Tania Nicolescu), de Marian Dopcea/39 Modelarea pământului după fapte (Valeriu Bârgău), de Daniel Marian/40 Tâlcul destăinuirilor (Sergiu Brandea), de Mihai Batog-Bujeniță/40 Statele Unite ale Românilor (Dorian Branea), de Dorin Nădrău/42 Cinste cui te-a scris (Iuliu-Marius Morariu), de Radu Botiș/43 Poeme de Emilia Amariei/44 Personalități teleormănene sgărcene (Gheorghe Sarău), de Nicolae Băciuț/45 Moța – pagini de viață, file de istorie (Valentin Orga), de Gligor Hașa/46 Dan Valentin Vizanty (Daniel Focșa), de Güner Akmolla/47 Chiar el a spus cu mâna lui (Cornel Udrea), de Vasile Larco/48 Poeme de Luminița Cioabă/49 Poeme de Ana Ardeleanu/50 Poeme de Iuliu Ionaș/50 Documentele continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/51 Politica externă și diplomația românească, de Nicolae Mareș/52 Secretele lui Polichinelle, de Liliana Toma/54 Imposibila opțiune, de Radu Șerban/55 Supraviețuirea prin cuvântul scris, de Radu Șerban/58 Mihai Eminescu și Basarabia, de Gicu Manole/60 Convorbiri duhovniceşti cu Î.P. S. Ioan, de Luminiţa Cornea/61 Amvon. Pe omul bun îl primește Raiul, de Gheorghe Nicolae Șincan/62 Poeme de Cătălin Varga/63 Firul vieții, de Roxana Man/64 Poeme de Elena Armenescu/65 Despre francmasonerie, de Eugen Mera/66 Poeme de Lucian Adulmeanu-Izadra/67 Mapamond. Japonia, note de călătorie, de Mihai Posada/68 Întâlniri în spațiul canadian. Pr. Gheorghe Nicolae Șincan, de Veronica Pavel Lerner/69 Biblioteca Babel, traduceri de Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg/70 S-a întâmplat la Montreal, de Milena Munteanu/71 Poeme de Costel Stancu/72 Premiile UZPR 2018, Roxana Istudor, Nicolae Băciuț, Gheorghe Nicolae Șincan/73 Zilele Teatrului Matei Vișniec, de Marina Constantinescu/76 Teatru. Streptease la Bazin, de Cristian Stamatoiu/78 Am găsit calea, de Roxana Ichim Istudor/79 Expoziție de artă – Radu Anton Maier, de Svetlana Maier/79 Poeme de Viorica Șutu/80 Argument pentru pace, de Corina Simeanu/81 Festivalul Internațional „Romaii Poesia”/82 Lumea lui Larco, de Vasile Larco/83 De la un clasic citire. Alexandru C. Cuza/83 Epigrame, de Nicolae Matcaş/84 Curier/85

 

https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/

Cel mai grav dintre păcate... Câteva gânduri de J.L. Borges

„Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră.”

Biblia, Romani 14:19

„El nu ştia că prezentul nu-i altceva

Decât o particulă fugară a trecutului

Şi că suntem plămădiţi din uitare:

Înţelepciunea la fel de inutilă

Ca şi corolariile lui Spinoza

Sau magiile fricii” – fragment din poemul G.L. Burger

„Am comis cel mai grav dintre păcatele

Pe care le poate comite un om. N-am fost

Fericit. Fie ca gheţarii uitării

Să mă târâie şi să mă piardă, necruţători.

Părinţii m-au zămislit pentru jocul

Riscant şi frumos al vieţii,

Pentru pământ, apă, aer, foc.

I-am înşelat. N-am fost fericit. Împlinită nu le-a fost

Speranţa cea tinerească. Mi-am dăruit mintea

Îndărătniciei simetrice

A artei, care ţese fleacuri.

Ei mi-au lăsat moştenire curajul. N-am fost curajos.

Nu mă părăseşte. Stă întotdeauna lângă mine

Această umbră de a fi fost nefericit. – Remuşcarea.

J.L. Borges

Foto: Imagine din Retezat

Revista „Alternanțe”, nr. 3/2019. Semnal, lecturi, teme și scriitori

Vă trimitem mai jos linkul online al revistei ”ALTERNANȚE” nr. 3 (24 ) iulie 2019,
dimpreună cu urările noastre de bine pentru VACANȚA  care ne stă dinainte!
Ne-ar onora dacă ați informa cititorii, colegii și prietenii despre apariția revistei.
Ediția online, este publicată pe siteul revistei: http://www.revista- alternante.de/


În acest număr semnează:

Liviu Ioan Stoiciu, Florin Logreşteanuu, Magda Ursache, Mircea Petean, Dinu Flămând, Mircea Pora, Marian V. Buciu, Ana Blandiana, Dan Dănilă, Radu Ciobanu, K. V. Twain, Iulian Chivu, Dan Anghelescu, Ezra Pound, Ion Tudor Iovian, Marian Visescu, Boris Marian Mehr, Ion Răşinaru, Oana Hemen, Mihaela Oancea, Dorin David, Stephen Gill, Adrian Munteanu, Dorian Obreja, Gheorghe Simon, Dan Florița-Seracin, Anca Sîrghie, Liliana Danciu, Liviu Antonesei, Ruxandra Niculescu, Paul Sârbu, Herbert Werner Mühlroth, , Werner Göbl, Francis James, Miron Kiropol, Clelia Ifrim, Ovidiu Bufnilă, Emily E. Dickinson, Stefanie Golisch, Luca Cipolla, Georgeta Resteman, Nicolae Mătcaş, Radu Popa, Francesca Păşcălău, Laszlo Alexandru, Maximilian Dengg.  

Sfidarea mondială și lecțiile istoriei. Lecturi pe lamă de cuțit. Cum să învățăm să învățăm

Adrian Botez, Autobuzul întârziat... Poezie și suferință... Vremurile din urmă și călătoriile poetului

Octavian Doclin și sărbătorile esențiale... „Memoria de fiecare zi și memoria tezaur îl invadează, ezitările care duc pe muntele unde sărbătorește poema sa, agonia lumii și agonia oamenilor în acest peisaj, tristețea mascată de ritualuri, dramele care aburesc oglinzile sufletului, toate fac parte din materia primă care vibrează în versurile din volum”

Sărbătorile esențiale din calendarul lui Octavian Doclin

(Octavian Doclin, Sărbătorile, poeme,

Timișoara: Editura Gordian, 2016)

Octavian Doclin este o voce inconfundabilă în literatura de astăzi. Poezia sa are acea scânteie care pune lucrurile în mișcare. Sinceritate, trăire autentică, acceptarea cuvintelor în vremea baletului de noapte, credință, o viziune matură despre lume și despre sine. O viziune a poeziei care intră în sărbătoare la întâlnirea cu autorul ei. Volumul de versuri Sărbătorile, poeme, lansat la Timișoara: Editura Gordian, 2016, 96 de pagini, aduce pentru cititor un suflu special: viața merită acceptată așa cum ni s-a dat, timpul ne oferă diferențe care dor…

Prefața la carte este semnată de Gheorghe Mocuța și creionează poziția operei lui Octavian Doclin în lumea literară de astăzi, are un titlu serios, de istorie literară: Retrospectiva Doclin. Motivul cercului și traversarea lui. Mocuța afirmă despre poet: „Octavian Doclin e capabil să scrie o plachetă de versuri pe parcursului unui anotimp, după cum e capabil să scrie patru poeme într-o singură zi. Sau să scrie un poem, să-l conceapă în tren sau în timpul slujbei la biserică” (p. 9). Observația este pertinentă, autorul este inspirat, este presat de inspirație, o primește cu toate ușile deschise, nu mai poate refuza nimic. S-ar refuza pe sine.

Întâlnirea poetului cu poema sa reprezintă o sărbătoare în pustiul vieții. Oaza care face timpul mai luminos și poate fi străbătut printr-o călătorie a pelerinului.

Ființa poetului devine subiect al volumului, timpurile cu gheare nu iartă, maturitatea vine brusc peste cuvintele de pe buzele acestuia. Memoria de fiecare zi și memoria tezaur îl invadează, ezitările care duc pe muntele unde sărbătorește poema sa, agonia lumii și agonia oamenilor în acest peisaj, tristețea mascată de ritualuri, dramele care aburesc oglinzile sufletului, toate fac parte din materia primă care vibrează în versurile din volum. Tensiunea dintre moarte și viață, dintre clipele de diamant și veșnicia întrezărită, dintre uitare și iubire, dintre copilărie și boală, tensiunea această prinde în plasa de păianjen poetul și poezia. De remarcat că Octavian Doclin preferă să-și denumească textele ca fiind poema (feminin) pentru a accentua fuziune dintre autor și operă până la contopire.

Temele, aparent banale și normale în vremuri dantelate, sunt diverse, unite de trăirea sinceră a poetului: puterea și duhul vinului, Reșița de la Marginea, clopotul, noaptea, întâmplarea reală și cea din imaginație, rostirea, vatra luminii, vocea, timpurile în jocurile din timp, păgânul… De reținut punctele fixe ale volumului, cele care fac armătura: portretul, sărbătorile, piatra Eben-Ezer, poemul minim, poemul care nu rezistă în fața eternității și Domeniu… Deși Octavian Doclin nu a fost inclus în lista poeților creștini, valorile pe care se bazează creația sa sunt de natură creștină asumată la nivel intim, ca-ntr-o baladă veche.

Recunoscător lui Dumnezeu pentru poezia sa, pentru narațiunea din poezia sa, Octavian Doclin precizează mereu: Există un semn sub care toate s-au petrecut sub regia divină, sub energii nebănuite care scapă omului. Este o piatră de aducere aminte (Eben-Ezer), fixată în stânca timpului.

Volumul este structurat spiritual pe două nivele:

·        Sărbătorile. Minimele. Maximele.

·        Primele. Ultimele. Sărbătorile esențiale.

În anexa avem o listă a cărților scrise de poet, o viață în haina poeziei, de la Neliniștea purpurei la Baletul de noapte și Sărbătorile. Metafora l-a subjugat, a urmat Ceasul de apă, Poeme despre Viață, Dragoste și Moarte etc.  Toate cărțile sale au un mesaj profund. Limbajul simplu devoalează o lume complexă. Tăcerea, iarna, duminica, pereții, eroarea, Esau (personaj biblic), apa, locomotiva și vrabia, urna cerului, sânge de vișin, toate compun opera impresionistă sub stelele fixe ale scriitorului aflat în călătorie prin Domeniu. Există o subtilă întâmplare în poeme, narațiuni care dau consistență cărților, inclusiv moartea după Doclin… Poetul acceptă să fie personajul poemelor, suferă pe piele proprie degradarea sau eroismul metaforelor sale.

Realist, poetul acceptă viața ca un dar, fără prea multe pretenții, conform personajelor biblice: Gol a venit, gol se va duce artistul. Primul poem, Autoportret, este o introducere în stilul poeziei populare, umilința în fața vietății care trăiește în pielea poeziei sale: „Doclina-m-aș și n-am cui/ doclina-m-aș vinului/ și smerit copilului/ și-ncet asfințitului/ în veci liturgului…” (p.15). Este un ritual de început, poetul imploră îngerul să-i aducă poema/ poemul. Este dominat de poezie, de lumea care interferează cu divinul, cu luminile.

Sărbătorile îi dau prilejul să intre-n zona specială a mirajului poetic, să încerce evadarea din realitate în realitatea poeziei și mai sus, spre Domeniu.

Sunt idei, teme, stări care pun în mișcare lumea lui Doclin: Vederea de departe, cuvintele care vin din vremi și lumi diferite, imagini interzise, obsesia primelor cuvinte, cuvintele de aur, frigul cuvintelor, Bogăția Casei Poemului, Scribul plângând, inspirația ca o boală insuportabilă, poetul care moare puțin câte puțin, stenturi implantate în arterele memoriei, Stăpânul al cărui nume nu va fi cunoscut…

Elementele vieții și temele biblice se împletesc până ce poemul capătă consistența scrierilor inspirate. Uneori se simte o abandonare a textului ca o lepădare de prea multă bucurie în sărbătoare, o lejeritate a discursului și boema care intră-n versuri lent și simbolic. Poemele obosesc precum omul care le scrie, se epuizează sub presiunea morții care stă la pândă.

De un realism dus la extrem pentru a provoca îngerii la ceartă cu visele, este poemul Reșița (din) de la Marginea. Se simte cum lumea se degradează împreună cu orașul, cum se opresc toate în fața indiferenței omului, cu se prăbușesc vechile turnuri care, altădată, ar fi urmat să atingă cerul…

Cităm: „Trec dară și pe lângă așa-zisul Bloc al Actorilor/ astăzi nici urmă de vreunul/ doar vocile lor le aud ca pe vremuri/ umbrele lor nu mai joacă pe scena Teatrului reșițean/ într-o piesă nescrisă încă/ Hei, hai Reșița mea de la Marginea” (p.30).

Tema poemului minim este una care alunecă între durere și speranță, poemul nu moare: „Așa se face/ astfel se știe/ că în gura lui/ Cuvântul nu mai are duh…” (Poemul minim, p. 85).    

De reținut experiențele de limită ale poetului, în copilărie urca în clopotnița bisericii împreună cu realul clopotar al satului pentru a participa la legănarea clopotului, cu sunetele care erau mereu altfel seara, la amiază, dimineața,  sau cu sunetele care anunțau primejdia, apoi, brusc, relevația: „dangătul acela doar îl aude/ și numai atunci când se naște poemul/ semn că se va naște poema/ precum acum” (Clopotul, p. 37). 

Singurătatea biruie timpul: „A căutat mereu/ să găsească unul care să-i semene/ dar și să-i descrie făptura poemei/ dacă a văzut-o cumva/el însuși avea halucinații/ în privința chipului ei”…(Singur, p. 17).

Fiecare zi este o sărbătoare, toate trec repede, în orice zi se poate naște acel text care prinde aripi, care zboară prin inima poetului: „i-a fost hărăzit/ să culeagă de timpuriu/ din pomul Cerului/ fructul lui Dumnezeu/ harul și darul/ de a-mirosi/ pe la subsuori/ poezia și cuvântul din flori” (p.90).

Concluzia poetului: Viața unui om încape într-un poem, omul este poemul lui Dumnezeu de la naștere până la moarte și dincolo de aparențele suferinței…

Constantin Stancu

Valentin Silvestru, când umorul de bună calitate se întâlnește cu morala. Un portret literar de Dumitru Hurubă... „O privire de ansamblu asupra întregii sale opere, atrage după sine concluzia că Valentin Silvestru a fost şi va rămâne în istoria literară ca unul dintre cei mai avizaţi comentatori de spectacol teatral”

(continuare, restul textului se poate lectura pe acest blog)

Apoi, trebuie (re)aduse în atenţia marelui public şi volumele: „Un deceniu teatral” (studii de critică şi istorie, 1984); „Umorul în literatură şi artă” (glose istorice şi teoretice, 1988); „Jurnal de drum al unui critic teatral, 1944-1984” (1992), precum şi colaborările la importante volume colective: „Teatrul românesc în contemporaneitate” (1964); „Teatrul de păpuşi în România” (1968); „Teatrul românesc contemporan” (1975), pentru care s-a şi acordat Premiul Academiei. 

O privire de ansamblu asupra întregii sale opere, atrage după sine concluzia că Valentin Silvestru a fost şi va rămâne în istoria literară ca unul dintre cei mai avizaţi comentatori de spectacol teatral. De altfel, cronicile sale au consacrat un domeniu literar – cronica de teatru – în care apăruseră de-a lungul timpului texte ale unor autori români importanţi, însă puţine ca opere de sine stătătoare până la Silvestru şi chiar după – mă refer la valoarea, profunzimea şi corecta interpretare a spectacolelor. Schiţele, textele sale în general, degajează acea atmosferă specifică satirei şi umorului – cele două componente care fac deliciul lecturii. Atât satira cât şi umorul sunt inepuizabile şi sunt transmise cititorului printr-un comic elegant, spumos şi plin de savoarea unei exprimări frecvent inovatoare, dar care nu le salvează de proletcultism, tocmai fiindcă acţiunea multora este amplasată într-un existenţialism specific vremii. Este evident şi de… iertat că satira şi umorul practicate de Valentin Silvestru nu se circumscriu celor de factură postdecembristă în care, lipsa de talent al unora, este ajustată cu momente pornografice, dialoguri lipsite de inteligenţă şi dinamism, dar bogate în construcţii epice în care sexul şi trivialităţile sunt la ordinea zilei. În această ordine de idei, „vina” lui Silvestru este că temele şi subiectele schiţelor sale sunt culese din lumea şi atmosfera specifică vechii orânduiri socialiste, adică „legate” prin această abordare de sistem, legătură care, prin extensie, înseamnă, din punctul de vedere al unor denigratori, loialitate faţă de socialism… În acest fel, satira şi umorul, comicul în general, nici nu mai contează, oricât ar fi ele de calitate, nu?  Însă, valoarea scrierilor nu poate fi considerată accidentală, ci trebuie avut în vedere că este produsul unui talent viguros dublat de un spirit de observaţie extraordinar, completat superb şi periculos de aciditatea unui sarcasm distrugător – calităţi specifice doar oamenilor cu inteligenţa peste medie. De-aici putem vorbi, probabil şi despre receptivitatea şi dragostea sa pentru comedie.

În orice caz, şi indiferent cât s-ar chinui câţiva suferinzi de boala reconsiderărilor, prin opera sa, Valentin Silvestru nu va putea fi scos din istoria literară fie şi dacă reducem creaţia sa la perioada dintre celebrul an 1971 şi Revoluţia din 1989, pentru titlurile cărţilor publicate de el, precum şi conţinutul întregii sale opere atestă valoarea şi contribuţia sa indiscutabilă inclusiv la istoria dramaturgiei româneşti. Opera sa, cuprinzând scrieri în special legate de fenomenul teatral, dar şi proze (schiţe) satirico-umoristice, face parte din zestrea literaturii române atestând, prin întregul său, personalitatea unui mare şi important slujitor al teatrului, al scrisului în general. Opera sa este mărturie indubitabilă, iar cărţile sale se constituie în puncte de referinţă, după cum se poate constata:

Trenul regal (1949); Într-o noapte înstelată  (1951); Bordeiul de la Toarta Albă        (1952); Jurnalul cu file violete  (1955); O femeie aprigă (1955); Din fotoliul spectatorului. Însemnări teatrale dintr-o călătorie în URSS (1956); Teatrul Naţional „I.L. Caragiale" la Paris (1957); Necazurile lui Şurubel (fabulă veselă pentru păpuşi, în cinci întâmplări (1959); Mâniosul (1961);  Întoarcerea Zânei Minunilor pe Pământ (1962); Jules Cazaban (1964); Suferinţele Haralambinei (1964); Glastra cu sfecle (1965); Personajul în teatru (1966); Prezenţa  teatrului (1968); Teatrul de păpuşi în România (în colaborare cu Letiţia Gâtză şi Iordan Chimet) (1968); Tufă de Veneţia (1971); Spectacole în cerneală (1972); 1.000 de ore în Spania (1972); De ce râdeau gepizii..., (1973); Caligrafii pe cortină (1974); Când plouă, taci şi-ascultă... (1974); Teatrul românesc contemporan (în colaborare) (1975); Zâna castraveţilor (1976); Clio şi Melpomena (1977); Elemente de caragialeologie (1979); Arta îmbrobodirii, (1982); Ora 19,30 (1983); Un deceniu teatral (1984); Umorul popular românesc modern (1987); Ce mai faci? (1988); Umorul în literatură şi artă (1988); Birlic: o viaţă trăită pe scenă (1991); Un bou pe calea ferată (1992); Jurnal de drum al unui critic teatral (1944-1984) , I (1992); Oasele ca proprietate personală (1993); Alexandru Giugariu (1996); Praf şi pulbere (1996).

De asemenea, Silvestru a fost publicat şi în antologiile: Die Kamel, Berlin (1976); Sub zodia comediei, I-II (1976); Antologia piesei româneşti într-un act (introducerea editorului), I-IV, 1979-1982; însă el apare şi în vol. Teatru, I-II, 1985-1987), de D.R.Popescu.

Cum era şi firesc, opera lui Valentin Silvestru nu a trecut neobservată, ci a fost tot timpul… urmărită şi comentată de critici literari consacraţi şi de a căror păreri nu putem face abstracţie. Redau în continuare câteva nume importante care, în comentariile lor, s-au referit la creaţia lui Silvestru: Mircea Iorgulescu, în Luceafărul (nr. 40/1973); Valeriu Cristea, în România literară (nr. 28/1974); Ion Vlad, în Tribuna (nr. 25/1975); Cornel Ungureanu în Orizont (nr. 29/1976); Şerban Cioculescu, în România literară (nr.9/1980); Alexandru Călinescu în Convorbiri literare (nr. 3/1980); Laurenţiu Ulici în Contemporanul (nr. 26/1980); Ştefan Cazimir în Teatrul (nr. 7-8/1980); Irina Petraş în Tribuna (nr.48/1982); Valentin Taşcu în Steaua (nr. 11/1985)…

Aşadar, să ni-l tot amintim pe Valentin Silvestru, la urma urmei un reper, un model…

                              

                        Dumitru Hurubă