marți, 29 ianuarie 2019
Revista „Discobolul”, nr. 250-251-251 (oct.-nov.-dec.)/2018. Sumar: Gala Poeziei Contemporane la Centenar, Alba Iulia, 2018; cărți, cronici, autori; poeme, cronici de întâmpinare, poezia, proza, teme la alegere; piața cărților; consemnări, text cu pretext, aniversări, varia etc. Revistă de cultură, apare la Alba Iulia sub egida Uniunii Scriitorilor din România, editată de Consiliul Județean Alba, Consiliul Muncipal Alba Iulia și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba...
luni, 28 ianuarie 2019
Rezutatele CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE „OCROTIȚI DE EMINESCU”, 2019
Sursa: Maria-Daniela Pănăzan-Lorinczi
Nicolae Băciuț și Ana Blandiana în dialog... Anul 2018, când lumea e precocupată de frumos. Călătorii literare și poezie
Nicolae
Băciuț: Pentru că nu
se poate face abstracție
de „terapia ocupațională”, cum și-a „ocupat” timpul Ana Blandiana
în 2018?
Ana Blandiana: Anul 2018 a fost pentru mine un
an foarte încărcat, chiar dacă
m-aș gândi numai la călătoriile
pe care le-am făcut : de 5 ori la
Sighet, de 2 ori în Italia, de 2 ori în Franța,
câte o dată la Leipzig,
Plovdiv, Bogota Columbia), Alba Iulia, Brăila,
Toronto, Bacău, Vilnius, Ipotești,
Chișinău,
Iași. A fost obositor, dar plin de conținut
și mereu interesant.
În străinătate,
am fost la târguri de carte, la festivaluri de poezie, la lansări
de cărți
în traducere sau la ceremonii de premiere. Ieșit
din comun a fost drumul în Bulgaria, unde am primit împreună
cu colegii de la Fundaţia
Academia Civică, distincția
„Marca Patrimoniului European”, decernată de
Comisia Europeană Memorialului de la
Sighet.
În țară,
am ținut conferințe,
am organizat și am participat la
colocvii dedicate Centenarului, am luat parte ca de obicei la Festivalul și
concursul de poezie pentru elevi de la Brăila,
am primit titlul de Doctor honoris causa la
Alba Iulia, am primit premiul Negruzzi la Iași.
A fost o activitate atât de fără
pauze, încât uneori aveam sentimentul că
mă privesc din
afară încercând să descopăr
cum de rezist. Mi se spusese că,
pentru a nu cădea pradă
depresiei, trebuie să fiu
ocupată. Și
am fost.
Fragment din dialogul publicat în revista „Vatra veche”, nr. 1/2019
Ionel Necula: Adrian Botez și teatrul. Rege în vacanță, sau între iubire și justiție
ADRIAN BOTEZ ŞI ISPITA DRAMATURGIEI
Prolific şi cu adâncimi de gând care-au
surprins multă lume, Adrian Botez s-a repliat, mai recent, în domeniul
dramaturgiei – un gen neîncercat până acum, după ştiinţa mea, care, desigur,
poate fi lacunară. De curând, a publicat un volum de teatru, Rege în vacanţă (Editura Rafet, Rm. Sărat, 2018), ceea ce
înseamnă o ipostază nouă pentru el, care-a cultivat, până acum, toate genurile
literare. A devenit, putem spune, un scriitor total, un scriitor pentru care
nimic, din ceea ce înseamnă literatură, nu i-a rămas străin şi neexperimentat
de prolificitatea sa debordantă.
Îl cunosc bine pe Adrian Botez şi-i
cunosc, la fel de bine, familia – pe Elena, o doamnă respectabilă, din toate
punctele de vedere - şi-i cunosc copiii, toţi modeşti, toţi titraţi, toţi
împliniţi profesional şi de o cumsecădenie, cum mai rar se-ntâlneşte, în zilele
noastre.
Recentul volum de teatru, despre care ne
propunem să dăm seama, în aceste rânduri - conţine cinci piese, toate revendicându-se
dintr-un filon moral şi dintr-o dispută necurmată a binelui cu răul. Învinge
până la urmă binele, dar victoria se datorează faptului că acţiunea este adusă
într-o partitură etnică, astfel că eticul (de care aminteam mai sus), capătă
substanţă etnică, tărie de cremene, care se decontează din specificul omului
dacic, trăitor în priveliştea sacră a muntelui Kogaion, de unde-şi trage sevele
şi credinţele. Iar acestea se dovedesc atât de ferme, că nici demonul nu-l poate sminti, din dreapta
lui credinţă. Dimpotrivă, demonul însuşi, care încearcă să-l deturneze din
încredinţările lui creştineşti, ajunge să se pozitivizeze, să capete convingeri
şi purtări, omologabile în cadrul doctrinei creştine.
Piesa Dumnezeu şi cristalul, bunăoară, este un elogiu adus vieţii de
familie - marcată de armonie, de
vrednicie, de evlavie, specifică oamenilor de munte, unde armonia munţilor se
transferă, unidirecţional, spre sufletul omenesc, îi imprimă noime şi cutume de
vieţuire atât de puternice, încât chiar demonul se înduioşează, se dovedeşte
neputincios şi devine omenos şi recunoscător, faţă de familia care l-a găzduit
şi l-a omenit. În final, ajunge chiar el, demonul, să recunoască faptul că Sfânta Familie nu putea să se încurce în jucăreaua
mea… să aleagă ispitirea cea perversă, în locul Măreţiei, Sublimului,
Frumosului Cosmic… pentru că Sfânta Familie îşi cunoaşte, Dumnezeieşte,
Misiunea din Lume! Binecuvântată să fie Sfânta Familie! Din tine voi face
curând Miezul Noii Lumi, Lumea Nouă şi deplin neprihănită. Rostită de
demon, această tiradă schimbă fundamental funcţia demonicului, în raporturile
lui cu omul şi cu Lumea.
Ceva mai eseistică este tragi-comedia Rege în vacanţă, inspirată din mult
discutata idee a globalizării. În prim-plan, este şeful unei delegaţii
americane, care nu se sfieşte să declare ritos: Am venit să preluăm ţara pe timpul vacanţei Regelui vostru!
Tot din istoria Daciei
romane se resoarbe şi misteriul în trei
acte, Zalmoxis – o piesă grea,
care pune la grea încercare un regizor, dispus s-o pună în scenă. Acţiunea se
petrece în vremea când lumea de pe muntele Kogaion, se pregătea să treacă de la
religia păgână, cu Zalmoxe în prim plan, la religia creştină, în centrul căreia
stă Hristos şi Fecioara Maria. Multe din replicile călugărilor sunt tânguitoare
şi preiau câte ceva din tonalitatea Rugului Aprins. Oricum, piesa
reconstituie atmosfera tulbure, de
schimbare radicală a credinţei şi cuminţenia în care s-a făcut transferul la
noua religie – fără tulburări şi fără reticenţe, ceea ce însemnă că terenul era
deja pregătit, de vechea credinţă a lui Zalmoxe, că trecerea s-a făcut aşa de
paşnic şi natural, tocmai pentru faptul că nu existau diferenţe mari, între
cele două religii. Sunt aspecte tratate şi de Vintilă Horia în romanul Dumnezeu s-a născut în exil, dar,
fireşte Adrian Botez le expune într-o altă dioramă, mai dinamică, după cum
reclamă cerinţele scenei.
Celelalte două piese, Iubirea
ca un glonţ şi Justiţia, îşi extrag sevele dintr-o realitate
mai apropiată de zilele şi de nesăbuinţele noastre. Deşi replicile personajelor
sunt generoase, conferă textului dramatic mai mult un aspect de eseu (şi
subminează, oarecum, dinamismul, vivacitatea şi mişcarea scenică...), dar ele nu-şi
pierd interesul - datorită conţinutului
lor problematic
Nu ştiu când şi unde un regizor mai
curajos se va hotărî să regizeze şi să pună în scenă piesele lui Adrian Botez,
dar pot anticipa c-ar putea fi gustate cu interes, dacă sala este populată de
un public şcolit şi cu o medie intelectuală mai elevată
Cartea se închide cu o autobiografie
personală, din care aflăm amănunte ale formării sale intelectuale – şi de unde
ne scrutează un bucovinean hâtru, harnic şi vrednic de laudă. Este încă un
motiv pentru care merită să-l privim cu simpatie şi interes
Ionel NECULA
Revista ASLRQ, nr. 10/2019. Semnal, cuprins, teme și poeme
Din sumar:
Redactor-şef: Ionuţ
Caragea
|
|
|
|
|
--
Ionuţ Caragea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)