Vivisecţii
online...
Raul
Constantinescu îşi asumă o intervenţie pe viu asupra fiinţei sale, depăşind
controversata durere şi ţintind pentru cunoaştere. Poezia sa, una
contorsionată, radiind putere, vibraţie, tensiune se desfăşoară în plenitudinea
expresiei prin volumul Vivisecţii *, apărut la Floreşti, judeţul Cluj: Editura Limes, 2015.
Poetul se află în timpul complet al mărturisirii, nu are răbdare şi milă cu
sine. Nu menajează cititorul. Îl provoacă, îl sfidează, îi deschide cu hotărâre
cutia pandorei, eliberând metafore, hiperbole, cântec, sens. Fiinţa sa (trupul,
sufletul, duhul) este obiectul asupra căruia intervine cu un bisturiu fin, cu
ideea decantată de zgura zilei. El sfidează durerea, plăteşte preţul şi spune în
plină operaţie miracolul. Pentru poet, întreaga informaţie a universului, taina
creaţiei, direcţia în care glisează timpul, sunt cuprinse în fiinţa omului.
Nimic în plus, nimic în minus, doar galaxia poeziei...
Raul
Constantinescu este un clasic hotărât, apelează la modelele moderne şi postmoderne, ia elemente din
realism şi folclor, se foloseşte de logica ştiinţifică, inventează. Nu preferă
un curent anume, respectă ţinuta, demnitatea poetului, sobrietatea şi
persuasiunea. Uneori abuzează de metaforă, de cuvinte. Este direct, explică
vivisecţia, corpul deschis, carte deschisă, alfabetul ascuns şi vechi, mesajul
ancestral. Este un absent prezent continuu, cunoaştere pură în infosfera care
ne copleşeşte, atinge ultimul atom, se lasă sedus de absurdul spre zero. Simte
dorul de abisuri, acceptă tăria cojii ce îmbracă ideea, pendulează între ştiut/
neştiut, se joacă între cele două concepte, îl vede pe om un Ulisse în căutare,
în călătorie. Sunt zone interzise, poeme nescrise, Dumnezeu atent, luminile,
sărutul nimicului. Dar timpul se duce, alunecă în cei o mie de ani de
cunoaştere prinşi în nuca prezentului. Explicaţii, mişcări browniene, eterna
reîntoarcere. Apoi Templul. Apoi testamentul, apoi poezia încrâncenată,
tensionată ca un arc în inima omului.
Raul
Constantinescu nu este un poet comod, ştie să-şi asume marile mituri, fragedele
balade, chemările, imprecaţia.
„...în lupta
tuturor contra tuturor prin minunata lume nouă/ dinlăuntru în afară –
paradisiacul infern - / trupul din toate părţile lovit subminat izbit ţintit
atacat jupuit/ primitorul nerostitul sălaş al divului suflet/ unul spre altul,
Unu prin şi în altul -” (Vivisecţii,
p. 11).
Vivisecţia se
efectuează cu laserul cuvântului, partea nemuritoare nu aparţine omului, un joc
dinamic, plin/gol şi altă paradigmă. Sunt rătăciri prin labirint, punctele
cardinale nu mai au acelaşi sens. Totul este citit, recitit la nesfârşit până
la originea speciilor. O călătorie interioară prin straturi de timp sângerând.
„Pe mări
rătăcesc de ţărm departe/ sirenele în cânt mă fură-ntruna;/ pe stânci sub
fulgere înfrunt furtuna/ infernul îl trec neatins de moarte...” (Ulisse, p. 46). O călătorie în care
moartea nu are efect, cunoaşterea este liberatorie. Timp nesfârşit cu valurile
în faţă, atent la ţărmul aşteptat, bănuit. Penelopa
este între altare...
Cunoaşterea
pare o vrajă, gustul e dulce, povestea lumii e scrisă în realul aparent, ceea
ce este. „Lumea-n sine-nchisă/ nuca nedeschisă,/ în rostogol este/ fir de
poveste...” (Nuca I, p. 29).
Cei care au
fost sunt descătuşaţi de trup, „pământ din pământ în pământ sub pământ”,
privesc din stele, din flori. Eterna
reîntoarcere în materie, din materie în spirit, o dulce adiere în univers.
Concluzia:
poezia, unica. Cea mai hulită, cea mai frumoasă. De neatins, pe un drum abrupt.
„Spre piscul
din noi albastru-n zăpezi;/ deasupra capului tău nins de gând,/ noaptea stele-ţi vorbesc/ în razele limbii doar de
tine ştiute,/ clipă vie/ prin tine înveşnicind” (Poezia, p. 65).
O epopee în
care poetul poate gusta dulcea veşnicie într-o clipă irepetabilă.
Autorul
depune testamentul la dispoziţia cititorului, el a cucerit o păpădie pe care o
locuieşte, doar vibraţia de început transmisă celui care citeşte şi înţelege. E
o moştenire care vine de departe, tainică, înaintează prin spaţiotimp, negative rădăcini depăşind.
Absurdul e
crud, un etern început, un dor de abisuri, o călătorie prin gura arsă a
zeroului, pe zimţata custură. Este o nuntă a elementelor, toate posibilităţile,
plus poezie, plus cântec, plus iubire implicită.
„Prin ani drum de spini mi se arată;
bolta papirus peste mine se lasă...
luminii în har viu revelată
fiinţa efemeră mi-este atrasă;
din umbre smulge-se gândul... eviscerat,
în mine pe cruce
se-nalţă Cuvântul” (Logos, p. 63).
Aceasta este
concluzia finală, crucificarea Cuvântului în fiinţa omului, aplecată sub
vremi...
Mircea Petean
îl prezintă la începutul volumului pe Raul Constantinescu, un modernist
însingurat, atras de cărţi, prins în dansul cuvintelor. Sunt prezentate cele
trei moduri ale poeziei sale: efectul revelaţiei prin opera poetului, estetica
poeziei populare ca rădăcină trainică, poemul filiform, eliberat de angoase. El
conchide: „Aceasta e poezia lui Raul Constantinescu din Vivisecţii, o carte de poeme de mare complexitate, pe care autorul
ei o oferă celor care încă mai cred în poezie ca pe un îndemn de a urca pe noi
culmi spirituale, coborând tot mai adânc în ei înşişi, căci dorul de-abisuri clatină, macină munţii...”
(p.8).
Poetul,
creatorul în interiorul creaţiei, are un Precuvânt
pentru cititor, fratele atent, un frate care participă. Poate sta drept în faţa
Sinelui universal, darnic prin ritual şi călătorie, prin suferinţă şi capriciu.
Raul
Constantinescu şi-a constituit volumul cu toate argumentele poeziei, cu
note bio-bibliografice, cu
referinţe critice. Au scris despre poet: Iv Martinovici, Ion Arieşanu, Dumitru
Hurubă, Eugen Evu, Victor Sterom, Radu Igna, Amalia Voicu, Ioan Evu, Emilian
Marcu, A.I. Brumaru, Ioan Urdă, Monica Grosu, Gheorghe Mocuţa, Iuliu Pârvu,
Augustin Cozmuţa, C. Stancu.
Gheorghe
Mocuţa reţine: „Lunga disciplină a lecturii şi a tăcerii, a credinţei în
creaţie şi creator, trece până la urmă în urzeala unei versificaţii în care
tradiţia şi neomodernismul se contopesc în căutarea răspunsului la teme
esenţiale” (p. 134).
Sub tensiunea
versului cuvintele fuzionează: spaţiotimp, ochi-izvor, prezent postimperfect,
vieţiimorţii, sine-ascuns, tăcere-fluviu, antilumi, rugflacără... Virgulele nu
mai au acelaşi sens, uneori grafia poemului este modernă, cu puseuri mitice sau
folclorice. Poetul încearcă să ia în
stăpânire mişcare în care a fost prins, visul – ecorşeu iluminat... El îşi decantează ideile, se avântă în marele refuz, dar, până la urmă,
Dumnezeu este stăpânul jocului, miturile dantelează speranţele noastre.
Vivisecţii
online, cu poet şi galaxii de sinapse...
Constantin Stancu
Noiembrie,
2015
* Raul
Constantinescu, Vivisecţii, Floreşti,
jud. Cluj: Editura Limes, 2015
