VALEA
REGINELOR, POEZIA ROSEI LENTINI
Eugen
Dorcescu ne propune un volum de poeme în limba română a poeziei scrise de Rosa
Lentini[1],
traducere chibzuită din limba spaniolă, care aduce un argument liric în
geografia literară a Europei, o antologie
cu tristeţe, apoi rezistenţa în faţa evenimentelor contemporane,
reîntoarcerea la coordonatele imperiului, ale istoriei care trădează prezentul
prin motivele eterne.
Antologia
ne prezintă, la început, pe scurt, viaţa şi opera poetei, tandreţea versului în
lumea europeană modernă, date care vin să informeze cititorul despre o lume
aparte, o lume a visului străbătut de furtuni spirituale, de violenţa ultimă a
lumii, de melancolia la marginea oceanului.
Un moto
interesant pentru acest volum:“Funcţia cuvântului, dincolo de mica mizerie
şi mica tandreţe de a desemna aceasta sau aceea,este un act de iubire: să
creeze prezenţă”. - Roberto
Juarroz. Acest citat dezvăluie temele principale ale volumului:
detenta prezenţei, iubirea ca fulger târziu, mizeria zilnică transformată în
poezie.
În prefaţă Esther Ramón face o analiză
interesantă a poeziei scrise de Rosa Lentini şi trimiterile sunt pertinente: „ Pentru Stefan Zweig, poetul
“este un paratrăsnet solitar ce adună (...) întreaga tensiune atmosferică a
focului sacru, şi această forţă este aproape întotdeauna mortală”. ZWEIG,
Stefan, 1999, 63. La lucha contra el demonio. Hölderlin, Kleist. Nietzsche. Barcelona:
El Acantilado.
Mai multe date în acest sens ne aduce
Karl Jaspers, notând că Van Gogh consideră de asemenea munca sa de pictor ca un
“paratrăsnet”. Asumând încărcătura simbolică şi transcendentă a fenomenelor
amintite, Jaspers afirmă, în consonanţă cu gândul conţinut în poezia lui
Hölderlin:
“Acum, cel care se expune pericolului
este chiar poetul: poate sfârşi nimicit, în timp ce misiunea sa constă tocmai
în a capta divinul primejdios în forma poeziei şi în a-l transmite fiinţelor
umane într-un mod care să nu fie dăunător.”
JASPERS, Karl, 2001, 198. Genio artístico y locura. Barcelona: El
Acantilado. Citatul este important
pentru că dezvăluie puterea poeziei, în general, de a prelua energiile debordante
ale răului şi a le transforma în versuri care schimbă minţile, inimile,
lacrimile spre bine… Fraza este profundă şi surprinde în acest context, dar
focalizează lumile eterne ale poemului în poezia concretă a Rosei Lentini.
Antologia reţine poeme din ciclurile:
·
Din
“Citind-o pe Alejandra Pizarnik”, 1999
·
Din
“Caiet egiptean”, 2000
·
Din
“Sudul spre mine”, 2001
·
Din
“Cele patru roze”,
·
Din
“Veninul şi piatra”, 2005
Titlurile dezvăluie ideile acestor poeme,
sunt poeme care răscolesc cititorul prin profunzimea atmosferei poetice, este
redată o altă insulă în lumea contemporană, insula protectoare, cea pe care se
refugiază copii poemului, insula cunoaşterii prin versul luminat.
Lecturile, istoria, evenimentele
imediate, brutale, sunt aduse în poezie
de către Lentini, iar traducătorul, important poet contemporan, simte versul şi
lasă poemul să zburde, să curgă spre cititor în limba română, aproape la
nivelul creaţiei originale, cumva intacte, de sine stătătoare…
„Trebuie să scrii ca
într-un legământ
săpând în umbră, cu lumina
înăuntru.
Şi zice: “iarna urcă prin
mine”
şi este mai în sine cu sine
însăşi.
Tăcerea ţi-a luat în
stăpânire poarta
şanţul şi golul. Cineva
trece
ca un lup cenuşiu în noapte
cu puii săi jupuiţi
în timp ce moartea îi
ciopleşte oasele
ca pe nişte sculpturi, ca
pe nişte flaute.”
Există un loc
unde se formează întrupările poetice, o lume a poeziei concrete şi lentele
pliuri ale dublei memorii…
Urmărind poemele
descoperi versuri memorabile: a zămisli absenţa, după-amiaza îmbracă în aur grădinile, lumina
strălucitoare care s-a scufundat în Egipt, Egiptul tindea spre stele ori se
afunda în nisip, grăunţe de somn pe care ne sprijinim capul, apa a şlefuit cântecele,
marea pasăre a crepusculului iluminează drumul de întoarcere, odihnindu-se
cuvintele iau forma obiectelor…
Rosa Lentini
este fascinată de trecerea şi tăcerea imperiilor, e jocul divin care
controlează lumea, istoria trecută care se reinventează în prezent, puterea şi
măreţia care alunecă în ape şi nisipuri, marile edicte inundate de timp,
apoi ieşirea, salvarea prin poezie, credinţă, cântec. Tema Egiptului este una
puternică, a fascinat oamenii pentru că le-a marcat destinele, iar imperiul
actual ne marchează destinele fie că este în joc prestanţa Statelor Unite, Europa, China, fie că este în joc
moartea noastră cea de toate zilele. Prin poezia Rosei Lentini descoperi că
puterea imperiului stă în fragilitatea sa… Se dezvăluie cititorului mecanismele
imperiului, meandrele care îl desenează, deschiderile spre lume şi Dumnezeu…
Egiptul a fost o temă importantă în creştinism, dar şi una în manualele de
istoriei lăsate în mâna păcătosului, o temă a eliberării de sub tirania
sistemului…
„Din vechiul Egipt se
remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un
vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O
linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia
vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat
şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori
Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele
ori se afunda în nisip.” – Cheia lumii
Eugen
Dorcescu simte aceste poeme şi le dă o atenţie deosebită, versul pluteşte
frumos în mintea cititorului, pătrunzător şi tainic…
Fragilitatea
fiinţei, ca şi fragilitatea imperiului sunt testate prin tema tsunami,forţele necontrolate ale
energiilor create, cele care mătură bulevardele istoriei şi face mereu curat în
lume, pentru a conserva lumea, cu toate că individul, concret, e pus să reziste
acestora, să biruie cumva, iraţional şi divin, e rezistenţa prin viaţa simplă,
ca viaţă…
„Mai târziu pe străduţe şi
pasaje
în casele dărâmate, sub
pietre
şi graiuri o călătorie
amorţită:
fuziunea intimă cu noaptea,
odihnă,
transparenţa intactă
a unei ape cu peşti mai
reci
mâna pe care nu izbutim s-o
trezim. „- Tsunami II
Efortul
poetului, a poetei, în lume este redat
prin poemul Hărţi, de fapt o privire
de sus în istorie, un contur ieşit din ceaţa poemelor, în aceeaşi manieră
precum în vremurile genezei. A privi detaşat lumea este efortul suprem al
omului, conştiinţa destinului său în univers.
„Şi priviri pe deasupra
distanţei
fiindcă prezenţele îl susţin
mai puţin pe om
decât cei absenţi, atât de
asemănători în liniştea lor
naşterii lumii
şi precum izvoarele de
asemenea liniile
de culori naufragiate
spălate după un timp de
nisip. „
Este
o hartă a posibilului, o hartă eternă, dragostea se scrie la acest capăt de
cer, pe aceste uliţe simple, iar timpul din care suntem alungaţi, dă putere
vieţii, centrul plin de dorinţă şi absenţă…
E
un loc pentru cei care visează în Valea
Reginelor, un Templu pentru Femeile
Faraon care au marcat trecutul, au dat sens deşertului şi mişcarea Nilului
în istorie, o poveste care se va ivi înspre lumină…
Eugen
Dorcescu notează în prefaţa volumului: „Memoria şi copilăria se aliază în poem,
se condensează, pentru a se preschimba în lemnul unor vâsle iute-trebuitoare,
dar nici grădinile, nici poveştile lor nu sunt de ajutor, fiindcă nu-i lemn
îndestulător pentru a ridica diguri. Doar pentru a arde. Pentru a ilumina un
scurt răstimp, o clipă.”
Poezia
Rosei Lentini luminează o clipă istoria imperiului cu limbajul special al celei
care a străpuns tsunami cu puterea
memoriei şi a şoaptei…
Constantin
Stancu
[1]
Rosa Lentini, Antologia Rosa Lentini –
Tsunami şi alte poeme, Editura online „Semănătorul” – 2011, poezie,
traducere de Eugen Dorcescu.