SFAT CU HRISTOS
ia
– un hoit şi eu – Părinte – m-am găsit să te-ndrăgesc
m-aplecai
adânc în Duhu-mi – şi zării ocean ceresc
soare
lună păsări stele – mii strămoşi – şirag de raze
îmi
ţes noua rugăciune – şi-mi aştern tărâm de oaze
zdrenţuit
eşti tot ca mine – sângerat şi răstignit
dar
în orice tragedie ai clădit sfânt răsărit
apa
ciorilor – bâhlită – tot aşteaptă să m-adoarmă
dar
n-am somn: din ciobul vieţii mă-nvăţaşi cum să fac armă
eu
din răni şi umilinţe împletesc fulger regesc
şi
hulubii vin în palma-mi – crinii nu se mai sfădesc
Tu
eşti Fratele mai Mare – Frumuseţe prin Durere
în
cununa cea de cântec lacrima s-a-ntors putere…
…zac
pe patul suferinţei – trepte-n ceasuri putrezind
rană-n
rană ne-ntâlnirăm – Prinţ al Marelui Colind!
***
DISCURS (ÎN
CURS) DESPRE MOARTE
în
definitiv – ce-i
moartea
asta – de te tot dai cu capul de
ea
– din clipă în
clipă?
– cel puţin de zece ori pe zi auzi
şoptindu-se
clandestin sau – dimpotrivă
urlându-se
patetic – emafatic şi cu grimase
mereu
diferite - împădurite până la
muchia
buzelor: “moarte – moarte – moarte
moarte…”
e
o chestie atât de
banal
de normală – atât de stringent necesară – ca
gospodinei
o
oală
- când s-a pomenit cu puzderie de
musafiri
– dar la gătit
s-a-ntâlnit
cu lipsa şi – mai ales - cu
zăbava…
- da – e necesară – vă spun - precum paiele şi
pleava
- într-o
gospodărie
de om – întru alcătuirea unei case - vieţi sau
sindrom:
moartea
e pauza de lucru – e
imperios
- duşul pe care-l faci – după ce ai
râmat
– de dimineaţă şi până-n amurg – în
mizeriile
creaţiei de
demiurg
e
veioza tihnită – pe care ţi-o pui
la
capul patului (…tare ostenit – dup-o zi de
scârbavnic
rânit…) – veioza – da - ca să
desluşeşti
întunecimea adâncă a
slovelor
– dintr-o carte – care
nu-i
lume – nu-i ticăloşie ori trădare de
brume - ori crimă cu
pretenţii
de scrimă – ci – pur şi simplu e
curată
vestire – …e
cu
totul altceva – deloc
mucava
moartea
e o truditoare cinstită
veşnic
îndrăgostită de ceea ce
face
– şi de cei cu care
temeinic
- desface
moartea
e duşca de apă
vie
– cu care-ţi clăteşti
gura
– în fiecare dimineaţă – spre a-ţi
detoxifia
organismul de
ziua
trecută şi atât de
benefic
pierdută
moartea
te ia de după gât – tovărăşeşte
insinuantă
cumva şi
cochetă
– şi te tot plimbă printr-un
“dincolo”
– din crâşmă-n dugheană – dar la
plată
– nici vorbă să deschidă
poşetă
– şi – în general – când e vorba de murmurul
lumilor
– ea-i numai
soprană
…moartea
stă cu mâna-n mâna
mea:
cum aş putea să
zic
ori scriu – despre
ea
– o vorbă
rea?
ea
e prototipul tuturor
nevestelor
din
oricare
lume – şi dacă voi mai
scrie
mult – voi scrie cu
spume
– ca un ocean dat în foc
şi-mi
voi face – orişipeunde - un jalnic
renume
– ca un jucător de cărţi
veşnic
urmărit de
noroc
…acum
– când scriu aceste stihuri banale – cu
viu
colorate papagale cerneale – moartea
priveşte
la mine
aşa
– …moale… – adică: “las' că te lecuiesc eu
derbedeule
(…neruşinat
furişat
între lume şi
vis - traficant mizerabil de
paradis…)
- …da – te lecuiesc eu – acuşica - de
discursuri
lungi – de tot
indiscrete
– la
adresa
Doamnelor Firii
din
înşirate peste tot şi
mistice
pachete…”
***
Adrian
Botez