Interviu cu Nicolae Băciuț – Despre continuitate, familie și verticalitatea cuvântului (II)
II. Festivaluri, parteneriate
culturale și recunoaștere publică.
-Activitatea
dumneavoastră din ultimii ani a fost strâns legată de dialogul cu comunități
culturale diverse: poeți, editori, profesori, promotori de tradiție.
Festivalurile au devenit repere ale parcursului dumneavoastră.
Care sunt festivalurile la care ați fost
invitat, laureat, partener sau organizator după 2020 și care dintre ele v-au
rămas cel mai aproape de suflet?
-Mă ajutați, „limitând” intervalul de referință la
ultimii cinci ani. Am fost invitat la foarte multe festivaluri și, din păcate,
n-am putut participa la toate, unele dintre ele suprapunându-se ca dată de
desfășurare.
Două dintre aceste festivaluri sunt, însă, cu
statut aparte. Ele au devenit tradiționale, au continuitate și consistență.
O dată e Festivalul Internațional de Crație și
Interpretare „Ana Blandiana”, de la Brăila, unde am fost inițiator și
susținător pe parcursul celor 14 ediții.
Apoi, e Festivalul Internațional de Poezie
„Nichita Stănescu”, de la Ploiești, unde am primit în 2014 Marele Premiu, în
2025 Premiul pentru promovarea operei lui Nichita Stănescu, iar în 2026 Diploma
„Magnum Opus”.
Alte festivaluri pe care nu pot să nu le menționez
sunt „Europoezia”, de la Brăila, unde am și primit Premiul Festivalului,
Festivalul Zilele Iei-Zilele Poeziei, de la Târgu-Lăpuș, cu partea sa de
culoare și ca temă și ca loc, și Festivalul de la Viișoara/Piatra Neamț, unde
am participat la două din cele patru ediții ale sale și unde, în 2026 am fost
desemnat Președinte al Festivalului.
Am fost două ediții la rând la Festivalul
Internațional de Poezie de la Patras, Grecia, o experiență teribilă. La ultima
ediție, din 2025, m-am trezit cu mash stradal, cu portretul meu. E prima oară
când am întâlnit acest mod de a promova un eveniment literar și pe
participanți.
Regret că am abandonat festivaluri pe care le-am
inițiat – în primul rând festivalul de poezie și Proză „Romulus Guga”,
Festivalul de Poezie Religioasă „Credo”, primul de acest fel din România,
„Prima iubire”, Festivalul „Serafim Duicu”. Fără susținere financiară și cu
eforturile organizatorice pe capul meu, nu se mai putea merge mai departe. De
pe margine e ușor de comentat, ca la fotbal. Ca să scape de grija altora,
comentatorii nu trebuie decât să intre pe teren, să joace și ei. Apoi mai stăm
de vorbă.
Ce m-a deranjat mai mult a fost faptul că unii
credeau că aceste festivaluri sunt obligații de serviciu… Le-am lăsat să aibă
și ei „obligații de serviciu”. Flăcările acestor festivaluri s-au stins însă
treptat, până la dispariție.
Ele erau și concursuri de creație literară și
aveau această componentă necesară pentru descoperirea și promovarea tinerelor
talente.
Cât mă mai țin puterile sunt însă prea multe
festivaluri pentru timpul care e din ce în ce mai zgârcit și care „crește-n
urma mea”!
-Cum ați
perceput dezvoltarea Festivalului Zilele Iei, Zilele Poeziei de la Târgu Lăpuș
și ce v-a determinat să reveniți constant în acest spațiu?
-Festivalurile sunt printre puținele manifestări
care au ca destinatari pe cei din lumea literară, prilejuri în care scriitorii
își consumă nevoia lor de dialog, de întâlniri „de specialitate”, de schimburi
editoriale.
Festivalul de la Târgu Lăpuș s-ar fi putut numi,
fără să-și schimbe conținutul, Festivalul Prieteniei literare, vai, un bun atât
de târât prin noroaiele vieții literare.
Deci, aceasta a fost suprema rațiune de a fi parte
a acestui Festival – prietenia.
Și Valeria
Bilț intră în galeria celor pe care îi consider prieteni și știu care e prețul
prieteniei.
Am venit și din solidaritate cultural, din
regăsirea în numele unor idealuri commune, care ne apropie, ne fac să ne
cunoaștem unii pe alții mai bine și, de ce nu, chiar și pe noi înșine!
Apreciez Festivalul de la Târgu-Lăpuș și pentru că
îmbracă poezia în ie, iar iei îi revelează adâncimi poetice uitate!
Festivalul de la Târgu Lăpuș creează noi legături
literare și le consolidează pe cele mai vechi.
Nu în ultimul rând, frumusețea locurilor te atrage
ca pe albine florile din care să aduni și tu ce se poate pentru ceea ce regăsim
în sintagma „figure de miere”!
- Ce
alte manifestări culturale din Maramureș au fost importante pentru
dumneavoastră în ultimii ani și ce impresii v-au lăsat?
-Am reînnodat în 2025 legătura și cu Festivalul de
Poezie de la Sighetu Marmației, unde nu mai fusesem de decenii, iar gazdele au
găsit de cuviință să-mi răsplătească așteptarea și poezia, cu unul dintre
premiile sale.
Un lucru e sigur – nu voi refuza invitațiile în
Maramureș, în numele literaturii! Aviz organizatorilor de astfel de
manifestări!
E de admirat nu doar eforturile supraomenești care
se fac pentru a menține în viață astfel de manifestări, dar și ospitalitatea
dezarmantă cu care am fost tratat de fiecare dată.
- Ați
primit, în această perioadă, mai multe titluri de Cetățean de Onoare. Care
dintre ele v-a emoționat cel mai profund și care este semnificația acestor
distincții pentru un creator?
- Două astfel de titluri m-au emoționat și m-au
făcut să îmi regăsesc rădăcini ale copacului din care am mușcat din fructele
poeziei. Să fii „Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud” e o mare
onoare pe care mi-o acordă locul intrării mele în lume. Pentru mine e și o
motivație în plus pentru gândul meu de a mă întoarce acasă, în eternitate, da a
redeveni lutul din care am fost plămădit. Ardelenii, se știe, își rânduiesc și
cele ale vieții, dar și cele ale morții. Ori eu vreau să ajung în cimitirul
satului, lângă părinții mei, plecați prea repede din această lume și alături de
care n-am stat cât mi-aș fi dorit să stau, dacă am în vedere că mama a murit
când aveam 14 ani, în 1970, iar tatăl, în 1995, fără ca eu să-i pot fi alături
în momentul în care poate că avea nevoie de prezența mea.
Pe de altă parte, începuturile mele literare,
primele iubiri sunt legate de o lume de care nu m-am despărțit niciodată,
oricât de întortocheată a fost geografia biografiei mele. În triunghiul
Chintelnic – Cluj-Napoca – Târgu-Mureș, locul nașterii a rămas mereu în vârf.
Am rămas dator acestor locuri – ar fi trebuit să
realizez o monografie, dar n-am reușit decât povestea centenară a bisericii.
Fiind „Cetățean de onoare al județului”, am toate
motivele să mă ridic la înălțimea unei astfel de recunoașteri și să mă întorc,
pentru totdeauna, acasă.
Apoi, titlul de „Cetățean de onoare al
municipiului Iași” înseamnă să mi se recunoască apartenența mea spirituală la
ceea ce am numit „Capitala in pectore” pentru mine. Înseamnă recunoașterea unei
iubiri pe care am purtat-o unui oraș din care a luat energii de nebănuit
sufletul românesc.
Dar nu sunt „cetățean de onoare al
Târgu-Mureșului”, oraș căruia i-am dat ce am avut mai bun în mine, dar care a
rămas prizonierul prejudecăților și încrâncenărilor etnice, în condițiile în
care nu am acceptat niciun fel de compromis în ceea ce privește „sentimentul
românesc al ființei”.
E adevărat, când văd ce nume au o astfel de
distincție, nu m-aș simți deloc confortabil cu o astfel de „onoare”. De aceea, spun adesea, cu năduf, că cel mai
departe oraș de mine e Târgu-Mureșul.
VALERIA BILȚ
6 decembrie 2025 - 11 aprilie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu